Familia reprezintă matricea primordială a culturii omeneşti.

Aici se trezesc şi încep să se

dezvolte puterile latente ale sufletului personal; aici începe copilul să iubească, să creadă şi să
sacrifice; aici se alcătuiesc primele temelii ale caracterului său, se descoperă în sufletul copilului
sursele principale ale fericirii sau nefericirii lui viitoare. Familia este o temă foarte importantă a
literaturii române dar și universale. Este o temă a identității. Autorii români, prin operele lor,
înfățișează familia în diferite ipostaze ale trecutului și prezentului. Fiecare familie este ca un
fundal, un cadru de desfășurare a evenimentelor.

În povestiri, nuvele sau romane, personajele au întotdeauna în spatele lor o familie, un trecut
care să le dezvăluie originile. Ion Druță, omul cu cele mai multe doruri, este un promotor al
valorilor ce cristalizează frumusețea, originalitatea și existența unui popor. Astfel, pentru
personajul druțian este esențial substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă. Omul
conceput de scriitor e o ființă profundă, capabilă să comunice cu lumea la un nivel mai complex
promovînd valori ca: familia, munca, dragostea.

Această idee este profund evidențiată în proza memoralistică druțiană “Horodiște”, un roman al
copilăriei, autobiografic, unde cele mai frumoase valori sunt învățate în cadrul familiei, părinții
reprezentând modelele umane demne de urmat. Romanul începe cu descrierea satului de baștină
a lui Ion Druță – Horodiște, apoi treptat spre familia lui. Mama era “harnică și silitoare ca o
furnică”, tatăl deși “o ființă dură și enigmatică” le-a insuflat copiilor: dragostea pentru pământ,
demnitatea, curajul.

În discursul liric “Frunze de dor” este accentuat același rol al familiei, dar de o intensitate mult
mai profundă. O candoare remarcabilă a sentimentelor indică un cod moral și estetic originar.
Personajele au constituția bunului simț țărănesc șlefuit de flacăra modelatoare a valorilor
arhetipale ale binelui și frumosului. Gheorghe Doinaru impresionează prin valorile moștenite “și
așa frumos era Vasile al ei, că nu era nuntă să nu joace el mireasa, și așa era harnică, că uite
aproape din nimic și-au înjghebat ei o casă și ceva lângă casă, și era așa de cuminte..”

În concluzie, tema familiei este una dintre temele recurente și cele mai importante din
literatura română, regăsindu-se în operele foarte multor scriitori, care încearcă să o înfățișeze sub
diferite forme, fie ele tradiționale sau moderne, și care nu își va pirde nicicând din strălucire,
atâta timp cât scriitorul va încerca să țină pasul cu vremurile, înfățișând o lume veridică.