Sunteți pe pagina 1din 13

ZIUA MONDIALA A

TEATRULUI 1
27.03.2014

2
TEATRUL ANTIC GREC

3
Teatrul a fost creat de greci în secolul
V î.Hr. S-a născut din serbările
organizate în cinstea zeului Dionis,
zeul viței-de-vie, al vinului și al veseliei.
Un grup de bărbați îl reprezentau pe
zeu și pe însoțitorii săi, satirii,
costumați cu blănuri și coarne de țap
(„tragos”), cântând și dansând în jurul
unui altar. Treptat, din grupul respectiv,
numit cor, s-a desprins o persoană,
apoi două, mai multe -actorii - care
schimbau replici cu corul. 4
În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentațiile teatrale
(amfiteatre) și s-au scris texte speciale interpretate de actori și cor. Autorii
greci au scris tragedii și comedii. Cei mai de seamă autori de tragedii au
fost Eschil, Sofocle și Euripide, iar cel mai important autor de comedii a
fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.Ei purtau
masti pentru ca publicul sa stie ce rol joaca-de barbat sau de femeia,de
intelept sau de nebun.

5
Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor. Datorita
formei lor semicirculare,vocile actorilor se auzeau pana in ultimul
rand,chiar daca acestia vorbeau in soapta!
Unele reprezentatii durau o zi
intrega. Spectatorii isi aduceau
perne si covorase pe care le
puneau pe scaunele tari de
piatra ,iar cand li se facea foame
sau sete isi cumparau gustari si vin.

Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu


aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat de impresionat
de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase
6
linisteau indata spectatorii!
Masti tragice si comice Masca din sec. IV I.C.

7
ORIGINILE TEATRULUI ROMANESC
8
Inca din vremuri imemoriale , locuitorii pamantului romanesc de astazi au simtit
necesitatea jocului teatral practicand obiceiuri si rituri in ale caror forme de
manifestare colectiva deslusim elemente cu un evident caracter spectacular .
Aceste manifestari – cuprinse in ceea ce
Mircea Eliade denumea ,, traditie
folclorica “ si dintre care unele au
razbatut pana in viata contemporana a
taranului roman – erau menite sa
determine , prin procedee de natura
magica , fertilitatea pamantului
(,,paparudele“ , ,,caloianul“ , ,,dragaica“) ,
sa contribuie la imbelsugarea traiului
zilnic , sa consemneze momente
calendaristice sau ciclul evenimential al
vietii si al mortii
9
(,,brezaia” , ,,cucii” , ,,calusarii”, ,,unchies
• Ele se desfasurau , dupa imprejurari , in mijlocul naturii , mai ales
primavara si vara , in sate ori in casele oamenilor , totdeauna in
prezenta unui ,, public ” interesat sufleteste de productiile respective
( implicand adesea masti ) , si erau practicate potrivit unor ,, scenarii
” constituite prin traditie orala , de catre ,, interpreti ” ( barbati , femei
si copii ) anume alesi .

10
Cea mai veche incercare dramaturgica
originala cunoscuta pana astazi este
cuprinsa intr-o scriere anonima (apartinand
poate lui Samuil Vulcan) , descoperita de
Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei
romane din Oradea, datand probabil din anii
1778 – 1780 si intitulata Occisio Gregorii in
Moldavia Vodae tragedice expressa
(Uciderea lui Grigore Voda in Moldova
exprimata in forma de
tragedie). Manuscrusul este alcatuit din
scene disparate , cateva scrise in alte limbi
Grigore al III-lea, Ghica
(o predica in tiganeste, cantece in latina si 11
maghiara)
12
13

S-ar putea să vă placă și