Sunteți pe pagina 1din 15

21 Martie

Ziua MONDIAlĂ a Poeziei


Ziua mondială a poeziei este sărbătorită anual, la 21 martie, prin citirea sau
scrierea unui poem, vizitarea unei librării sau a unei biblioteci, organizarea unui
spectacol sau participarea la un eveniment cultural, popularizarea poeziei în școli,
plata cu o poezie în unele cafenele, concursuri etc.
Astăzi, când simțim mai acut că timpul nu mai are răbdare cu oamenii, în plină
eră digitală, poezia ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine, pe noi și pe ceilalți, să
ne dezvoltăm abilităţile verbale şi de scriere, să ne transformăm viziunea asupra
lumii prin acumularea de noi idei, să ne eliberăm de anumite stări, să dobândim
echilibru interior, astfel încât să avem revelația surprinsă într-o replică din filmul
Cercul poeților dispăruți: „Citim şi scriem poezie pentru că suntem membri ai rasei
umane. Şi rasa umană este plină de pasiune. Iar medicina, dreptul, afacerile,
ingineria sunt preocupări nobile şi necesare pentru a menţine viaţa. Dar poezia,
frumuseţea, iubirea sunt lucrurile pentru care merită să trăim.”
Ziua mondială a poeziei este marcată anual, la 21 martie, ca urmare a aplicării unei
decizii a UNESCO, din 1999, având ca scop promovarea valorilor estetice şi morale.
Prezentă de-a lungul istoriei, în toate culturile și pe fiecare continent, poezia vorbește
despre umanitate, despre valorile noastre comune.
Iată argumetația: „Ziua Internațională a Poeziei va întări imaginea poeziei în
Media/Presă, de așa manieră, încât, poezia să nu mai fie considerată vreodată o artă
nefolositoare, ci să fie recunoscută drept arta care ajută societatea să-și afle și să-și
întărească identitatea. Lecturile din cei mai populari poeți pot contribui la o întoarcere la
oralitate și la aducerea spectacolului viu în mijlocul societății, iar manifestările pot
constitui un prilej de întărire a legăturilor poeziei cu celelalte arte și cu filosofia, astfel
încât să fie redefinită spusa lui Delacroix: «Nu există artă fără poezie»”.
1) Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)
Poetul "titular" al românilor și-a păstrat suprematia datorită programelor
scolare, care-l promoveaza incepand din ciclul primar pana in ultimul an de
liceu, sau pentru ca romanii il citesc din placere. Poetul de la Ipotesti a scris o
poezie accesibila si in acelasi timp profunda, acoperind o paleta tematica si
sufleteasca foarte diversa (dragoste, natura, melancolie, deprimare etc):
sansele, prin urmare, sunt destul de mari sa te regasesti intr-un segment al
liricii lui.

2) Ion Minulescu (6 ianuarie 1881 - 11 aprilie 1944)


Popularitatea lui Minulescu este reala – poetul nu este in lista de lecturi
obligatorii. Lirica lui, care pune la un loc bufoneria si umorul cu romantismul
trairii erotice si evaziunea spre spatii exotice, atrage in continuare cititori. A
fost popular in epoca, a continuat sa fie iubit in timpul comunismului si, iata,
este citit si acum.

3) Nina Cassian (27 noiembrie 1924 - 14 aprilie 2014)


"Spectacol in aer liber. O alta monografie a dragostei" este o antologie care
strange lirica erotica a poetei emigrate in 1985 in SUA. "Am iubit iubirea
insasi de la 5 ani", a declarat artista la lansarea volumului. Poezia sa mizeaza
pe luciditate si ironie, iar ciocnirea intre vraja erotica si o luciditate sarcastica
naste poeme mai mult decat interesante.
4) Vasile Alecsandri (21 iulie 1821- 22 august 1890)
Inainte de ’89 in orice casa de romani gaseai un volum de
Alecsandri. Cartile date la premiile scolare de la sfarsitul anului
contineau invariabil "Pastelurile" poetului moldovean. Azi poetul
este inca prezent, din abundenta, in manualele de scoala generala si
in listele aferente de lecturi obligatorii.

5) Mircea Cărtărescu 1 iunie 1956


Chiar daca are doua volume si nu e foarte ieftina, "Dublu album",
ultima antologie de poezie a scriitorului postmodern, s-a vandut ca
painea calda. Antologia contine o multime din poemele care l-au
transformat pe Cartarescu in cel mai mare poet al generatiei ’80;
intre ele, si "Cand ai nevoie de dragoste", "O motocicleta parcata
sub stele".

6) George Bacovia (17 septembrie 1881- 22 mai 1957)


Dincolo de insistenta noului canon scolar de liceu asupra lui
Bacovia, poetul chiar a crescut in popularitate in randul elevilor.
Adolescentii emo fac un mic cult din poemele sale de depresie
"hardcore", traumele fanilor emo cupland cu depresiile si spaimele
autorului de "Stante burgheze".
7) Emil Brumaru (25 decembrie 1938 - 5 ianuarie 2019)
Popularitatea poetului se datoreaza in special poeziei licentioase – poetul nu se
fereste de cuvintele interzise, ba chiar le foloseste ca delicii. Hitul cu care poetul
din Iasi a rupt piata e un volum care pune puncte de suspensie inca de pe coperta,
"Povestea boiernasului de tara si a fecioarei…" . O cautare pe Google dezvaluie
titlul complet.

8) Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996)


Romanilor le place umorul, iar ironia sfatoasa a hatrului poet din Dolj le acopera
asteptarile si le maguleste inteligenta. Poeziile sale sunt in egala masura pline de
talc si de poante si asta seduce.

9) Nichita Stanescu (31 martie 1933, Ploiești - 13 decembrie 1983)


Poetul celor "11 elegii" a devenit, in anii ’80, obiectul unui cult burghez, clasa de
mijloc a acelor ani dandu-si la citit cartile filozofice ale lui Noica si poeziile
ermetice ale lui Stanescu. A fost de asemenea intens degustat de folkisti, care i-au
pus poeziile pe note. Lectura lui Stanescu este in continuare un fel de a te
legitima intelectual.

10) Ana Blandiana 25 martie 1942


Nu datorita poeziei "serioase" a ajuns Ana Blandiana in top, ci sectiunii de poezie
pentru copii – mai exact, datorita volumelor "Intamplari din gradina mea" si
"Intoarcerea lui Arpagic". Unii critici nu se sfiesc sa spuna ca poeziile pentru
copii ale Anei Blandianei sunt superioare estetic celor pentru adulti: un mare
scriitor pentru copii.
Citate despre poezie
„Cuvinte strălucitoare, cuvinte luminoase, cu un ritm şi o muzică – iată poezia!”
Theophile Gautier

„Poezia este însăși viața, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația
că trăiește cu planeta lui în cer.”
Tudor Arghezi

„Poetul înțelege natura mai bine decât savantul.”


Novalis

„Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent


către bine şi adevăr.”
Eusebiu Camilar

„Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu
s-ar distinge de neant.”
Nichita Stănescu
„Un poet este un filosof al concretului și un pictor al abstractului. ”
Victor Hugo

„Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, /Voluptos joc cu icoane și cu glasuri
tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea.”
Mihai Eminescu

„Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al


bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă.”
Tudor Arghezi

„Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.”


Lucian Blaga

„Poezia e înţelepciune care încântă inima”


Khalil Gibran

„Poeţii sunt inima umanităţii”


Eugène Ionesco

„Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte.”


Edgar Allan Poe
„Sarcina poeziei să curețe realitatea îmbâcsită de cuvintele noastre prin crearea unor
spații de tăcere în jurul lucrurilor.”
Stephane Mallarme

„Poezia trebuie sa impresioneze cititorul ca și cum cuvintele ei ar fi propriile lui gânduri


sau aproape o amintire din viața lui.”
John Keats

„Pentru a exista mari poeti este nevoie de mari cititori.”


Walt Whitman

„Poezia veritabilă poate comunica înainte de a fi înțeleasă.”


T.S. Eliot

„Poezia, pentru mine, reprezintă dragostea de pământ, de pământul din care te tragi,
iubirea pentru limba strămoșilor tăi. Poezia [...] este răzbunarea frumuseții pe urâțenie. O
răzbunare creștinească!”
Grigore Vieru
„O poezie frumoasă a făcut pentru umanitate mai mult bine dacât toată tehnologia care
ne înconjoară.”
Anatole France

„Copacii sunt poezii pe care pământul le scrie pe cer. Noi îi tăiem şi-i transformăm în
hârtie, pentru a ne exprima învăţămintele pe ea.”
Khalil Gibran

„Poezia este o revărsare spontană de sentimente puternice.”


William Wordsworth

„Trebuie să fie clar că atunci când vine vorba de atomi, limbajul poate fi utilizat doar ca în
poezie. Poetul, de asemenea, nu este atât de preocupat de descrierea faptelor, cât de
crearea imaginilor şi stabilirea conexiunilor mentale.”
Niels Bohr

„Frumosul constituie sfera unei poezii”


E.A.Poe
„Poezia apare când emoţia şi-a găsit gândul şi gândul şi-a descoperit cuvintele.”
Robert Frost

„Poezia este o oglindă care înfrumuseţează tot ce este deformat.”


Percy Shelley

„Să contemplezi cerul de vară


Înseamnă poezie, deşi nu una în cărţi regăsită.
Adevăratele poeme evadează din cuvinte.”
Emily Dickinson

„Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze.”


Ana Blandiana

„Să vezi Lumea în grăuntele minuscul de nisip


Şi-întregul Paradis locuind o floare,
Strânge-n palma mâinii Infinitul fără chip
Şi Eternitatea în ora trecătoare. ”
William Blake

S-ar putea să vă placă și