Vlad Zolotuhin:Poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam,

a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor,
maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o
sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Marele român Grigore Vieru şi-a dedicat
scrierile în primul rând copiilor cu suflet de înger, aceştia fiind darul cel mai de preţ al
familiei. Grigore Vieru a scris literatură pentru copii deoarece, spunea poetul, dacă copilul începe
de mic să fie român el va fi mare român când va creşte, iar în felul acesta suma de valori a copiilor
va deveni o naţiune mare, pentru că sufletul copilului este curat, românismul intrând în sufletul lui
de mic, va deveni temelia, talpa românismului veşnic şi sfânt.

Colun T.::Grigore Vieru e definit ca fiind poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al
izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost
însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin
poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de
rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi
al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus
care ne apără.

Vlad Aculov: A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin
poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost
Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai,
Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet
de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor
mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape.

Daniel Bujor: Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări,
de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt,
amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar
avem un înger în ceruri. Moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe
generaţii îi vor duce dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de
viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor
noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie
prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”.

Sabrina Zmeu:Marile teme prezente în creaţia sa: Mama, Iubirea, Copilăria, Graiul vor fi mereu
actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate şi nu pot fi mişcate de nimeni şi de nimic. Acesta
este Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia. Contemporan cu noi, el
este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic
şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la
zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre.

Damian Cebotari:Un cuvânt despre poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă
dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală poetică,
în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului. Opera marelui poet ne-a menţinut demnitatea de
neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-
am ţinut veşnic de limba română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”-
zicea poetul Grigore Vieru.

Dinu Ciumac:Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte cuvântul adică, limba
română „pe care a învăţat- o o viaţă şi a sacralizat-o. Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două
lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea,
frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul. Secolul nostru are pretenţia de
a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din întregul nostru univers, de sublimare a
originalităţii în orizontul de aşteptare al omului de azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul de
poet sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva interesului în toate vremurile
şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări conceptuale din epocă