ȘCOALĂ POSTLICIALA SANITARĂ

ASISTENT MEDICAL GENERAL

PROIECT
GÂNDIREA – PROCES CORTICAL
FUNDAMENTAL
 Cuprins

Introducere ………………………………………….................................pag 2

Cap 1. Noțiuni despre caracterizarea procesului cortical fundamental

gândirea........................................................................................................pag 3

1.1. Gândirea.......................................................................................pag 3

1.2. Operaţiile generale şi specifice ale gândirii……...…………... pag 4

Cap 2. Tipologii ale gândirii si criterii de clasificare.............................pag 6

2.1. Centralitatea gândirii…………………......................................pag 8

Concluzii.......................................................................................................pag 9

Bibliografie.................................................................................................pag 10

1
 Introducere

În această lucrare se prezintă noțiuni despre caracterizarea procesului

cortical fundamental gândirea, gândirea, operaţiile generale şi specifice ale
gândirii, tipologii ale gândirii si criterii de clasificare, centralitatea gândirii

Această lucrare conține 2 capitole.

Capitolul 1: Noțiuni despre caracterizarea procesului cortical fundamental

gândirea

Capitolul 2: Tipologii ale gândirii si criterii de clasificare

Concluzii

Bibliografie

2
 1. Noțiuni despre caracterizarea procesului cortical fundamental gândirea

1.1 Gândirea

Gândirea este procesul psihic de reflectare a însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor
şi fenomenelor realităţii înconjurătoare, precum şi a raporturilor dintre acestea.

Pe baza gândirii omul poate să anticipeze mental desfăşurarea anumitor evenimente şi să-
şi planifice, în funcţie de acestea, acţiunile viitoare. Prin aportul pe care îl aduce la cunoaşterea
realităţii, gândirea conferă comportamentului uman trăsătura raţionalităţii

Gândirea, în schimb, îşi extrage conţinuturile, în cea mai mare măsură, din memorie, din
trecut; reactualizează, în raport cu cerinţele prezentului, informaţii, cunoştinţe şi experienţe,
elaborând anticipări şi predicţii asupra viitorului (P.Popescu-Neveanu). Demersul anticipativ al
gândirii se referă şi la orientările subiectului, la planurile sale de acţiune. Cu ajutorul gândirii ne
planificăm viitorul şi ne organizăm existenţa.

Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă – sub forma

noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor – a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale
obiectelor şi fenomenelor şi a relaţiilor logice, cauzale dintre ele.

 Este mecanismul psihic intelectual de prelucrare logică, raţională a informaţiilor

 Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei.

 Este un proces de descoperire a noului, de înaintare şi rezolvare de probleme.

 Gândirea orientează, conduce, valorifică maximal toate celelalte procese şi funcţii

psihice.

3
1.2 Operaţiile generale şi specifice ale gândirii

Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de operaţii.
Superioritatea şi poziţia unui proces psihic în ansamblul vieţii psihice a omului este dată de
sistemele operatorii de care dispune.

Psihologia studiază operaţiile gândirii ca instrumente psihice dobândite şi perfecţionate

prin dezvoltarea intelectuală, prin învăţare şi exerciţiu. Operaţiile gândirii acţionează în cupluri
operatorii ce se completează reciproc:

 analiza şi sinteza,

 abstractizarea şi generalizarea,

 concretizarea și particularizarea,

 inducţia şi deducţia.

Analiza şi sinteza se desfăşoară într-un plan mintal, după un model şi sunt mediate prin
cuvânt şi alte sisteme de semne şi simboluri. Prin analiză însuşirile unui obiect sau ale unei clase
de obiecte sunt separate, ordonate – în minte – după anumite criterii, după un anumit model şi
sunt sintetizate, refăcute la fel sau în mod diferit, în funcţie de cerinţele activităţii intelectuale.
Orice analiză este precedată de un plan, de un anumit proiect, schemă de lucru, deci nu se
desfăşoară la voia întâmplării. În sensul invers, al sintezei, se menţine acelaşi proiect sau se
elaborează unul nou, ca urmare a rezultatelor analizei. Sinteza este definită ca fiind
recompunerea mintală a obiectului din însuşirile lui iniţiale.

Comparaţia este operaţia de evaluare a unor obiecte, fenomene, prin raportare la unul sau
la mai multe criterii. Şi această operaţie îşi are originea în comparaţia după criterii perceptive de
culoare, formă, mărime, contrast etc. Comparaţia implică evidenţierea asemănărilor şi

4
deosebirilor esenţiale dintre minimum două obiecte, persoane, evenimente, situaţii, fenomene
după minimum un criteriu comun. Comparaţia poate interveni şi între minimum două ipostaze
ale aceluiaşi obiect, persoană etc. după minimum un criteriu comun. Comparaţia se foloseşte de
argumentaţia de tipul „dacă ... atunci”, menită să pună în evidenţă o anumită calitate, o anumită
poziţie etc

Abstractizarea şi generalizarea constituie operaţiile cele mai complexe ale gândirii şi

au un caracter formal, se desfăşoară exclusiv în plan mintal. În planul evoluției ființei umane în
decursul vieții, aceste operații sunt precedate de schematizarea şi generalizarea concret-intuitivă
de la nivelul reprezentării. În gândire selectivitatea este maximală prin abstractizare, iar
generalizarea se referă la clase, categorii foarte largi de obiecte-fenomene. Generalizarea este
operaţia prin care însuşirile extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o întreagă clasă de
obiecte-fenomene. Abstractizarea şi generalizarea operează simultan, astfel încât, pe măsură ce
sunt relevate însuşirile esenţiale, acestea sunt extinse la categorii din ce în ce mai largi.

Concretizarea şi particularizarea sunt operații opuse abstractizării şi generalizării.

Drumul de la concret la abstract este complementar celui de la abstract la concret, dar profund
diferit calitativ. Concretizarea defineşte prin trăsături esenţiale un obiect ideal ce întruneşte
însuşirile esenţiale. În acelaşi mod operează particularizarea. Cele două operaţii servesc cel mai
adesea exemplificării cognitive care nu se va referi la un obiect anume, ci la un obiect mintal, un
caz particular mintal şi nu unul anume din realitatea imediată. Este un demers specific procesării
descendente dirijate de legi, reguli, norme, definiţii.

Inducţia şi deducţia sunt operaţiile care descriu cel mai bine evoluţia gândirii pe
verticala cunoaşterii. J.Piaget arată că inducţia organizează datele observaţiei sau experienţei şi le
clasează sub formă de concepte. Inducţia este suportul logic al procesării ascendente care
porneşte de la baza de date, experienţe concret-intuitive şi imagini mintale. Inducţia are un
caracter profund intuitiv, se extrag relaţii simple ce grupează o clasă de obiecte după criterii
observabile empiric.

Raţionamentul inductiv surprinde regularitatea şi facilitează extragerea şi formularea unei

concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare. Deducţia descrie demersul
descendent al gândirii pe verticala cunoaşterii. Raţionamentul deductiv porneşte de la general şi

5
ajunge, prin inferenţe şi implicaţii, la cazuri particulare. Deducţia debutează prin ipoteze sau
premise demonstrate ca fiind adevărate şi apoi derivă implicaţiile acestor ipoteze. Dacă
premisele sunt adecvate, atunci concluziile trebuie să fie adevărate.

2. Tipologii ale gândirii si criterii de clasificare

1. După orientare:

— gândirea direcţionată;

— gândirea nedirecţionată.

Gândirea direcţionată, sau directă, este sistemică şi logică, deliberată şi intenţionată,

ghidată de scop; cu ajutorul ei oamenii rezolvă probleme, formulează legi, îşi realizează
obiectivele propuse (drept exemplu tipic este sinectica, care se bazează pe respectarea unor
reguli, pesupune critică şi discuţii contradictorii).

Gândirea nedirecţionată, sau nondirectivă, se caracterizează prin mişcarea liberă,

spontană a gândurilor, fară a fi orientată de un scop sau de un plan. Ea este implicată de
imaginaţie, oamenii recurgând la ea pentru a se relaxa. Gândirea nedirecţionată are o mare
importanţă în pregătirea momentului gândirii direcţionate, productive, creatoare, contribuind
astfel indirect la soluţionarea problemelor.

2. După tipul operaţiilor presupuse:

a) gândirea algoritmică;

b) gândirea euristică

Gândirea algoritmică este bazată pe trecerea succesivă de la un ,,pas” la altul, ceea ce va

conduce în mod cert la rezolvarea problemei, pe când gândirea euristică are caracter arborescent
(care are înfăţişarea unui arbore), din fiecare ,,nod” subiectul trebuind să aleagă o cale din mai
multe posibile, este o ,,scurtătură” care ajută la reducerea efortului mintal – rezultat sigur

3. După finalitate:

6
 a) gândirea reproductivă;

b) gândirea productivă;

c) gândirea critică.

4. După sensul de evoluţie:

a) gândirea divergentă;

b) gândirea convergentă.

Gândirea divergentă manifestă tendinţa de diversificare şi multiplicare a soluţiilor în

raport cu punctul iniţial de plecare, fiind semnul distinctiv al flexibilităţii şi mobilităţii
intelectuale a individului

Gândirea convergentă se mişcă în sens invers – de la diversitate la unitate. Ea cuprinde

capacităţi de tipul următor: de a comprima un număr variat de structuri semantice într-un număr
relativ limitat, de a forma concepte pornind de la atributele obiectelor şi fenomenelor etc.

5. După demersurile logice:

a) gândirea inductivă;

b) gândirea deductivă;

c) gândirea analogică (analoagă)

Gândirea inductivă faciliteaza extragerea şi formularea unei concluzii generale dintr-o

multitudine de cazuri particulare. Ea surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant,
invariabil.

Gândirea deductivă reprezintă mişcarea cunoaşterii în sens invers celei inductive, deci de
la general la particular; este un excelent mijloc de a controla conceptele, relaţiile şi legile
obţinute prin gândirea inductivă.

7
 Gândirea analogică constă în stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte, fenomene,
evenimente, idei etc., acolo unde ele par a nu exista, în transferul de informaţie de la un obiect
cunoscut, asimilat, la altul necunoscut încă

6. După valoare:

Gândirea pozitivă se caracterizează prin raţionalitate de orientare activă, constructivă pe

direcţia depăşirii dificultăţilor, cea negativă – prin pasivitate, neîncredere, lipsa angajării.

2.1 Centralitatea gândirii

Există un puternic acord între autori în ceea ce priveşte recunoaşterea locului central
ocupat de gândire în procesul cunoaşterii, a rolului enorm pe care gândirea îl joacă în planul
general al activităţii umane.

 Gândirea este trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie
pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale

 Este aşa deoarece gândirea produce modificări de substanţă ale informaţiei cu care
operează. Gândirea modifică natura informaţiei, ea face saltul de la neesenţial la esenţial,
de la particular la general, de la concret la abstract, de la exterioraccidental la interior-
invariabil.

 De asemenea, gândirea antrenează toate celelalte disponibili tăţi şi mecanisme psihice în

realizarea procesului cunoaşterii, nu doar pe cele de ordin cognitiv, după cum s-ar părea
la prima vedere, ci şi pe cele afectiv-motivaţionale şi volitiv-reglatorii.

 Instituindu-se într-un fel de „start major”, după cum sugestiv se exprima Paul Popescu-
Neveanu (psiholog român), gândirea orientează, conduce, valorifică maximal toate
celelalte procese şi funcţii psihice. Ca urmare a intervenţiei ei, percepţia devine
observaţie, adică o percepţie cu scop, ordonată şi planificată; comunicarea informaţiilor
dobândeşte înţeles, fiind subordonată prin gândire normelor logicii; memoria intră în
posesia unei forme superioare de memorare, şi anume: memorarea logică, ce o
completează şi o depăşeşte pe cea mecanică; voinţa îşi precizează mult mai bine scopurile

8
 pe baza predicţiei, îşi fixează mult mai uşor planuri folosindu-se de judecăţi şi
raţionamente.

 Centralitatea gândirii în procesul cunoaşterii se explică şi prin capacitatea ei de a-şi

reintroduce propriile produse (idei, concepţii, teorii) în circuitul informaţional, devenind,
în felul acesta, un declanşator al unor noi procese intelectuale (M. Aniţei, 2005)

Concluzii

In concluzie gândirea cuprinde un „flux orientat către scopuri, idei și

asociații care conduc la o concluzie orientată spre realitate". Chiar dacă gândirea
este o activitate a unei valori existențiale pentru oameni, nu există un consens cu
privire la modul în care este definită sau înțeleasă.

9
 Bibliografie

1. https://secretele.com/2018/04/gandirea-pozitiva-schimba-viata.html

2. http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1625/Tarnovschi_Racu
%281%29.pdf?sequence=1&isAllowed=y

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/G%C3%A2ndire

10
11