Mecanisme psihice/ Memoria

MEMORIA

Definiţia şi caracterizarea psihologică generală a memoriei.

In profilul său actual de stare, orice sistem cuprinde efectele influenţelor şi „experienţelor“ anterioare, cu
alte cuvinte, „conţinutul“ trecutului său, concretizabil în indicatori de ordin substanţial, energetic şt
informaţional

Definire

Prin memorie omul intipareste ,conserva si reutilizeaza propria experienta de viata .

Prin memorie se realizezeza legatura dintre doua categorii de conduite observabile separate printr-un
interval de timp :

Potrivit acesteia, urmele lăsate de o acţiune anterioară tind să se adâncească şi să se consolideze prin
acţiunile ulterioare, sistemul modificându-şi rezistenţa iniţială şi modelându-se în concordanţă cu
transformările induse. Exemplul cel mai simplu, care ilustrează sensul celor de mai sus, ni-l oferă
„experimentul“ de împăturire a unei coli de hârtie.

Raportul memoriei cu existenta

Cuantificarea şi valorificarea timpului, în cele trei segmente ale sale – trecut, prezent, viitor –‚ devine o
condiţie sine qua non a supravieţuirii şi coechilibrării optime cu mediul. Ritmurile vitale periodice în raport
cu influenţele exterioare de genul luminii, temperaturii, umidităţii, mareelor etc. persistă un anumit timp şi
după ce aceste influenţe încetează.

Forme generice de memorie

Exista trei forme generice de memorie:

 memoria corporală, exprimată în unitatea temporală a transformărilor celulare şi tisulare implicate

în procesele de creştere, în procesele de îmbătrânire, în conţinutul metabolismului;
 memoria fiziologică, reprezentată de principalele ritmuri şi cicluri funcţionale ale diferitelor aparate
şi subsisteme interne ale organismului;
 memoria psihică, legată de experienţa relaţionării cu lumea externă şi mediată de activitatea
rezolutiv-informaţională a creierului.

Memoria coordonata globala

Întrucât organizarea sistemului psihic presupune o integrare pe dimensiunea timpului, orientată dinspre
trecut spre prezent şi viitor, memoria care constă în conservarea, şi valorificarea din perspectiva uzului
ulterior a conţinuturilor şi experienţelor anterioare, devine o coordonată globală de definiţie.

Memoria modalitate de fiintare

Ea nu este un proces de acelaşi ordin cu procesele psihice cognitive sau motivaţionale, ci o modalitate de
fiinţare şi manifestare în timp a fiecărui proces în parte şi a sistemului în ansamblu.

1
Mecanisme psihice/ Memoria

Memoria componenta structurala a SPU

Prin dimensiunea mnezică, sistemul psihic există ca entitate specifică, având continuitate şi stabilitate în
timp. Memoria nu intervine din afară în structurarea şi integrarea proceselor psihice cunoscute –percepţia,
gândirea, imaginaţia, trăirile emoţionale etc. –‚ ci face parte din însăşi structura lor internă. Veriga mnezică
se include astfel ca o componentă structurală a întregului sistem psihic, reprezentând fixarea şi
conservarea trecutului său.

Memoria, definitii

Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informatia extrasa din
experienta sa cu mediul de a stoca intr-o forma apropiata si apoi de a recupera si utiliza in actiuni si
operatiile pe care le efectueaza (Leconte , De Schoen Memoire , Dictionaire fundamentale de psychologie
-1970)

Mecanismele prin care o achizitie oarecare ramane disponibila putand fi reamintita si utilizata .

O capacitate de a reactiva partial sau total intr-o maniera veridica su eronata evenimentele trecutului.

-o tabla cu ceara

-o carte insufletita si inteligenta care isi deschide singura paginile in locul necesar

-un teatru

Unul din cele mai bine pastrate secrete ale naturii..

O implicatie, o resursa si un efect al tuturor celorlalte procese psihice.

Rolul memoriei umane

Ea asigura continuitatea, consistenta , stabilitatea si finalitatea vietii psihice

Viata psihica ,fara memorie este doar un ghem de impresiuni senzitive ,adica un prezent fara trecut dar si
fara viitor.(Lange )

Carateristicile memoriei

Proprietate generala a intregii materii

2. Caracter mijlocit

3. Caracter inteligibil

4. Caracter selectiv

 Caracterul mijlocit

-memorarea lucrurilor cu ajutorul lucrurilor

-memoararea cu ajutorul cuvintelor sau a gandurilor stimul .

Diferenta de rol a memoriei in evolutia umana

Pentru un copil de varsta mica a gandi inseamna a-si aminti .

2
Mecanisme psihice/ Memoria

Pentru un adult a-si aminti inseamna a gandi

Accentul pus pe invatarea mijlocita schimba ponderea celor doua mecanisme in viata psihica a individului.

 Caracterul inteligibil

Presupune intelegerea celor memorate si reactualizate, organizarea materialului de memorat dupa criterii
de semnificatie

-presupun deja legatura memoriei cu judecata

 Caracterul selectiv

Are alegatura cu continutul de memorat .

Retinem insusirile cele mai importante ale situatiei de memorat

Retinem trasaturile care sunt consonante cu interesele, nevoile, dorintele, cu utilitatea cu valoarea sociala.

Este imposibil sa memoram totul, am fi epuizati psihic.

Orientări metodologice modul de tratare a memoriei.  

 Orientarea introspecţionistă (memoria ca ansamblul stărilor pure ale conştiinţei păstrate şi

reactualizate)
 şi de una behavioristă (memoria ca ansamblu de scheme şi pattern-uri de răspuns în raport cu
stimulii daţi în experienţa anterioară),
 de o tratare asociaţionistă (memoria ca sumă a unităţilor de experienţă anterioară legate între ele,
în virtutea acţiunii legilor asociaţiei)
 şi de o tratare gestaltistă (memoria ca structură izomorfică a interacţiunilor anterioare între
câmpurile fizice externe şi cele biofizice cerebrale) etc.

În prezent, abordarea memoriei se circumscrie în coordonatele modelului interacţionist-sistemic, care se

bazează pe principiile teoriei comunicării şi procesării-stocării informaţionale.

Memoria poate fi analizată sistematic pe baza schemei cibernetice „input-output-input".

Continutul de intrari

Structura input-ului mnemonic este eterogenă, cuprinzând fluxuri senzoriale (vizuale, auditive, olfactive,
gustative, tactile, kinestezice, viscerale), fluxuri imaginative, conceptual-simbolice logico-propoziţionale,
fluxuri de trăiri emoţionale, fluxuri motivaţionale, fluxuri motorii (acţionale).

Tipurile de iesiri

blocul memorativ are două tipuri de „ieşiri“: specifice sau primare şi nespecifice sau secundare .

Iesiri specifice

Ieşirile specifice constau în reactualizarea şi reproducerea unor conţinuturi cognitive, afective,

motivaţionale, motorii etc. în formă „pură“, aşa cum au fost ele stocate şi conservate, fără să fie utilizate în
alte forme de activitate. Ele se activează prin administrarea unor probe corespunzătoare de memorie: de
recunoaştere imagistică sau obiectuală, de fixare şi reproducere a unor serii de cuvinte, de numere, de
date, de elemente topografice etc.

3
Mecanisme psihice/ Memoria

Iesiri nespecifice

Ieşirile nespecifice constau în activarea unor elemente din experienţa anterioară în cursul desfăşurării unor
procese psihice de cunoaştere (percepţie, reprezentare imaginaţie, gândire) sau acte instrumentale (acţiuni
motorii finaliste).

Dinamica memoriei

Memoria nu fiinţează în forma unei structuri statice, pietrificate şi nici ca un recipient în sine neutru şi
permanent acelaşi, în care se introduc de-a valma, din afară, impresii, informaţii, experienţe.

Dimpotrivă, ea se organizează şi funcţionează ca sistem dinamic, ce se elaborează treptat în cursul

evoluţiei istorice şi ontogenetice, pe măsura îmbogăţirii repertoriului experienţei.

Operatii in dinamica memoriei

a. Engramarea (fixarea) reprezintă în sine un ansamblu de operaţii de ordin logic-informaţional, biofizic şi

biochimic, în urma cărora conţinuturile proceselor cognitive (percepţie, gândire, imaginaţie), afectiv-
motivaţionale şi schemelor motorii sunt înscrise din segmentul temporal al prezentului în cel al trecutului.
La baza acestora stă proprietatea impresionabilităţii şi inerţiei funcţionale a neuronilor şi a creierului în
ansamblu.

Această fază se poate desfăşura în două forme: fără existenţa unui scop special de reţinere – memorare
neintenţionată sau involuntară, şi – în virtutea unui scop special de reţinere – memorare intenţionată sau
voluntară.

Ambele forme se evaluează, în principiu, pe baza aceloraşi indicatori, ca, de pildă: volumul materialului
reţinut după fiecare prezentare şi percepere secvenţială, volumul total al materialului engramat la finele
unui anumit interval de timp; rapiditatea întipăririi; exactitatea întipăririi; completitudinea.

Memorarea neintentionata

Memorarea neintenţionată se realizează în mod cotidian, în procesul perceperii diferitelor obiecte, situaţii,
întâmplări şi în cursul desfăşurării diferitelor activităţi.

Mecanismele memorative interne funcţionează ca nişte captatori autonomi, extrag din fluxul actual al
informaţiilor şi evenimentelor elemente şi secvenţe pe care le introduc în „repertoriul“ anterior, unde se
păstrează un interval mai mare sau mai scurt de timp..

Adeseori, asemenea elemente şi secvenţe se fixează fără reperele şi delimitările spaţio-temporale

corespunzătoare, ceea ce face ca atunci când ele reapar ca amintiri, să nu putem spune exact cum şi de
unde le-am recepţionat

Experimnetul cu cartonasele numerotate

G1 a retinut 13,2 imagini si 0,7 numere iar

G2 a retinut 10,2 numere si 1,3 imagini

memorare fotografică fenomenală (când se întipăreşte tot ce intră în sfera percepţiei sau activităţii
cotidiene) şi memorarea insulară, care se limitează la fixarea unui volum redus (până la 2-3 elemente
izolate).

4
Mecanisme psihice/ Memoria

Memorarea involuntară ţine cu precădere de însuşirile native ale mecanismelor cerebrale şi prin
intermediul ei se poate pune în evidenţă capacitatea bazală de engramare-stocare a creierului

Memoria intentionata

Memorarea intenţionată (voluntară) se desfăşoară sub acţiunea reglatoare directă a scopului sau sarcinii
de a reţine materialul ce urmează a fi prezentat. Scopul de a memora poate fi impus de subiect însuşi sau
formulat din afară, de către experimentator sau instructor.

În acest caz, procesul de engramare-fixare se desfăşoară ca activitate psihică dominantă, iar nu ca

activitate paralelă şi secundară, ca în cazul memorării neintenţionate. Toate procesele psihice specifice –
percepţia, gândirea (analize logice, evaluări, înţelegere), voinţa sunt subordonate şi instrumentează
memorarea.

În cazul memorării intenţionate, subiectul simte efortul mental, cum se mobilizează expres pentru a
percepe şi conştientiza cât mai clar fiecare „element“ al materialului în vederea fixării cât mai exacte,
rapide şi complete.

Este şi firesc ca, în asemenea circumstanţe, randamentul memorării să fie superior celui înregistrat de o
memorare involuntară

Astfel că materialul – etalon, cu ajutorul căruia trebuie ea studiată, nu poate fi decât materialul cu sens.
Acesta poate fi de modalităţi diferite

- liste de cuvinte (15-20),

- liste de numere (cu o singură cifră, cu două cifre),
- serii de imagini ale unor obiecte,
- plante, animale etc. – se poate prezenta în moduri diferite – pe cale vizuală, pe cale auditivă – şi în
condiţii ambientale diferite,
- în absenţa sau în prezenţa unor factori perturbatori.

Indicatorii memorării voluntare vor depinde atât de proprietăţile şi condiţiile de administrare a materialului,
cât şi de particularităţile psihoindividuale ale subiecţilor

Factori ce tin de materialul de memorat

Printre factorii ce ţin de material, menţionăm:

- volumul sau întinderea;

- forma de codificare (verbal-simbolică, imagistică, obiectual-concretă); (natura materialului)
- gradul de organizare logică internă (saturaţia în relaţii semantice, integrative între elemente); timpul
de prezentare (expunere) a fiecărui element (intervale optime sau intervale critice – prea mici sau
prea mari).

Volumul materialului de memorat

Daca matarialul de memorat creste in progresie aritmetica durata necesara memorarii creste in progresie
geometrica.

50 de cuvinte avem nevoie de 2 minute

100 de cuvinte avem nevoie de 9 minute

1000 de cuvinte avem nevoie de 165 de minute

5
Mecanisme psihice/ Memoria

In conditii egale de memorare materialul mai lung se aminteste mai bine decat materialul scurt

Empan mnezic - Joseph Jacobs 1887

Empan mnezic reprezinta intinderea capacitatii de memorare a subiectului

Marimea empanului mnezic depinde de natura materialului folosit

-pentru litere numai consoane sau vocale de acelasi fel este de 6 itemi

Numarul magic 7

Particularitati psihoindividuale

- capacitatea de engramare-stocare a mecanismelor cerebrale; dominanta motivaţională în

momentul receptării materialului (dacă este consonantă cu acesta sau disonantă);
- nivelul de concentrare şi mobilitate a atenţiei;
- starea de odihnă sau de oboseală.

Particularitatile subiectului

- Gradul de implicare.
- -Materialul care constituie obiectul actiunii directe este mai bine memorat decat cel care constituie
obiectul actiunii indirecte
- -Materialul care formeaza obiectul scopului principal al actiunii se memoreaza mai bine decat ca
acelasi material care face parte din conditiile de realizare ale scopului.
- -Modul de invatare memorare

Modul de invatare memorare

- Invatarea si repetarea globala sau invatarea partiala

- -Integrarea progresiva ,utilizarea combinata a celor doua procedee

Repetitia

Primele teorii –cu cat materialul este repetat de mi multe ori cu atat el este mai usor invatat.

Repetitia singura nu duce la memorare este necesara procesarea informatiilor dupa inteles .

-suprainvatare (un numar mult prea mare de repetitii ) –starea de saturatie si epuizare

-subinvatarea ( un numar insuficient de repetitii )-iluzia invatarii doar au impresia ca l-au invatat.

Numarul optim de repetitii –economia invatarii

Eficienta repetitiilor depinde de forma si de numarul lor.

Sunt mai utile repetitiile esalonate in raport cu cele comasate.

Repetitiile de mentinere /repetitiile elaborate constructive.

Intervalul de realizare a repetitiilor

- Repetitiile realizate la intervale mai scurte de timp (30 de secunde sunt neeconomicoase )
- Repetitiile economice fie la intervale de 5- 20 de minute ,fie la intervale de 1-2 zile.

6
Mecanisme psihice/ Memoria

- Aceste intervale sunt determinate de caracteristicile personale de volumul si dificultatea materialului

de memorat

Repetitia optima

- -varierea intervalului de timp in care se efectueaza repetitia

- -implicarea subiectului ,
- repetitie incarcata de sens si semnificatie
- repetitie ritmica
- repetititie de placere .
- folosirea tuturor canalelor (vizual,auditiv )

Engramare si mecanisme individuale

(A. Tulving, W. Donaldson, 1972; K. Pribram, 1973; M. Golu, 1975; C. Voicu, 1980; I. Druţu, 1990) au
stabilit că engramarea/stocarea sunt controlate şi reglate din interiorul sistemului mnezic de mecanisme
logice de organizare, selecţie, inventariere (indici de identificare) şi adresabilitate. Aceste mecanisme îşi
fac simţită prezenţa în modul şi stilul specific pe care-l foloseşte fiecare subiect într-o sarcină de memorare

Unitati de memorie

Psihologii americani au introdus noţiunea de memory chunk, care desemnează o unitate sau o structură
informaţională ce se engramează şi se stochează la un moment dat. În cazul unui material neorganizat, ca,
de pildă, o listă de cuvinte separate, o asemenea unitate se reduce la numărul literelor ce compun fiecare
cuvânt (şi care se engramează împreună); în cazul unui material structurat logic, ca, de pildă, un text, o
atare unitate memorativă devine propoziţia (un număr de cuvinte articulate şi integrate logico-semantic).

Formele memoriei

Exista patru criterii, de stabilire a formelor memoriei

a) prezenţa sau absenţa intenţiei şi a controlului voluntar;

b) prezenţa sau absenţa desprinderii şi înţelegerii legăturilor specifice între elementele şi secvenţele
materialului;

c) aferentaţia dominantă;

d) factorul timp.

a) Formele memoriei - Memoria involuntară este aceea care, în toate cele trei faze – engramare, păstrare,
reactualizare – se realizează fără existenţa unui scop mnezic precis şi fără controlul voinţei conştient
focalizat.

Posibilitatea realizării în paralel a memoriei involuntare şi a celei voluntare ne sugerează ipoteza că

funcţionarea sistemului mnezic este structurată la două niveluri de activare: o activare specifică –
focalizată, care susţine memoria voluntară şi o activare nespecifică (difuză şi fluctuantă), care susţine
memoria involuntară.

b) Memorie si sensibilitatea preferentiala

Un factor esenţial de care depinde eficienţa memoriei involuntare este sensibilitatea preferenţială, ca
trăsătură individuală, în raport cu tipologia materialului utilizat în experiment – imagistic-figurativ, verbal-
simbolic, codificat vizual, auditiv sau tactil etc.

7
Mecanisme psihice/ Memoria

In condiţiile nivelării sau neutralizării celorlalţi factori ce ţin de implicarea subiectului în experiment,
sensibilitatea preferenţială devine principala sursă de generare a diferenţelor interindivuale.

c) Memorie si aferentatia dominanta

Aplicarea celui de al treilea criteriu – cel al aferentaţiei dominante – permite delimitarea formelor de
memorie după modalitatea de recepţie pe care o implică preponderent. Se evidenţiază astfel: memoria
vizuală, memoria auditivă, memoria kinestezică, memoria mixtă.

Dimensiunile memoriei

Volumul

Acesta exprimă numărul total de elemente (ex.: cuvinte, numere etc.), care se reţin de către un subiect
după prima prezentare a materialului. Registrul de variabilitate al acestei dimensiuni se întinde între 2 şi
15.

Promptitudine sau rapiditate

Numărul repetiţiilor necesare pentru reţinerea unui material

Rapiditatea memorarii

Rapiditatea memorarii poate lua valori diferite de la un individ la altul şi în funcţie de natura şi lungimea
materialului folosit.

Repetiţia este o variabilă esenţială care condiţionează nu numai faza engramării (memorării), ci şi le cea a
păstrării sau a conservării.

Repetitie si memorare

In faza de memorare, se recomandă repetiţiile concentrate, pentru a scurta timpul de fixare a materialului-
test.

în faza păstrării sau a conservării, sunt indicate repetiţiile eşalonate, cu frecvenţă monoton-descrescătoare
(mai dese în perioada imediată după memorare şi mai rare pe măsura îndepărtării, în timp, de momentul
iniţial).

Exactitate si fidelitate

Memorarea voluntară este subordonată şi unor cerinţe de exactitate şi fidelitate, care variază în funcţie de
scopul stabilit şi de natura materialului

Intr-o situaţie materialul trebuie reţinut integral, în ordinea dată, în componenţa dată, fără nici o modificare,
pentru a fi reprodus întocmai, în forma în care a fost prezentat (este cazul numerelor de telefon, al
denumirilor, al formulelor);

In alte situaţii, materialul se cere a fi memorat selectiv, în elementele şi părţile sale esenţiale, reproducerea
lui putându-se realiza într-o manieră mai liberă, cu propriile cuvinte.

Ca urmare, precizia şi fidelitatea trebuie determinate prin raportare la contextul şi instrucţiunile după care
s-a realizat memorarea.

Efect al listei. Esenţa acestuia rezidă în aceea că, în prezentarea serială a informaţiei (materialului), cei
mai bine se reţin începutul şi sfârşitul (dar mai puţin) şi cel mai slab sau aproape deloc – mijlocul seriei.

8
Mecanisme psihice/ Memoria

Explicaţia constă în inducţia negativă anterogradă şi retrogradă, care se produce de la segmentele iniţiale
către cele următoare şi de la cele terminale către cele anterioare.

Efect al listei si memorare

Structurarea trebuie realizată în serii scurte (de până la 30 unităţi memorative).

Păstrarea ,conservarea

Ce se intampla cu materialul pe timpul stocarii?

1.-are loc pastrarea intr-o forma cat mai asemanatoare ,sau chiar identica ?

2.-are loc un proces de inchegare ,amplificare ,organizare,restructurare

3.-are loc un proces de destramare ,eliminare stergere ,nemaiputandu-se realiza actualizarea

Principalele principii ale păstrării :

1. Principiul asociațiilor (prin contiguitate, in timp si spatiu, prin asemănare , prin contrast

2. Principiul consolidarii ( revelator foto ).

-cresterea fortei traseelor mnezice

-scaderea vulnerabilitatii traseelor mnezice

3. Principiul organizarii

-organizare indusa

-organizare individuala

-organizare seriala

-organizare categorială

-organizare in rețea

Păstrarea sau conservarea include acele operaţii şi transformări care au ca rezultat menţinerea în tezaurul
memorativ, un timp cât mai îndelungat, a informaţiei şi experienţelor stocate anterior. Principalul indicator
al ei este trăinicia,

Componentele pastrarii

Pastrarea include două componente: pe de o parte, profunzimea sau intensitatea engramărilor, iar pe de
alta, durata menţinerii lor la nivelul pragului de ecforare

Determinanti ai păstrării

Valoarea, ca atare, a acestui indicator variază semnificativ în funcţie de:

- particularităţile psihoindividuale ale subiecţilor,

- de caracteristicile materialului memorat (grad de structurare şi organizare logică,
- formă de prezentare,
- semnificaţie,

9
Mecanisme psihice/ Memoria

- grad de familiaritate sau de noutate, complexitate)

- frecvenţa actualizării şi utilizării ulterioare

Pentru a-şi spori eficienţa de consolidare, este recomandabil ca repetiţiile să introducă anumite variaţii în
ordinea materialului, în forma lui de organizare internă, creându-se astfel o bază neurofiziologică mai largă
de integrare

Foarte important pentru trăinicia păstrării este modul în care se formulează scopul memorării (fixării): pe
termen scurt (imediat), pe termen mediu sau pe termen lung.

Există o dependenţă direct proporţională între ecoul sau rezonanţa materialului dat în sfera noastră afectiv-
motivaţională şi gradul de trăinicie al păstrării lui în memorie.

În virtutea acţiunii mecanismelor de apărare a Eului, informaţiile şi experienţele cu rezonanţă afectiv-

motivaţională pozitivă se fixează mai trainic decât cele cu rezonanţă negativă. Absenţa oricărei încărcături
afectogene sau motivaţionale duce întotdeauna la o fixare superficială şi de scurtă durată.

Evenimentele cu caracter personal se retin o perioada mai mare decat cele cu carater impersonal.

Indicatori ai conservarii

Trăinicia implică şi alţi indicatori de ordin calitativ ai păstrării: completitudinea, fidelitatea şi exactitatea.

Completitudinea este dată de raportul dintre ceea ce se păstrează la momentul dat şi ceea ce s-a memorat
anterior; ea este maximă când valoarea raportului este 1 şi scade proporţional cu reducerea acesteia,
putând tinde spre zero

Fidelitatea exprimă raportul de corespondenţă structurală între materialul memorat iniţial şi cel care se
păstrează la momentul dat (o păstrare se consideră fidelă dacă transformările care se produc în timp
asupra materialului stocat nu-i anulează identitatea sau conţinutul său esenţial).

Exactitatea este dată de corespondenţa izomorfică dintre elementele stocate anterior şi cele păstrate în
decursul timpului; dacă se aplică întregului material, exactitatea presupune păstrarea lui absolut în forma
iniţială în care a fost memorat.

Exactitatea implică fidelitatea, dar fidelitatea nu implică în mod necesar exactitatea: pot să păstrez un
material cu un grad scăzut de exactitate, omiţând unele elemente nesemnificative sau modificând altele.

Efecte secundare pozitive

Efect secundar al transformărilor antientropice avem reminiscenţa

Ea constă nu numai în păstrarea nealterată a materialului stocat anterior, ci şi în îmbogăţirea lui, ca urmare
a punerii în relaţii logice şi instrumentale cu alte conţinuturi informaţionale tezaurizate.

Stratificarea reactualizarii

Cu cât un conţinut informaţional sau o experienţă de viaţă sunt mai trainic consolidate şi păstrate, cu atât
pragul lor de reactualizare este mai scăzut, şi viceversa

Organizarea stratificata a memoriei

Tezaurul memorativ are o organizare stratificată: în partea inferioară (în profunzime) se dispun straturile cu
praguri de reactualizare mari, inclusiv cele ce au coborât sub limita activării, trecând în zona uitării;

10
Mecanisme psihice/ Memoria

în partea superioară, se situează straturile cu praguri de reactualizare scăzute, cel mai mic prag tinzând
către valoarea zero.

Tabloul nu are un caracter fix, invariant; el se va modifica în timp, în funcţie de interacţiunea subiectului cu
lumea externă şi de dinamica relaţiei dintre fondul experienţei anterioare şi scopurile sau obiectivele
activităţii curente.

Ca urmare, devine posibilă şi plauzibilă schimbarea poziţiei diferitelor elemente pe continuumul

reactualizabilităţii:

Un element care la momentul considerat se află pe o poziţie superioară, cu un prag de reactualizare

scăzut, prin neutilizare şi nerepetare va trece în momentele următoare de timp pe poziţii inferioare,
caracterizate prin praguri de reactualizare crescute, şi invers,

Importanta pastrarii

Păstrarea este, fără îndoială, faza cea mai importantă în structura dinamică a sistemului mnezic al omului.
Ea este cea care determină, în ultimă instanţă, eficienţa şi productivitatea memoriei. Faptul că cineva este
caracterizat ca având o memorie bună sau slabă depinde, în primul rând, de volumul şi calitatea păstrării,
de funcţionalitatea celor stocate anterior.

Reactualizarea

Reactualizarea reprezintă faza de „ieşire“ a dinamicii memoriei şi constă în aducerea în câmpul conştiinţei
a unor elemente din fondul experienţei anterioare.

Ea este oglinda celorlalte două faze – memorarea şi păstrarea – şi principalul criteriu obiectiv de evaluare
a lor.

Tipuri de reactualizare

După mecanismul declanşator, reactualizarea este de două feluri: spontană sau involuntară şi deliberată
sau voluntară

Reactualizarea retroactiva

O formă aparte a reactualizării spontane, care evidenţiază o dat în plus complexitatea funcţională a
memoriei, o reprezintă reactualizarea amânată sau retroactivă.

Reactualizarea deliberata

Reactualizarea deliberată este declanşată şi controlată voluntar, fie în cadrul unei sarcini speciale de
testare a memoriei, fie în cadrul unei activităţi specifice – de învăţare, de muncă, de creaţie etc. – în a cărei
realizare este implicată experienţa anterioară. Ea se desfăşoară, aşadar, în concordanţă cu un anumit
scop şi într-o anumită ordine.

Reactualizare prin recunoastere

Recunoaşterea se realizează în legătură cu acele conţinuturi şi experienţe al căror prag este prea ridicat
pentru a se putea desprinde şi manifesta independent, prin ele însele.

Subiectul singur nu poate să le relateze, simţind nevoia unui sprijin sau suport extern

11
Mecanisme psihice/ Memoria

Recunoasterea

Ex. Nu putem relata conţinutul unei întâmplări petrecute mai de mult, dar o recunoaştem dacă ni se
prezintă nişte elemente ajutătoare; nu reuşim să relatăm despre locuri pe care le-am vizitat cândva, dar le
recunoaştem dacă ni se prezintă imagini ale lor; nu ne amintim numele persoanelor de la o întrunire la care
am participat, dar le recunoaştem în fotografie etc.

Reproducerea

Reproducerea este o formă calitativ superioară a reactualizării, constând în derularea conştientă a

conţinuturilor informaţionale şi actelor motorii achiziţionate anterior. Trăinicia păstrării achiziţiilor anterioare
este suficient de puternică pentru a se menţine la un prag de funcţionalitate scăzut, devenind astfel
accesibile apelului sau semnalului de ecforare.

Indicatori de reproducere

Reproducerea se evaluează pe baza indicatorilor de promptitudine, completitudine, fidelitate şi exactitate.

Promptitudinea

Promptitudinea reflectă mobilitatea funcţională a mecanismului de ecforare şi se măsoară în intervalele de

timp dintre momentul emiterii semnalului de apel şi cel al apariţiei în conştiinţă a informaţiei solicitate.

Completitudinea

Completitudinea este un parametru cu o condiţionare şi mai complexă. Pe de o parte, ea este determinată,

de completitudinea păstrării; pe de altă parte, depinde de raporturile de inducţie negativă ce se creează
între secvenţele actuale şi cele imediat următoare ale fluxului reproducerii, precum şi de comprimările,
detalierile sau selecţiile pe care le operează mecanismele de ecforare

Grade de completitudine

Reproducerea poate avea, aşadar, grade diferite de completitudine:

- completitudine de identitate, când materialul este reprodus întocmai în forma în care a fost
memorat;
- completitudine în hiper, când la materialul original se adaugă elemente suplimentare, compatibile
cu cele de bază;
- completitudine în hipo, când materialul original se reproduce cu omiterea unor elemente
nesemnificative;
- completitudine structurală, când materialul iniţial este reprodus într-o formă transformată de o
manieră personală (originală), fără a se altera structura lui logică.

Reproducerea ca reconstructie

In cazul reproducerii este vorba mai mult de reconstrucţie, decât de o duplicare a ceea ce s-a engramat
anterior.

Noi avem întotdeauna controlul asupra a ceea ce selectăm şi relatăm sau exteriorizăm, adaptând fluxul
reactualizat nu numai la scopul activităţii, ci şi la particularităţile situaţiei în care ne aflăm

Aceasta face ca activitatea să nu fie tributară în mod absolut şi exclusiv memoriei, ci să beneficieze şi de
aparatul nou, constructiv al inteligenţei, imaginaţiei şi gândirii.

12
Mecanisme psihice/ Memoria

d) Formele temporale ale memoriei

Formele temporale ale memoriei. Cercetările realizate din perspectiva modelului cibernetic (Tulving şi
Donaldson, 1972; Lindsay şi Norman, 1972; M. Golu, 1975; Simon, 1980), luând în considerare timpul de
procesare şi integrare a informaţiilor în diferite tipuri de sisteme reale, au pus în evidenţă existenţa unor
forme de memorie temporală, şi anume: memoria imediată sau senzorială; memoria de scurtă durată
(MSD); memoria de lungă durată (MLD).

Memoria imediata

Memoria imediată (senzorială) exprimă menţinerea „continuităţii“ fluxului informaţional în cadrul sistemelor
senzoriale un timp suficient de lung pentru integrarea lui finală în imagine sau în model informaţional unitar,
pe baza căruia devine posibilă identificarea

Memoria de scurta durata

Memoria de scurtă durată (MSD), are o structură complexă, eterogenă din punct de vedere informaţional,
cuprinzând date despre evenimente şi fenomene variate, într-o ordine determinată sau aleatorie. Ea nu
este o imagine fidelă a conţinutului memoriei imediate (senzoriale), ci rezultatul prelucrării şi interpretării
acestuia.

Astfel, potrivit datelor experimentale limita maximă până la care se întinde acţiunea memoriei de scurtă
durată este de 10 minute (Norman, 1969, Madigon şi McCabe, 1971). Ce se întâmplă cu informaţia după
scurgerea acestui interval de 10 minute? Ori se „pierde“, ea dispărând din repertoriul memorativ activ, ori
trece în sfera memoriei de lungă durată. Aceasta depinde şi de prezenţa sau absenţa factorilor
perturbatori.

Memoria de lunga durata

Memoria de lungă durată (MLD) – desemnează totalitatea structurilor informaţionale şi instrumental-

acţionale, a căror limită inferioară de păstrare în timp este egală cu limita superioară a MSD (8- 10 minute),
limita superioară putând fi egală cu durata vieţii individului. Aşadar, expresia „de lungă durată“ are un sens
relativ şi exprimă, de fapt, un contiuuum valoric (în unităţi de timp, fireşte, foarte întins).

MLD si MSD deosebiri

Deosebirile principale dintre MLD şi MSD se stabilesc după următoarele caracteristici: 1. durata; 2. gradul
de activare; 3. volumul; 4. modul de codificare.

Calităţile memoriei

1. întinderea repertoriului (tezaurului);

2. fidelitatea;

3. exactitatea;

4. promptitudinea;

5. mobilitatea.

13
Mecanisme psihice/ Memoria

Calitatile memoriei -mobilitatea

  Mobilitatea exprimă calitatea memoriei de sistem semideschis, adică de a se afla şi de a realiza în

permanenţă schimburi informaţionale şi energetice cu sursele externe.

Uitarea

Aparent, un fenomen total opus memoriei, ca o negaţie a ei, uitarea, este, în fond, organic integrată şi
consubstanţială acesteia. Definirea ei nu se poate face decât prin raportarea la memorie, la informaţii,
experienţe şi evenimente percepute, efectuate sau trăite anterior, într-un trecut mai apropiat sau mai
îndepărtat.

Uitării este acela de creştere progresivă a pragului de ecforare a unei informaţii sau experienţe anterioare,
dincolo de punctul „critic“.

Rata cea mai mare a uitării se înregistrează în primele 48 de ore după momentul memorării, când se
pierde aproximativ 40% din material; după prima săptămână, pierderea ajunge la 60%, iar după a treia
săptămână – la 80%, după care uitarea se încetineşte considerabil

Este caracteristică esenţialmente pentru materialul fără sens. în cazul celui cu sens, uitarea nu este atât de
drastică şi instalarea ei se face tot în trepte, dar în rate mai mici.

Iniţial, se considera că uitarea înseamnă şi are la bază ştergerea completă a urmelor materialului memorat.
Cercetările ulterioare au arătat însă că ea se exprimă într-o slăbire sub pragul de reactualizare comandată
acestor urme, respectiv informaţii.

UITAREA- tipuri de uitare

- Uitarea curenta ,banala cotidiana

- Uitarea represiva ,uitam evanimnetele penibile ,generatoare de suferinta de disconfort psihic
- Uitarea provocata – de un accident de un traumatism cerbral ,tumori ,
- Uitarea prin simultaneitate, prezentarea unor evenimente concomitente face ca o parte din ele se
fie uitate
- Uitarea regresiva –daorata inaintarii in varsta
- Uitarea dirijata – uitam ceeace vrem sa uitam
- Uitarea dependenta de imprejurarile in care s-a retinut materialul.

Teoria interferentei determinate de procesele de inhibitie (proactiva ,retroacativa de protectie

Uitarea si procesele de inhibitie

Din punct de vedere neurofiziologic, fenomenul se pune pe seama a trei tipuri de inhibiţie:

- inhibiţia de stingere (după modelul stingerii unui reflex condiţionat),

- inhibiţia de protecţie (în cazul supraîncărcării sau al continuării memorării pe fondul oboselii sau al
unei stări emoţionale nepropice, negative)
- inhibiţia de inducţie negativă (inhibarea şi reprimarea urmelor unui material de către altul fie foarte
asemănător, fie antagonic)

14