Arhitectura spațiului teatral

Demult, în vremuri extrem de îndepărtate, omenirea a fost la un moment dat

binecuvântată. Acest lucru s-a datorat apariției unui fenomen exatraodinar ce a luat naștere
inițial în mod inconștient, sub formă de ritual, iar apoi a fost dezvoltatat enorm odată cu
societatea. Acest fenomen minunat, care în opinia mea are origini divine, poartă o denumire
simplă, dar cu o puternică rezonanță. Se numește “teatru”.

Un element extrem de important al arhitecturii spațiului teatral pe care îl cunoaștem

astăzi, îl reprezintă, în opinia mea, istoria imensă a teatrului. Încă din cele mai vechi timpuri,
teatrul a reprezentat, prin diferitele sale forme de manifestare, oglinda societății acelor
vremuri. Acest principiu solid a rămas în picioare indiferent de schimbările majore prin care
teatrul a trecut de-a lungul istoriei. Un element extrem de important, care consider că a
reprezentat chiar un stâlp principal în evoluția sa, a fost adaptabilitatea cu care, cei ce l-au
practicat de-a lungul timpului, au reușit să-l îmbogățească și împrospăteze de fiecare data.

De-a lungul istoriei, au existat revoluționari care au supus teatrul unor schimbări
inimaginabile. Unii dintre aceștia au ajuns să fie considerați adevarate revelații ale epocii din
care făceau parte. O parte dintre aceste revelații au urcat chiar până la rangul de genii, iar
numele unora dintre ei a devenit sinonim cu divinitatea in teatru. Cu toate că mulți dintre
aceștia au ajuns legendari, iar munca lor este considerată acum temelia teatrului, o parte
dintre acești magnifici deschizători de căi s-au confruntat cu mari probleme atunci când au
introdus schimbările la care s-au gândit. Au fost contestați de rivalii lor, de colegi, și mai ales
de către public. Cu toate acestea, nu au renunțat, și datorită măiestriei și eforturilor imense
pe care le-au depus, ne bucurăm astăzi de teatru așa cum l-au trăit și ei. Este de-a dreptul
fascinant cum acest fenomen s-a transformat prin oamenii care au reușit cumva să-l
îmblânzescă, apoi să-l stăpânească, iar în final sa se joace cu acesta după bunul plac. Chiar
dacă acesta a trecut prin transformări enorme, elementul principal a ramas complet intact.

Teatrul este viață. De fapt, cred că atunci când ne referim la acest aspect, mă pot
aventura să susțin că discutăm în ceea ce-l privește, despre chintesența vieții însăși. Probabil
că acesta este și motivul pentru care teatrul nu va muri niciodata. Atâta vreme cât viața nu
va înceta, nimeni nu va putea opri acest fenomen. Este unic si nu poate fi înlocuit cu altceva.
Teatrul este emoție pură. Sentimentele cele mai profunde și mai puternice sunt transmise,
prin magia teatrului tuturor celor care fac parte din arhitectura spațiului teatral, de la cei ce
îndeplinesc funcții administrative, până la regizori, actori, scenografi, compozitori, profesori,
studenți, luminiști, suntetiști, mașiniști, costumieri, îngrijitori sau mărețul public. În opinia
mea, aceștia reprezintă esența spațiului teatral. Întocmai, nucleul acestui fenomen fascinant
și captivant, sunt oamenii. Cum am precizat mai devreme, teatrul este viață, iar fară oameni,
nu există viață. Cel puțin în acest domeniu. Pe lângă inepuizabila sursă de creație pe care
aceștia o oferă, oamenii, și aici mă refer la cei enumerați mai sus, alcătuiesc un minunat
mecanism ce face ca rotițele teatrului să nu se oprească niciodată.

Fiecare individ îndeplinește un rol esențial, aș putea spune chiar vital, pentru cei ce fac
parte din arhitectura spațiului teatral. Un director capabil are grijă ca teatrul său să prospere
și să-și slujească scopul cum se cuvine. Acesta are o povară importantă de susținut, întrucât
de el depind într-o imensă măsură toti cei implicați. Alături de acesta, regizorilor le revine
resposabilitatea producțiilor ce vor aparea în fața publicului. Consider că este o meserie
extrem de dificilă. Aceștia controlează absolut orice detaliu dintr-o producție. Sunt cei ce
stăpânesc tot ceea ce se află în jurul lor. Cu toate acestea, odata cu puterile mari, vin și
responsabilitățile mari. Nivelul lor de cunoștere trebuie să fie la cote extraordinare. Cu cât
regizorul e mai capabil, cu atât este mai iscusit în meseria sa. Cunoașterea este extrem de
importanta deoarece trebuie să fie capabil să-și transmită viziunea către actori, și prin
aceștia către public.

Elementul cheie al arhitecturii spațiului teatral, emblematic pentru acest domeniu,

este după părerea mea, actorul. Acest prinț al teatrului, posesor al unui tip de farmec unic
pe fața pământului, reușește să trezească toate emoțiile pe care le posedă publicul. Cu toate
că este adesea impulsiv și greu de înțeles, reușește totuși să fie plăcut de toată lumea. Cei ce
spun că nu le plac actorii mint cu nerușinare. Se tem că farmecul lor îi va vrăji. Se tem că vor
ajunge să-i îndragească prea mult. Sunt emisarii unei realități complet diferite de ceea ce
oamenii trăiesc în viața lor de zi cu zi, sunt călători ce poartă publicul prin timp.

Actorul trebuie să fie un savant. Este o meserie ce se învață toată viața. Din păcate nu
ajunge o singură viață pentru a reuși să înveți și ulterior să stăpânești toată informația din
jur. Actorul muncește în fiecare moment al vieții lui. Absolut orice intâmplare prin care
acesta trece îi poate oferi un material nou ce îi va servi pe scenă.
Pe lângă experiența din viața de zi cu zi, acesta trebuie să se informeze din cărți sau filme.
Aceste surse de informare îi îmbogățesc cunoștințele și îl ajută să-și completeze rolurile.
Consider că acesta este singurul dintre cei ce fac parte din acest mecanism al arhitecturii
spațiului teatral, care poate reuși să-și exprime arta fără ajutorul celorlalți implicați în
mecanism. De-a lungul istoriei au existat foarte mulți actori ambulanți care traversau lumea
singuri și jucau pe un butoi în piețele orașelor pe care le strabăteau doar pentru a-și asigura
hrana de zi cu zi. Cu toate că în zilele noastre acest fenomen nu e foarte des întâlnit, iar cei
mai mulți actori se pot urmări în teatre sau filme, aceștia încă sunt singurii care își pot
practica meseria în mod independent de ceilalati participanți la spațiul teatral.

Scenografii sunt extrem de importanți pentru arhitectura spațiului teatral. Stanislavski

susținea că sunt vitali nu numai pentru public, ci și pentru actori. Cu cât cadrul creat de
aceștia este mai bine executat, cu atat povestea va fi mai bine înțeleasă și cu mult mai
credibilă. Fiecare element ce alcătuiește scenografia trebuie să fie într-o armonie totală.
Viziunea regizorală trebuie expusă cât mai fidel. Decorul, costumele si obiectele trebuie să
poarte actorul și publicul acolo unde trebuie să ajungă. Aceste elemente sunt extrem de
importante pentru actori. Multi dintre aceștia petrec ore în șir în aceste costume și
înonjurați de obiectele de decor și recuzită, până ce reușesc să aduca cât mai aproape de
ființa lor. Pentru public scenografia reprezintă o poartă principală prin care reușesc să
pășească în universul ce se deschide în fața lor. O parte importantă a poveștii ce va fi spusă
de către regizor, prin actori, este reprezentată de scenografie.

Lumina este un alt factor esențial în arhitectura spațiului teatral. Nu numai in teatru, ci
și în viața de zi cu zi, lumina joacă un rol extrem de important. Lumina te modifică enorm,
aceasta îți poate altera starea de spirit prin prezența sa ce există în milioane de culori,
intensități și combinații. Munca actorilor și a colegilor regizori trebuie pusă în valoare în fața
publicului. Alături de scenografie, lumina reprezintă o altă poartă pe care traversând-o,
publicul se apropie tot mai mult de povestea pe care urmează să o privească. Pentru ca
aceasta să exprime ceea ce trebuie, este nevoie de o colaborare foarte bună între regizori si
luminiști. În același timp, este importantă și pentru actori, a căror sentimente se amplifică cu
lumina potrivită.
 Alături de lumină, sunetul este un element important în construcția arhitecturii
spațiului teatral. La fel ca și partenera sa, lumina, acesta adâncește și mai mult publicul in
povestea ce se desfășoară pe scena din fața lui. Atât pentru public, cât și pentru actori, joacă
alături de partenera sa, un rol de călăuză. Trăirile actorilor și a publicului se amplifică atunci
când sunteul este potrivit cu situația din fața acestora. Fie că vorbim de sunetele de fundal
ce trebuie redate sau de părți muzicale, este uimitor ce senzații poate trezi sunetul în teatru.
Cei ce compun coloana sonoră al unui spectacol trăiesc pur și simplu întreaga poveste prin
muzica lor, iar datorită acestora, și noi ne bucurăm de magia sunetului prin teatru.

Alături de regizori, actori, scenografi, luminiști și sunetiști, se află multe persone ce

îndeplinesc sarcini foarte importante pentru funcționarea spațiului teatral. Fiecare om din
teatru e important. Avem nevoie de ajutorul acestora. Dacă nu ar fi cei ce păzesc tearul, cei
ce vând biletele, ingrijitorii, mașiniștii, costumierii, recuzitierii, spațiul teatral s-ar nărui pur și
simplu. Cu toate că multe persoane neagă importanța acestora, consider că sunt mai mult
decât necesari, iar fără aceștia, spațiul teatral ar fi mult mai sărac iar cei ce ar trebui să-și
concentreze eforturile pe creație, ar risipi extrem de mult timp și energie.

Publicul este elementul din spațiul teatral în lipsa căruia nu s-ar putea defășura
această artă ce a fost destinată măreției. Încă din cele mai vechi timpuri, acesta a fost și
sursa de inspirație, dar și ținta acestor manifestări artistice. Oamenii vin la teatru din diferite
motive personale. Unii o fac ca o forma de divertisment, alții vin să trăiască poveștile
profund alături de actori, alții sunt pur si simplu curioși și doar atât. Din nefericire, tot mai
mulți înlocuiesc teatrul cu fel de fel de alternative comode cum ar fi televizorul sau
interenetul. Un lucru e foarte sigur însă, atâta timp cât vor exista artiști, va exista și public.
Cu toate ca tehnologia evolueza într-un ritm alarmant, oamenii se vor întoarce mereu la
teatru. Acolo găsesc ceea ce iubesc cel mai mult pe lume, viața. Publicul nu va fi niciodată
satisfăcut de o mașinărie pe scenă. Va căuta mereu să trăiască alături de actori tot ceea ce
aceștia trăiesc pe scenă.

Textul este partitura pe care toți cei ce slujesc teatrul trebuie să o respecte cu
strictețe. Aceste creații sunt inspirate adesea din viața de zi cu zi a oamenilor ce fac parte
din socitate. Structura lor trebuie să bine construită, astfel încât atât artiștii cât și publicul, se
pot bucura pe deplin de ceea ce acesta dorește să transmită.
 Pe lânga cei ce fac ca toate aceste lucrui să existe, arhitectura spațiului teatral este
alcătuită din multe alte lucruri. Această alcătuire cuprinde elemente precum clădirea
teatrului și ceea ce se află în aceasta. De-a lungul istoriei foarte multe teatre s-au schimbat
enorm, dar în același timp, unele au cautat să conserve anumite elemente definitorii și ceea
ce acestea au reprezentat la un moment dat. Teatrul transcede timpul și spațiul. Frumusețea
arhitecturii spațiului teatral este că te poate conecta cu tot felul de medii, unele cunoscute,
altele complet necunoscute. Întâlnim teatre în fel de fel de forme. Unele sunt situate în zone
importante ale orașelor și dispun de curți mari cu grădini suberbe, altele se ascund in
cartiere sărăcacioase. Unele sunt mari, impunătoare și elegante, altele sunt mici, intime și
modeste. Arhitectura unora este este completată de elemente clasice precum coloane,
sculpturi, tablouri, altele sunt vechi și uzate, iar altele sunt complet moderne fiind la zi cu
ultimele tendințe. Unele sunt foarte bine dotate având cabine pentru actori, o rețea
impresionantă de lumini, un sistem audio de înaltă calitate, fotolii pentru public, mocheta,
altele au doar câteva scaune, câteva reflectoare, și un sistem audio destul de slab. Dar cu
toate acestea, ne bucurăm de spectacole de înaltă calitate în toate teatrele indiferent de
diferențele dintre ele.

Elementul pe care toate teatrele îl au în comun este scena. Unele dispun de scene
mari, rotative, cu acces sub acestea, altele au pur si simplu cateva trepte, iar anumite teatre
au chiar scenă mobilă. Magia teatrului are loc pe scenă. Indiferent de condițiile de care
dispune un anumit teatru, scena va rămâne cel mai definitoriu și special element al acestuia.
Indiferent de toate schimbările ce probabil vor avea loc, acest element va rămâne dupa
părerea mea neatins.

Cu toate că multe dintre teatre se bucură de o varietate foarte mare de spații

destinate creației, după părerea mea anumite spații teatrale ar mai trebui sa benefiecieze
de un element extrem de important. Cu toate că în ziele noastre, odată cu apariția
internetului, posibilitatea de a te informa în legătură cu orice a depășit cu mult așteptarile,
eu cred ca fiecare teatru ar trebui să aibă o bibliotecă foarte bine dotată. Consider că astfel
nivelul de cunoaștere ar crește foarte mult, iar înțelegerea artiștilor ar putea fi stimulată
mult mai ușor.
 Într-o concluzie finală, consider că arhitectura spațiului teatral este un univers într-o
continuă dezvoltare, ce cuprinde lucruri vechi și lucruri noi, unice, de o importanță enormă
atât pentru cei ce fac parte din acesta prin implicare lor directă, cât și pentru cei ce sunt
doar musafiri ai acestui loc încântător.