Universitatea de arte Targu Mures

Arta aplicata a animatiei

Anul I
Adina Iancu

Istoria teatrului de păpuși și marionete

Legat în egală proporție de artele plastice și de arta teatrala (dramaturgie si spectacol) rezultatul
nu este un hibrid ci un produs de sinteză cu anumite capacitați de potențare proprie a
elementului vizual pe de o parte, a celui auditiv (text rostit si sunet, muzica) pe de altă parte, în
ultimul timp se emit mai multe opinii despre predominanta plastică prin însuși actorul care îl
dinamizează, prin păpușa însuflețită de om ca si prin cadru.
Drumul de la figurina imobila la figurina mobila articulata este însuși drumul de la ritual sși
joc la ceea ce am putea denumi păpușa actor integrata spectatorului, de papusi/marionete.
Printre trăsăturile specifice se numără caracterul sintetic(trăsătură comună teatrului) forță de
simbol, caracterul de universitate, materializarea unor idei, sentimente, trăsături morale,
concretizarea lor in tipuri umane.
Convenționalismul teatrului de păpuși se referă si la delimitarea între spațiu și i obiect. Spațiul
scenei conferă anumite dimensiuni si proportii fie păpuși fie obiectul ce o reprezinta. Tendintele
spre non figurativ obliga la o restructurare a raporturilor devenite clasice sau tradiționale.
Funcțiile teatrului de păpuși si marionete se înscriu de asemenea pe aceste coordonate. Rolul
educatic si formativ nu pot fi concepute in afara acestor conventii. Copilul si adultul isi cultiva
imaginația, capacitatea de pătrundere dincolo de suprafața fenomenelor, manualitatea, relatiile
cu partenerul, cu obiectul.
În evoluția teatrului de păpuși se petrece o mutație fundamentala cam in aceeasi perioada de la
sfarsitul sec al XIX si inceputul sec XX caracteristica pentru efervescenta din domeniul teatrului
in general.
Etape primare de dezvoltare
Omul a inventat teatrul de păpuși in cautarea libertatii de a crea. Prin descoperirea sa, omul s-a
eliberat de credinta în implacabilitatea destinului, pentru că a astfel și-a creat un univers cu
figuri conditionate de el, prin care isi exprima vointa sa, logica si estetica sa.. (Sokoloff).
De la simple bucăți de lemn din epoca preistoriei, la figurine – fetisuri (ritualuri de fecunditate
– steatopyges), la figurine din materiale brute (lut ars, ceara, porumb, os sau metal – cu marime
de 18-25 cm, dezvaluie o capacitate de diversificare evidenta.
Incursiune in istoria teatrului oriental de papusi, marionete si umbre.
Leagănul păpușilor sj marionetelor este Orientul.
O idee fundamentala privind evoluția si originile teatrului românesc este carcterul laic al
acestuia: asocierea între forma teatrala laică si drama religioasă are un caracter de oportunitate
necesar in acel timp elementului laic care-si gasea in insotirea cu cel religios un sprijin in
posibilitatea de manifestare.
In fundamentarea acestui caracter laic, farsa Karakoz a jucat un rol important.
Apariția unor teatre cu denumiri iesite din comun pentru a atrage cu orice pret spectatorii,
figurinele erau mult mai mari decat papusile mimand actiunea cantata.
Acest gen de teatre își continuă activitatea aproape in tot cursul secolului 18, incep sa apara
autorii de vodeviluri, indapartand universul savuros naiv al repertoriului lui Jean Brioche,
părintele papusarilor de balci.
Este de amintit anul 1642 in Anglia cand au fost interzise spectacolele cu papusi.
După abolirea interdicției, are loc o îmbunătățire a tehnicii păpușărești, se ajunge la articularea
tuturor membrelor iar firele erau unite printr-o tija metalica care era plasata in creștetul păpușii.
Un fapt de însemnătate capitala pentru dezvoltarea teatrului de păpuși il constituie înființarea
unor teatre de păpuși inaugurate si conduse de animatori pasionați, buni organizatori care cauta
sa valorifice un repertoriu înnoitor si sa profesionalizeze arta păpușarilor ce alcătuiesc trupa.
Printre animatorii care au inviorat arta din sec 18 trebuie citat Wltheim, care isi aduna studenti
efectuand primele traduceri din dramaturgia lui Moliere.
In sec 18 trebuie subliniate două momente de importanță capitala pentru evolutia teatrului de
păpuși si marionete: profesionalizarea certa a teatrului (Europa cât si in Orient) si câștigarea
unor mari scriitori pentru îmbogățirea dramaturgiei păpușărești si nașterea unui nou gen de
personaj.
In Franța sec 18 marchează o epocă de decădere a teatrului de bâlci, dar la inceputul sec 19
nasterea lui Guignol va insemna o noua etapa in istoria teatrului de papusi si marionete.
Se observa un fenomen simptomatic pentru amestecul genurilor si speciilor de spectacol din
aceasta perioadă și anume pătrunderea repertoriului de pe scenele marionetelor pe scenele
teatrelor dramatice si ale operei.
Apar acum diferite genuri de spectacole mecanice precum si alte forme menite sa atragă
spectatorii asa cum era trupa de copii „Petits comediens pantomimes” formată din mici artisti
italieni sau englezi.
In a doua jumătate a sec apar forme noi, care se combina cu marionetele cu actorii vii si chiar
cu animalele asa cum erau preconizate de Nicolet Aine in anul 1769.
Reapar sub alta forma marionetele uriase.
Dar teatrul de balci decade.
Se pune accent pe teatrul de umbre.
In Europa deja este experimentat in Italia si Anglia, acele Fantoccini. Piesa clasica era Podul
rupt.
Evoluția teatrului de păpuși din Rusia constituie un argument edificator in sprijinul trăsăturii
fundamentale a teatrului de papusi al sec 18, caracterul popular continuarea traditiilor tetarului
de păpuși. Teatrul de papusi rus isi datoreaza substanța și îmbinării traditiilor literaturii populare
precum si tradițiilor populare ale artelor plastice îndeosebi artei decorative, a sculpturii in lemn.
Etapele parcurse de către teatrul de păpuși si marionete oferă imaginea unui târam cu ample
deschideri, o evoluție efervescenta uneori chiar contradictorie dar in orice caz interesantă.