NUVELA ISTORICA

Termenul de "nuvelă" vine din franţuzescul "nouvelle" şi înseamnă "noutate, nuvelă".

Trăsăturile nuvelei:

• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea şi mai redusă decât romanul;

• construcţie epică riguroasă

• un singur fir narativ

• subiect clar determinat

• un conflict consolidat

• intrigă bine evidenţiată

• personaje puţine, dar puternic conturate

• faptele sunt verosimile

• tendinţă de obiectivare prin detaşarea naratorului de subiect şi de personaje

"ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi

–nuvelă istorică – nuvelă romantică –

Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache

Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei
"Dacia literară", înscriindu-se într-una dintre direcţiile imprimate de programul acesteia,
"Introductie", conceput de Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria
patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui
Grigore Ureche.

Tema: 

Nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de a
doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).

Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru

solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un m°to semnificativ pentru
conţinutul acestuia:

• "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul, ca

răspuns la îndemnul de a renunţa la tronul

Moldovei, adresat lui de către boierii veniţi să-1 întâmpine;

• "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul,
ameninţare adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului;

• "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea
domnească să se plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de viaţa lor devenită
insuportabilă;

• "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru
Lăpuşneanul, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva celor care-1
călugăriseră.

Compoziţia narativă:

Reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de echilibrul solid al

nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia şi tragismul personajului, cât şi de
scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua
domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul.

Construcţia şi momentele subiectului:  

Acţiunea este clarăşi se bazează pe conflictul bine evidenţiatdintre domnitor şi boierii

care-1 trădaseră în prima domnie şi-1 siliseră să părăsească tronul Moldovei. Naratorul
omniscient şi naraţiunea la persoana a Hl-a definescperspectiva narativă a
nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării
evenimentelor situate într-un trecut istoric, iarspaţiul narativ este real, Moldova secolului
al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu caracter istoric despre Ştefan Tomşa
care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar,
prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia de
evenimente.

Expoziţiunea: 

Sub motoul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ", care este şi primul episod al nuvelei,
naratorul relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să ocupe,
pentru a doua domnie, tronul ţării, fusese izgonit de către Despot-vodă, printr-un complot
pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan
Tomşa care "acum cârmuia ţara", Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti turceşti şi
venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni "pre răpitorul Tomşa" şi de a-şi lua înapoi
scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri". De aici
reieseconflictul puternic între fostul domnitor şi boierii trădători, împrejurările şi
succesiunea la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte
reale consemnate de istoria Moldovei.

Aceiaşi boieri care-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape de
graniţă: vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancoc şi Stroici, Aceştia vor să-1
convingă să renunţe la tron, Heoarece "ţara este liniştită", iar "norodul nu te vrea, nici te
iubeşte".
Intriga:

Este bine evidenţiată, Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei

răspunde boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu
[...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce
Dunărea cursul îndărăpt".

Desfăşurarea acţiunii: 

Boierii încearcă să-1 convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelând la formule

patriotarde privind "biata ţară", interesându-se ironic cu ce va sătura el "lăcomia acestor
cete de păgâni?". Cu o ură imensă şi cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le
răspunde cu satisfacţie nedisimulată: "Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i
jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi".

Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Motoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă
păcălit de tertipurile boierului, pe care-1 ştie "învechit în zile rele", deoarece îl trădase "pre
Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa". Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi
promite să-I cruţe, pentru că îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că "sabia mea nu se
va mânji în sângele tău".

AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!... " şi începe cu înscăunarea lui

Lăpuşneanul, care este primit de norod "cu bucurie şi nădejde", însă boierii sunt
înspăimântaţi, fiind conştienţi că poporul "îi urăşte", iar noul domn "nu-i iubeşte".

Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în afară
de Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalităţii", apoi trece la pedepsirea aspră a
boierilor, le ia averile şi le taie capetele, "Ia cea mai mică greşeală dregătorească, la cea
mai mică plângere [...], capul vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să
putrezească, când alt cap îi lua locul".

Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica "bunului Petru Rareş" înspăimântată de
cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă Să să nu mai verse sânge şi să înceteze
cu omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o
ameninţase "Ai.. să dai samă, doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi
fratii". Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite pentru a doua zi "un leac de frică".

Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere

directă la "hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru
Rareş, rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi
Ştefan, care se dovediseră incapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea,
dar Lăpuşneanul îi tăiase acestuia nasul şi se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareş",
ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima domnie.

Punctul culminant:

Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc vrem...". în
acest episod, secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a personajului.
Alexandru Lăpuşneanul "făcuse de ştire tuturor boierilor" să participe împreună la slujba de
la Mitropolie, după care erau cu toţii invitaţi "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca
pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică îmbrăcat
"cu toată pompa domnească" şi, după ce a ascultat cu smerenie slujba, "s-a închinat pe la
icoane [...], a sărutat moaştele sfântului", a rostit un discurs emoţionant, în finalul căruia îşi
cere tuturor iertare şi îi pofteşte "pre boieri să vie ca să ospeteze împreună".

Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri
"se bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna
noi averi "din sudoarea ţăranului".

Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi , "adunându-se boierii, 47 la
număr". Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toţi
slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se "năpustiră cu
săbiile în ei". Privind măcelul, vodă râdea satisfăcut, Motoc se silea şi el să zâmbească
pentru a-i face pe plac domnitorului, deşi "simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi
clănţănind", deoarece "patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este
de facturăromantică prin violenţa faptelor şi a imaginilor impresionante.

In acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri,
"dasă larmă pe la curţile boierilor", aşa că o mulţime "de norod, tot oraşul" venise la porţile
curţii domneşti. Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i întrebe "ce vor şi ce cer" şi-şi exprimă
faţă de Motoc pornirea de "a da cu tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord,
deoarece dacă au murit atâţia boieri, "nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici".
întrebată ce vrea, "prostimea rămase cu gura căscată", deoarece ei veniseră fără un scop
anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acum când încep să-şi strige nemulţumirile: "Să
micşureze dăjdiile! [...] Sâ nu ne mai jăfuiască! [...] Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au
luat toţi Motoc!". Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige "Capul lui Motoc vrem!"-Motoc,
înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii

Domnului, jurându-se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă ferec cu argint
icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!"- Imediat însă, în
contradicţie cu smerenia anterioară, îl roagă oe vodă să pună "tunurile într-înşii... Să moară
toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!". Vodă îi răspunde cu sânge rece: "Proşti, dar
mulţi, r 1 să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?" şi, profitând de
această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Motoc norodului, care se repede asupra lui şi-1 sfâşie,
vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca sabia Iui să se fi mânjit de sânge, aşa
cum îi promisese. Linşarea boierului Motoc este o altă scenă de factură romantică prin
imaginea violentă a mulţimii, care s-a repezit asupra lui ca o "idră cu multe capete [...] şi
într-o clipalăîl făcu bucăţi".

Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul
mesei, "după neam şi după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci şi şepte căpăţâne,
vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare". Când termină, o cheamă pe domniţa
Ruxanda să-i dea leacul de frică promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre
dezamăgirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], în loc să se bucure, ea se sperie".

Deznodământul:

Coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc si
eu...". Timp de patru ani Lăpuşneanul îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi
nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni,
ciuntea şi seca pe carea avea prepus". Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe
Spancioc şi Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi
trădat din nou de aceştia. Se disting în această secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă
temporală, deoarece naratorul nu relatează întâmplările, ci comprimă în câteva fraze
evenimentele celor patru ani.
Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi, "în delirul
frigurilor", îl mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl cheamă la el pe
mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-1 călugărească, lăsând moştenitor Ia tronul ţării pe fiul
său, Bogdan. Mitropolitul şi episcopii, "crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, Puindu-i nume
Paisie" şi-1 proclamă pe Bogdan domn al Moldovei.

Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici şi Spancioc.
Trezindu-se din starea de inconştienţă şi Văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr,
Lăpuşneanul se enervează foarte rău, îşj pierde complet controlul şi-i ameninţă cu moartea
pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său: "M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am
să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei".
îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de
a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de mitropolit, care-1 numeşte "crud
şi cumplit". Scena otrăvirii este-cutremurătoare, deci romantică. Stroici şi Spancioc se uită
cu satisfacţie la suferinţele lui vodă, iar Stroici, cu un cuţit, "îi descleştă [...] I dinţii şi îi
turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului", spunându-i cu bucurie: "învaţă a muri,
tu care ştiai numai a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale
domnitorului care "se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinţii îi
scrâşneau, şi ochii săi sângeraţi se holbaseră", până când, în sfârşit, "îşi dete duhul în
mâinile călăilor săi". Alexandru Lăpuşneanul, lăsând "o pată de sânge în istoria Moldovei", a
fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde "se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei
sale".

Caracterizarea personajelor*

Alexandru Lăpuşneanul: 

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit

din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în
împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul
este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de caracter.

Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ
(răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea
răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat
pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri,
le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere".
Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi
nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă
întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".

Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă
atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în
aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea
adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei
mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de
oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".

Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă,
îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce
pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor
47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.
Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşindindirectdin
multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a
propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor
etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot
de factură romantică.

Caracterizarea directă:

Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât

forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi
tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul
începu a fierbe".

Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară,
după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea
rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un
glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."

Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi

mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii
sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti",
"mulţime", "idra cu multe capete".

Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic
pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.

In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive,

între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.

Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru

construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi
către influenţe clasiciste, iar

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase

elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din
"Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: 

• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua

domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi
Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor,
eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie,
ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea
celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au
întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit
atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta
nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui
Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să
în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor
şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1
ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie
Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va
popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au
otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul
zidită".

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore
Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei,
bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat
în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a
doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un
desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o

• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al

procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe
istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a
lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.

Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache

Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet,
dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate
închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de
observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".