SUBIECTUL 30

Teatrul in Evul Mediu. Mistere, miracole, farse

Spatii de joc, modalitati de realizare scenic

 Începe de la Căderea Constantinopolului și durerază până în anii secoluui XV.

 Sec XII-XV a ilustrat institutii, mentalitati, stari de spirit si procese ale timpului –
instaurarea crestinismului
 Sf Augustin, care înainte să fie sf era actor, este reprezentantul bisericii în lumea
artei, care atacă viața teatrului. Suține că e nevoie de o anumită ordine, fizică, cât
și morală.
 toate scenele erau reale: omorurile, scenele de dragoste
 Se folosește simbolul cercului –perfecțiune
 Omul medieval trăiește prin semne și simboluri, în lumea lor îngerii se amestecă
cu demonii.
 Arta se împarte în 2 părți. Cea de răsărit (bizantină) unde accentul e pe noi cu noi,
căldură sufletească, imaginea de ansamblu colectiv și arta occidentală (gotică) a
cărei rol este să sperie și înfricoșeze omul, pentru a-l manipula mai ușor. (Eu sunt
mic pe lângă toate pietrele și clădirile acestea uriașe. Sunt un păcătos și nimic mai
mult, fașă de divinitate care este totul
 Este epoca lui Dante –divinia comedie, care inventează termenul de polisemos –
polisemie. El pretinde că sunt 4 niveluri de a vedea un text (biblic, spre exemplu).
1. Povestea în sine, la primul nivel, 2. Morala (cum să am grijă în cine mă încred,
să fiu mereu atent, ex), semnificația. Paratextul și învățătura (la nivel spiritual)
 Evul mediu= intunecat, deci ușor de manipulat populația
 Apar alegoria și parabola. Este epoca poveștilor . Dacă în spațiul anglo saxon apar
poveștile cavalerilor mesei rotunde, în spațiul gemanic cântecul Libelungilor?, iar
la noi apare Miorița/
  Cea mai importantă formă de spectacol este liturgia. Toate elementele de teatru
antic se găsesc și în biserică. Naos (echivalentul foaierului în teatru) este
anticamera unde intrii inainte să calci pragul bisericii. Este intuneric, tocmai
pentru a face diferenta dintre ce e afara și materia spirituala dinauntru. Are scopul
pregatirii omului pentru intrarea in biserica, propiru zisă, deci e spatiu de tranzitie.
Pronaosul locul unde are loc slujba, deci echivalentul locului pentru public. Este
luminita de lumina vitraliilor. Altarul – scena. Are un actor principal, preotul,
culise, saptele altarului, corifei, cantăreții de la cor, se bazează pe un schimb de
cântece, există interacțiune întrebare răspuns, există costume și chiar și magia
(pogorârea duhului sfant la sfintele daruri- moment de climax)
 Se organizează mici scenete în fața bisericii.
 Este momentul în care nu se mai citește în latină, ci statele încep să folosească
propriile limbi.
 la inceput a avut un caracter popular
 publicul facea parte din toate paturile sociale
 avea semnificatii conformist si avea accente din lupta cu puterea feudala
 se petreceau in catedrala de cele mai multe ori
 existau lungi cortegii de actori si de figuranti ce aveau costume bizarre, fie
somptuoase, fie foarte sarace
 cantari, instrumente si clopote
 scena medieval a indeplinit oficii multiple: amvon, catedra, tribunal, parlament,
loc de refugiu, loc de protest si loc de meditare

o DRAMA| L|ITURGICA

 La inceput era inclusa in serviciul religios

 Scopul era celebrare unor scene biblice, nasterea si invierea lui Iisus

 Textele erau in lb latina, versetele erau roluri

o MIRACOLE

 Aveau intre 700 si 3500 de versuri, intre 10 si 50 personaje + figuratie

 Personaje istorice in legende nationale

 Versurile aveau 8 silabe, cu exceptia ultimului care avea 4

 Se petreceau in incinta bisericii, limbajul liric si seraphic

 Cateodata erau situatii indraznete nepotrivite cadrului bisericesc

 Nu exista cronologie

 Dialoguri vii, rapide, sugestive

o MISTERE

 Teatru era impartit in teatru serios si teatru comic

 Piese lungi care durau zile intregi, sau piese scurte de cateva minute ce erau
prezentate la colturi de strada sau pe scene improvizate

 Reprezentanti: Arnoul Greban, Jean Michel, Jacques Millet

annual sau macar o data la 2-3 ani, un spectacol de teatru. Crainicii strabateau orasul
anuntand pe cei ce vroiau sa joace, sa se prezinte in fata unei comisii. “Conducatorul
jocului” ii examina, le impartea rolurile si, dup ace luau cunostinta de multiple indatoriri,
actorii amatory se legau prin juramant sa se supuna unei foarte stricte discipline. Numarul
lor era imens- 200,300- uneori numarul interpretilor depasea 600. In afara de cativa preoti
care detineau rolurile principale, aceasta masa de actori benevoli era compusa din :
mestesugari, patroni sau calfe, negustori, student, slujbasi, mari burghezi ( care tineau sa
straluceasca in fata concetatenilor)
Pregatirile unui “mister” durau aproape un an. Uneori spectacolul avea loc in amfiteatre
ramase de la romani, dar erau foarte putine orasele care detineau un astfel de amfiteatru,
asa ca scena si bancile spectatorilor erau de regula montate in piata mare a orasului.

Reprezentatia unui “ mister” insemna o sarbatoare pentru intregul oras, o sarbatoare care
tinea zile in sir, o saptamana, doua si chiar mai multe. Nici nu se putea altfel, din moment
ce textul unui singur mister putea ajunge chiar pana la 62.000 de versuri, cu alte cuvinte
cat textul a 30 de tragedii.

Spectacolul dura toata ziua. Intrarea era gratuita. Miile de spectator veneau din zori sa-si
ocupe locurile. In general, insa, multimea aprecia considerabil mai mult ceea ce vedea pe
scena, decat ceea ce putea auzi rostindu-se.

Scena “misterelor” era de tipuri diferite, Estrada, de pilda, era dispusa circular sau
semicircular. In Spania, Anglia si Tarile de Jos, decorul fiecarui episode se monta pe
platform unui car cu 6 roti. Dar scena medievala, obisnuita si mai raspandita, era o
Estrada inalta de un metro si jumatate. Pe aceasta scena erau montate, unul langa altul,
decorurile a cate 15-20 de locuri diferite, unde se desfasura succesiv actiunea. Pe masura
desfasurarii actiunii, actorii se deplasau dintr-un cadru scenic intr-altul. Teatrul medieval,
deci, creeaza “scena simultana”, spre deosebire de “scena succesiva” a anticilor sau a
modernilor.

Totodata, apar acum decorurile, nu zugravite, ci construite special pentru anumite scena.
In sfarsit apare in spectacolul medieval inca un factor: “pictorul scenograf”.

Ceea ce ii impresiona pe spectator, in afara decorului, erau masinariile foarte ingenioase

cu ajutorul carora se realizau “minunile”. Datorita scripetilor si parghiilor, ascunse
vederii, Isus “se inalta la cer” pana la 14 metri de la pamant. Butoaiele cu pietre imitau
tunetul; fulgerele si trasnetele sau aparitia balaurilor varsand foc pe nari, erau iscusit
produse de pirotehnicienii timpului. Toate aceste trucuri de mare effect erau dirijate de
“conducatorul secretelor”, cum I se spunea celui pe care noi il numim azi “regizorul de
culise”.
Intreaga punere in scena se baza pe principiul “realismului scenic”. Pe aceasta cale se
ajungea, insa, pana la efecte de un naturalism grosolan si naiv, dar spectatorul medieval
era incantat, vazandu-l pe Iuda spanzurat realmente macar timp de cateva secunde...

In schimb costumul scenic medieval, cand nu era pompos cum si-l vedea vanitosul
burghez actor amator, era pur conventional.

In timpul spectacolului, “conducatorul jocului”, adica regizorul, se afla pe scena, printer

actori; in mana dreapta avea textul piesei, facand si rolul de sufler, iar in mana stanga
aveao bagheta cu care dirija miscarile si intrarile actorilor.

Dar principiul realismului scenic era neglijat in jocul actoricesc. Stilul interpretative
oscila intre patetic si caricatural. Monologurile si replicile cu character mistic sau eroic
erau rostite conventional si cu patos.

Cu toate aceste exagerari, deficient si calitati, teatrul medieval a avut merite considerabile
in progresul artei spectacolului. Totodata, teatrurl medieval a dezvoltat in mase gustul
pentru spectacolul dramatic, a stimulat miscarea teatrala de amatory si, in acelasi timp, a
pus bazele artei scenice profesioniste. In fine, nu trebuie sa omitem faptul ca amestecul
comicului cu tragicul, a caricaturii cu pateticul, a modului solemn cu cel de bufon, va
pregati aparitia acelei note dramatice complexe intalnite in drama Renasterii.