Genuri de artă teatrală

TEATRUL DE ANIMAŢIE

ELABORAT DE: POBEREJNIC CEZARA

 "Atunci a apărut actorul și el și-a dat toată osteneala să
semene cu statuia al cărui înlocuitor era. Marioneta nu
este deci o imitație a comediantului, ci dimpotrivă,
actorul este, istoric vorbind, un substitut al
marionetei"(Natalia Dănăilă, Magia lumii de spectacol).
 Teatrul de animație este o artă complexă; el însumează
elemente de limbaj specific artei teatrale, muzicii,
dansului, sculpturii, picturii, și astfel devine o modalitate
de comunicare metaforică.
 Teatrul este arta care oferă omului posibilitatea de a se
exprima liber, de a căuta răspunsuri pentru frământările
interioare, de a putea fi oricine și orice; omul se poate
revolta împotriva principiilor ce nu corespund axei sale de
valori morale sau a structurilor sociale, a condițiilor
neprielnice din viața sa.
Drumul de la construirea păpușii până la reprezentarea
scenică a personajului este un drum necunoscut, de obicei,
spectatorilor; ei văd doar ,,produsul finit’’.
Creatorii din teatrul de animație trebuie să aibă o
multitudine de calități, de la a avea viziune plastică, până
la a fi un bun actor, dansator și un mânuitor talentat, care
să se exprime și să ,,respire” prin intermediul păpușii.
Deși este un actor, sfidează trecerea ireversibilă a
timpului, nu își schimbă aspectul fizic, nu îmbătrânește;
păpușa este o formă plastică utilizată de om în vederea
comunicării unor mesaje.
 Acest lucru permite actorilor păpușari posibilitatea de a
juca orice rol, indiferent de vârstă sau aspect
fizic.Indiferent de tipul de reprezentare, păpușa trebuie să
sugereze viața, realitatea și nu să o imite.
 Relația dintre obiectul animat și actorul animator este una
strâns legată, de neînlocuit, personală; mânuitorul
transmite păpușii starea psihologică prin tehnica de
animație și vorbește spectatorilor despre lumea lui
interioară.
 Păpușa oferă spectatorului mereu altă imagine și - deși
este doar o sculptură - creează iluzia mobilității, iar
spectatorul intră în acest joc și acceptă convenția
reacționând la acțiunile ce au loc în timpul reprezentației
scenice.
 Iluzia se creează datorită actorului animator, care, de
obicei, rămâne în umbră; atunci când apare simultan cu
păpușa, la vedere, poate fi considerat un simbol.
 Actorul păpușar, pornind de la propria construcție fizică,
poate transpune mișcări păpușii care depășesc limitele
trupului uman. Spectatorul contemporan pare a fi tot mai
interesat de formele scenice abstracte și minimaliste; el
este mereu în căutarea noului, dorind mereu să vadă ceva
diferit. Astfel păpușarul este nevoit să creeze lumi și
personaje noi cu diferite modalități de expresie.
 Datorită acestui aspect, actorul păpușar este nevoit
să răspundă mereu provocărilor inovațiilor cu abilități
noi, dobândite prin cunoașterea tuturor artelor ce pot
participa la creare sincretismului contemporan.
 Teatrul de animație este strâns legat de manifestările
și obiceiurile rituale de cult din India, Egipt, Grecia,
Roma antică, Persia, etc., având când un caracter
solemn, profund religios, când unul profan - ancorat
în viața de zi, cu intenția de a satiriza, caricaturiza.
Teatrul indian
 În India, teatrul este genul artistic cel mai accesibil,
în care se regăsesc cu ușurință toate tipurile
omenești, toate castele, toate meșteșugurile și
ocupațiile.
 Primele figurine se pare că înfățișau o femeie aproape
nudă, care sugerează existența unui cult al Zeiței-Mame,
iar cele 2 femei însărcinate sau cu un copil în brațe, un
eventual cult al fecundității.
 "Teatrul este un obiect de divertisment destinat vederii și
auzului" spune prima definiție menționată în celebrul
tratat indian de artă dramatică (al legendarului Bharata)
 Preocupări legate de gusturile și preferințele publicului
există de timpuriu, de unde și diversitatea subiectelor
regăsite în piesele de teatru indian.
 Originea artei teatrale este legată și de primele spectacole
populare de pantomimă sau de cele ale teatrului de
marionete ori de umbre. Primele forme de spectacole ale
animației au fost descoperite în India încă de la începutul
sec. al XI-lea, în legătură cu existența unor spectacole de
factură religioasă, realizate cu marionete -
Sutradhara (omul care mânuiește firul)
 Pe lângă spectacolele de factură religioasă, peste puțină
vreme, apare și un gen popular de spectacol (păpuși de
mână), al cărui erou principal este un personaj
numit Vidouchaka, care a rămas în istorie drept primul
bufon: "Un brahman, pitic și cocoșat, cu dinți enormi și
complet chel. Este ridicol prin expresiile sale, prin
costumația sa, dar mai ales prin lăcomia sa. Este senzual
și lubric, foarte prost, dar și foarte viclean. Batjocoritor și
grosier. Bate pe toată lumea" (Natalia Dănăilă, Magia
lumii de spectacol).
 În sudul Indiei și în țările din jur, se practica un gen de
teatru care și astăzi și-a păstrat nota de originalitate și
mister – teatrul de umbre. Se numea Wayang și se practica
cu prilejul tuturor sărbătorilor religioase, sau pentru a
invoca fertilitatea pământului, ploaia, vindecarea unor
boli, cu prilejul nașterii unui copil, la nunta sau la moartea
cuiva.
 Fiecare reprezentație avea mai multe componente, toate
încărcate cu o semnificație simbolică:
 - Dalang-ul, animatorul de păpuși reprezenta spiritul
bărbatului, simbol al adevărului și înțelesului.
 - Paravanul este lumea nevăzută de deasupra (cerul);
 - Lampionul cu razele lui îl reprezenta pe Cel
Atotputernic;
 - Wayang-ii sunt caracterele oamenilor;
 - Trunchiurile de bananier în care sunt înfipte păpușile
întruchipează lumea obstacolelor;
- Publicul – audiența – forța înțelepciunii,
bucuria divină de a te întâlni cu arta, dar oferit
de zei;
 - Lada marionetelor - locul de veci. Wayang-ii,
când li se sfârșesc rolurile, sunt strânși în
ladă, iar acolo devin inerți, eliberați de simțuri.
 Despre teatrul chinez se vorbește, pe timpul lui
Confucius, ca despre o artă îndepărtată, ce-și are
originile în dansurile rituale practicate de sărbători.
Puternic influențat de teatrul indian (marionete cu fire,
păpuși pe mână și teatrul de umbre), spectacolul
chinez este foarte apreciat de publicul larg. Iar
marionetele și-au păstrat multă vreme prestigiul de
care se bucurau magicienii: ele erau artiști itineranți,
care mergeau din sat în sat pentru sărbătoarea
templului local.
Vă puteți imagina o piesă de teatru în care zeii sunt
actori, iar oamenii corul? Așa arătau primele
spectacole egiptene, despre a căror origine aflăm din
ruinele templelor egiptene, unde au fost descoperite
statui animate și din textele dramatice egiptene. Corul
era alcătuit din bărbați și femei, iar zeii, cei care îi
răspundeau și care conduceau acțiunea erau niște
marionete mari. Treptat, acestea au fost înlocuite cu
actorii.
 O constanță a teatrului egiptean antic este legată de forma
religioasă a spectacolelor de marionete. Iată cum este
descrisă o reprezentație din timpul sărbătoririi zeului Osiris:
 "În timpul fiecărei scene, preoții cântau psalmi explicativi. În primul
tablou era văzut Isis care plânge moartea lui Osiris. În al doilea
tablou, toată scena era sub forma unei bărci care simboliza căutările
lui Isis (soția lui Osiris), ale corpului bărbatului pierdut, aruncat în
Nil. Al treilea tablou, noi plânsete asupra corpului regăsit. Are loc
reînsuflețirea lui Osiris. În finalul spectacolului, femeile veneau în
fața scenei, cântau și dansau"(Natalia Dănăilă, Magia lumii de
spectacol).
 Originile teatrului de păpuși în România

 În secolul al VIII-lea, pe teritoriile românești, „jocul

păpușilor” era bine reprezentat. Aveau loc două tipuri de
spectacole: unul pe teme religioase, care se desfășura cu
precădere în perioada Crăciunului, având ca subiect nașterea
lui Iisus, altul pe teme satirice, prin care se aduceau critici,
sub formă de glume și joc, moravurilor vremii.
 Principalele personaje erau Vasilache, nevasta lui,
Măriuca (sau Mărioara), popa și dascălul, dracul, ursul
și ursarul țigan, un cazac, un turc, un cioban, ajungând
câteodată și la 20 de personaje. Toată recuzita era
formată dintr-o ladă și un coș cu păpuși felurite.
 Păpușile erau create astfel încât redau caracteristicile
fizice, dar, implicit, și pe cele psihice, ale personajelor.
Poate părea plictisitor ca personajele să fie aceleași, pentru
orice trupă de teatru de păpuși. Dar piesele erau mereu
diferite. Textele nu erau niciodată aceleași, fiecare artist
păpușar crea alte dialoguri și alte situații, pornind de la
păpușile existente.
 Din când în când, câte un artist păpușar mai introducea un
nou personaj, în funcție de contextul social sau istoric.
Dacă personajul avea succes la public, atunci și alți artiști
din tagma păpușarilor îl preluau și își îmbogățeau
repertoriul. Așa apare, la un moment dat, nici mai mult,
nici mai puțin decât Napoleon!