Portofoiu

La limba si literature romana

Elev: Iacobeț Dumitru

Profesor: Zazulea Inga

dima.iacobet666@gmail.com
Iacobeț Dumitru

Cuprins
Eseu structurat cu tema: Limba, motiv de elogiu pentru poeți....................................................................2
Eseu-sinteză cu tema „Monastirea Argeșului” –jertfa artistului pentru creație.”.....................................2
Eseu-sinteză cu tema „Miorița” – o sinteză metaforică a sufletului românesc...........................................3
Miorita..........................................................................................................................................................3
Motivele fundamentale................................................................................................................................3
Caracterizarea ciobănașului din mitul „Miorița”.........................................................................................5
Tabel cu toate motivile literare din mituri.....................................................................................................6
Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții UMANISMULUI.......................................................................6
Fișa „Contribuția cronicarilor la dezvoltarea literaturii române”..............................................................7
Dmitrie Cantemir- portret cultural................................................................................................................8
Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții ILUMINISMULUI.....................................................................9
Fișa: Tendințele Șolii Ardelene.....................................................................................................................10
Valoarea operei „Țiganiada” de I. Budai-Deleanu.....................................................................................14
Modele de INVITAȚIE, FELICITARE, PROCES-VERBAL...................................................................15
Model de invitație......................................................................................................................................15
Model de felicitare.....................................................................................................................................15
Model de process-verbal...........................................................................................................................16
Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții CLASICISMUL.......................................................................17
Eseu-sinteză cu tema „Educația, valoare a clasicismului”.........................................................................17
Elemente clasiciste în fabulele lui Gr. Alexandrescu..................................................................................17
Tabel: Valorile stilistice ale semnelor de punctuație...................................................................................18

1
Iacobeț Dumitru

Eseu structurat cu tema: Limba, motiv de elogiu pentru poeți.

Limba – sursa de viata pentru un poet.

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este
plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul român. Prin graiul
pe care-l vorbeşte fiece popor ajunge să-şi dezvelească întreaga sa făptură lăuntrică şi spiritul său
patriotic în faţa neamurilor străine, dovedindu-le celor din urmă şi un motiv demn de mândrie şi
admiraţie atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru generaţiile viitoare. Calitatea de nepreţuit a
graiului matern se explică prin harul ei de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile şi
tristeţile ei, victoriile şi înfrângerile trăite, visele realizate şi speranţele spulberate de împrejurările
nesigure prin care i-a fost sortit să treacă. În graiul matern se-ascunde amintirea trecutului nostru,
zestrea noastră strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere, iată de ce
oamenii au calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vre-un preţ de vânzare
sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrarea şi cultivată cu sfinţească dacă nu din
respect pentru strămoşii care i-au dat suflu, culoare şi aripi, măcar din respect pentru tine însuţi,
pentru ceea ce eşti azi, graţie zilei de ieri.

În concluzie, graiul matern e şansa fiecărui popor de a fi o personalitate pe arena mondială,

şansa lui la existenţă continuă, precum şi la rezistenţă în faţa uraganelor devastatoare ale popoarelor
barbare, lipsite de identitate şi spirit naţionalist. Să-ţi preţuieşti, să-ţi iubeşti, să-ţi respecţi limba, e
datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor, căci avem o
patrie căreia îi suntem devotaţi cu tot sufletul.

Eseu-sinteză cu tema „Monastirea Argeșului” –jertfa artistului pentru creație.”

"Monastirea Argesului" este o balada populara si apartine genului epic, fiind o creatie
reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca. Balada "Monastirea Argesului" a fost publicata -
alaturi de "Miorfta", "Toma Alimos", "Doica" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii
populare romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranestI) adunate si
indreptate de Vasile Alecsandri". Desi textul popular cunoaste mai multe variante, deoarece autorul
este anonim, iar balada s-a transmis pe cale orala din generatie in generatie, cea publicata de
Alecsandri este consacrata. Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost - probabil - motivul
pentru care Alecsandri a asezat la inceputul culegerii de "nestemate" populare un moto devenit
celebru: "Romanul e nascut poet".
Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are
la baza credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul de sine al
creatorului.
"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece
se situeaza ia granita dintre balada si legenda.
Opera este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche,
conform careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate
practica, ci unica din punct de vedere estetic:, "Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Totodata,
aceasta balada compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate
impotrivi si pentru care savarseste fapte deosebite, iesite din comun.

2
Iacobeț Dumitru

Eseu-sinteză cu tema „Miorița” – o sinteză metaforică a sufletului românesc.

Miorita

Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului

roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil
de motive poetice cu existenta independenta in folclor.'Miorita' sintetizeaza o experienta de viata
milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana. Datarea
genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari succesive intre
temele majore ale folclorului nostru. Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata
pastoreasca, din timpul transhumantei.

Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i
ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si cornute/Si
cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l
omoare pe cel moldovean.O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se
pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul
nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea,
gandurile in fata mortii. Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea
adresata mioritei de a alina durerea maicutei sale. Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un
fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata
de arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa. In structura compozitional
a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una lirica si
dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata mortii.

Motivele fundamentale

Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt:

1 motivul transhumantei

2 motivul complotului

3 motivul mioarei nazdravane

4 motivul testamentului

5 motivul maicutei batrane

6 motivul alegoriei moarte-nunta

In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor
transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor
trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile 'dar' si 'iar' cu valoare
adversativa sau copulativa.

Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului
natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o
atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de
3
Iacobeț Dumitru
basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit. Ciobanii sunt prezentati vag la inceput,
fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se
deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o
miscare mereu repetata numita transhumanta. In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de
gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera
paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga. Hotararea de omor
este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului
moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detasare
obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l
omoare'), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situatiei in care se
afla ciobanasul.

Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a

comportamentului mioritei.

Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic
si rau prevestitor 'Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i
mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se
releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre ei,
perfecta armonie dintre om si profesiunea sa. Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin
personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica
este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti cheama
s-un cane'. Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de
soare/Vreau sa mi te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de
mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras', 'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta
dramatica a baladei. Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii
omului cu moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza
motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta. De aici incolo, creatorul popular converteste totul
intr-un emotionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea
presupusei morti. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de
indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau
cainii sai. Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic
intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale,
puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si
a adverbului 'mult'.Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea,
sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a
baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'.

Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea
mai concentrata ca substanta poetica. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din
viata a fost o nunta, la care insa 'a cazut o stea' (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai
realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati
etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta.
Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si
nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al
cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu
natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea de elemente naturale.
Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul
4
Iacobeț Dumitru
uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe
care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea
stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta.

Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce

sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: 'Din
ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand' sunt expresia iubirii materne. Nu
este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a
mamei eterne. Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu
vestimentar ce indica lumea oierilor ('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine
evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor '-and', sugereaza un
lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului
o functie estetica. Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin
intermediul stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare
barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: 'Mandru ciobanel/Tras printr-
un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana
corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a
frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste
la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in
evidenta.Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul
liric. 'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un
sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al
celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor
oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si asigura prezenta
postuma in mediul pastoral, atat de familiar. Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi
pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg
al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai a noastra, a romanilor. Balada este o specie a genului
epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec batranesc, cu un subiect fantastic,
legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate la un
instrument.

Caracterizarea ciobănașului din mitul „Miorița”.

Caracterizarea ciobanului moldovan
Ciobanul moldovean este personajul principal al baladei „Miorita” deoarece ia parte la toate
etapele actiunii dand sens baladei. El este in acelasi timp si un personajreprezentativ prin atitudinea
sa in fata mortii.Ciobanasul este caracterizat in mod direct de catre autorul anonim dar si de
catremaicuta batrana. Portretul fizic, completat de cel moral este realizat de catre autorul care
precizeaza statutul ciobanului: fiind „mai ortoman”. Este evidentiata harnicia si
pricepereaciobanului iar situatia sa materiala atrage invidia celor din jur. Tot prin caracterizarea
directaeste descris amanuntit portretul fizic al ciobanului, realizat de maicuta batrana. Albul fetei
sinegrul parului sau al ochilor este realizat cu elementele naturii :
„Mandu ciobanel/ Tras printr-un inel
Fetisoara lui/ Spuma laptelui
Perisorul lui/ Pana corbului
Ochisorii lui/ Mura campului.”
5
Iacobeț Dumitru
Corpul zvelt, gingasia si frumusetea ciobanului il integreaza intr-un ideal masculin. Elapare
ca un Fat- Frumos al basmelor populare romanesti. Portretul este realizat si prinenumerarea unor
metafore care fac parte din campul lexical al naturii accentuandu-selegatura om-
natura.Caracterizarea indirecta este desprinsa din dialogul cu oita nazdravana, gandurile salefata de
maicuta dar si din atitudinea pe care o are in fata mortii. Ciobanul isidovedeste mila,respectul si
iubirea fata de mama sa : „ Sa te-nduri de ea”. Sunt accentuate pasiunea pentru meseria sa, iubirea
pentru natura si delicatetea cu care se gandeste la soarta oilor si amamei sale.
Moartea este vazuta de catre ciobanas asemenea unei nunti fiind evidentiataatitudinea
pozitiva, optimismul si acceptarea mortii. Dorinta lui este de a ramane alaturi de cei dragi „sa fiu tot
cu voi”, „sa –miaud cainii” si sa fie ingropat in strunga de oi”.
Prin atitudinea exprimata in raport cu moartea si prin testamentul relatat mioritei,poetul
anonim accentueaza conditia omului in lume prin alegoria moarte-nunta „Sorele si luna/ Mi-au tinut
cununa/ Brazi si paltinasi/ I-am avut nuntasi/ Preoti muntii mari/ Pasari, lautari/ Pasarele mii/ Si
stele faclii!”.
Din punctul meu de vedere portretul ciobanului ilustreaza un personaj mitic, cu ofrumusete
morala si fizica asemanator unui Fat- Frumos din basmele populare.

Tabel cu toate motivile literare din mituri.

Cele patru mituri fundamentale ale literarurii populare au fost stabilite de criticul George Călinescu
Cele patru mituri fundamentale ale literarurii populare
nr Miturile Exemple
1) Mitul tnogenezei (formarea poporului român) Balada “Traian și Dochia”
2) Mitul morții și transhumaței (mit dublu) -a inspirat romanul “Baltagul”
(roman mitic)
- balada “Miorița”
3) Mitul Sburătorului – mitul eric - balada “Zburătorului”
-“Luceafărul” de Mihai
Eminescu
4) Mitul jertfei necesare creației - balada “Meșterul
Manole” sau
“Monastirea
Agreșului”
- piesa lui Lucian
Blaga “Meșterul
Manole”

Toate miturile, baladele, legendele, basmele populare sunt forme arhetipale care conțin un
sâmbure de adevăr, îmrăcat în haină fabuloasă.
Toate aceste forme arhetipale constitue surse de inspirație (genez) pentru opere culte, create
ulterior.

Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții UMANISMULUI.

UMANISMUL
nr Trasaturi Ex.
6
Iacobeț Dumitru

1) Trăsături  Etnogeneza romineased;

distinctive  Lupta pentru independenta nationala;
 Reflectia filosofica asupra conditiei umane;
 Cartea are un roleducativ;
 Dragostea de patrie;
 Dezviluirea adevirului, dreptifii. eroismului
 Respectul realal demnititii umane;
2) Mijloacele Invitituri, parabole, maxime, comparatii plastice, autocaracterizarea,
artistice de antiteza, descrierea,proverbul, naratiunea, arhaisme, metafore, epitete
exprimare, expresii populare, neologisme, de exprimare, constructic savanth a
mărci stilistice frazei, dialog, sfaturi, umors.inktos, ironie caustica.
3) Reprezentati  …Invataturile lui Neagoe Basarab catrefiul sau Theodosie;
si opere  Grigore Ureche,,Letopisetul Tarii Moldovei de la Dragos Vodă
de referinta pini la Aaron Vodă;
 Miron Costin “De neamul moldovenilor";
 Ion Neculce.”O sama de cuvinte".
4) Teme abordate - Marile probleme ale existenței in pragul sec.
evenimente XVI;
descrise -Crámpeie din viața curților domneşti;
-Menirea istoriei;
- Originea moldovenilor şia limbii lor;
-Domnia lui Ştefan cel Mare;
- Originea romånilor;
- Soarta poporului;
- Patriotismul;
- Poporul care suferă din cauza boierilor;
- Critica domniilor fanariote.
5) Gen şi Epic
specie literară Scrisoarea, conica, legenda, descriereştiințifică, povestirea, nuvela.
Liric
Psalmul, elegia, jurnalul, sonetul oda.
Dramatic
Comedia, drama.

Fișa „Contribuția cronicarilor la dezvoltarea literaturii române”.

Specificul umanismului românesc se cristalizează în secolul al XVII-lea prin scrierile și
activitatea unor cărturari precum Udriște Năsturel, Varlaam, Simion Ștefan, Dosoftei, Nicolae
Milescu și apoi a marilor cronicari moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce urmați
de Dimitrie Cantemir și munteni stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Greceanu, Radu
Popescu.
Influența cronicilor asupra literaturii române moderne este indiscutabilă. Pentru scriitori, ele
au fost un tezaur de teme, personaje, subiecte. Letopisețul Tării Moldovei a lui Grigore Ureche a fost
sursă de inspirație pentru Costache Negruzzi în nuvela Alexandru Lăpușneanul, pentru Vasile
Alecsandri în Dumbrava Roșie și în drama Despot Vodă, pentru Delavrancea în trilogie Moldovei și
pentru Sadoveanu în romanele Frații Jderi și Nicoară Potcoavă. De neamul moldovenilor a lui
Miron Costin a servit drept izvor lui Hasdeu, Sadoveanu (Neamul Șoimăreștilor) și altora, iar O
7
Iacobeț Dumitru
samă de cuvinte a lui Ion Neculce a fost punctul de pornire în operele lui Alecsandri, Bolintineanu,
dar și Sadoveanu, care l-a luat drept model stilistic.
Tonul vehement polemic cu tendința de satiră și caricaturizare al cronicarilor munteni (Radu
Greaceanu, Radu Popescu)au influențat dezvoltarea pamfletului românesc, ilustrat de IH Rădulescu,
ND Cocea, Tudor Arghezi etc.
Cronicarii nu au lăsat urmașilor doar o simplă înșiruire de imagini din trecut, chiar dacă rolul
lor primordial a fost acela de recuperare a trecutului poporului nostru, câteva forme esențiale ale
expresiei literare sau un tablou al ființei noastre naționale, ci și o anumită înțelegere a scopului
creației culturale în slujba binelui, a frumosului și a adevărului.
ISTORIOGRAFIE
 Cronicile au pus bazele istoriografiei românești.
 Reprezintă contribuția documentară cea mai bogată pentru istoria noastră medievală.
 Au transmis un număr de idei fundamentale pentru etnogeneza românilor (romanitatea
poporului, latinitatea limbii, continuitatea, unitatea
LIMBA ROMÂNĂ
 Reprezintă un nivel superior de folosire a limbii române vechi față de textele religioase.
 Ele sunt o mărturie a eforturilor de transformare a limbii din mijloc de comunicare directă într-
unul de creație și transmitere a culturii.
LITERATURĂ
 Cronicile conțin primele elemente de compunere în limba poporului; în ele se găsesc primele
forme ale literaturii române originale
 Deși sunt scrieri istorice, ele au și o valoare literară care rezultă din:
1. Participarea autorilor la judecarea oamenilor și a evenimentelor (deci din caracterul subiectiv al
relatării)
2. Caracterul memorialistic al multor pagini
3. Prezența unor procedee ale prozei artistice (narațiunea, caracterizarea, descrierea, portretul,
dialogul etc.).

Dmitrie Cantemir- portret cultural.

Portretul cultural al scriitorului Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir reprezintă modelul unui Homo Universalis, prin faptul ca a fost un erudit
şi un analist care a ilustrat cu dragoste toate domeniile din acel timp. El s-a născut la 26 octombrie
1673 într-o familie de răzeşi săraci în satul Silişteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu. lar la 15
ani a fost nevoit sa plece la Constantinopol şi acolo a stat 22 ani, ca un angajament al tatălui său pe
lângă Poarta Otomană, înlocuindu-I pe Antioh şi a devenit domn al Moldovei. Constantin Cantemir
era analfabet ştia doar să se semneze, dar le-a dat o educație bună copiilor săi Antioh şi Dimitrie. lar
înainte de-a pleca ca ostatic la İnalta Poartă a invitat în familie dascăli dintre cei mai buni şi
experimentați din țară și străinătate pentru a se pregati mai bine. Deasemenea el a avut o relatie de
prietenie cu Tolstoi ambasador al rusiei şi de la el a învățat influența personalității politice, iar în
acel timp la cunoscut şi pe Petru I. Operele sale au fost influențate de umanismul renaşterii, unde sau
arătat cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul
sec. XVII-lea şi începutul sec. XVIII-lea. Principalele opere sunt: ,,Divanul său gâlceava înțeleptului
cu lumea" şi s-a spus că e mult mai decât un tratat de etică, fiindcă e primul eseu scris în limba
română, ,,Imaginea ştiinței sacre, care nu se poate zugrăvi" aici el integrează un fel de împăcare între
8
Iacobeț Dumitru
ştiință și religie, ,,Istoria ieroglifică", ,,Istoria Imperiului Otoman" , ,,Descrierea Moldovei" şi aici
cuprinde trei hărți, deoarece a fost scrisă în latină când trăia în Rusia, la cercetarea Academiei din
Berlin şi Moldova fiindcă despre ea se vorbeşte. Aş putea o referință la lon Budai Deleanu, pentru că
aceşti doi scriitori au studiat filosofia, limbile străine şi şe-au acordat tot timpul doar studiilor.
Dimitrie Cantemir a explorat şi muzica de profil larg compozitor de vază şi theoretician muzical
erudit. El include 450 de piese instrumentale şi a eleborat un sitem special de notație muzicală. lar la
21 august/ 1 septembrie 1723 marele scriitor a decedat.
În concluzie Dimitrie Cantemir a fost o personalitate care a contribuit la dezvoltarea
umanismului prin operele sale de valoare.

Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții ILUMINISMULUI.

nr descriere ex
1) Reprezentanți şi opera de referință  ",Momița la bal masche" de
Gheorghe Asachi
 Gramatica lui Samuil Micu
şi Gheorghe Sincai-
Elementa linguae daco-
romanae sivae valachicae
Samuil Micu - Cartea de
rogacioni (1779) - primul
text tipăritin limba română
cu litere latine
 “Tiganiada" de Ion Budai
Deleanu
2) Mijloace artistice de exprimare, mărci stilistice  fabula
 alegoria
 personificarea
 satira, morala
 "epоpeea
 "istorii" simbolic,
 umor grotesc
3) Trăsături distinctive - renovarea şi întemeierea
modernă a învățământului ,
presei, teatrului şi literaturii;
- iluminarea poporului prin
sistemul învățamântului , al
informării, al teatrului şi
literaturii;
-trezirea conştiinței de sine;
- apărarea adevărului istoric
despre originea romanică a
poporului, latinitatea limbii
româneşti şi statornicia
existenței în perimetrul vechii
Dacii;
9
Iacobeț Dumitru

-lupta pentru eliberare

națională.
4) Teme abordate, evenimente descrise - latinitatea limbiiromane;
- scrierea cu alfabet latin;
- normarea limbii;
- progresul limbii in
concordanță cu dezvoltarea
ştiințelor;
- scrierea etimologica;
- purificarea limbii romane de
elementele slave;
-alcătuirea de dicționare.
5) Gen și specia literară  Epic
 Liric

Fișa: Tendințele Șolii Ardelene.

Despre Şcoala Ardeleană. Reprezentanţii ei au fost mai mult teoreticieni decât practicieni ai
ideii latiniste. Fundamentând şi promovând în teorie purismul, nu s-au gândit să schimbe limba, în
aplicarea practică. Purismul lor se rezuma, mai mult, la domeniul teoretic; pentru ei purismul era
instrumentul capabil să realizeze unitatea limbii, să apere interesele naţiunii române, constituind
totodată o expresie, o formă de manifestare a luptei politice naţionale, într-o epocă în care ţinta
adversarilor era contestarea romanităţii poporului român şi a latinităţii limbii române.
Aproape toţi învăţaţii Şcolii Ardelene au fost autori de ortografii, gramatici şi dicţionare.
Ortografia reprezenta domeniul în care lipsa de unitate era mai pronunţată şi unde diversitatea şi
fluctuaţiile erau mai numeroase. „Ortografia reprezenta pentru ei nu numai totalitatea regulilor prin
care se stabilea scrierea corectă a cuvintelor româneşti” în vederea unificării limbii, „ci şi un mijloc
important pentru a demonstra originea latină a limbii române” . Acţiunea de unificare a limbii, în
domeniul ortografiei, trebuia să rezolve problema alfabetului şi cea a elaborării normelor
ortografice. Dezideratul unificării impunea, în primul rând, înlocuirea alfabetului chirilic şi
adoptarea alfabetului latin. „Corifeii Şcolii Ardelene au intuit că introducerea alfabetului latin în
scrierea limbii române însemna o etapă decisivă în procesul de realizare a unităţii limbii literare”.
Lucrările marilor cărturari ardeleni sunt importante nu numai ca mişcare pentru redeşteptarea
naţională, demersul lor trebuie apreciat şi din interiorul lingvisticii româneşti, căci discuţiile în
problema ortografiei s-au mutat, odată cu ei, pe terenul ştiinţific al faptelor şi principiilor.
Constatând că rostirea este foarte diversă, ei au încercat, în primul rând, unificarea scrierii, la baza
căreia au pus principiul etimologic (redarea sunetelor limbii române prin acele semne sau combinaţii
de semne din alfabetul latin, care marcau în scris etimonul sunetelor româneşti „derivate”); unele
dintre soluţiile propuse de ei s-au impus, ca de exemplu: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi.
Învăţaţii Şcolii Ardelene au făcut unele concesii şi în privinţa folosirii slovelor în cărţile
bisericeşti. Ei considerau că este important nu numai cu ce litere să se scrie limba română, ci şi cum
să se scrie cu ajutorul alfabetului latin, acţiunea de unificare a limbii trebuia, astfel, desfăşurată şi în
domeniul ortografiei.

10
Iacobeț Dumitru
Cărturarii din această perioadă şi-au dat seama că adevărata cauză a diversităţii scrierii era
lipsa unei ortografii, fapt sesizat şi de Constantin Diaconovici-Loga: „...pentru lipsa ortografiei, câţi
scriptori până acum au tipărit vreo carte românească, întru atâtea feluri, după care cum s-au priceput
au luat a scrie, mulţi cu destule sminte”.
Elaborarea normelor ortografice punea problema adoptării unui principiu ortografic, cel
fonetic nefiind acceptat, pentru că aplicarea lui ducea la diversificarea scrierii. Echivalentul
purismului, ca mijloc pentru unificarea limbii în domeniul ortografiei, era etimologismul. Elaborarea
unei ortografii unitare avea la bază principiul etimologic, împărtăşit de toţi cărturarii vremii.
Etimologismul era „un mijloc de afirmare a poporului român ca popor latin”, contribuind şi la
dovedirea originii latine a limbii române. Prin ortografia etimologică pe care o promovau învăţaţii
Şcolii Ardelene, aceştia urmăreau să salveze „substanţa eclipsată a cuvintelor româneşti”.
Ion Budai Deleanu. Ocupă un loc de seamă în galeria personalităţilor complexe ale
secolului al XIX-lea din cultura românească. A fost preocupat de crearea unei limbi literare
moderne, care să aibă la bază limba scrierilor bisericeşti, fiind în acest fel precursorul lui Ion
Heliade Rădulescu. Propunea reforma ortografiei limbii române prin adoptarea alfabetului latin,
ordonarea după reguli gramaticale şi fixarea unor norme precise pentru limba scrisă. Mai recomanda
o selecţie riguroasă a termenilor, prin acceptarea celor cu o largă circulaţie internaţională, şi
eliminarea regionalismelor. Cerea înlocuirea termenilor de origine maghiară, turcă, slavă, greacă,
albaneză cu sinonime latineşti, dacă sunt, în general, cunoscute, îndepărtându-se, astfel, de purismul
exagerat al reprezentanţilor Şcolii Ardelene. Ion Budai Deleanu a susţinut, înaintea lui Petru Maior,
că limba română este continuatoarea latinei populare vorbite în Dacia, subliniind rolul substratului
autohton în formarea unei limbi noi.
A luat, de timpuriu, contact cu ideile înaintate ale filozofiei luminilor, cunoscându-i, la
Viena, pe Micu, Şincai şi Maior, însuşindu-şi o solidă cultură umanistă. Scrierile sale, cuprinse în
peste 20 de volume, rămase, din păcate, aproape toate în manuscris, tratează domenii dintre cele mai
diverse, de la drept, pedagogie, istorie, până la etnografie, lingvistică, literatură.
Activitatea lingvistică. Numele lui I. B. Deleanu este amintit, cel mai adesea, în ansamblul mişcării
erudite a Şcolii Ardelene, care ocupă un loc deosebit de important în istoria culturii româneşti, prin
lucrările reprezentanţilor săi. Scrierile lui afirmă opiniile generale ale Şcolii Ardelene, I. B. Deleanu
fiind unul dintre cei mai înflăcăraţi adepţi ai acesteia.
Opera lingvistică a lui Ion Budai Deleanu, de peste 40 de ani, încearcă să ne demonstreze
latinitatea limbii române; la nivelul structurii ei fonetice, morfologice şi lexicale, eladuce contribuţii
originale, rezumându-şi preocupările la problemele limbii române. Ca şi contemporanii săi, susţinea
descendenţa limbii române din latină, deosebirea dintre elementele autohtone ale limbii şi cele
străine, necesitatea alcătuirii unei limbi literare prin reforma ortografică, prin normarea limbii şi prin
îmbogăţirea vocabularului. Cerea cu insistenţă o ortografie etimologică în scrierea limbii române, a
fost admiratorul lui Samuil Micu, al latinismului etimologic, principiile ortografice ale lui Micu
servindu-i drept călăuză, atunci când şi-a întemeiat propria ortografie. Este printre primii care afirmă
descinderea limbilor romanice din latina populară, prezentând şi importanţa limbilor băştinaşe în
formarea noilor limbi; lui îi datorăm primele tabele comparative între limbile romanice şi limba
română; este primul lingvist care face o investigaţie etimologică ştiinţifică a vocabularului şi a
structurii gramaticale a limbii române.
11
Iacobeț Dumitru
Activitatea sa lingvistică este vastă, devenind preocuparea majoră a existenţei lui I. B.
Deleanu, chiar dacă s-a rezumat la cercetarea istorică şi descriptivă a limbii române. Din păcate, nu
a reuşit să finalizeze decât trei mari lucrări: un dicţionar român-german şi două gramatici ale limbii
române, rămânându-i neterminate multe studii istorice, scrisori, în care problemele referitoare la
limba română s-au bucurat de o deosebită atenţie.
Ion Budai Deleanu nu a acceptat unele adevăruri stabilite anterior decât după ce le-a
examinat el însuşi, supunându-le unui examen deosebit de critic. El şi-a redactat, pentru prima oară,
gramatica în limba latină; întreaga sa operă istorică fiind scrisă în limba latină. Din cele 62 de
volume inventariate la moartea sa, 47 erau în latină.
Şi la Budai Deleanu întâlnim tendinţa constantă de a apropia limba română de formele ei
arhaice. Latina fiind considerată forma desăvârşită a limbii române, era necesară ordonarea
sistemului gramatical, introducerea neologismelor şi eliminarea unor termeni, care nu erau de
origine latină. Era stăpânit în permanenţă de rigoarea normei literare, susţinea introducerea
ortografiei latine, singura în măsură să permită scrierea corectă a limbii noastre.
Ion Budai Deleanu a încercat să demonstreze originea noastră romană cu argumente de ordin
lingvistic. Astfel, în Prefaţa la Fundamenta grammatices linguae romaenicae (1812) şi în capitolul
al III-lea din Introducerea la Lexicon (1818), el considera limba română continuatoarea latinei
populare vorbite în Dacia, ca şi Petru Maior (S. Micu şi Gh. Şincai considerau că româna are la bază
latina clasică). A fost primul lingvist ardelean care a recunoscut direct influenţa traco-dacei asupra
latinei, situând la originea limbii române o comunitate de limbă traco-romană. Vorbind despre
dialectul traco-roman ca şi despre amestecul limbii latine cu celelalte limbi locale, I. B. Deleanu lăsa
impresia că vede în română şi în celelalte limbi romanice formaţiuni hibride, şi nu continuarea unora
dintre cele două limbi ajunse în contact.
În Introducere la Lexicon, scrisă probabil între 1815-1818, se arată interesat de limba
contemporană, ocupându-se numai de dialectul dacoromân (considera că limba română are două
dialecte principale: dacic şi tracic). Alături de Paul Iorgovici, este singurul reprezentant al Şcolii
Ardelene care afirmă direct lipsa unor deosebiri între cuvintele de origine latină şi cele „străine”,
chiar dacă se referă numai la cele mai importante.
Rămâne în cultura română cel dintâi învăţat care s-a ocupat, pe larg, de influenţa slavă,
considerând că aproape 240 de cuvinte din limba noastră au această origine. Este primul cercetător
care se opreşte şi asupra influenţei limbilor germanice asupra limbii române. A examinat faptele
actuale de limbă din punct de vedere istoric, demonstrând latinitatea vocabularului românesc.
Unificarea limbii române literare. Problema limbii literare l-a preocupat pe corifeul Şcolii
Ardelene în aproape toate lucrările sale lingvistice. Pe larg însă această chestiune este abordată în
Dascalul românesc pentru temeiurile gramaticii româneşti (un comentariu dialogat asupra
gramaticii sale scrise în româneşte). I. B. Deleanu afirma că limba literară de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea era într-o stare de necultivare, era săracă, rustică, românii scriau fără să respecte regulile
gramaticale şi foloseau o limbă care nu avea un vocabular corespunzător, o gramatică temeinică şi o
ortografie regulată.
Crearea unei limbi literare moderne l-a preocupat pe autor, în primul dialog al Dascalului....
Pentru constituirea unei limbi cu adevărat literare, era necesară, considera autorul, în primul rând, o
12
Iacobeț Dumitru
reformă a ortografiei, iar necesitatea scrierii limbii române cu caractere latine primea, în sistemul
lingvistic al lui I. B. Deleanu, o importanţă deosebită. Odată realizată reforma ortografică, era
necesară şi o ordonare a limbii, prin „aducerea” ei la regulile gramaticale.
Gramatica sa, în două versiuni (una în latină, Fundamenta grammatices linguae
romanicae..., Liov, 1812 şi alta în română, Temeiurile gramaticii româneşti, 1815, rămasă în
manuscris), Dascalul românesc pentru temeiurile gramaticii româneşti (comentariu neterminat al
scrierii precedente), precum şi prefaţa Lexiconului, sintetizează concepţia autorului asupra originii şi
structurii limbii române. Ion Budai Deleanu a încercat să creeze şi o terminologie modernă şi să facă
abstracţie de rezultatele obţinute până atunci de gramaticienii anteriori. Fundamenta grammatices...
rămâne una dintre cele mai valoroase lucrări lingvistice româneşti din prima jumătate a secolului al
XIX-lea şi este cea mai sistematică dintre gramaticile care au precedat-o pe cea a lui Heliade.
În Temeiurile gramaticii româneşti, ideea care apărea clar şi frecvent era fixarea unor norme
precise pentru limba vorbită şi cea scrisă; alături de necesitatea adoptării scrierii cu litere latineşti, I.
B. Deleanu considera limba latină ca formă desăvârşită a limbii române.
Această lucrare întregeşte Fundamenta grammatices... în ceea ce priveşte terminologia
gramaticală şi preocupările de cultivare a limbii fiind evident că Ion Heliade Rădulescu tindea spre o
expunere clară şi ordonată a materiei şi spre cultivarea unei terminologii ştiinţifice.
Instituirea unei ortografiei româneşti. Propunerile de reformă a scrierii tradiţionale au
făcut din Ion Budai Deleanu un precursor al lui I. H. Rădulescu, care înţelegea, mai târziu, că
adoptarea alfabetului latin trebuia făcută în etape, şi nu printr-o măsură bruscă. Astfel, ortografia
latinească, pe care I. B. Deleanu o avea în atenţie, aducea mai multe modificări scrierii tradiţionale,
el adoptând scrierea etimologistă, un etimologism intransigent. Etimologismul său îşi găsea o
justificare în modul cum erau scrise şi alte limbi europene, justificarea latinismului ortografic fiind
făcută şi prin invocarea unor situaţii similare, în alte limbi.
De altfel, Temeiurile gramaticii româneşti (1815)încep cu un capitol de fonetică şi cu o
expunere a sistemului de scriere a sunetelor, dar şi cu un proiect de reformă ortografică, cu litere
latineşti. Discutarea noii ortografii propuse trebuia pornită de la prezentarea, pe care o făcea autorul,
alfabetului chirilic, descriind fiecare literă în parte, confundând însă litera cu sunetul. Principalul
scop al reformei sale ortografice îl reprezintă adoptarea scrierii cu litere latine, însă o ortografie
conformă spiritului limbii trebuia să îndeplinească mai multe condiţii şi să corespundă tuturor
regulilor gramaticale. Adoptarea grafiei cu alfabet latin nu se putea face fără învingerea unor
dificultăţi, cauzate de tradiţionalismul oamenilor simpli şi conservatorismul locuitorilor din cele
două principate dunărene.
Dar sistemul ortografic preconizat de I. B. Deleanu s-a caracterizat printr-o lipsă de unitate şi
de consecvenţă, reprezentând partea cea mai controversată a creaţiei sale. Inconsecvenţele autorului
se explică şi prin faptul că, de-a lungul vieţii, a căutat mereu să modifice sistemul ortografic, tinzând
spre îmbunătăţirea lui permanentă. Limba română putea fi scrisă mai corect, folosind litere latineşti,
lucru ce va fi demonstrat de generaţiile următoare, care vor reacţiona împotriva etimologismului şi
care, în scrierea limbii române, vor fi adepţii principiului fonetic.
Aproximativ în acelaşi timp în care Consilierul chesaro-crăiesc de la Lemberg îşi redacta
Temeiurile gramaticii româneşti şi Dascalul românesc..., Gheorghe Constantin- Roja publica, la
13
Iacobeț Dumitru
Buda, Măiestria ghiovăsirii româneşti cu litere latineşti, care sunt literele românilor cele vechi.
Autorul susţinea, printre altele, introducerea alfabetului latin în scrierile laice şi păstrarea alfabetului
chirilic în scrierile bisericeşti, arătând că numai în aceste condiţii şi copiii românilor vor putea învăţa
în şcoală două alfabete, aşa cum se învăţa în Rusia şi în Austro-Ungaria, fără să se întâmpine mari
greutăţi.
I. B. Deleanu considera că „limba română trebuie să fie scrisă cu litere latine adaptate
spiritului limbii”, atrăgând atenţia că „nu gramatica ortografiei, ci ortografia trebuie să urmeze
gramaticii”. Păstrând unele exagerări latiniste, este adeptul etimologismului, admiţând lexicul
regional, dacă acesta provine direct din latină.
Activitatea practică reformatoare a Şcolii Ardelene, în ceea ce priveşte limba română, a fost
urmarea firească a identificării structurii ei latine şi a înrudirii cu celelalte limbi romanice. Prima
reformă, pe care a întreprins-o, a fost cea a scrierii, şi anume, adoptarea alfabetului latin în locul
celui chirilic, folosind însă o ortografie etimologist-latinizantă, pe care, cu toate eforturile de
aproape un secol, nu a reuşit să o impună. Reprezentanţii Şcolii Ardelene, utilizând ortografia
etimologică, nu au înţeles să schimbe şi pronunţarea cuvintelor. Scrierea etimologistă a latiniştilor
nu a urmărit să schimbe pronunţarea, ci să dovedească, prin forma scrisă, originea latină a
cuvintelor, structura gramaticală a limbii române şi unificarea acesteia. Sarcina unificării scrierii cu
ajutorul alfabetului latin şi al principiului etimologic impunea elaborarea unei ortografii unitare,
mulţi învăţaţi ardeleni elaborând astfel de ortografii (S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior, I. B. Deleanu,
R. Tempea, U. Nestorovici, C. D.-Loga...).
Reprezentanţii Şcolii Ardelene au preconizat ca factor important, în vederea unificării limbii,
crearea unei societăţi sau academii, iar cele două iniţiative, întemeierea „Societăţii filosofeşti a
neamului românesc în mare Principatul Ardealului”, din 1795, şi a „Societăţii pentru cultivarea
limbii române”, 1808, se înscriau pe această linie, trebuind să răspundă scopului respectiv.

Valoarea operei „Țiganiada” de I. Budai-Deleanu.

Scrierea, considerată în întregul ei opera poetică cea mai importantă a literaturii române
premoderne, se prezintă ca o meditaţie asupra destinului omenirii în genere, autorul menţionând în
Epistolia închinătoare către Mitru Ferea (anagramă a numelui Iui Petru Maior) că textul trebuie citit
cu „oarecari luări-aminte, căci ştiu bine că vei înţelege ce am vrut eu să zic la multe locuri”, totul
fiind o alegorie „unde prin ţigani să înţeleg ş-alţii carii tocma aşa au făcut şi fac, ca şi ţiganii
oarecând”. Pentru prima dată în literatura noastră, Budai-Deleanu avansează şi argumentează nevoia
de ficţiune artistică, investind cu importanţă similară realităţii istorice „înţălesul poeticesc” al unei
scrieri. În acest sens, el invocă, ironic, surse fanteziste pentru conţinutul faptic al Ţiganiadei, numind
„izvodul ce am aflat la mănăstirea Cioarei” şi „pergamena” sau „hârţoaga de la mănăstirea
Zănoaga”, surse comentate apoi, în note, serios, candid sau pseudo-erudit, de Mitru Perea,
Simpliţian, Idiotiseanu, Onochefalos, Musofilos, Filologos, Dubitantius, Erudiţianul, Androfilos,
Părintele Agnozie, Politicos, Popa Nătărău din Tândarânda ş.a. Prin Ţiganiada, Budai-Deleanu se
legitimează ca autor al primei epopei din literatura noastră şi, în acelaşi timp, ca întemeietor al
literaturii române moderne.

14
Iacobeț Dumitru

Modele de INVITAȚIE, FELICITARE, PROCES-VERBAL.

Model de invitație

Model de felicitare

15
Iacobeț Dumitru
Model de process-verbal

16
Iacobeț Dumitru

Tabel: definiția, trăsături, reprezentanții CLASICISMUL.

Eseu-sinteză cu tema „Educația, valoare a clasicismului”.

Valorile educatiei angajeaza toate tipurile de valori, create sau necreate de om, cu conditia ca
acestea sa reprezinte mesajul promovat de teleologia, continuturile, metodologia si epistemologia
educatiei. Termenul valoare desemneaza totalitatea lucrurilor semnificative pentru om : un lucru este
recunoscut ca valoare abia in momentul in care omul se raporteaza in mod personal la acest lucru.
Esenta valorii este in atitudinea polara a omului: ceva poate reprezenta o valoare doar ca obiect al
binelui sau raului, frumosului sau uratului, dreptatii sau nedreptatii, permisivitatii sau interdictiei,
utilului sau inutilului etc. Constatam astfel ca definirea valorii nu este indiferenta nici fata de
educatie in general, prin care se intelege un sistem de actiuni ordonate epistemologic, teleologic,
continutal (=axiologic) si tehnologic de formare-dezvoltare a fiintei umane, fiecare din
componentele definitorii ale educatiei fiind o valoare, ca si actiunea de a educa. Prin urmare
educatia este prin definitie o valoare, s-ar putea spune, valoarea umana suprema, caci datorita
educatiei omul devine om (I.Kant).

Elemente clasiciste în fabulele lui Gr. Alexandrescu.

 Imitarea naturii în aspectele esențiale ale vieții și omului.
 Finalitatea operei clasice care este atât estetică și etică.
 Cadrul de desfășurare între ceea ce gândesc și ceea ce fac personajele este unul decorativ, rece
și indiferent.

17
Iacobeț Dumitru

 Clasicismul subliniază necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligația de a nu

amesteca genurile.
 În operele clasice se pune accent pe rațiune, ca element definitoriu al omului, spre deosebire de
romantism, care pune accent pe sentimente.
 Compoziția este una echilibrată în majoritatea operelor clasice.

Tabel: Valorile stilistice ale semnelor de punctuație.

nr Semn de punctuație ex
1) Punctul  Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze enunţiative.
(Citeşte mult. Citeşte şi rezolvă probleme.)
 Se pune după o prescurtare. M.S. ( Maiestatea sa ) Semnul
întrebării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative.
(Cine vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?) Semnul
exclamării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce
frumos e afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii
atent! Fii atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului.
( Ionel! Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)
2) Punctele de suspensie  Marchează o întrerupere în cursul vorbirii (al gândirii). (Te
rog să… )
 Indică lipsa unui fragment din text. (;„În vremea veche, […]
pe când) predispune la o stare meditativă
3) Două puncte  Se folosesc înaintea unei enumerări. (Căutăm în text: epitete,
comparaţii, metafore.)
 Arată începutul vorbirii directe (vorbirea unui personaj ). (I-a
spus:- Adu-mi, te rog, o cană cu apă!)
 Se pun înaintea unei explicaţii sau a unei precizări. ( Timp
estimat: 12 minute. )
4) Semnul întrebării  Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative.
(Cine vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?)
5) Semnul exclamării  Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce
frumos e afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii
atent! Fii atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului.
( Ionel! Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)
6) Virgula în frază:
 Desparte propoziţii de acelaşi fel, coordonate prin
juxtapunere. (Citesclecţia, desenez, rezolv probleme. )
 Desparte o atributivă explicativă de regenta ei. (Ziua aceea,
18
Iacobeț Dumitru

în care amaflat rezultatul, mi-a rămas vie în amintire.)

 Desparte anumite subordonate de regenta lor. (Deşi plouă,
ies la plimbare.)
 Desparte o incidentă de restul frazei. (Merg afară, zise ea,
după ce terminlecţiile.)
în propoziţie:
 Desparte elementele unei enumeraţii. ( A cumpărat: mere,
pere, struguri.Este isteţ, harnic, ascultător. )
 Desparte două părţi de propoziţie de acelaşi fel
 Desparte apoziţia simplă sau dezvoltată de restul propoziţiei.
(Nepoatamea, Iulia, este drăgălaşă.)
 Desparte gerunziile şi participiile aflate la începutul
comunicării de restulpropoziţiei. (Alergând, s-a împiedicat.
Ascultat, a fost notat cu zece.)
 Desparte complementele circumstanţiale aşezate între
subiect şi predicat.(Mureşul, în câmpie, are cursul lin.)
 Desparte adverbele de afirmaţie sau de negaţie (egale cu o
propoziţie) derestul enunţului. (Da, ai dreptate. Nu, n-ai
dreptate.)
 Desparte substantivul în cazul vocativ de restul propoziţiei.
(Ionel,astâmpără-te!)
 Desparte o interjecţie exclamativă de restul propoziţiei. (Of,
cât măsuperi!)
 Marchează lipsa predicatului. (Eu am aflat din ziar, el, de la
radio.)
7) Linia de dialog Indică începutul vorbirii directe (a fiecărui personaj). (- Vino aici,
a spus el.)
8) Cratima  Indică scrierea corectă a unui cuvânt compus. (gura-leului,
galben auriu)
 Indică rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte, cu
fără dispariţia unei silabe ( uneori şi dispariţia unui sunet /
dispariţia hiatului ).
 Leagă desinenţa sau articolul hotărât de abrevieri sau de
unele neologisme. (C.F.R.-ul, show-uri, show-ul)
 Indică lipsa unui sunet. (Du-te-n casă!)
 Se pune între două numerale pentru a exprima aproximaţia.
(E nevoie dedoi-trei oameni.)
9) Apostroful  Indică lipsa accidentală a unui sunet sau a unui grup de
sunete dintr-un cuvânt. (pân‘ diseară, al‘ dată)
 Indică lipsa unor cifre. ( în scrierea anilor ). ‘89
Caracteristicile limbajului poetic
 defineşte poezia cu tenta filosofică, în care sunt abordate
marile teme ale liricii şi în care discursul liric are un caracter
meditativ.

19