UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE SUPLIMENTARĂ
TEMA: Gândire: tipuri, procese, formare

Student: Fulga Dumitru

Gr.5 (DR2209)
Profesor: Condrea Victoria

CHIȘINĂU
2022
 Introducere
Gândirea este un proces psihologic și cognitiv de reflectare a conexiunilor
complexe și a relațiilor dintre obiecte și fenomene ale lumii înconjurătoare în
conștiința unei persoane. Sarcina gândirii este de a dezvălui relațiile dintre obiecte,
de a identifica conexiunile și de a le separa de coincidențele aleatorii. Gândirea
operează cu concepte și își asumă funcțiile de generalizare și planificare.
Conceptul de gândire este cel mai înalt proces cognitiv, care îl deosebește
semnificativ de alte procese care ajută o persoană să navigheze în mediu; deoarece
acest concept urmărește totalitatea proceselor cognitive. Gândirea este un proces
complex care are loc în mintea unei persoane și este posibil fără manifestarea unor
acțiuni vizibile.

1. Gândirea ca concept în psihologie

În procesul de senzație și percepție, o persoană învață despre lumea din jurul
său ca urmare a reflecției sale directe, senzuale, acest concept este interpretat ca
gândire. Gândirea este procesul de reflectare a realității în mintea unei persoane
prin sintetizarea și analizarea tuturor proceselor cognitive. În practică, gândirea ca
proces mental separat nu există, este prezentă în toate procesele cognitive:
percepție, atenție, imaginație, memorie, vorbire. Gândirea este un singur proces
cognitiv mental, dar este realizat cu ajutorul unui număr de subprocese, fiecare
dintre acestea fiind independent și, în același timp, integrat cu alte forme cognitive
ale procesului. Formele superioare ale acestor procese sunt în mod necesar asociate
cu gândirea, iar gradul de participare determină nivelul dezvoltării lor.

Nici un model nu poate fi perceput direct de simțuri. Un exemplu este orice

activitate umană conștientă; privind pe fereastră, putem spune după acoperișul
umed sau bălți că ploua; stând la un semafor, ne așteptăm la o lumină verde, pentru
că ne dăm seama că acest semnal servește ca un stimulent pentru acțiune. În
ambele cazuri, realizăm un proces de gândire, adică reflectăm conexiunile esențiale
dintre fenomene prin compararea faptelor. Pentru cunoaștere, nu este suficient doar
să observăm legătura dintre fenomene, este necesar să stabilim că această legătură
este o proprietate comună a lucrurilor. Pe această bază generalizată, o persoană
rezolvă sarcini specifice. Gândirea oferă un răspuns la întrebări care nu pot fi
obținute prin cea mai simplă reflecție senzorială. Datorită gândirii, o persoană se
orientează corect în lumea din jurul său, folosind generalizări obținute anterior într-
un mediu nou, concret.

Stabilirea relațiilor universale, generalizarea proprietăților unui grup omogen

de fenomene, înțelegerea esenței unui anumit fenomen ca o varietate a unei
anumite clase de fenomene - aceasta este esența gândirii umane. Definiția gândirii
include cel mai adesea următoarele semne:

1. Un proces mental care oferă orientarea subiectului în conexiuni și relații

intersubiect, prin influențarea obiectelor unul pe celălalt, prin utilizarea
instrumentelor și instrumentelor de măsurare, prin includerea semnelor și
simbolurilor în organizarea gândirii.

2. Un proces care apare inițial pe baza acțiunilor practice și a cunoașterii

senzoriale directe.

3. Un proces care, pe măsură ce se dezvoltă, depășește acțiunile practice.

4. Un proces care are ca rezultat o reflectare generalizată a realității bazată

pe conexiuni și relații intersubiect.

5. Un proces care se desfășoară întotdeauna pe baza cunoștințelor existente.

6. Ea vine din intruchipare vie, dar nu se reduce la ea.

7. Procesul este legat de activitatea practică a unei persoane.

2. Tipuri de gândire
1. Teoretica-cunoașterea legilor și regulilor. Folosind acest tip de gândire, o
persoană în procesul de rezolvare a unei probleme se îndreaptă spre concepte,
cunoștințe gata obținute de alte persoane, de regulă, fără a avea experiență în
rezolvarea acestei probleme.

2. Practica - dezvoltarea mijloacelor pentru o soluție, stabilirea unui obiectiv,

crearea unui plan, o secvență de scheme de acțiuni. Materialul pe care o persoană îl
folosește în gândirea practică nu este concepte, judecăți și concluzii, ci imagini.
Ele sunt extrase din memorie sau recreate creativ de imaginație. În cursul rezolvării
problemelor mentale, imaginile corespunzătoare sunt transformate mental, astfel
încât o persoană, ca urmare a manipulării lor, să poată vedea direct soluția
problemei de interes pentru el.

3. Vizual-activa - sarcina principală de acest tip este percepția obiectelor și

transformarea lor în realitate, acțiuni corecte cu aceste obiecte care vizează
rezolvarea problemei. Rezultatul este crearea unui produs material. Când obiectele
se afectează reciproc în timpul activității manipulative, o persoană se bazează pe o
serie de operații universale: analiza practică a obiectelor și fenomenelor
(cunoașterea și utilizarea calităților fizice ale obiectelor); sinteza practică (la
transferul abilităților).

4. Vizual-figurativa-în cursul acestui tip de gândire, o persoană este atașată

de realitate, folosește imagini specifice pentru a rezolva situația care a apărut, iar
imaginile în sine necesare gândirii sunt prezentate în memoria sa pe termen scurt și
operațional.

5. Verbal-logica este un tip de gândire mediată de semne, din care se

formează direct concepte. Gândirea Verbal-logică se realizează printr-o conexiune
logică speculativă a obiectelor, proceselor și fenomenelor specifice cu sunete, cu
sunete de limbaj, cu cuvinte și fraze, cu concepte exprimate în limbaj sub formă de
cuvinte și semne. Este necesar să observăm aici că gândirea este legată în mod
obiectiv nu numai de imaginație, memorie, percepție, ci și de vorbire, în care
gândirea este realizată și cu care se desfășoară.

În psihologie, există o clasificare diferită a tipurilor de gândire, deci să luăm

în considerare câteva tipuri sau modul în care acestea sunt clasificate după "tipurile
fundamentale" de gândire.

* Gândirea autistă - acest tip de gândire vizează satisfacerea propriilor

interese. Nevoile în acest caz sunt mai orientate personal. În multe privințe,
gândirea autistă este opusul gândirii realiste. Cu tipul de gândire autistă, asociațiile
actuale, general acceptate, sunt inhibate, ca și cum ar fi împinse în fundal,
orientările personale, la rândul lor, domină, în unele cazuri afectează prevalează.

* Gândirea realistă-reflectă corect realitatea, face comportamentul uman

rezonabil în diferite situații. Scopul operațiunilor de gândire realistă este de a crea
o imagine corectă a lumii, de a găsi adevărul.

3. Clasificarea fenomenelor de gândire

Gândirea cognitivă psihologică
În diferitele fenomene ale gândirii, există diferite: activitatea mentală,
acțiunile mentale, operațiile mentale, formele de gândire, tipurile de gândire,
trăsăturile tipologice individuale ale gândirii, gândirea ca proces de rezolvare a
sarcinilor creative, non-standard.

Activitatea mentală este un sistem de acțiuni mentale care vizează rezolvarea

unei probleme. Acțiunile mentale individuale sunt asociate cu soluționarea
sarcinilor intermediare, componente ale unei probleme comune.
 Acțiunile mentale sunt un set de operații mentale menite să identifice direct
Non-date, proprietăți ascunse și relații ale obiectelor din lumea reală. Fiecare act
mental se bazează pe un sistem de operații.

Operațiile mentale includ Compararea, generalizarea, abstractizarea,

clasificarea și concretizarea.

Toate operațiile mentale sunt legate de analiză și sinteză. Analiza și sinteza

sunt două laturi inseparabile ale întregului proces de cunoaștere (inclusiv stadiul
senzorial).

Produsul acțiunilor mentale este anumite rezultate cognitive, care sunt

exprimate în trei forme de gândire.

Formele de gândire sunt:

1) judecată;
2) inferență;
3) concept.

În funcție de conținutul predominant, activitatea mentală este împărțită în:

1) practic;
2) artistic;
3) științific.

Unitatea structurală a gândirii practice este acțiunea, iar unitatea

comunicativă este un semnal.

În gândirea artistică, unitatea structurală este o imagine, iar unitatea

comunicativă este un simbol. În gândirea științifică, respectiv, un concept și un
semn.

Activitatea mentală poate fi realizată prin diferite proceduri operaționale.

Gândirea algoritmică se realizează în conformitate cu secvența stabilită de

operații elementare necesare pentru rezolvarea problemelor din această clasă.

Gândirea euristică este o soluție creativă la sarcinile non-standard.

Gândirea discursivă (rațională) este gândirea care are un caracter rațional,

bazat pe un sistem de concluzii, având o serie secvențială de legături logice, fiecare
dintre acestea fiind determinată de cea anterioară și determină legătura ulterioară.
Gândirea discursivă duce la cunoașterea deductivă.
 În dezvoltarea istorică a gândirii și în dezvoltarea gândirii unui copil, există
trei etape succesive - tipuri de gândire: 1) vizual-eficient (senzorimotor); 2) vizual-
figurativ; 3) abstract-teoretic.

Concluzie
Învățând despre lume, o persoană generalizează rezultatele experienței
senzoriale, reflectă proprietățile generale ale lucrurilor. Pentru a cunoaște lumea
înconjurătoare, nu este suficient doar să observăm legătura dintre fenomene, este
necesar să stabilim că această legătură este o proprietate comună a lucrurilor. Pe
această bază generalizată, o persoană rezolvă sarcini cognitive specifice.

Gândirea oferă un răspuns la astfel de întrebări care nu pot fi rezolvate prin

reflecție directă, senzorială. Deci, examinând scena incidentului, investigatorul
găsește câteva urme ale evenimentului trecut. Prin stabilirea unor relații
semnificative, inevitabil recurente între ele, investigatorul reconstruiește cursul
posibil al evenimentelor prin gândirea logică. Această reconstrucție are loc
indirect, prin înțelegerea legăturilor dintre manifestările externe și esența a ceea ce
sa întâmplat de fapt. Această reflecție indirectă este posibilă numai pe baza
generalizării, pe baza cunoașterii. Datorită gândirii, o persoană se orientează corect
în lumea din jurul său, folosind generalizări obținute anterior într-un mediu nou,
concret.