Învăţarea autodirijată

Învăţarea autodirijata este procesul

în/prin care individul:
– are iniţiativa învăţării;
– stabileşte propriile nevoi de învăţare (cu
sau fără ajutorul altora);
– îşi formulează scopurile, obiectivele;
– identifică resursele umane şi materiale
necesare învăţării;
– alege şi aplică strategii potrivite/adecvate
de învăţare;
– evaluează propriile rezultate.
Învăţarea autodirijată înseamnă
planificarea, monitorizarea şi evaluarea
propriului proces de învăţare.
Studiile cu privire la învăţarea autodirijată au
identificat în dinamica acesteia mai multe faze:

• Fixarea scopurilor activităţii;

• Observarea propriei activităţi;
• Înregistrarea rezultatelor activităţii;
• Evalurea rezultatelor;
• Întărirea, fixarea, utilizarea rezultatelor
dacă sunt apreciate ca reuşite.
În urma unui test cu privire la stilurile de învăţare
autodirijată – au fost determinate şase stiluri fundamentale:

a) orientat spre sarcini/teme concrete;

b) planificare în comun;
c) cu cercetare spre/pe subiect;
d) centrat spre tematică;
e) centrat spre activitatea propriu-zisă de
învăţare;
f) stimulativ emoţional
Fiecare preferă diferite stiluri de învăţare şi
tehnici. Fiecare are o mixtură de stiluri de
învăţare.O nouă abordare este folosirea
unor multiple stiluri de învăţare şi „multiple
inteligenţe”.Acestea îmbunătăţesc viteza şi
calitatea învăţării.Aceste stiluri sunt: vizual,
auditiv, verbal, fizic, logic, social,
independent.
Învăţarea autodirijată este strict orientată spre
cel care învaţă; acesta o face din proprie
iniţiativă; timpul dedicat învăţării este flexibil
iar spaţiile sunt variabile; este foarte
importantă autonomia în stabilizarea scopurilor
învăţării; conţinuturile tematice sunt, de regulă,
liber alese (decizia aparţine celui care învaţă);
rezultatele învăţării se stabilesc prin
autocontrol. Deci, elementul esenţial este
responsabilitatea.
Învăţarea este un proces influenţat de un
complex de factori:
 experienţa personală (în ansamblu, cea
legată de învăţare, mai ales);
 succesele şi insuccesele (mai ales în
învăţare), caracteristici personale (factorii
subiectivi, de personalitate – în
totalitate), elemente de mediu
(social, profesional, cultural etc.)
Factori determinanţi ai învăţării
autodirijate
(preluat după H. Siebert, 2001)
Factori Factori ce ţin de Factorii Factorii Factorii
autocedenţi persoană conţinutului ofertei mediului
învăţării

Experienţe a) Caracteristicile Conţinuturi: Oferta de Factorii

trăite în personalităţii: - instrumentele instruire: mediului:
trecut - siguranţă de sine relevante - consilierile - social
- orientare spre pentru - ajutor - profesional
succes identitate pentru - cultural
- nivelul exigenţei - corectabile informare - timpul
- toleranţă faţă de - intrinseci - software - stresul
frustrări (motivaţii - alternative
b) Caracteristicile intrinseci) - şanse de
capacităţii de - efort de timp succes
învăţare: - sensul şi - dificultăţi
- structura relevanţa
cognitivă
-metacunoaşterea
- stilul învăţării
- perseverenţa în
învăţare
Un „model al componentelor“ autoinstruirii
(Friedrich şi Mandl, 1997). El dezvoltă o serie
de competenţe motivaţionale (care ţin de „a
dori“ şi „a vrea“) şi competenţe cognitive
(care ţin de „a putea“ şi „a şti“) implicate în
autoinstruire/învăţare autodirijată. Modelul se
structurează pe ideea legăturii esenţiale dintre
emoţii şi cunoaştere.
Helmuth Friedrich şi Heinz Mandl sintetizează
modelul în schema următoare: