Poet al tărîmului mumelor şi

izvoarelor,al ochiurilor
cunoaşterii ce se deschide în
fîntîni,al dorului şi al veşniciei
ce s-a născut la sat,Lucian
Blaga se personalizează în
contextul literaturii române ca
un scriitor de excepţie...

Continuaţi afirmaţia în 2-3 enunţuri

“Din cer a venit un cântec de lebădă”
LUCIAN BLAGA
( 1895-1961 )

Tema:Originalitatea creaţiei blagiene

 Obiectivele lecţiei:
Să analizeze textele în lumina
afirmaţiei propuse;
Să raporteze afirmaţiile la reper;
Să formuleze concluzii proprii
despre originalitatea creaţiei
blagiene.
 Lucian Blaga
(9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş- 6 mai 1961 la Cluj)
a fost un
filozof,
umanist,
jurnalist,
poet,
dramaturg,
traducător,
profesor universitar şi
diplomat român,
personalitate culturală majoră a României
interbelice.
 Opera:
Poet şi filosof, Blaga este creatorul
unui sistem filosofic propriu, original.
I. Poezia
Poemele luminii (1919)
Paşii profetului (1921)
În marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpãna apelor (1933)
La curţile dorului (1938)
Nebãnuitele trepte (1943)
Postum: Poezii (1964) - grupeazã creaţiile
din ultima perioadã a vieţii
II. Filosofie:
Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii,
Trilogia valorilor, Trilogia cosmologicã

III. Dramaturgia:
Zamolxe, Meşterul Manole, Tulburarea
apelor, Cruciada copiilor, Anton Pann, etc.
IV. Aforisme, cugetãri,
mãrturisiri:
Pietre pentru templul meu, Discobolul,
Elanul insulei
“Poetul este nu atât un
mânuitor, cât şi un
mântuitor al cuvintelor.
El scoate cuvintele din
starea lor naturală şi le
aduce în starea de
graţie”.
( Elanul Insulei, Lucian
Blaga )

Comentaţi afirmaţia blagiană

Citiţi cu atenţie textele şi relevaţi acele momente ce nuanţează eul individua
al poetului

“Nebănuitele trepte” AUTOPORTRET

Lucian Blaga e mut ca o lebãdã.
În patria sa
zãpada fãpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în cãutare
în mutã, secularã cãutare
de totdeauna,
şi pânã la cele din urmã hotare.
El cautã apa din care bea curcubeul.
El cautã apa,
din care curcubeul
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.
 Vreau să joc!
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"
 LINISTE

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,

cu sânge tânăr încã-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin să-şi trăiască mai departe
în noi
viaţa netrăitã.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud

cum se izbesc de geamuri razele de lună.
 Trei feţe
Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
 Izvorul nopţii
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
 Sufletul satului
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
 Paradis in destramare
Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu păr nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă
lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
ţărâna va seca poveştile
din trupul trist.
(1926)
Lauda somnului
 Iubire
Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când întreaga făptură,

cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
Selectează din text figurile de stil prin care poezia ccomunică o atmosferă
originală.Argumentează opţiunea ta.

MI-ASTEPT AMURGUL

mi-aştept amurgul, noaptea si durerea,

să mi se-ntunece tot cerul
şi să răsară-n mine stelele,
stelele mele,
pe care încă niciodată
nu le-am văzut.
 Originalitatea lui Blaga se impune
cu de la sine putere şi poate fi identificată
fără eforturi deosebite:este un scriitor-
metafizic,un scriitor-filosof şi cultivă o
formulă modernă,neobişnuită
(liberă,dinamică ,netradiţională).
Pornind de la reperul dat,elaboraţi o
alocuţiune din 8-10 enunţuri despre
originalitatea creaţiei blagiene.
Vă orientaţi după următorul algoritm:

*Prin ce este original poetul?

*În ce constă specificul creaţiei lui?
*Care este semnificaţia general-umană
a creaţiei poetului?
*Asociaţii cu alţi poeţi (ex.1,pag.168)
*Cum a influenţat creaţia poetului viziunea ta
supra lumii?
Determinaţi elementele expresioniste din
text,argumentaţi

“Opreşte trecerea.
Stiu că unde nu e moarte nu e nici
iubire - , şi totuşi te rog: opreşte, Doamne,
ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea”.
“Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-odată!”
( Incă o dată !)