UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

Gândirea ca proces cognitiv central în structura

intelectului REFERAT

Student(numele şi prenume): CIUGULIN ANA-MARIA

Specializarea: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR
ȘI PREȘCOLAR

Forma de învăţământ: ZI

CRAIOVA

2022
1
 Gândirea ca proces cognitiv central în structura
intelectului I. Concepte cheie
Gândirea este procesul cognitiv superior care prin intermediul abstractizării şi generalizării
ne informează despre relaţiile dintre obiectele şi fenomenele lumii în forma noţiunilor,
judecăţilor şi raţionamentelor.

În cadrul intelectului şi chiar al întregului S.P.U. gândirea ocupă locul central,ea făcând
posibilă relaţionarea tuturor celorlalte elemente ale psihicului.

Gândirea se află în centrul unei imense reţele de intercondiţionări între

toate procesele, mecanismele şi activităţile psihice. Există mai multe modalităţi de a defini
gândirea. Astfel, ea poate fi concepută ca un sistem de operaţii care acţionează mijlocit asupra
realităţii, transformând-o şi aducând-o la o formă coerentă şi inteligibilă. Perspectiva operatorie
asupra gândirii a fost definitivată în primul rând prin contribuţiile psihologului elveţian Jean
Piaget.

Există şase operaţii fundamentale ale gândirii:

❖analiza (operaţie de descompunere mintală a unui obiect în părţile sale componente);

❖sinteza (operaţia inversă analizei, care reasamblează părţile într-un tot unitar);

❖comparaţia (operaţia de stabilire a asemănărilor şi deosebirilor între obiecte pe baza unui

criteriu);

❖abstractizarea ( operaţia de reţinere pe plan mintal a anumitor trăsături fundamentale ale

obiectelor şi neluarea în considerare a altora, considerate secundare);

❖generalizarea (operaţia de extindere a însuşirilor unui obiect asupra unei categorii de

obiecte);

❖concretizarea (operaţia de trecere de la general-abstract la particularconcret).

Gândirea poate fi concepută, de asemenea, ca un sistem de forme. Din acest punct de vedere, ea
reprezintă o structură care evoluează de la simplu la complex. Cea mai simplă formă a gândirii
 este noţiunea care desemnează orice obiect sau clasă de obiecte despre care ştim ceva.

2
Judecata reprezintă conexiunea dintre două noţiuni prin care se reflectă un raport
determinat între obiecte. De aceea, judecata poate fi adevărată sau falsă.

Raţionamentul ia naştere pe baza judecăţilor. Astfel, pe baza unor judecăţi a căror valoare
de adevăr este cunoscută (numite premise), este obţinută o nouă judecată (numită concluzie).
Există trei tipuri majore de raţionament: raționament deductiv, raționament inductiv, raționament
analogic.

În gândirea umană pot fi găsite mai multe categorii de noțiuni, după gradul de structurare
și elaborare și anume:

noțiuni particulare (semnalizând însușiri esențiale ale unui obiect și fenomen existente, cum ar fi
„Casa părintească”) și noțiuni generale, referitoare la un număr foarte mare de obiecte sau
fenomene (cum ar fi „arbore, care nu este legată în mod special de nici o planta”) și le
semnalizează pe toate;

noțiunile concrete (cele ce au un corespondent: real, cum ar fi noțiunea de „clădire”) și noțiuni

abstracte, ce nu-și pot găsi un corespondent în lucrurile reale (așa cum ar fi „bunătatea”).

noțiuni empirice și noțiuni științifice. Acestea prezintă un mare interes pentru învățarea școlară
și, de aceea, le vom defini și caracteriza în mod deosebit.

Există multiple tipuri de gândire. După finalitatea ei, gândirea poate fi divergentă sau
convergentă (distincţie propusă de Guilford). Gândirea divergentă reclamă, din partea
subiecţilor, căutarea a cât mai multor soluţii sau îndepărtarea în cât mai multe direcţii în raport
cu punctul iniţial de plecare. Gândirea convergentă se mişcă în sens invers, de la diversitate la
unitate, de la disociaţie la sinteză.
Vorbind despre funcțiile acestui proces cognitiv, avem:

▪ Înțelegerea

▪ Rezolvarea de probleme
 ▪ Creativitatea

▪ Luarea de decizii, printre care, cele mai importante sunt înțelegerea și rezolvarea de
probleme.

3
Înțelegerea reprezintă sesizarea existenței unei legături între setul noilor cunoștințe și setul
vechilor cunoștințe gata elaborate. În funcție de distanța dintre cunoștințele vechi și informațiile
noi înțelegerea se poate realiza fie repede, fară eventuale eforturi, fie treptat, dificil, prin eforturi
conștiente. Dacă trebuie să fie înțeles un text stiințific dificil, inițial se înțeleg doar câteva
fragmente, apoi se surprind relațiile dintre fragmente, pentru ca în final să se desprindă
semnificația textului integral. Pentru a ajunge la înțelegerea textului cunoștințele vechi trebuie sa
fie restructurate și îmbogățite.

Înțelegerea are la baza trei mecanisme:

1. Cuplajul informațional, declanșat de necesitați, cerințe, curiozități ale subiectului.

2. Procesele asociative, asocierile de date, situații, etc. Acestea pun în relație cunoștințele,
experiențele stocate în memorie cu situațiile prezente și avansează explicații.

3. Procesele analogice. Când oamenii pricep ceva anume prin analogie, ei înțeleg un lucru în
relație cu un altul.

Rezolvarea problemelor este un demers al gândirii prin care omul, atât în activitatea
practică, cât și în cea teoretică, depășește eventuale obstacole. Când în activitatea derulată nu
există dificultate, nu există nici problemă. O situație cu care se confruntă un individ reprezintă o
problemă doar atunci când aceasta este rezolvabilă. Problema de rezolvat ține de experiența
cognitivă a subiectului.

II. Abordarea în literatura psihopedagogică a problematicii alese

Gândirea este obiectul de studiu al mai multor discipline științifice: teoria cunoașterii, logicii,
psihologiei și fiziologiei activității nervoase superioare, precum și a ciberneticii în legătură cu
sarcinile modelării tehnice a operațiilor logice. Gândirea este o funcție a creierului uman și, în
acest sens, este un proces natural. Cu toate acestea, gândirea umană nu există în afara societății,
în afara limbajului, în afara cunoștințelor acumulate de omenire și a metodelor de activitate
 mentală dezvoltate de ea. Astfel, gândirea umană are o natură socială. Problema gândirii timp
îndelungat nu a făcut obiectul unei cercetări psihologice experimentale precise și a fost mai
degrabă o secțiune a filozofiei și logicii decât o secțiune a psihologiei. Prin urmare, în

4
studiul gândirii, lupta dintre materialism și idealism s-a manifestat mai ales în mod clar, care a
fost un fir roșu de-a lungul istoriei filozofiei.

Abordări materialiste și idealiste.

Abordarea materialistă a gândirii a pornit de la formula clasică a senzualismului „Nu există

nimic în intelect care să nu fie în cunoașterea senzorială”. Cu toate acestea, această formulă a dus
cel mai adesea la o interpretare mecanică, conform căreia gândirea a fost înțeleasă ca o
combinație de imagini ale memoriei sau ca un produs de asociere (prin adjacență, asemănare și
contrast). Conceptul a condus la afirmația că gândirea în sine nu este un proces special, specific
și poate fi redusă la un joc de imagini și asociații fără urmă. Prin urmare, timp îndelungat,
procesele de gândire productivă nu au făcut obiectul unor cercetări speciale.

Teoria asociativă.

Bazele teoriei asociative, puse de Hobbes și dezvoltate mai ales în scrierile lui Hartley și
Priestley, au fost introduse în psihologia empirică subiectivă a secolului XIX în Anglia, în
principal de Spencer și Ben, în Germania de Herbart, Ebbinghaus și Wundt, în Franța de Zece și
alții.

Psihologia asociativă a pornit din poziția în care toate procesele mentale se desfășoară
conform legilor de asociere și toate formațiunile de conștiință constau în reprezentări senzoriale
elementare, unite prin asociații în complexe mai mult sau mai puțin complexe. Reprezentanții
psihologiei asociative nu au văzut nevoia unui studiu special al gândirii: în esență au construit-o
din premisele teoriei lor. Conceptul a fost identificat cu reprezentarea și a fost tratat ca un set
asociativ asociativ; judecata - ca asociere de reprezentari; inferență - ca asociere a două
propoziții care servesc ca premise cu a treia, care este derivată din ea. Teoria asociativă reduce
conținutul gândirii la elementele senzoriale ale senzațiilor, iar legile cursului său - la legile
asociative. Ambele dispoziții nu pot fi aplicate. Gândirea are propriul său conținut specific
calitativ și propriile legi calitative specifice, desigur. Conținutul specific al gândirii este exprimat
în concepte; conceptul în niciun caz nu poate fi redus la un simplu set de senzații și idei legate în
mod asociativ. Tiparele procesului de gândire nu sunt, de asemenea, reduse la relațiile asociative
și la legile care determină cursul proceselor asociative.

5
Prima diferență esențială între procesul gândirii și procesul asociativ este că fluxul
procesului de gândire este reglat de conexiunile conținutului său obiectiv, reflectat mai mult sau
mai puțin în conștiință. Procesul asociativ este determinat de conexiunile inconștiente în
adjacența în spațiu și în timp între impresiile subiective mai mult sau mai puțin aleatoare primite
de acest subiect. În procesul asociativ, relațiile și relațiile care determină obiectiv cursul
procesului nu sunt recunoscute de subiect însuși ca o conexiune a conținutului său obiectiv. Prin
urmare, conținutul procesului este subiectiv în sens cognitiv și, în același timp, cursul său
automat, indiferent de subiect, subiectul nu își reglează cursul. Astfel, relația bazată pe asociere
între reprezentarea inițială și cea ulterioară nu este lipsită de ambiguitate: procesul este lipsit de
direcție, nu există o organizație care să o regleze.

Pentru a explica natura direcționată a procesului gândirii, fără a abandona premisele

inițiale ale teoriei asociative, conform cărora toate procesele gândirii sunt reproductive,
reproducând conținutul datelor senzoriale, susținătorii acestei teorii, împreună cu asocierea, au
încercat să folosească perseverența. Perseverența este exprimată în tendința reprezentărilor de a
ține, de fiecare dată pătrundând din nou prin reprezentările noastre. Deci, uneori obsesiv, un
motiv urmărește o persoană. Forma patologică extremă de perseverență este așa-numita obsesie.
O încercare de a utiliza tendințe perseverative pentru a explica direcția gândirii s-a regăsit în
expresie vie în formula lui G. Ebbinghaus: „Gândirea ordonată este, s-ar putea spune, ceva între
un salt de idei și idei obsesive.” Prin urmare, gândirea apare sub forma rezultatului a două
condiții patologice - o dovadă vie a discrepanței puternice dintre natura gândirii și premisele
acestei teorii, pe baza cărora este necesar să o explicăm

Behaviorism.

În primul sfert al secolului al XX-lea, încercările ulterioare de reducere a gândirii la

procese elementare au fost făcute de psihologi, comportamentali americani (Thorndike, Woston).
Au încercat să interpreteze activitatea mentală internă ca o combinație de lanțuri complexe de
abilități de vorbire (fără sunet), care sunt formate după modelul de „răspuns-stimul” care este
comun comportamentului animalelor și oamenilor. Ulterior, această idee a gândirii a fost
complicată, dar caracterul său pur naturalist a fost păstrat complet.
 6
Filosofia idealistă a luat poziția opusă, care vedea în gând forme speciale de activitate ale
spiritului uman, care nu pot fi reduse la niciun proces senzorial sau asociativ elementar. În Evul
Mediu și la începutul Noului Veac, această abordare a gândirii s-a manifestat în filosofia
raționalismului, care a pornit de la faptul că gândirea este proprietatea primară a spiritului și are
o serie de caracteristici care nu pot fi reduse la procese mai elementare. Aceste opinii au fost
împărtășite de filozofi majori ca R. Descartes, I. Kant. Pe vremea noastră, poziția conform căreia
gândirea ar trebui privită ca o manifestare a unei baze speciale „simbolice” a filozofiei neo
kantiene s-a manifestat în lucrările filosofilor idealiști majori Cassirer, Husserl

III. Actualitatea studiilor / cercetărilor privind tema tratată

O trecere în revista a principalelor perspective, curente, orientări în abordarea gândirii pune în

evidență dificultatea analizei gândirii, complexitatea remarcabilă a acestui proces psihic. După
cum arată M. Zlate (1999), ceea ce frapează din capul locului în psihologia gândirii este
polarizarea concepțiilor cu privire la această capacitate specific umană, trecerea cu ușurință de la
un pol la altul. De la tratarea extensivă a gândirii, considerată într-un sens larg drept cugetare,
identificabilă cu orice alt act psihic (a voi, a întelege, a imagina), propusă de Descartes, s-a
trecut, cu timpul, mai ales prin intermediul lui Kant, la tratarea intensivă, că nivel conceptual al
cunoașterii fundate logic, în opoziție cu nivelul prelucrării primare (senzoriale) a informațiilor,
nivel neelaborat logic și nevalorificat conceptual. De la senzualism, pentru care gândirea rațională
este doar un derivat al simțurilor, s-a trecut la raționalism, care susține că imaginile sunt
proiectări ale rațiunii, că urmare, derivate ale ei. De la interpretarea gândirii că un dat al
cunoașterii s-a făcut saltul spre considerarea ei că un produs al cunoașterii și acțiunii umane.

Pentru a exemplifica aceste polarizări să ne referim, pe scurt, la două orientări psihologice.

Asociationistii concepeau gândirea că pe o simplă manipulare asociativă a unor reziduuri
senzoriale, fapt care nu Ie permitea să detașeze gândirea că proces și mecanism psihic aparte,
distinct de senzații și percepții și mai ales superior acestora. în opoziție cu ei, reprezentanții școlii
de la Wiirzburg demonstrau experimental existența de sine stătătoare a gândirii, separat de
existența senzațiilor. Pentru ei, gândul sau conceptul - că elemente fundamentale ale gândirii -
sunt cu totul altceva decât senzația sau imaginea. Teoria conceptului asenzorial formulată de ei
propulsează gândirea în rândul proceselor și mecanismelor psihice superioare, reușind totodată să

7
se apropie de întelegerea mai adecvată a naturii și specificului psihologic al gândirii. în același
timp însa ei contribuiau la adâncirea diferenței dintre gândire și senzație, nesesizând unitatea
lor.

Cu timpul, aceste opoziții, în realitate false opoziții, au cedat. Astfel, opoziția, prăpastia
chiar, dintre senzorial și logic s-a convertit într-o procesualitate continuă cu momente de
continuitate, dar și de discontinuitate, orientate însa progresiv spre saltul de la senzorial la logic,
de la imagine la concept. Interpretarea gândirii că activitate mintală, modulată după activitatea
practică și extragându-și din ea nu numai conținutul, ci și procesele, depășește falsă alternativă
dintre senzualism și raționalism. Gândirea pornește de la concret, de la empiric, dar transformă,
restructurează și depășește conținutul dat empiric. Prin interpretarea gândirii că aflându-se într-o
continuă desfasurare, dezvoltare și schimbare, practic într-o continuă naștere, se depășește și
contradicția dintre dat și dobândit. Convertirea și finalizarea procesului în produs și
transformarea produsului în premisa a unui nou proces constituie calea dinamicii și evoluției
gândirii. Gândirea încheie un ciclu al cunoașterii și deschide un altul, circuitul interacțiunii
cognitive dintre individ și lume fiind practic infinit.

IV. Exemplificări

Tipuri de gânduri umane în psihologie și exemple:

1- gândirea deductivă

În afară de funcționalitatea sa de zi cu zi, gândirea deductivă este vitală pentru dezvoltarea

proceselor științifice. Aceasta se bazează în principal pe raționamentul deductiv: analizează
factorii asociați pentru a elabora ipoteze care urmează să fie testate

Ex:o persoană dorește să își pornească mașina / mașina, dar aceasta nu răspunde. Gândiți
vă că problema poate fi cu bateria. Privind la contorul de lumină, vedeți că a fost lăsat pornit
peste noapte, golind întreaga baterie. Așa că a avut dreptate în gândirea sa.

2- gândirea critică

Prin acest tip de gândire, capacitatea cognitivă este unită cu trăsăturile de personalitate
ale individului. Deci, definește nu numai un mod de gândire, ci și un mod de a fi. Adoptarea
 8
gândirii critice are efecte directe asupra funcționalității persoanei, deoarece aceasta le face mai
intuitive și analitice, permițându-i să ia decizii bune și înțelepte pe baza unor realități specifice.

Ex:O persoană citește o știre pe rețea despre un presupus caz de corupție a unui cunoscut
politician cu care simpatizează. Deși știrile îl supără, el decide să caute informații în alte mass
media mai veridice, descoperind că a fost o farsă.

3- Gândirea inductivă

Raționamentul inductiv definește un mod de gândire opus gândirii inductive. Astfel, acest
mod de raționament se caracterizează prin căutarea de explicații despre general.

Ex: Am fost înțepată de o văduvă neagră și umflată câteva zile. Înțeleg că, din moment ce
văduva neagră este un păianjen, toate speciile sale îmi vor face umflături dacă mă mușcă.

4- Gândirea analitică

Gândirea analitică constă în analizarea, descompunerea, separarea informațiilor. Se

caracterizează prin a fi ordonat, adică prezintă o succesiune rațională de urmat: merge de la
general la particular.

Ex: Un copil întârzie întotdeauna la școală, iar profesorul analizează cauzele, începând de la
cele mai evidente, cum ar fi ridicarea târzie sau lipsa autobuzului, până la cele mai puțin
probabile, cum ar fi dorința de a atrage atenția sau să nu-și amintească drumul spre școală. În
cele din urmă este întrebat și se dovedește că este distras în drumul spre școală cu alți copii.

5- Gândirea investigativă

Gândirea investigativă se concentrează pe investigarea lucrurilor. O face într-un mod

amănunțit, interesat și persistent.

Ex: Un detectiv caută să găsească o soluție la crimele care au avut loc într-o anumită zonă
a orașului. Întrucât nu există nici o dovadă, sunt formulate ipoteze care să conducă la
soluționarea cazului ca verigă comună a asasinatului, ore în care a fost comisă infracțiunea sau
arma care a fost folosită în fiecare caz.

6- gândire sistematică
 9
Gândirea sistematică sau sistemică este acel tip de raționament care are loc într-un sistem
format din diferite subsisteme sau factori interdependenți.

Ex: O companie decide să-și instruiască lucrătorii pe un instrument în loc să folosească

un subcontractor. Aceasta este o gândire sistematică pentru a reduce costurile pe termen lung.

7- Gândirea creativă

Gândirea creativă implică procese cognitive care au capacitatea de a crea. Acest fapt
motivează dezvoltarea elementelor care sunt noi sau diferite de restul prin gândire.

Ex: Gândurile creative sunt folosite pentru a afla ghicitori în care informațiile sunt foarte
slabe. De exemplu: Un bărbat locuiește la etajul opt, dar când ia liftul apasă întotdeauna butonul
care îl duce la etajul șase, iar restul urcă pe jos. De ce face asta? Doar cu imaginație poți găsi
soluția.

8- Gândirea de sinteză

Gândirea sintetică se caracterizează prin analiza diferitelor elemente care alcătuiesc

lucrurile. Obiectivul său principal este de a reduce ideile referitoare la un anumit subiect.

Ex: Când se elaborează sinopsisul unei cărți, cele mai importante evenimente ale scrierii
sunt sintetizate.

9- Gândirea interogativă

Gândirea interogativă se bazează pe întrebări și chestionarea unor aspecte importante.

Folosiți semnul întrebării pentru a defalca treptat caracteristicile specifice ale subiectului în
cauză.

Ex: Atunci când un angajat dorește să ceară o promovare, ar putea argumenta întrebându
se cum va reacționa șeful său, cum îi va afecta salariul, cu cine va trebui să lucreze, ce noi
responsabilități va avea sau cum îi va afecta viața de familie.

10- gândire divergentă

 10
Gândirea divergentă, cunoscută și sub numele de gândire laterală, este un tip de
raționament care discută în mod constant, se îndoiește și caută alternative.

Ex: Doi băieți își aduc o minge la școală pentru a se juca la recreere. Mingea este exact
aceeași, deci ar putea fi confuză și schimbată accidental. Care este solutia? Desenați cu un
marker numele copilului pe bila corespunzătoare.

11- Gândirea convergentă

La rândul său, gândirea convergentă este un tip de raționament opus gândirii divergente.

Ex: Nava ta de croazieră se scufundă și ajungi pe o insulă pustie cu alți doi naufragiați, un
băiat de opt ani și o bătrână cu consecințe grave. Pe insulă există o barcă care te poate duce pe o
altă insulă locuită, cine ar trebui să ia barca?

12- gândire sinvergentă

Acest tip de raționament, de apariție recentă și inventat de Michael Gelb, se referă la

combinația dintre gândirea divergentă și gândirea convergentă.

13- Gândirea conceptuală

Gândirea conceptuală implică dezvoltarea reflecției și autoevaluarea problemelor. Este

strâns legată de gândirea creativă și obiectivul său principal este de a găsi soluții concrete.

Ex: În psihologie, raționamentul conceptual este folosit ca o măsură pentru măsurarea

capacității mentale și pentru a afla coeficientul intelectual (IQ) al unui individ.

14- gândirea metaforică

Gândirea metaforică se bazează pe crearea de noi conexiuni. Este un tip de raționament

extrem de creativ, dar nu se concentrează pe crearea sau obținerea de elemente noi, ci noi relații
între elementele existente.

Ex: Un copil poate stabili o legătură metaforică între închisoare și casa sa, deoarece a fost
pedepsit de o lună de părinți fără să poată pleca.

15- Gândirea tradițională

 11
Gândirea tradițională se caracterizează prin utilizarea proceselor logice. Se concentrează pe
soluție și se concentrează pe căutarea unor situații reale similare pentru a găsi elemente care pot
fi utile pentru rezolvarea ei.

Ex: Este folosit în procesele de zi cu zi, cum ar fi încheierea unei tranzacții. Dacă doriți să
împărțiți un tort între patru persoane, individul ar trebui să ia în considerare împărțirea acestuia
în patru, opt sau doisprezece bucăți, în funcție de mărime.

V. Concluzii

Importanța deosebită a gândirii în contextul cunoașterii rapide rezidă din faptul că, ea
operează categorizând, generalizând și abstractizând menținând cunoașterea în limitele logicii,
raționalului și ordinii, reflectând trecutul ca trecut, dar fiind capabilă de evaluare a momentului,
de sondaj în viitor, de predicție, de planificare și de proiectare a viitorului.

Datorită faptului că, dispune de modurile clare și eficiente de operare, amintite mai sus, ca
și de un conținut logic și coerent, constituit din noțiuni și raționamente, gândirea este, nu numai
procesul central al cunoașterii, ci și garanția eficienței, trăiniciei, operativității și aplicativității
acesteia. Învățarea devine logică, în măsura în care gândirea are pondere mai mare în procesele
de memorare, asigurând înțelegerea. Posibilitatea de a conecta logic informațiile noi, cu altele,
anterior învățate, fenomen pe care îl numim înțelegere, este cu atât mai mare, cu cât avem mai
multe și diverse informații, deja stocate și, cu cât acestea sunt mai logic organizate. Este evident
că, aici, rolul principal îl deține gândirea, pentru că numai ea este în măsură să selecteze din
informațiile anterior stocate, pe cele care vor fi reactualizate în momentul memorării unor noi
informații și vor deveni puncte de legătură cu acestea, conexiune complexă, stabilă, dar flexibilă
și întotdeauna logică. Aceste noduri de conexiune între informațiile noi și cele vechi, în contextul
învățării logice, sunt numite de Ausubel și Robinson (1981) „idei ancoră”.

Ceea ce rămâne ca un fapt cert din analiza caracterului formal al gândirii este fără îndoială
caracterul cauzal intern al acestui stadiu, cauzalitate care echivalează cu dezvăluirea legilor
fenomenelor. În analiza activității de cunoaștere abstractă (formală, logică) desfășurata de elevi
vom distinge: a) procesualitatea gândirii. Cunoașterea abstractă ajunge la o procesare esențială,
mediată a realității prin intermediul desfășurării unor procese ale gândirii (ca analiza și sinteza,
comparația), prin înlănțuirea succesivă de judecați și raționamente, printr-o logică propozițională

12
(combinările logicii bivalente). Aceste acte intelectuale se dezvoltă în cursul și în cadrul
procesului de însușire a cunoștințelor privind diferite obiecte, ele constituindu-se în operații
mentale specifice, generale pe care le vom denumi operatori logici.

b) rezultate ale procesului de gândire constituite în structuri logice (ca de pildă, noțiunile,
categoriile, silogismele).

c) capacitatea de folosire a operațiilor și structurilor logice

(operativitatea). VI. Bibliografie:

1. https://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Perspective-de-abordare-a
gand14956.php
2. https://journals.indexcopernicus.com/api/file/viewByFileId/1162349.pdf 3.
https://sato-1.ru/ro/detskie-allergologi/referat-psihologicheskie-teorii-myshleniya
kursovaya-rabota/
4. https://www.scritub.com/sociologie/psihologie/GANDIREA32588.php
13