200 ROMÂNĂ
Vlad ZBÂRCIOG
Suflet din sufletul neamului
V.Z. – prozator, poet, eseist.
Semnează volume de
proză, poezie şi publicistică,
între care: Sadoveanu sau
dorul de cel fără vârstă
(2006), Timp răstignit (2007,
Premiul Uniunii Scriitorilor
din Moldova; Premiul
Salonului Internaţional de
Carte, Chişinău), Ceasul
al doisprezecelea (2008),
Meridiane ale verbului
matern (2009), 101 poeme
(2010), Loc sub soare
(2010, Premiul Salonului
Internaţional de Carte),
Continentul de mit (2012),
Eminescu, eternă statuie
a spiritului (2012, Premiul
Salonului Internaţional de
Carte, Chişinău). Membru
al Uniunilor Scriitorilor din
Republica Moldova şi din
România.
Grigore Vieru, unul dintre cei mai importanţi
poeţi români contemporani, şi-a clădit viaţa,
talentul şi sufletul în cuvinte, rămânând me-
reu frate şi prieten cu doina şi firul de iarbă,
cu Soarele şi Luna, cu frunza şi lacrima... Răz-
bate din întreaga lui creaţie lumina unui suflet
îndrăgostit de viaţă şi de om, de frumos şi de
dor, de aerul pur şi roua dimineţilor, de izvo-
rul mereu curgător al nepieritoarelor noastre
perle folclorice, păstrate şi reclădite prin cu-
vinte meşterite şi melodii purtătoare de vechi,
dar scumpe şi netrecătoare tradiţii.
Poezia lui poartă însemnul sensibilităţii mo-
derne. Ea reprezintă în literă şi spirit un mit al
culturii noastre. A fixa la cota valorică pe care
o merită densitatea trăirilor sufleteşti, traiec-
toriile spirituale ale poetului este un lucru de-
osebit de greu. Zic aceasta, fiindcă, la prima
vedere, structura poemelor sale pare neobiş-
nuit de simplă, pătrunzând însă conotațiile,
descoperim o raţiune mistică, uneori chiar
cosmogonică, o structură care ne îmbie să ne
contopim cu ea, o consistenţă care ar rămâ-
ne necunoscută, nedescoperită în noi, dacă
nu i-am citi poezia cu mintea, cu gândul şi
sufletul. Trăim, astfel, sentimentul că poezia
maestrului are ceva care ne face să o accep-
tăm ca pe un mit. Un mit al existenţei noastre.
În plus, unică o recomandă aplecarea asupra
motivelor: mama, izvorul, dorul, natura, casa
 G R I G O R E V I E R U, C E TĂȚ E A N A L P O E Z I E I 201

Chișinău, 2010. Elena Revenco, Ștefan Andronic, Spiridon Vangheli, Ana Bantoș,
Raisa Vieru și Alexandru Bantoș, la bustul lui Grigore Vieru

părintească, valorile folclorice. Aflăm în aceste motive un univers plin

de taine – acest cosmos interior al poetului care se face desluşit în po-
eme de o plasticitate monumentală, preponderente rămânând tradiţia
eminesciană, nepieritoarele noastre surse folclorice, dar şi înnoitoare-
le, modernele formule poetice.
Poezia lui Grigore Vieru este „fiinţă din fiinţa noastră”, „spiritualitate din
spiritualitatea noastră”. Contopindu-se cu sufletul şi simţurile, cu durerea
şi neliniştile neamului, ea devine expresia simbolică a identităţii noastre.
Creaţia lui Grigore Vieru nu cunoaşte momente de uitare sau de trece-
re pe linia a doua a valorilor poetice. Cărţile lui continuă să fie editate şi
citite, conturându-i un destin poetic nelimitat. Graţie soţiei, Raisa Vi-
eru, au apărut mai multe volume de poezie, unele traduse în alte limbi,
dar şi câteva culegeri de eseuri, analize şi memorii. Astfel, destinul pos-
tum al creaţiei sale se află în plină desfăşurare.
„Suflet din sufletul neamului său”, Grigore Vieru şi-a deschis inima în
faţa miracolului, a rădăcinilor noastre spirituale, în faţa misterului cos-
mic al iubirii, în faţa graiului străbun, întoarcerea la izvoarele limbii fi-
ind condiţia sine qua non a sănătăţii spirituale. Identificarea ontologică
202 ROMÂNĂ
cu limba română a fost condiţia vieţii, a raţiunii sale de cetăţean, dar
mai ales a apărării şi păzirii limbii, conştient fiind că un popor moare
dacă-şi pierde limba.
Scria în prefaţa la volumul Taina care mă apără: „O, graiule! Oglindă
în care, ca o vie şi roşie frunză, se vede sufletul nostru cel necunten vi-
brând la fel şi flacăra gândirii noastre contopită aproape cu cea a frun-
zei de purpur. Trestie foşnitoare şi smărăldie tot legănând în vârf un
ochi auriu căruia i se zice Luceafăr!... Mişcătoare fereastră în Univers
prin care răzbate spre noi muzica sferelor de sus, tulburătoarea mireas-
mă de tei, fereastră pe care Eminescu poate să o fi uitat deschisă pentru
vecii ca pe inima sa!... Tu eşti o stea, graiule, şi curgerea-n Univers a
dulcei tale lumini face parte din echilibrul astral! Tu eşti o graţioasă
şi pădureană sălbăticiune, şi calda ta suflare, alături de setea de viaţă a
celorlalte limbi lumeşti, roteşte pământul şi-i dă strălucire şi măreţie!”.
Câtă frumusețe în acest imn consacrat limbii noastre! Dar, totodată,
poetul a suferit pentru dezastrul lingvistic din spaţiul pruto-nistrean.
El a simţit primejdia nimicirii românismului pe această parte de pă-
mânt ruptă din trupul ţării. „Aş putea să mă strămut de oriunde, numai
din două locuri nu: din munţii Carpaţi şi din Limba Română”, nota
poetul într-un interviu. Pentru el limba a fost fiinţa însăşi a neamului...
Grigore Vieru a fost un mare apărător al limbii române. Nota în această
ordine de idei: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevă-
rat până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Tot acolo: „Aş putea să în-
dur toate nenorocirile revărsate asupra ţării mele, afară de una singură:
asuprirea limbii strămoşeşti (...) Toate zilele mele izvorăsc şi se înalţă
din adâncul şi din puterea Limbii Române...”. Deşi în aceşti douăzeci şi
cinci de ani de independenţă am obţinut anumite succese în promova-
rea limbii române, există încă destui politruci care ar vrea să „aresteze”
din nou limba română. De aceea e de datoria fiecăruia dintre noi să-i
facem pe oameni să conştientizeze cine sunt, de unde vin şi încotro
trebuie să meargă.
Grigore Vieru a fost şi rămâne un mare poet. A fost un luptător pentru
democraţie, pentru adevăr şi dreptate. Poetul va rămâne aşa cum l-a
simţit, venerat şi apreciat însuşi poporul – stâlp de nădejde, îmblânzi-
tor de cuvinte întru luminarea şi înălţarea morală şi spirituală a neamu-
lui românesc din Basarabia.