Costumul de spectacol

În epoca lui Pericle au fost create condiţiile unei maxime înfloriri a artei, ştiinţei şi gândirii filozofice, fiind
socotită epoca de aur a culturii greceşti. Fenomenul apariţiei teatrului este o categorie artistică cu
caracter istoric, fiind ultima artă apărută în panteonul muzelor.Teatrul a apărut în contextul structurii
teatrului Hellenic, în secolul V. îHr. Percepţia spaţiului asuferit în timp modificări importante de
concepţie şi reprezentare, în sensul că fiecare epocă şi-a redefinit conceptul de spaţiu. Sunt cunoscute
două moduri importante de a concepe şi reprezenta spaţiul: spaţiul cartezian- pure abstracţii
matematice şi analitice – şi spaţiul natural, cu caracter sintetic. Spaţiul teatral este locul de întâlnire a
unei opere şi a interpreţilor ei cu publicul. Locul teatral care nu mai este improvizat devine clădire de
teatru.Pe parcursul evoluţiei teatrului au existat diferite modalităţi de dispunere a spaţiilor originare
destinate jocului şi spectatorilor. Dispunerea axială, în care spectatorii şi actorii staufaţă în faţă.
Dispunerea centrală , circulară,în care atât jocul cât şi publicul pot ocupa parteacentrală sau perimetrul
din cadrul spaţiului dat. Începutul teatrului grec a fost legat de cultul lui Dyonisos. Spectacolele
dramatice s-au conturat şi au găsit forma lor perfectă paralelă cu dezvoltare a societăţii antice
greceşti.Teatrul, la început din lemn, apoi din piatră secolul al V-lea, era o construcţiedescoperită
alcătuită dintr -un teatron cu gradenele aşezate pe panta naturală a trenului, având un plan a cărui
formă depăşea un semicerc şi îmbrăţişa orchestra – locul corului – o platformăcirculară de dale. În
perioada târzie, ca urmare a evoluţiei artei dramatice, scena s-a dezvoltatmult, devenind un organism
complex (skene).Pentru reuşita spectacolelor s-a făcut apel ladiverse mijloace techice, simple dar
ingenioase. Astfel în teatrul antic, spre a se situa, punctacadrul desfăşurării acţiunii se foloseau
practicabile, prisme triunghiulare (periahtoi), rotitoare pe un ax vertical, şi care aveau desenate pe
fiecare faţetă un decor. Pentru modificarea imaginiicentrale + fundalul – se folosea o placă turnantă ce
rotea un panou cu două decoruri diferite pecele două faţete. Redarea spaţiului, prin metode optice, a
fost rezolvată practic în domeniul spectacolului de scenograful grec Atarchos, contemporan cu Eschil. De
altfel ştiinţa opticii dinantichitate, care se ocupa de reprezentarea obiectelor la diferite distanţe şi
înălţimi, păstrândtotuşi proporţia şi forma obiectelor, se numeşte skinographia.
Costumul

Corpul uman este suportul şi locul de intersecţie a limbajelor active în actul teatral. În primul rând,
corpul este chiar mesajul: un mesaj al prezenţei, esenţial pentru teatru, apoi purtător de limbaje ale
trupului. Corpul îşi comunică propriul său mesaj ( sex, vârstă, tipconstitutiv), aspect important în
alcătuirea unei distribuţii teatrale. Costumul exprimă locul şi momentul în care se desfăşoară acţiunea.
În mod foarte evident costumul este parte înconstrucţia imaginii scenice.

Sistemul de semne produs de costum apare ca o mediere între semnele provenite din spaţiul scenic şi
cele legate de figura comediantului. În timp ce personajele de comedieîmbrăcau un costum obişnuit
doar cu câteva exagerări, cu unele deformări caricaturale, silenii şi satirii din dramele satirice, desculţi,
acoperiţi cu piei de animale, se străduiau să aminteascăoriginea lor agrestă, tragedienii marcau primii
toate detaliile costumului caracterulsupraomenesc al rolurilor lor. Dacă purtau, ca în viaţa de toate
zilele,tunica numită kiton saumantia numită epiblema, acestea erau împodobite cu un lux neobişnuit.
Kitonul tragic –poikilor – căzând până la călcâie, cu mânecile lungi, după moda orientală, era îmbogăţită
de broderii somptuoase, iar culorile cele mai vii străluceau pe epiblemă. Descifrarea
semnificaţieivestimentare este adeseori o operaţiune semiotică foarte complexă, atât în teatru cât şi în
viaţă.Impactul vizual al costumului teatral a fost una dintre cerinţele în antichitate. Atunci când unactor
intră în scenă, publicul îl identifică imediat personajul în funcţie de masca pe care actorul o purta.
Încălţămintea puratată de actori (coturni) avea o talpă foarte înaltă, şi îi oferea o imagineimpunătoare.
Proporţiile trupului erau mult mai exagerate prin supradimensionarea costumului în zona umerilor,
pieptului şi şoldului. Îmbrăcămintea corului este mai uşoară şi mai simplă decâtimpunătorul kiton al
actorilor, krepis, o încălţăminte albă, mai puţin înaltă decât coturnul, leîngăduie mişcări mai libere şi fac
mersul mai dezinvolt. Costumul este socotit ca fiind născocirea voită a poeţilor.

Masca

Apariţia măştii are o motivaţie arhetipală adâncă, antropologic motivată, fiind totodatăarhetipul
teatralităţii. Masca tragică şi comică alăturate, întrupează însăşi esenţa genului, actorulse „ maschează”
pe sine, împrumutându-şi fiinţa, pentru câteva ore, personajul dramatic – făptură virtuală, ce accede cu
adevărat la existenţă numai pe scenă. Pe scena teatrului totul estemişcare, decorul ascunde spaţiul
prozaic, pentru a construi altul, pe coordonate imaginare,costumul, gestul, mişcarea contribuie la
transpunerea actoruluui în altceva decât este el, de fapt,integrându-l în lumea aparte a operei.Masca,
provenită din machiajul primitiv pe care şi-l aplicaucredincioşii la sărbătoriledionisiace, este produsul
natural al unor rituri foarte vechi. Ea a moştenit un fel de demnitateliturgică, ce-i sporea astfel puterea
sugestivă. Arbitrară şi incomodă, cu carcasă de pânzăimpregnată cu ghips, se închidea tot capul
asemenea unei căşti cu vizieră, ea exagera pestemăsură fizionomia feţei , urmând anumite detalii
convenţionale de culoare sau de linie aplicatedupă sexul, dispoziţia sau chhiar situaţia socială a
personjului. În acest fel, ea sublinia vigoarea sintetică a întregii drame greceşti. Masca tragică, dominată
de oncosul piramidal care înălţafruntea foarte mult dincolo de limitele omeneşti, completa ideala
maiestate atribuită eroilor şi zeilor perorând pe logheion. Măştile caracterizau, în linii şi culori puternice,
personajul. Pentru tragedie se foloseau douăzeci şi opt de măşti, reprezentând:

-şase tipuri de bătrâni:

-opt tipuri de tineri

-trei sclavi

-unsprezece erau destinate femeilor.

Măştile aveau o construcţie specială ce permitea sunetului emis de actor să se transmitănu doar
amplificat ci, şi cu o anumită intonaţie, gravitate, accentuând caracterul teatral al reprezentaţiei. Masca
este o ampretă, amprenta unui chip dispărut. Simbol al teatrului încă dinantichitate, masca lui Dionysos
este asociată procesiunilor dionisiace, acelui „a nu fi tu însuşi ”care marchează creaţia actoricească.
Meduza poate ucide doar privindu-şi în ochi victimele.Privirea fixă este caracteristica principală, forţa,
dar şi punctul vulnerabil. Simbolul meduzeitrimite la raportul privitor – privit, dar şi la raportul mască –
dincolo de mască. Masca marcheazăo transformare a individului – actor, care, prin purtarea măştii,
devine vehicol de forte. Întragedia şi comedia antică, masca subliniează dispariţia omului individual în
spatele unui rol sau, mai bine spus al unei figuri. În sistemul complex de semne al spectacolului, masca
figurează caelement vizual fix, alături de décor sau alte obiecte scenice. Purtând masca, omul o
“trezeşte”în timp ce el însuşi se refugiează pentru a se închide astfel într-o altă durată, veche, depăşită.

Machiajul

Machiajele de spectacol se face atat in concordanta cu atmosfera, perioada de timp si caracterul

personajelor create cat si cu tipul de iluminare folosit in proiect.Aceste caracteristici se decid impreuna
cu regizorul si directorul de imagine al proiectului.Datorita evolutiei tehnologiei in domeniul rezolutiilor
inalte, acest tip de machiaj necesita produse dedicate pentru obtinerea rezultatelor optime.Machiajul de
spectacol trebuie sa fie mai accentuat din cauza distantei si a luminilor puternice care fac ca trasaturile
fetei sa nu mai fie evidente.Machiajul de film se aseamana cu cel de fotografie. Aici este importanta
intensitatea luminii si pozitia ei.Pentru ca acest machiaj va fi privit de aproape este necesara o atentie
sporita la detalii.La machiajul de film vom intalni toate celelalte tipuri de machiaj: de zi, de seara,
fantezie.Se vor realizeaza schite de machiaj pentru cazul in care filmarea se produce pe o durata de mai
multe zile iar repetarea machiajului este necesara.