„Ce se împrumută de la o carte? Situaţii.

Dar
situaţiile nu au nici o semnificaţie în sine.
Ceea ce contează e sentimentul cu care aceste
situaţii sunt exprimate, imaginaţia, atmosfera,
lumina, în definitiv interpretarea lor. Or,
interpretarea literară a unor fapte n-are
nimic de-a face cu interpretarea
cinematografică a aceloraşi fapte. E vorba de
două moduri de exprimare complet diferite.”
(Federico Fellini)
CAPODOPERE LITERARE ŞI DRUMUL LOR
SPRE MARELE ECRAN

SURT ISTORIC AL CINEMATOGRAFULUI

CINEMATOGRAFUL ESTE MITUL MODERN CU CEA
MAI LARGĂ CUPRINDERE A NATURII, CONDIŢIEI ŞI
EXISTENŢEI UMANE, CU CEA MAI LARGĂ
DESCHIDERE SPRE UNIVERSALITATE, ESTE CEL MAI
RAPID MIJLOC DE COMUNICARE, ESTE UN NOU
LIMBAJ , UNUL DE SINTEZĂ, ESTE MEMORIA VIE A
UMANITĂŢII, ADICĂ A DESCOPERIRII, A
ÎNREGISTRĂRII, A STOCĂRII , A CONSERVĂRII ŞI A
TRANSMITERII INFORMAŢIEI.
•UMANITATEA LE DATOREAZĂ FRAŢILOR LUMIERE
(LOUIS ŞI AUGUSTE) INVENTATREA
CINEMATOGRAFULUI - UN APARAT SERVIND LA
OBŢINEREA ŞI VIZIONAREA PROBELOR
CRONOFOTOGRAFICE, INREGISTRAT ÎN ZIUA DE 13
FEBRUARIE I895. APARATUL TREBUIA SĂ SERVEASCĂ ŞI
A SERVIT :
1.“LA OBŢINERE IMAGINILOR NEGATIVE SAU A
CLIŞEELOR, PRIN POZAREA DIRECTĂ A SCENELOR DE
REPRODUS.
2.LA TIRAJUL COPIILOR.
3.LA VIZIONAREA DIRECTĂ SAU LA PROIECŢIA PE
ECRAN A FOTOGRAFIILOR ÎN MIŞCARE.”
ÎN BREVET SE MAI PRECIZA:”CLIŞEELE VOR FI
OBŢINUTE PE O BANDĂ DE HÂRTIE SENSIBILĂ,
TRANSPARENTĂ SAU PE O PELICULĂ SENSIBILĂ
PERFORATĂ PE MARGINE”.
DACĂ, ODATĂ CU INVENTAREA, ÎN EUROPA, A TIPARULUI CU LITERE MOBILE,
APROXIMATIV ÎN 1440, DE CĂTRE GERMANUL JOHANN GUTENBERG, PUTEM
VORBI DESPRE NAŞTEREA GALAXIEI GUTENBERG, TOT ATÂT DE JUSTIFICAT ESTE
SĂ SPUNEM CĂ, LA 13 FEBRUARIE 1895, A LUAT NAŞTERE GALAXIA LUMIERE.
BREVETUL FRATILOR LOUS ŞI AUGUSTE LUMIERE ESTE EXPRESIA EVOLUŢIEI
FIREŞTI A ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII, DAR, ÎN ACELAŞI TIMP ESTE ŞI UNA DINTRE
CONCRETIZĂRILE INEVITABILE ALE DORINŢEIM GENERALE ŞI ETERNE A OMULUI,
ACEEA DE A SE CUNOAŞTE PE SINE, DE A CUNOAŞTE, EXPRESIE A SPIRITULUI SĂU
NĂSCOCITOR, NELINIŞTIT, INVENTIV, ÎNTREPRINZĂTOR, ORDONATOR .

CINEMATOGRAFUL ESTE UN MIJLOC DE COMUNICARE PRIN

IMAGINI ÎN MIŞCARE, IAR IDEEA DE MIŞCARE ESTE REDATĂ, ÎN
MOD PARADOXAL, CHIAR ŞI ÎN ARTELE PLASTICE INCEPÂND DIN
CELE MAI VECHI TIMPURI, CHIAR DE LA PICTURILE RUPESTRE.
DEŞI ÎN LUME AU EXISTAT ÎNCERCĂRI SIMILARE, MERITUL
FRAŢILOR LUMIERE CONSTĂ ÎN ACEEA CĂ A FURNIZAT
CINEMATOGRAGFULUI ŞI UN REPERTORIU DE CALITATE, FĂRĂ
ECHIVALENT ÎN LUME ŞI UN PAS CONSIDERABIL ÎN FOTOGRAFIA
ANIMATĂ.

A LUAT NAŞTERE ASTFEL UN NOU LIMBAJ ARTISTIC, LIMBAJUL

CINEMATOGRAFIC, PENTRU O NOUĂ ARTĂ, ARTA
CINEMATOGRAFICĂ.

MAI TREBUIAU REZOLVATE ÎNCĂ DOUĂ OBIECTIVE

FUNDAMENTALE, SONORUL ŞI POLICROMIA. UN PRIM PAS VA FI
FĂCUT LA 6 OCTOMBRIE 1927, CÂND PUTEM VORBI DE “A DOUA
NAŞTERE” PRIN PREZENTAREA ÎN PREMIERĂ, LA NEW YORK, A
FILMULUI “CÂNTĂREŢUL DE JAZZ”, REGIZAT DE ALAN CROSLAND,
PRIMUL FILM PARŢIAL SONORIZAT DIN ISTORIA
CINEMATOGRAFIEI UNIVERSALE.
“SONORUL ADUCE ECRANULUI MUT MAGIA VOCII UMANE ŞI
TOATE ZGOMOTELE NATURII, CELE MAI INTIME ŞI CELE MAI
MAIESTUOASE, DE LA CÂNTECUL PRIVIGHETORII PÂNĂ LA
MUGETUL NIAGAREI” - SPUNE DAVID WARK GRIFFIT, EL
ÎNSUŞI UN INOVATOR AL LIMBAJULUI CINEMATOGRAFIC.

ACESTA A FOST DE FAPT UN NOU LIMBAJ ÎNCORPORAT

LIMBAJULUI CINEMATOGRAFIC, LIMBAJUL CUVÂNT.

EXPRIMAREA CINEMATOGRAFICĂ ÎŞI LĂRGEŞTE CONSIDERABIL

POSIBILITĂŢILE PRIN ADĂUGAREA LIMBAJULUI CUVÂNT ŞI A
DEVENIT O SINTEZĂ A TUTUROR LIMBAJELOR ARTELOR
TRADIŢIONALE-PICTURĂ, ARHITECTURĂ, DESEN, LITERATURĂ,
MUZICĂ ŞI DANS. ASTĂZI VORBIM DE CINEMATOGRAFIE CA
DE A ŞAPTEA ARTĂ.
MAI ERA DE ADĂUGAT COLORAREA IMAGINII ŞI ACEST
EVENIMENT ESTE REALIZAT ÎN 1935, LA HOLLYWOOD, CÂND ESTE
PRODUS PRIMUL FILM DE FICŢIUNE DE LUNG –METRAJ,
TEHNICOLOR, “BECKY SHARP” DUPĂ ROMANUL LUI WILLIAM
MAKEPEACE THACKERAY, ”BÂLCIUL DEŞERTĂCIUNILOR”.

DE ATUNCI TEHNICA CINEMATOGRAFICĂ S-A PERFECŢIONAT

CONTINUU, IAR SURSELE DE INSPIRAŢIE AU FOST DIN CELE MAI
DIVERSE, LITERATURA FIIND UNA DINTRE ACESTEA.
SPECIFICĂ LIMBAJULUI CINEMATOGRAFIC ESTE SINESTEZIA , CA
ŞI ÎN POEZIA SIMBOLISTĂ.

FENOMENUL DE SINESTEZIE CEL MAI FRECVENT ESTE AUDIŢIA

COLORATĂ, CU CARE OPEREAZĂ CINEMATOGRAFUL.

FIECARE DINTRE CELE ŞASE ARTE TRADIŢIONALE ÎŞI ARE

LIMBAJUL SĂU SPECIFIC, AŞA CUM VA AFIRMA ŞI TITU
MAIORESCU ÎN “O CERCETARE CRITICĂ ASUPRA POEZIEI
ROMÂNE DE LA 1867”:

“ASTFEL, SCULPTURA ÎŞI TAIE IDEEA ÎN LEMN SAU ÎN PIATRĂ,

PICTURA ŞI-O EXPRIMĂ PRIN CULORI, MUZICA PRIN SONURI.
NUMAI POEZIA NU AFLĂ ÎN LUMEA FIZICĂ UN MATERIAL GATA
PENTRU SCOPURILE EI. CĂCI CUVINTELE AUZITE NU SUNT
MATERIAL, CI NUMAI ORGAN DE COMUNICARE.”
CA ARTĂ COMPLEXĂ, CINEMATOGRAFIA, SPRE DEOSEBIRE DE
CELELALTE ARTE, OFERĂ O PERSPECTIVĂ MULTIPLĂ: A
REGIZORULUI, A SCENARISTULUI, A OPERATORULUI, A
INTERPRETĂRII ACTORICEŞTI ETC .

DAR ESENŢA SPECIFICITĂŢII LIMBAJULUI CINEMATOGRAFIC

REZULTĂ DIN OBŢINEREA ŞI VIZIONAREA PROBELOR
CRONOFOTOGRAFICE, ADICĂ A IMAGINILOR ÎN MIŞCARE,IAR
REZULTATUL ACESTEI TEHNICI COMPLEXE POATE FI OPERA DE
ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ CE TRANSMITE PROPRIUL MESAJ,
PROPRIA ATITUDINE MORALĂ.
 CLASIFICAREA ARTELOR ŞI PROBLEMA RECEPTĂRII
MESAJULUI ARTISTIC
MODUL DE PRELUARE A MESAJULUI VIZUAL, AUDITIV SAU
AUDIO-VIZUAL, IMPUS DE TIPUL DE IMAGINE ARTISTICĂ, SE DEFINEŞTE
ŞI ÎN FUNCŢIE DE DIMENSIUNEA TEMPORALĂ A RECEPTĂRII. RELAŢIA CU
TIMPUL PE CARE O PRESUPUNE PRELUAREA MESAJULUI, A DUS LA
CLASIFICAREA ARTELOR ÎN ARTE ALE SUCCESIUNII ŞI ARTE ALE
SIMULTANEITĂŢII. ACEASTĂ DISTINCŢIE A FOST FĂCUTĂ DE G.E.
LESSING ÎN STUDIUL INTITULAT “LAOCOON”, PUBLICAT ÎN 1765.
AUTORUL A PORNIT DE LA COMPARAŢIA UNUI CELEBRU GRUP STATUAR
ANTIC DEDICAT LUI LAOCOON, PREOTUL TROIAN CARE S-A OPUS
INTRODUCERII ÎN CETATE A URIAŞULUI CAL DE LEMN LĂSAT DE GRECI -
CU EPISODUL DIN EPOPEEA LUI VIRGILIU “ENEIDA”, ÎN CARE ESTE
CONSEMNAT ACELAŞI MOMENT. LESSING ATRĂGEA ATENŢIA CĂ ACESTE
DOUĂ OPERE SUNT RECEPTATE DIFERIT SUB ASPECTUL RELAŢIEI CU
TIMPUL. GRUPUL STATUAR, ÎNFĂŢIŞÂNDU-L PE LAOCOON ŞI PE FIII SĂI
ÎNLĂNŢUIŢI DE ŞERPI, ÎŞI DEZVĂLUIE MESAJUL DINTR-O DATĂ, ÎN
VREME CE, ÎN CAZUL EPOPEII, MESAJUL APARE TREPTAT, SUCCESIV, PE
PARCURSUL VERSURILOR CARE COMPUN EPISODUL.
REZULTĂ DIN ANALIZA LUI LESSING CĂ EXISTĂ ARTE AL CĂROR MESAJ
PRESUPUNE UN PROCES, O DESFĂŞURARE ÎN TIMP-CAZUL
LITERATURII, AL MUZICII, AL COREGRAFIEI, AL TEATRULUI -
RECEPTAREA MESAJULUI, FIIND O PROBLEMĂ DE SUCCESIUNE, DE
TEMPORALITATE.

ÎN OPOZIŢIE CU ACESTEA, PICTURA, SCULPTURA, ARHITECTURA SUNT

ARTE SPAŢIALE, IAR RECEPTAREA DEVINE O PROBLEMĂ DE
SIMULTANEITATE.

DUPĂ LESSING, ARTELE SPAŢIALE AR FI SINTETICE ÎN VREME CE ARTELE

TEMPORALE AR FI ANALITICE. DACĂ ARTELE SIMULTANEITĂŢII AU LA
BAZĂ FORME DE COMUNICARE NONVERBALE, ARTELE SUCCESIUNII
RECURG, ÎN EGALĂ MĂSURĂ, LA CODURI VERBALE(LITERATURA) SAU
NONVERBALE (MUZICA, PANTOMIMA,
COREGRAFIA).CINEMATOGRAFIA, ALĂTURI DE TEATRU ŞI DE BALET
APELEAZĂ LA COOPERAREA ÎNTRE CODURI ALE SUCCESIUNII DESTINATE
UNEI RECEPTĂRI AUDIO-VIZUALE ÎN ACELAŞI TIMP.
EXISTĂ OPERE LITERARE SCRISE IN VEDEREA REPREZENTĂRII LOR PE
SCENĂ. DESTINAŢIA ACEASTA LE DETERMINA O ANUMITĂ
STRUCTURĂ, DIALOGICĂ PROPRIE GENULUI DRAMATIC.

UN EXEMPLU ASUPRA CĂRUIA NE-AM OPRIT A FOST TRAGEDIA LUI

WILLIAM SHAKESPEARE, ROMEO SI JULIETA. CA OPERA LITERARĂ,
TRAGEDIA POATE FI CITITĂ, FIIND DESTINATĂ, ÎN ACEASTĂ IPOSTAZĂ,
UNEI RECEPTĂRI VIZUALE. PUSĂ ÎN SCENĂ, ACEEAŞI PIESĂ DEVINE
SPECTACOL TEATRAL, CARE ILUSTREAZĂ O ALTA FORMĂ DE EXISTENŢĂ
A TEXTULUI LITERAR, PENTRU CA ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE INTERVINE
SINCRETISMUL. ENUNŢUL VERBAL CAPĂTĂ, PRIN PUNEREA ÎN SCENĂ
ŞI JOCUL ACTORILOR, UN COMPLEMENT KINETIC, DAR ŞI UNUL
MIMIC. CA URMARE A REPREZENTĂRII, MESAJUL DETERMINĂ O
RECEPTARE AUDIO-VIZUALĂ, DECI O ALTA FORMĂ DE ANGAJARE A
RECEPTORULUI CARE, DIN CITITOR, DEVINE SPECTATOR. CELE
DOUĂ IPOSTAZE DE EXISTENŢĂ A TEXTULUI LITERAR PRESUPUN
IDENTITĂŢI DIFERITE, DEŞI MESAJUL NU SE SCHIMBĂ.
PUNEREA ÎN SCENĂ A TEXTULUI LITERAR, DECI TRECEREA
LUI INTR-O ALTĂ FORMĂ DE COMUNICARE, PERMITE
AUTORILOR DE ORDIN SECUND, ÎN PRIMUL RÂND
REGIZORULUI, O SERIE DE LIBERTĂŢI ŞI INIŢIATIVE,
CONFERIND SPECTACOLULUI VALOAREA UNUI ACT DE
CREAŢIE.
DIN PERSPECTIVA CELOR SPUSE PÂNĂ ACUM, LITERATURA
ŞI CINEMATOGRAFIA SUNT ARTE DIFERITE ŞI, DIN ACEST
MOTIV, FIDELITATEA SAU INFIDELITATEA FAŢĂ DE OPERA
LITERARĂ NU TREBUIE SOCOTITE JUDECĂŢI DE VALOARE.

NOUL ENUNŢ PE CARE ÎL FACE POSIBIL SPECTACOLUL

ARE O VALOARE INTRINSECĂ, DIFERITĂ DE CEA LITERARĂ.

ÎN CAZUL SPECTACOLULUI DE FILM, VALOAREA ESTE UN

EFECT DE ANSAMBLU, LA CARE PARTICIPĂ VIZIUNEA
REGIZORALĂ, CALITATEA SCENOGRAFIEI, JOCUL
ACTORILOR ETC.
 Moara cu noroc
între literatură şi film
 “Moartea naratorului” (rolul acestuia e preluat
de regizor)
 Deoarece canalul predilect pentru
cinematografie este văzul, comunicarea
nonverbală şi comunicarea paraverbală au o
pondere mai mare în realizarea mesajului.
 În ceea ce priveşte povestea, o diferenţă
notabilă este moartea personajului negativ în
focul purificator care mistuie hanul .
 “ Lică, un om ca de treizeci şi şase de ani, înalt,
uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici
şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la
mijloc. Lică era porcar, însa de cei ce poartă cămaşă
subţire şi albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de
argint şi bici de carmajin, cu codoriştea de os
împodobit cu flori tăiate şi cu ghintuleţe de aur.
El îşi opri calul înaintea cârciumei, aruncă o
privire la Ana, apoi alta la bătrâna, care şedeau pe
laiţa de lângă masa cea mare din umbra cerdacului,
trase cu ochii o raită prin prejur, apoi întrebă unde-i
cârciumarul.”
 Particularităţile limbajului literar
 Cuvântul este factorul esenţial în conturarea
portretului personajului, imaginea acestuia
reconstituindu-se din fragmente disparate, iar o
imagine integrală a personajului obţinem doar la
finalul fragmentului.
 Naraţiunea, stilul indirect, specifice literaturii,
trădează prezenţa naratorului, urmărim acţiunile
personajului pe măsură ce cuvintele se aştern pe
hârtie.
 In fragmentul din nuvelă, portretul precedă
naraţiunea.
 Particularităţile limbajului cinematografic

 Personajul nu se constituie treptat, ci este o imagine

completă, care, prin mişcarea camerei, devine
impunătoare.
 Funcţia naraţiunii este suplinită de imagine, de
mişcarea actorilor, iar stilul indirect se transformă
dialog.
 Imaginea personajului şi mişcările acestuia sunt
receptate simultan.
 Shakespeare in love – Romeo şi Julieta
 Procesul de transformare este mai intens, scenaristul îşi ia
libertatea de a adăuga fragmente care nu ţin propriu-zis de
lumea imaginară a operei literare, ci adaugă fragmente
biografice, scrisori.
 Autorul tragediei devine personaj în film, este povestea lui de
dragoste, iar Romeo si Julieta trece prin tot atâtea variante câte
iubite: Romeo şi Ethel, Romeo şi Rosaline, filmul pare, astfel,
să urmărească procesul naşterii piesei .
 Scenaristul inserează în dialogul personajelor repere din operă:
Verona, ciuma, doica.
 Povestea de iubire nu sfârşeşte tragic, dar nici nu respectă
clişeul hollywoodian al happyendului.
ÎN CONCLUZIE, ORICUM AR FI CUVÂNTUL ESTE TOTDEAUNA
SECUNDAR ÎNTR-UN FILM. EL ESTE SUBORDONAT IMAGINII. AM
PUTEA SPUNE PRIN ANALOGIE CĂ, AŞA CUM POEZIA SE SCRIE CU
CUVINTE, FILMUL SE SCRIE CU IMAGINI. FIECARE ARTĂ VORBEŞTE
ÎN FELUL EI, IAR NOI VREM UNEORI S-O FACEM SĂ VORBEASCĂ
ALTFEL. NU NUMAI FILMUL, DAR ŞI PICTURA, MUZICA, POEZIA AU
FOST ŞI SUNT ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE PARADOXALĂ. CEL MAI GREU
DE ÎNŢELES ESTE CĂ LIMBAJELE ARTISTICE NU POT FI ECHIVALATE
UNELE PRIN ALTELE ŞI CĂ, DACĂ ELE NE SPUN CEVA, NE SPUN ÎN
LIMBA LOR SPECIFICĂ, O LIMBĂ CARE NU SE POATE TRADUCE.