Proiect :

Tema :,, Ion Druță-

promotor al valorilor ’’

Proiectat de : Mihai Iepure

 Informatii despre Ion Druță:
Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, Soroca. A absolvit școala de
Silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al
Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia. Primele povestiri ale
prozatorului sunt publicate la începutul anilor ’50. Operele sale, adunate în 4 volume, „Frunze
de dor”, „Balade din câmpie”, „Ultima lună de toamnă”, „Povara bunătății noastre”,
„Clopotnița”, „Horodiște”, „Întoarcerea țărânii în pământ”, „Biserica albă”, „Toiagul
păstoriei” ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane. Din 1987 Ion
Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post în care a
fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și
medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, scrie piesa „Casa Mare”, nuvela
„Ultima lună de toamnă” și romanul „Balade din câmpie”, Ion Druță a primit Premiul de Stat
al R.S.S. Moldovenești. În 1990 fost ales ca membru de onoare al Academiei Române, iar la
30 decembrie 1992 membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova. A fost
inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990.

Ion Druță, omul cu cele mai multe doruri, este un promotor al valorilor ce cristalizează
frumusețea, originalitatea și existența unui popor. Astfel, pentru personajul druțian este
esențial substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă. Omul conceput de scriitor e o
ființă profundă, capabilă să comunice cu lumea la un nivel mai complex promovând valori ca:
familia, munca, dragostea și cele mai nobile calități: demnitatea, bunătatea, mila, curajul,
credința. În viziunea lui Ion Druță, familia este valoarea cea mai de preț a vieții, un adevărat
colț de lume cu bucuriile și necazurile lui.

“Ion Druță a preferat, conștient şi benevol, calea autoexilului: mai întâi – a celui intern, de
creație, apoi şi a celui extern, existențial. Chiar de la începutul activității sale literar-artistice
el evadează din lagărul de concentrare al ideologiei oficiale, retrăgând-se şi situând-se
ireversibil pe pozițiile umanitarismului şi ale valorilor etno-naționale, constituite de-a lungul
istoriei. (…) Disidenţa lui Ion Druţă nu era una pur politică, de confruntare directă şi fățișă cu
regimul, ci una ideologica-artistică şi etno-morală, cu implicații adânci în spiritualitatea
neamului. Era o rezistență exprimată în chipuri şi imagini de o valoare artistică
excepțională…”

Ion Druță spunea: trăim într-o lume a iluziei, pe o insulă ispititoare, o lume îmbrăcată în
amăgiri, secrete, suflete dezgolite, o lume mai puțin preocupată de adevăratele valori.Sunt
mulți scriitori care au conturat adevăratele valori umane, dar puțini dintre scriitori sunt cei
care le posedă.
Ion Druță, omul cu cele mai multe doruri, este un promotor al valorilor ce cristalizează
frumusețea, originalitatea și existența unui popor.Astfel, pentru personajul druțian este
esențial substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă.Omul conceput de scriitor e o
ființă profundă, capabilă să comunice cu lumea la un nivel mai complex promovînd valori ca:
familia, munca, dragostea și cele mai nobile calități:demnitatea, bunătatea, mila, curajul,
credința.În viziunea lui Ion Druță, familia este valoarea cea mai de preț a vieții, un adevărat
colț de lume cu bucuriile și necazurile lui.Ca cititor avizat,am sesizat rolul familiei în
romanele ,,Frunze de dor" și ,,Horodiște".
În romanul autobiografic ,,Horodiște" cele mai frumoase valori sunt învățate în cadrul
familiei, părinții reprezentînd modele umane demne de urmat:,, mama era harnică și silitoare
ca o furnică", tatăl, deși ,,o ființă dură și enigmatică" le-a insuflat copiilor săi:dragostea
pentru pămînt, demnitatea, curajul.
În ,,Frunze de dor" este accentuat același rol al familiei, dar de o intensitate mult mai
profundă.Gheorghe Doinaru impresionează prin valorile moștenite de la tatăl său:,, și așa
frumos mai era Vasile al ei, că nu era nuntă să nu joace el mireasa, și așa era harnic, că uite
aproape din nimic și-au înjghebat ei o casă și ceva lîngă casă, și era așa de cuminte...".
O altă valoare este munca, cea care modelează adevăratul om.Pentru eroii druțieni, munca
înglobează cea mai frumoasă activitate și formă de existență.Sofica ,,iarna întreagă torcea,
țesea, cosea, cîrpea, iar de cu primăvară și pînă toamna tîrziu basmaua ei albă zbura ca o
pasăre...".Pentru Moș Mihail din nuvela ,,Sania", munca reprezintă generozitatea și dăruirea
pînă la sacrificiu pentru binele oamenilor,,cuminte ca un copil, săvîrșea bătrînul, taina cea
mare a omenirii-taina muncii".

Scriitorul și dramaturgul moldovean Ion Druță s-a stins din viață în dimineața zilei de 28
septembrie, la Moscova. Astăzi (2 octombrie 2023), scriitorul va fi petrecut pe ultimul
drum la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău unde va avea loc ceremonia
funerară. El a lăsat testament să fie înmormintat lîngă Lumânarea Recunoștinței și
această dorință îi va fi îndeplinită. Și aici observăm cît de mult suflet a depus și cît de
mult ținea la valorile satului, familiei și pămîntului de unde s-a născut.
Ion Druță a fost mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau
prigonite la ele acasă. A luptat pentru limbă și alfabet încă din anii ’60. A descris satul
moldovenesc, satul drag inimilor noastre, ca nimeni altul. Ion Druță a adus prin cărțile
sale multă dragoste pentru valorile morale ale neamului nostru, pentru viața și munca
țăranilor, pentru limba noastră vie și bogată. Îl vom reciti cu drag și îi vom privi
spectacolele cu multă emoție încă multe generații în continuare. Pentru aceasta ne
închinăm către marele scriitor și ne exprimăm sincerele condoleanțe.

Cîteva poezii interesante a marelui scriitor:

Rugă albă
Curățe-ne, Doamne casa și masa,
și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,
de toate păcătuirile,
de toate nelegiuirile,
așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,
un singur drum,
o singură dragoste și o pâine rotundă pe masă.
~
Izbăvește-ne, Doamne,
de străvechiul nostru blestem,
de a porni peste tot,
și nu a ajunge nicăieri,
de a încărca mai mult decât putem duce,
de a le începe pe toate,
și a nu duce nimic până la capăt.
~
Scoală-ne, Doamne în zori,
și trimite-ne la muncă,
la munca cea care nu atât pentru tine,
cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup,
cât pentru suflet.
~
Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,
așa încât spre seară întorși acasă,
împăcați cu sine și cu lumea din jur,
să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –
pâine și apă.
~
Atât de la Domnul.
Și va fi gustoasă, și va fi sățioasă,
Pâinea ceea,
Pentru că mușcând încet,
Cu evlavie,
Adunând în palme fărămiturile,
Vom porni,
În urma plugarului,
Pășind domol pe brazde puhave,
Și calde,
După care tot cântând vom semăna,
Apoi vom ieși la plivit,
La secerat.
~
Vom aduna spic la spic,
Snop lângă snop,
După treierat,
După vânturat,
Vom merge la moară,
Vom căra saci,
Și, firește, plămădind,
Făcând focul la cuptor,
Vom urmări să nu fugă,
Aluatul din covată.
~
Astfel, tot cântând,
Ne vom întoarce la străbuni,
Asigurând mersul vremurilor,
Ne vom creștiniza,
Ne vom reboteza,
Cu gândul la Mântuitorul,
La cele spuse de către Domnul,
La Cina cea Taină.
~
Pentru că acolo,
Unde este pâinea,
Acolo este și Dumnezeu.
~
Curăță-ne, Doamne Cugetul de pustietate,
De întunicime, de răutate,
Curăță-ne auzul de înjurături,
De scrânșete, de blesteme,
Curăță-ne vederile de urâțenii,
De sălbăticii, de josnicii.
~
Dăruiește-ne, Doamne ,
Măcar o oră de liniște curată,
Neprihănită,
O oră de tăcere, de resemnare,
De contemplare,
De aciuare,
Așa ca să putem,
Sta la sfat cu sufletul,
Cu conștiința,
Cu inima.
~
Apoi, tot sfătuindu-ne,
Tot rătăcind prin vremuri,
Prin destine,
De la una la alta,
Vom simți,
Cum se prelinge pe sus,
Pe sus de tot, pe sub ceruri,
Veșnicia.
~
Și atunci vom tresări,
Căci suntem miruiți,
De acea mare minune.
~
Și atunci nu vom înfiora,
Când se va stinge de noi umbra veșniciei.
~
Ne vom auzi glasul,
Acel glas tainic,
Care încă nu a îmbrăcat,
Haina cuvântului,
Nu și-a găsit cu cine să comunice,
Nu și-a ales unda sonoră.
~
Fiind mult prea firav,
Mult prea gingaș,
Mai rămâne gângurind în fașe.
~
Dar acel glas tainic,
Intim,
Pe care-l auzim numai noi,
Ne este reazim și sfetnic,
Este sensul suprem,
Al existenței noastre,
El fiind suflare,
din suflarea Domnului.
~
Fără a-l căuta,
Fără a-l cinsti,
Fără a-l înțelege,
Ne vom chinui toată viața,
Nedându-ne seama cine suntem,
De unde venim și,
Încotro ne ducem,
Rămânând în fond,
O păpușă gonită de vânt,
Și îngropată de ploi la întâmplare,
Undeva la o margine.
~
Luminează-ne, Doamne,
Cel puțin arareori,
Cu gânduri bune,
Înțelepte, Roditoare,
Căci trecându-ne veacul,
Cu apucături,
De cele care,
Eu ție, tu mie,
Ori tu pe el,
Ori el pe tine,
Jos cu cela,
Jos cu ista,
Și tot așa din an în an,
Din tată în fiu,
Din generație,
În generație,
Am distrus totul ce ni s-a nimerit,
La îndemână.
~
Pământurile,
Satele,
Vetrele,
Limba,
Și însuși felul nostru de a fi.
~
Am decăzut , Doamne,
Tot numărându-ne zilele,
De la o datorie,
La o altă datorie,
De la o supărare,
La o altă supărare,
De la o speranță,
La o altă speranță,
De la o alegere,
La o altă alegere,
De la o dezamăgire, la o altă dezamăgire…
Am sălbăticit, Doamne,
Tot înlocuind iubire cu patul,
Convingerile cu șiretenia,
Demnitatea cu rațiuni politice,
Fața,
Cu averea,
Slujirea cu trădarea.
~
Luminează-ne , Doamne,
Cu câte-un gând curat,
Adânc, omenesc.
~
Așa încât,
Să ne putem aduna,
Sub acoperișul lui,
De la părinți,
De la strămoși,
Până la urmașii,
Ce vor să vină.
~
Pornind prin streinătăți,
Prin vremuri străbătând,
Mizerie,
Sărăcie,
Nedreptate,
Vom duce,
Crucea Destinului,
Cât ni s-a dat,
Până la locul hotărât,
De către Tine,
Simțind,
La fiece pas,
La fiece cotitură,
Ajutorul,
Bunătatea,
Și Binecuvântarea Ta.
~
Întoarce-ne , Doamne,
Acea respirație,
Largă, senină,
Care să cuprindă,
În sinea sa,
Toată frumusețea,
Toată adâncimea,
Toată tristețea,
Verbului matern.
~
Dăruiește-ne , Doamne,
Acea Bunăvoință,
Fără de margini,
Cu care vom privi,
Cu care vom primi,
Lumea,
Pentru ca atunci,
Luminarea cerească,
Va prinde rădăcini,
Va da roadă,
Așa ca să putem spune,
În ceasul de pe urmă,
C-am trăit și noi,
Pe lumea asta. Și Dumnezeu,
A fost cu noi.
Amin.