O noapte furtunoasă,

de Ion Luca Caragiale

- comedie -

Comedia 'O noapte furtunoasa' de Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost citita la Iasi, in
cadrul cenaclului 'Junimea' in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie
1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista 'Convorbiri
literare' in 1879 si inclusa in volumul 'Teatru' din 1889.
    Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii
romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie
necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin
vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a
ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tară (defect - n.n.)
morală reprezentativă pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri
umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca
dramaturgul face 'concurenta starii civile', iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui
Caragiale este 'realismul tipic'.
    Comedie a moravurilor de mahala, 'O noapte furtunoasa' ilustreaza aspecte sociale si
psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri si 'ambituri' de
familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
    In comedia 'O noapte furtunoasa', Rica Venturiano infatiseaza tipul de june-prim,
aventurierul/cuceritorul, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia 'O scrisoare
pierduta'  si cu Nae Girimea din comedia 'D'ale carnavalului', completand astfel galeria
personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale.
    Prin comicul de caracter, dramaturgul ii compune lui Rica Venturiano un statut social
complex, 'arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist', deoarece el reprezinta
atat tipul functionarului, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului demagog,
avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache,
Farfuridi si Branzovenescu din comedia de moravuri sociale si politice 'O scrisoare pierduta'.
El insusi se prezinta cu mandrie cocoanei Veta: 'Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de
pace circumscripta de galben, poet liric, colaboratore la ziarul Vocea Patriotului Nationale,
publicist si studinte in drept'.
Insusirile caracteriale reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele amorezului, iar
in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind
realizat prin intreaga varietate a comicului.
    Rica Venturiano este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata
a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Tanarul amorez vrea sa para
un intelectual profund si un ziarist inteiigent, un om important in societate, dar, in esenta este
cu adevarat 'un; coate-goale', un tip semidoct, de o lasitate jalnica, un impostor.
    PortretuI fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi tipice
profesiei de functionar, reduse la cateva elemente reprezentative, adica ochelari, joben si
plastron: 'cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa'. Venturiano este
deserta cu dispret de catre Jupan Dumitrache, care, fiind negustor cu stare, desconsidera
tagma slujbasilor, 'niste papugii', 'niste scarta-scarta pe hartie', fara 'chioara-n punga'.
Caracterizat direct de catre acest personaj prin expresii de mahala, tanarul este considerat un
'bagabont de amploiat', un 'coate-goale' si 'mate-fripte', dar cand acesta nu mai constituie un
pericol pentru 'onoarea de familist', Dumitrache este 'incantat', il priveste 'cu respect
amestecat cu sfiala' si-l considera 'bun de dipotat' sau de ministru. Nae Ipingescu este  un
admirator entuziast al tanaruiui ziarist, 'amploiat judiciar, student la Academie - invata legile,
- si redactor la Vocea Patnotului Nationale. (cu putere) E d-ai nostri ce samai stain sa mai
vorbim'.
    La 'Iunion', Rica Venturiano se indragosteste de Zita, care ii da intainire la ea acasa, dar,
din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric - avand si
ochelari - si-i face acesteia o declaratie de dragoste inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin
comicul de limbaj: 'Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea
epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da!
sunt nebun'. Desi Veta este siderata de indrazneala tanaruiui, Venturiano se arunca in
genunchi si continue cu avant verva declarativa, expresiile amoroase fiind de un comic
monumental: 'te-am curtat la nemurire [] tu esti aurora, care deschide bolta instelata intr-o
adoratie poetica plina de [] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic
chiar luceatarul, care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti'.
Personajul pare a fi reflectarea parodica, peste timp, a trubadurilor francezi medievali. Situatia
este de un comic irezistibil, Veta se sperie ingrozitor, mai ales pentru ca ar putea fi banuita
din nou de Chiriac, iar amorezul nu intelege nici el nimic din atitudinea femeii. Cand se
dumireste asupra confuziei, este tngrozit atat de incurcatura produsa, cat si de frica, intrucat
cei doi barbati care vegheau la 'onoarea de familist' il vazusera intrand in casa, iar acum il
cautau innebuniti sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent, comicul de limbaj
fiind remarcabil prin anacolut: 'Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca
adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon'.

Disperarea amorezului atinge cote maxime atunci cand aude in curte vocile barbatilor
strigand si devine las si fricos peste masura, milogindu-se de Veta: 'Madam, cocoana! ai
mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze
si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei Scapa-ma!'.
Venturiano este salvat in ultimul moment de Zita, si ii revine aplombul, 'prinzand limba', asa
cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul
latinesc 'vox populi, vox dei!' ('vocea poporului este vocea lui Dumnezeu') si declama cu
emfaza: 'Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei!'.
    Intocmai ca Nae Catavencu, Rica Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze
patriotarde (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor
exprimate cu afectare. Deviza care exprima dragostea si respectul pentru popor ilustreaza un
comic de limbaj seducator: 'Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!'. Sfios, Dumitrache se simte
onorat ca tanarul ziarist 'compatimeste' cu Zita, se arata jenat ca 'zestrea nu-i asa de mare, si
dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem negustori' si le da binecuvantarea.
    Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale, si ii explica acest
fapt lui Dumitrache prin similitudine cu principiile constitutiei, amestecand ridicol un stil
oficial cu unul familiar: 'Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitafii si fraternitatii: unul
nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia', apoi adauga 'Eu, daca compatimeste si
madam Zita la suferinta mea'. Dramaturgul reface in didascaliile din final cuplurile piesei,
care nu sunt neaparat si cele oficiale: '(Rica e cu Zip, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie
cu Ipingescu) '.
    In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si
aparenta, dramaturgul fiind 'inzestrat cu o reaia putere de observafie a contrastelor dintre
forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri, care prin
unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale mentalitatii
unei intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere' (Eugen Lovinescu).