Proces cognitiv superior

Gândirea
Definiție:
Este procesul psihic care se desfășoară într-un plan mintal ( intern, subiectiv) uzând de judecăți,
raționamente, operații cognitive cu ajutorul cărora se realizează o procesare profundă a
realității. Și a creării unor noi informații.
Gândirea- este procesul cognitiv care organizează și manipulează reprezentările interne sau
informațiile și cunoștințele stocate în memorie, în vederea înțelegerii unei situații.

Gândirea este procesul cognitiv superior de procesare a însușirilor esențiale, necesare și

legice cu ajutorul unor operații abstract-formale în vederea înțelegerii, explicării și predicției
unor relații cauzale din realitate și a elaborării unor concepte, noțiuni, teorii, sisteme
cognitive, ca modele mintale ale realității.

Caracteristici:
Are caracter procesual- se desfășoară cu grade mari de libertate pe verticala cunoașterii și pe
axa timpului. Pe verticala cunoașterii, gândirea evoluează în sens ascendent și în sens
descendent. Acest demers vizează modul și nivelul de procesare a informației.
Cele două demersuri ale gândirii pe verticala cunoașterii sunt complementare și stau la baza
constituirii și achiziționării conceptelor, a noțiunilor.

Procesarea
ascendentă Descendentă
Este dirijată de datele observației, de Este dirijată de legi, reguli, norme, principii
experiențele individului inclusiv cele Este un demers de tip deductiv: din anumite
perceptive, de imaginile mintale acumulate în legi de deduc atribute ale anumitor
timp fenomene, categorii de obiecte
Este un demers de tip inductiv, de la Este o evoluție a gândirii realizată prin
particular, la general, de la fapte și date învățare, instrucție școlară, educație
concrete la generalizări tot mai cuprinzătoare Are un caracter imperativ, se impune gândirii
Este modul natural de evoluție a gândirii noastre și derivă din nivelul cunoașterii
umane umane la un moment dat.
Este o cunoaștere bazată pe informațiile
obținute prin procesele senzorial- perceptive
și prin reprezentări

Procesualitatea, caracterul discursiv al gândirii rezultă și din desfășurarea ei temporală. Pe axa

timpului gândirea se desfășoară între trecut, prezent și viitor. Dacă percepția se desfășoară în
prezent, gândirea investighează trecutul, experiența și cunoștințele stocate de memorie sau
reprezentări- le prelucrează și le combină în raport cu cerințele prezentului și explorează viitorul
pentru a emite predicții.
Caracterul mijlocit al gândirii. El rezultă din analiza modului în care gândirea prelucrează
informații le din realitate.
În procesarea directă, dirijată de date empirice, gândirea este mijlocită prin experiența
perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar toate aceste date sunt stocate în memorie și
vehiculate cu ajutorul limbajului.
De obicei în procesarea ascendentă limbajul natural, cotidian este mijlocul cel mai des folosit.
În schimb în procesarea descendentă ( dirijată de reguli, norme legi) caracterul mijlocit al
gândirii este asigurat prin cunoștințele acumulate la un moment dat, prin informațiile
acumulate în lucrările științifice. Limbajul este instrumentul fundamental care permite
coordonarea acestor informații ( un limbaj al definițiilor, legilor, formulări precise și clare care
nu lasă loc de interpretări)

Caracterul abstract- formal al gândirii. Gândirea extrage și utilizează însușiri esențiale tot mai
“sărace ”în conținut, dar cu un grad tot mai ridicat de generalizare. În gândire, selectivitatea
operează în baza oparației de abstractizare cee ace permite surprinderea unor însușiri
esențiale, necesare- a unor invarianți cognitivi.
Caracterul abstract este legat de cel formal. J. Piaget denumește ultima etapă de dezvoltare a
inteligenței ca stadiu al inteligenței formale ( Întradevăr, gândirea se ghidează după reguli și
norme ale logicii, este o gândire propozițională care utilizează “propoziții”adică judecăți
ipotetico-deductive, avansează ipoteze pe care încearcă să le verifice.)

Caracterul finalist al gândirii Care este scopul, finalitatea gândirii ca process de cunoaștere?
Omul trebuie să găsească soluții la problemele cu care se confruntă. Demersurile noastre au
finalitate, un scop bine definit: elaborarea unui model mintal, a unor explicații și a unor
răspunsuri cu privire la implicațiile/ consecințele situațiilor problematice.

Gândirea ca sistem de operații. Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast
sistem de operații. Psihologia studiază operațiile gândirii ca instrumente psihice dobândite și
perfectionate prin dezvoltarea intelectuală, învățare și exercițiu.
Operațiile gândirii acționează în cupluri operatorii ce se completează reciproc: analiza și sinteza,
abstractizarea și generalizarea, comparația, inducția și deducția ( ca raționamente)

Analiza și sinteza:
Prin analiza însușirilor esențiale ale unui obiect sau a unei clase de obiecte- acestea sunt
separate și ordonate în minte după anumite criterii și sunt sintetizate, refăcute la fel sau în
mod diferit, în funcție de cerințele activității intelectuale. Orice analiză este precedată de un
demers anticipative. În sens invers, al sintezei, se menține același proiect sau se elaborează unul
nou ca urmare a datelor analizei. Finalitatea operațiilor de analiză și sinteză este elaborarea
unui model mintal al obiectului supus analizei- un model informational, o replica internă
proprie a subiectului cunoscător.
Comparația: presupune raportarea la unul sau mai multe criterii. Ea implică evidențierea
asemănărilor și deosebirilor esențiale dintre minimum 2
obiecte/personae/evenimente/situații/fenomene după minimum un criteriu comun. Are un
plan și implică finalitate- necesitatea evidențierii unor raporturi.
Abstractizarea este operația de extragere a unor însușiri esențiale, a unor invarianți cognitivi
( însușiri commune pentru o întreagă clasă de obiecte). Operația de abstractizare reprezintă
simultan două sensuri: pe de o parte se extrage ceva esențial, iar pe de altă parte se renunță la
tot ceea ce este nerelevant.
Generalizarea este operația prin care însușirile extrase prin abstractizare sunt extinse la o
întreagă clasă de obiecte sau fenomene. Abstractizarea și generalizarea operează simultan în
plan mintal și sunt tipice pentru procesarea de tip descendent. Rezultatele abstractizării și
generalizării sunt cuprinse în legi care pun în evidență relații cauzale cu o sferă cât mai largă de
cuprindere. ( exemplu legea efectului în psihologie emisă de Thorndike- “o acțiune urmată de
success tinde să se consolideze, iar dacă este urmată de eșec tinde să fie abandonată”

Inducția și deducția sunt operațiile care descriu cel mai bine evoluția gândirii pe verticala
cunoașterii. J Piaget arată că inducția organizează datele observației și le clasează sub formă de
concepte. Inducția este suportul logic al procesării de tip ascendent care pornește de la baza de
date/ experiențe concret-intuitive. Raționamentul inductiv surprinde regularitatea și
facilitează extragerea și formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri
particulare. Raționamentul inductiv are concluzie probabilă.
Deducția descrie demersul descendent al gândirii pe verticala cunoașterii. Raționamentul
deductiv pornește de la general, prin inferențe și implicații se ajunge la cazuri particulare.
Expresia logică a raționamentului deductiv este silogismul ( din 2 premise adevărate se
extrage o concluzie adevărată)

Gândirea ca sistem de noțiuni

Demersul cel mai simplu pe care gândirea umană îl poate face în fața unei avalanșe de
informații este acela de a le ordona, clasifica, categoriza ( de a le grupa pe categorii după
anumite criterii). Tendința este să mărim numărul de trăsături similare în interiorul unei
categorii și să micșorăm numărul acestor trăsături între categorii diferite. Calitatea cea mai
importantă a acestor catagorii este că ele dețin maximum de informație într-un minimum de
format ( E Rosch a demonstrat că categoriile sunt reprezentate printr-un singur cuvânt în limbaj
natural dar aceste cuvinte au frecvență mare în limbajul vorbit)
Prototipul întrunește într-un mod empiric, în baza experienței proprii și în baza experienței unei
anumite culturi și civilizații, la un anumit moment dat- trăsăturile comune cele mai evidinte ale
unei categorii.

Concepte empirice integrează trăsături concrete particulare care se constituie în copilărie iar pe
parcursul școlarității prin acumularea experiențelor concret intuitive se pot organiza în
reprezentări cu un grad din ce în ce mai mare de generalizare. Conceptele empirice sau
semiconceptele sunt instabile și se pot restructura în timp.
Empiric- Dex online_ care se bazează numai pe experiență, nu pe metodă științifică.

Conceptele științifice se achiziționează în mod obișnuit prin învățare. În construcția conceptelor

științifice se îmbină cele două demersuri ale cunoașterii, conceptel
E empirice constituie o bază- un suport pentru cele științifice care la rândul lor introduc ordine.
Ele uzează de limbaje specializate diferitelor domenii ale cunoașterii. Spre deosebire de
conceptele empirice, cele științifice aparțin cunoașterii universale.