Aplicaţii pedagogice

ale condiţionării
Aplicarea concepţiei teoretice despre învăţare a
lui Burrhus Frederic Skinner la actul educaţional
nu s-a lăsat mult aşteptată. Nevoia de răspunsuri
numeroase, care să fie imediat întărite, folosirea
cu preponderenţă a întăririlor pozitive în raport
cu întăririle negative, precum şi parcurgerea
secvenţială a materiei de învăţat au constituit
premisele dezvoltării unei tehnologii a învăţării
cunoscute sub numele de învăţământ
programat.
 învăţământul programat
A fost iniţiat în 1925 de către Sydney I. Pressey
de la Universitatea din Ohio, prin realizarea unei
maşini autocorectoare destinate aplicării de
teste. Studentul citeşte întrebările în maşină,
selecţionează răspunsul din mai multe
posibilităţi, apoi apasă pe butonul corespunzător
acelui răspuns. Dacă el este corect, pe ecran
apare întrebarea următoare, iar dacă există o
greşeală, întrebarea nu se schimbă.
Sistemul programării ia în consideraţie aproape
toate cerinţele elementare ce decurg din legile
psihologice ale învăţării. Acest sistem activează
elevul, mobilizându-l pentru rezolvarea
permanentă a unor probleme variate, adaptează
ritmul şi conţinutul învăţării la particularităţile
elevilor, furnizează imediat informaţii despre
rezultatele obţinute, respectă legea efectului şi
pe cea a exerciţiului, elaborate de Thorndike.
Tipul de programare elaborat de Skinner a
fost denumit programare liniară.
Tuturor elevilor li se prezintă acelaşi conţinut, temele sunt
identice, numai ritmul învăţării este individualizat. Fiecare
elev citeşte informaţia şi formulează răspunsul în ritm
propriu. Cunoaşterea imediată a răspunsului corect
reprezintă o întărire a învăţării, accentuează relaţia S-R şi,
în consecinţă, va influenţa pozitiv rata de învăţare. Skinner
insistă asupra motivaţiei puternice pe care o trezeşte
această tehnică de învăţare la cei ce o folosesc. întărirea
înseamnă pentru elev că se află pe calea cea bună în
parcurgerea subiectelor ce formează secvenţa de învăţare.
 Un alt tip de programare este programarea
ramificată, elaborată de Norman Crowder
Există unele diferenţe faţă de programarea liniară. Unitatea de
informaţie care se prezintă subiectului este mai lungă, iar la
sfârşitul ei se află o întrebare şi mai multe răspunsuri la alegere.
Fiecare răspuns selectat de elev îl trimite la o altă pagină din
carte. Astfel, cartea este neordonată şi citită neuniform.
Răspunsul corect conduce la o pagină unde apar unitatea de
informaţie următoare, întrebarea cu alternative de răspuns.
Răspunsul greşit trimite la o pagină unde se găsesc explicaţii
privind incorectitudinea răspunsului dat şi se oferă informaţii
suplimentare adaptate tipului de eroare comis. Adeseori, elevul
se vede obligat să revină la o secvenţă anterioară.
Adepţii învăţământului programat susţin că
dozarea materialului în paşi mici şi însuşirea
succesivă a acestora de către elev, precum şi
luarea în consideraţie a ritmului individual de
lucru al fiecărui elev sunt argumente suficiente
pentru a considera învăţământul programat
drept o cale de eficientizare a învăţării.
 Tehnicile de modificare a
comportamentului
O aplicaţie importantă a principiilor condiţionării
operante o constituie modificările de
comportament. Skinner a oferit o primă ilustrare
a acestui tip de aplicaţie prin ceea ce s-a numit
tehnica modelării sau mărirea frecvenţei de
manifestare a unui comportament, potrivit unui
model predeterminat, prin recompensarea sau
întărirea comportamentului dorit atunci când el
se produce.
Cercetările efectuate de W. Becker, D. Thomas, M. Armstrong
(1965) au arătat eficienţa unor astfel de tehnici într-o şcoală
mixtă din punct de vedere rasial, situată într-o zonă
defavorizată şi care înregistra un număr mare de
comportamente deviante ale elevilor. Ideea de la care s-a
pornit a fost aceea că mediul şcolar (în speţă clasa de elevi)
este unul relativ controlat, în care profesorul are o influenţă
considerabilă ca agent de întărire. Lipsa de control asupra
comportamentelor în clasă este o consecinţă a aplicării greşite
ori aleatorii a întăririlor, şi de aceea profesorii trebuie învăţaţi
cum să „programeze" întăririle pentru a efectua modificările
dorite în comportamentul individual şi de grup.
Tehnicile utilizate pentru modificarea comportamentelor deviante ale
elevilor operează pe baza ignorării comportamentului indezirabil,
determinând stingerea lui şi întărirea comportamentului dezirabil. L. Cohen
şi L. Manion (cf. Stan, 1999, p. 57) sistematizează paşii ce trebuie parcurşi
pentru modificarea comportamentelor indezirabile ale elevilor astfel:
specificarea atât a comportamentului indezirabil ce urmează să fie redus la
minimum sau înlăturat (studierea atentă a naturii acestui comportament, a
frecvenţei şi a condiţiilor curente în care el se manifestă), cât şi a
comportamentului dezirabil care îi va lua locul;
identificarea întăririlor ce susţin comportamentul nedorit, pentru a putea fi
evitate, precum şi a întăririlor care pot contribui la sporirea frecvenţei
comportamentului dezirabil;
evitarea sistematică a primului tip de întărire, simultan cu aplicarea acelor
întăriri semnificative pentru comportamentul dezirabil; pe întreaga durată a
acestui proces se înregistrează cu atenţie schimbările de comportament.
 Recompensa şi pedeapsa în mediul
şcolar

B.F. Skinner atrage atenţia asupra faptului că pedeapsa poate contribui la

suprimarea unui comportament nepotrivit, dar, prin aceasta, individul nu
învaţă cum să acţioneze într-o manieră potrivită:
„Scopul nostru este de a crea comportamentul; pentru aceasta, nu
este suficient să împiedicăm elevul să stea degeaba. Nu întărim
pronunţia corectă a elevului pedepsindu-l pentru cea greşită, nici
mişcările abile, pedepsindu-l pentru neîndemânare. Nu-l facem pe
elev harnic pedepsindul pentru lene, curajos, pedepsindu-l pentru
laşitate; nu-i provocăm interes pentru muncă pedepsindu-l pentru
indiferenţă. Nu-l învăţăm să studieze repede pedepsindu-l pentru
încetineală, nici să ţină minte pedepsindu-l pentru că uită, nici să
judece corect pedepsindu-l pentru lipsa de logică.
 Vorbind despre pedepse şi condiţiile în care acestea se pot
dovedi eficiente, o serie de autori (D.
Wright, Th. Good, J. Brophy, L. Cohen, L. Manion) fac
următoarele recomandări:

• se va recurge la pedeapsă doar atunci când

comportamentul indezirabil este persistent şi nu lasă
loc alternativei;
• pedeapsa trebuie utilizată numai pentru înăbuşirea
comportamentului perturbator şi trebuie să înceteze în
momentul în care comportamentul sancţionat nu mai
apare; nu oamenii trebuie pedepsiţi, ci anumite
comportamente ale acestora;
• individul trebuie să ştie pentru care dintre comportamente
este sancţionat; de aceea, pedeapsa trebuie să fie cât mai
apropiată temporal de producerea comportamentului
indezirabil;
• pedeapsa trebuie însoţită de o discuţie asupra naturii greşelii,
a circumstanţelor în care s-a produs şi asupra regulilor care au
fost încălcate; va fi, de asemenea, precizat şi care era
comportamentul corect, pentru a oferi elevului criterii în funcţie
de care va putea să-şi autoevalueze comportamentul;
• pedeapsa nu trebuie combinată cu răsplata; de exemplu, nu
trebuie sărutat şi îmbrăţişat copilul care abia a fost pedepsit,
deoarece acest amestec creează confuzie şi învăţarea devine
ineficientă;
Chiar dacă, în anumite situaţii, am fost nevoiţi să recurgem la
pedeapsă, este mult mai eficient să
modelăm comportamentul elevilor prin intermediul întăririlor
pozitive. Sistemul şcolar oferă numeroase astfel de mijloace de
întărire pozitivă sau de recompensare: notele, diplomele,
premiile,
laudele în public; chiar şi prietenia profesorului poate constitui
o recompensă. Şi recompensele
generează trăiri emoţionale, numai că acestea sunt pozitive:
bucuria, satisfacţia, plăcerea, încrederea,
iar profesorul trebuie să orienteze aceste trăiri în vederea
obţinerii unor comportamente dezirabile
După cum remarca Skinner, „dobândirea
unei competenţe într-un anumit domeniu
rezultă dintr-o înaintare pas cu pas, iar
în acest lent proces fiecare pas trebuie
aprobat".
 Intrebari:
Stiti la ce obiect sau materie intalnim invatarea
programata in zilele noastre?

Ce parere aveti ?Sistematizarea pasilor ce

trebuie parcursi pt modificarea
comportamentelor indezirabile au avut vrun
succes?