Nina Zarecinaia

Din „Pescărușul” de A. P. Cehov

I. Despre autor și operă

Anton Pavlovici Cehov s-a născut în Rusia, Taganrog, la 29 ianuarie 1860 și a murit (de
tuberculoză) în Germania, Badenweiler, la 15 iulie 1904.

Piesa „Pescărușul” dechide seria capodoperelor lui Cehov. Aceasta aduce în dramaturgia
sa un sunet nou, inedit. E un sunet optimist, încrezător în destinul omului, în puterea sa nu numai
de a-l domina ci și de a-l transforma, în funcție de crezul celui ce se încumetă într-o astfel de
întreprindere. Problemele puse sunt numeroase, îmbratisand un larg evantai social, estetic,
psihologic. „Pescărușul” se distinge de celelalte opere dramatice cehoviene prin personajul
principal Nina Zarecinaia, ea fiind singura care izburește a-și depăși condiția.

Textul a fost montat pentru prima oară la Teatrul Alexandrinski din St. Petersburg în
1896. Din păcate spectacolul a fost un eșec care a fost uitat în urma montării bazate pe metoda
modernă a lui K. S. Stanislavski de la Teatrul de artă din Moscova din 1898.

1
 II. Fișa personajului

Nina Mihailovna Zarecinaia este o tânără în vârstă e 18 ani. Este fiica unui moșier înstărit
iar situația ei materială este una dintre cele mai fericite. Cu toate acestea nu se simte împlinită pe
plan personal. Este lipsită, încă de la o vârstă fragedă, de afecțiunea maternă. Trăiește cu mama
vitregă care influențează și comportamentul soțului său. Treplev îi înțelege situația și o
compătimește: „Tatăl si mama ei vitrega se tin scai de ea, i-ar fi mai usor să scape dintr-o
închisoare decât să plece de acasă”. Zidurile ridicate intre Nina și cei de la conacul lui Sorin de
catre tatal și mama vitregă au o explicatie în dorința acestora de-a o împiedica pe fată să apuce pe
un drum contrar etichetei și poate nu atât etichetei, cât prejudecații lor și mai cu seamă fricii că
astfel li se va păta numele. În acest mod de trai dominat de restricții și coerciție firea liberă a
tinerei nu se poate dezvolta. Își găsește refugiul dincolo de lac, la Konstantin Gavrilovici. Pe
lângă atmosfera boemă la care aspiră și pe care o găsește în acest loc, Nina are nevoie de
echilibrul de aici. Afecțiunea venită din partea lui Konstantin Gavriloici îi dă putere să continue
traiul cotidian alături de familia neînțelegătoare. Cu toate acestea, vizita ei în acest loc este făcută
de fiecare dată fără acordul familiei, motiv pentru care Nina ete constrânsă de acest gând și nu se
poate bucura pe deplin știind că i s-ar putea descoperi lipsa. Știe ca timpul îi este drămuit, că
poate fi pedepsită la întoarcere, dacă aceasta nu se produce in scurt timp. „Toata ziua am fost
nelinistita, spune Nina. M-am framântat ingrozitor. Mă temeam ca tata n-o să ma lase. Dar a
plecat adineauri cu mama mea vitregă. Cerul era roșu și răsărise luna. Am gonit calul până aici,
nu glumă! ( Rade). Dar îmi pare bine! (Ii strange cu putere mana lui Sorin). (…) Abia mai pot să
respir. Plec peste o jumatate de ora. Trebuie sa ne grabim. Nu pot, nu pot! Pentru Dumnezeu, nu
ma faceti sa intarzii! Tata nu știe că sunt aici”. Cu alte cuvinte, prezența ei acolo era mai curand
o urmare a dorintei de a juca teatru, de a juca in piesa lui Treplev, decat de a-l vedea pe acesta…

2
 Aparitia Ninei n-are nimic spectaculos, în afară de încărcătura sufletească. Dar, replica
fetei, prima sa replică, ne dezvaluie trăsăturile sale hotărâtoare: delicatețea, naivitatea,
emotivitatea. “Nina (emoționată): Cred ca n-am intarziat…sigur ca nu…”

Este o persoană naivă fapt dovedit în mai multe situații de vorbe și fapte ale sale.
Aspirația sa de a fi actriță îi aduce libertate dar în acelați timp o ruinează. Nu vede perspectiva
întudecată la început și spune: „Pentru fericirea de a fi scriitoare, sau artistă aş indura ura rudelor,
sărăcia şi dezamăgirea, aş locui într-un pod sub acoperiş, aş mînca numai pâine neagră, aş răbda
chinul de a fi nemulţumită de mine, de a-mi recunoaşte imperfecţiunea, dar pentru toate acestea
aş cere în schimb gloria... gloria adevărată, răsunătoare... (îşi acoperă faţa m mîinile.) Am ameţit.
Nina pleacă pe acest drum cu o idee preconcepută, prost înțeleasă. Crede că personalitățile,
mondenitățișe, artiștii cu nume sonore sunt semi-zei: „Credeam că oamenii celebri sunt mândri și
inaccesibili, că disprețuiesc mulțimea, ca și cum s-ar răzbuna prin gloria și strălucirea numelui
lor pe faptul că mulțimea pune mai presus de toate bogăția și boieria din naștere. Dar uite că și ei
plâng, prind pești, jocă cărți, râd și sse supără, la fel cu toți ceilalți!...” Poate că unul dintre
motivele pentru care îsi dorește să detină artistă este pentru a fi servită și adorrată asemeni
Arkadinei. Of!”. Spune vorbe mari al căror sens îl pătrunde abia în actul al IV-lea, atuci când
înțelege că „principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de
a îndura.”

Aceeași naivitate a tinereții o face să se îndrăgostească de Trigorin. Atunci când

Stanislavski a jucat rolul lui Trigorin A. P. Cehov i-a recomandat să poarte încălțări rupte și
pantaloni în carouri. Tocmai de aici pleacă drama. Nu este vorba despre frumusețea bărbatului ci
despre naivitatea tinerelor care se amorezează de celebritatea și șarmul lui, mai mult sau mai
puțin prefabricate.

De la actul I la actul al II-lea comportamentul Ninei se schimbă radical și începe treptat

să renunțe la inocența adolescentină. Se îndrăgostețte de Trigorin și nu-i mai dă importanță lui
Treplev. Konstantin Gavrilovici își explică despărțirea lor spunând: „Femeile nu iartă
insuccesul.” – prin aceasta referindu-se la eșecul piesei sale și la succesul efemer al scrierilor lui
Boris Alexeevici care o farmecă. O altă ipotzeă asupra acestei metamorfozei bruște este aceea că
inocența Ninei este doar o aparență ce ascunde un traseu foarte bine elaborat ce are ca destinație
finală cariera de actriță (această opțiuțne însă, rămâne la latitudinea citutorului, regizorului).

3
 În actul I Nina îi spune lui Kostea: „Sufletul mi-e plin de dumneata” – dar „Sufletul mi-e
plin de dumneata” e cu totul altceva decat „Te iubesc”. Este mai curând o expresie ce definește o
nevoie de comunicare între două persoane apropiate, cu preocupări comune. Pe când te iubesc ar
fi însemnat o prioritate, o nevoie aproape viscerală.

Sfârțitul evident al relației lor este evidențiat de o imgine brutala – aceea a pescărușului
ucis de Treplev, pe care acesta îl depune la picioarele Ninei, ca pe o ofrandă. Din această
metaforă vizuală desprindem un triplu sens. Unul privind-o pe Nina, altul vizându-l pe Treplev și
altul, al treilea, care îi privește pe amândoi. Sensul care o vizează pe Nina vrea să însemne
dificultatea drumului, pușinătatea puterilor și perspectiva unei căderi care se poate produce
oricând. Sensul care-l defineste pe Treplev semnifică lipsa de putere a acestuia, incapacitatea de
a se împotrivi în primul rând lui însuși, incapacitate care îl poate costa mult, poate chiar viața. Iar
al treilea sens, care îi are în vedere pe amandoi:

„Treplev ( intra fara palarie, tinand in mana o pusca si un pescarus impuscat): Ești singură?

Nina: Singură.

(Treplev ii pune la picioare pescarusul)

Nina: Ce înseamna asta?

Treplev: Am fost atât de ticălos, încât am tras în acest pescăruș. Îl pun la picioarele dumitale!

Nina: Ce-i cu dumneata? (Ridică pescărușul și se uită la el)

Treplev (după o pauză): În curând și în același mod mă voi omorî și eu.

Nina: Nu te mai recunosc!

Treplev: Da, după ce și eu am încetat sa te mai recunosc pe dumneata. Te-ai schimbat fața de
mine. Ai o privire rece si prezența mea te stinghereste.”

4
...Al treilea sens consemneaza un fapt imediat - moartea iubirii dintre ei. Putem vorbi de iubire
cand sentimentele nu sunt reciproce? Nu. Mai curand e vorba de moartea sperantei ca se vor iubi
vreodata.

Pentru Nina vestea plecării lui Trigorin este dureroasă dar are grijă să-i lase ca amintire
medalionul în care este gravat tilui cărții sale șu numărul paginii la care găsește citatul: „Dacă
vreodată vei avea nevoie de viaţa mea, vino şi ia-o.” Acest gest denotă hotărârea și curajul Ninei
în a-și atinge scopul, însușiri care se dovedesc a fi învins gingășia adolescenței.

În actul al IV-lea de reîntâlnim cu o altă Nina. Cu cea care și-a trăit visul, acela de a fi
actriță. Vorbele mari pe care le spunea în prima parte a piesei legate de sacrificiile pe care af fi
dispusă să le facă petntru ară s-au adeverit iar acum știe că pe scenă nu există fericire. În această
perioasă a vieții ei vechiile cunoștiinte vorbesc despre ea cu îngrijorare: „Treplev: Se pare că a
nimerit-o şi mai rău. A debutat undeva, lângă Moscova, la un teatru de vară, apoi a plecat în
provincie. Pe vremea aceea n-o pierdeam din ochi, şi unde era ea, eram şi eu. Încerca numai
roluri mari, dar jocul ei cam vulgar, fără gust, cu ţipete şi gesturi exagerate, n-o ajuta. Erau şi
unele momente cînd striga cu talent, cînd murea cu talent, dar erau numai momente.” Din spusele
ei se pare că această perioadă de rătăcire artinsică a trecut iar acum scena ee un loc pritenos unde
se regăsește. Dar nu este suficient pentru a fi fericită. Este un om singur. A pierdut sarcina,
Trigorin a părăsit-o, la Treplev nu se mai poate întoarce iar părinții au renegat-o. Scurta
întrevedere cu Konstantiv Gavrilovici pentru ea este terapeutică. O ajută să-și aminteasă de
lucrurile plăcute si să meargă mai departe. Pentru Kostea însă, înseamnă sfârșitul.

O relație deosebit de interesantă din piesă este aceea a Ninei cu Arkadina, care la început
îi servește ca model iar mai apoi îi devine rivală.

Cele două se cunosc la spectacolul experimental de pe malul lacului. Atunci comentariile

malițioase sunt motivul pentru care spectacolul este oprit și nu are succes. Totuși, după
încheierea acestuia Arkadina o primește cordial pe Nina, cordialitate ce se justifică atât în
maniere cât și în faptul că o nu o consideră încă o amenințare pe nici un plan. Nina, o
adolescentă care îți dorește să cunoască oamenii potriviți pentru a-și materializa visele, este
fascinată de întâlnirea cu Irina Nicolaevna, care însă nu dă nici o importanță acestui eveniment.
Ea este obiștuită cu admiratori pe care iubește să îi trateze cu indiferență și superioritate. Cu toate

5
că este o actriță celebră, cu o poziție socială stabilă nu se oferă să o ajute pe Nina – o actriță
aspirantă, fiindu-i teamă că aceasta ar putea vreodată să o eclipseze.

Zarecinaia nu suscită atenția Arkadinei decât atunci Trigorin își modifică atidtudinea față
de ea. Nina, neavând experiență se viață, nu realizează că atrage ura Arkadinei, în timp ce
aceasta face tot posibilul ca să o îndepărteze din viața sa. Nu are curajul să acționeze direct
asupra rivalei, ci încearcă să-l convingă pe Boris Alexeevici să o uite:

„ARKADINA: Nu, dragul meu! Ştiu ce te reţine. Dar trebuie să fii stăpîn pe tine. Eşti puţin
ameţit, trezeşte-te.

TRIGORIN: Fii şi tu trează, rogu-te, şi dovedeşte că eşti înţelegătoare şi cu judecată şi ia

lucrurile ca o adevărată prietenă... (îi strînge mina). Tu ştii să te jertfeşti... Poar-tă-te ca un
prieten... Renunţă...

ARKADINA (foarte emoţionată): Atît eşti de înnebunit?

TRIGORIN: Mă cheamă ceva spre ea. Poate că e tocmai ceea ce-mi trebuie.

ARKADINA: Dragostea unei fetiţe de provincie! Ce puţin te cunoşti!”