ROLUL

MĂȘTILOR ÎN
TEATRU
Sandu Elena
Clasa a 11-a D
 Masca îşi are originile în sărbatorile carnavelesti. Unele, din cele mai
vechi sărbători canaveleşti, în care masca este introdusă ca şi obiect sunt
„Saturnaliile„. În greacă echivalentul Saturnaliilor sunt Kronile.
Saturnaliile îl evocau pe Saturn, omologul său grec fiind Cronos ( ”cel
care a scos din haos timpul și i-a dat curgerea pe care o știm„)
Saturnaliile presupuneau oprirea oricărei activităţi cotidiene,
”intoarcerea la un timp fără timp, însemna renașterea luminii și a
omului”. Se foloseau lumânări de ceara, care simbolizau lumina, mai
apoi s-au adăugat tot felul de alte obiecte, precum mătura, umbrela,
talăngile, biciul, foalele, fiecare avînd o semnifica ție; și în cele din urmă
masca. Aceasta era cea mai importanta din punct de vedere simbolic
pentru sărbătoarea carnavelească.Termenul de mască provine din
italienescul maschera fiind pusă în rela ție cu termenul de travesti,
întâlnit la sărbătorile carnavelești.Termenul de mască şi simbolistica
acesteia suferă modificări de-a lungul timpului, fiind omniprezentă în
viața oamenilor, fie la sărbatori carnavelești, la omagierea unor zei, la
realizarea unor ritualuri, iar mai apoi la realizarea efectului teatral.
 Masca devine legată de teatru încă de la începuturile tragediei
greceşti, “ea marchează o transformare a individului-actor, care, prin
purtarea măştii, devine vehicul de forţe. În toate formele teatrale care
adoptă masca (tragedia şi comedia antică, commedia dell’arte, no-ul
japonez), aceasta marchează dispariţia omului individual în spatele
unui rol sau, mai bine a unei figuri.”Din cele spuse mai sus deducem
că masca ocupă un rol important în reprezentaţiile teatrale. Claude
Levi-Strauss afirma ca masca are „funcţia de a masca şi de a demasca
totodată. Atunci însă cînd este vorba de a demasca, masca este aceea
care, printr-un fel de dedublare pe dos, se desface în două jumătăţi;
pe cînd în reprezentarea dedublată, care urmăreşte, aşa cum am
văzut, o etalare a măştii la propriu şi la figurat pe seama purtătorului
ei, actorul însuşi se dedublează. ” deci rolul măştii în reprezentaţia
teatrală este unul complex, de altfel masca realizând elemente de
teatralitate foarte diferite de toate celelalte elemente de teatralitate pe
care le-am putea introduce într-o reprezentare teatrală.
 Masca pictată pe fată sau realizată din lemn, lut, diverse fibre, metal,etc. prezintă fie
trăsături umane fie caracteristici animale. Antropomorfă sau zoomorfă., ea reprezinta
un simbol al contintinuitatii dintre prezent și trecut. Teatrul este un gen de artă supusă
efemerului, nu se poate bucura decât de unicul moment al prezentului, în ceea ce
priveşte reprezentaţia. Însă, este cu atât mai impresionant, deoarece poate fi văzut ca
realitate, se depăşeşte pe sine, revelându-se nouă. Masca se angrnează în acest joc ca un
element de durată, datorită existenţei sale fizice. Masca este prezentă cel mai pregnat şi
într-un mod remarcabil în tearul NÔ. În antichitatea greacă masca apare în practiciile
religioase, ca mai apoi, în civilizaţia europeană să fie considerată recuzită teatrală.
Astfel înţelegem că originea maştii europene este greco-romană. Masca capătă un
principiu funcţional, care se baza pe identificarea fiintei mascate cu fiinţa substituită
(animal, zeu, om). În concepţia mitologică masca devenea una si acceiaşi cu fiinţa care
o purta. Omul se identifica cu masca şi îşi creea o singură fiinţa.Masca scenică o vor
revendica cei care îl celebrau pe Dionysos despre care se spune că purta si el o mască,
pentru a-si sublinia dubla natură ( lumească şi divină, orgiastică şi purificatoare ).
Dionysos zeul viţei de vie, a stării de beatitudine, mai este si zeul bărbaţilor deveniţi
Satiri sau Silene.O altă zeitate mascată este si celebra zeiţă Artemis.
``Continuându-şi viaţa de scenă pe filiera latină, masca a fost prezentă şi
în Misterele secolelor XII+ XVI. Tot în această perioadă a coexistat şi pe
teritoriul carnavalelor şi a diverselor sărbători. În secolul al XV-lea, Italia
renascentistă este martora naşterii şi răspândirii rapide a unui fenomen
teatral care a însemnat perfecţionarea artei actoriceşti.``5 Ecourile
Commediei dell’arte au răsunat profund în arta dramaturgică a
întregului continent.Revenind la teatrul No in care masca este
considerabil ultra utilizată, aceasta este o materializarea a înfăţişării unei
anumite tipologii.Se creează caractere care subliniază individualitatea.
Măştile comunică prin ceea ce le simbolizează, dar omul din spatele
maţtii este cel care dă viaţă acestor caractere. Masca este un obiect prin
funcţia sa însă un obiect care în context tetral capătă valoare de personaj.
Personaj care se naşte cu ajutorul actorului, a fiinţei vii, tocmai pentru a
privii mai apoi masca ca o fiinţa vie. Masca se naşte pe scenă o dată cu
actorul ,care poate să devină unua cu masca şi să piardă din propriul său
caracter. Ea mai poate fi şi un alter ego al celui care presteaza pe scenă.