EN 2011-2012 Bunicul ….

bunica

Băiatul este personajul principal al textului Iertarea de I.A. Bassarabescu,

alături de sora lui. Fiind narator-personaj, el povestește despre relația strânsă,
deosebită pe care o avea cu bunicii. Astfel, în momentul în care erau certați de
părinți, băiatul fugea la bunic, iar sora lui la bunică (autocaracterizare).
Indirect rezultă din acestă secvență dragostea și nevoia de alintare simțită de
nepoți: “căutând să-i iau mâna să i-o sărut”.
Leacul găsit de bunică pentru supărarea lor este prezentat în mod direct:
“bunica avea cofeturi – leacuri lacrimilor noastre.” Cu alte cuvinte, bunicii știau
foarte bine cum să-i liniștească și să le ofere afecțiunea de care aveau nevoie.
Chiar dacă timpul a trecut, băiatul își amintește cu plăcere de toate aceste
momente ale copilăriei sale.

BUNICUL...BUNICA – IERTAREA de I.A. Bassarabescu

Bunicii sunt personajele secundare ale fragmentului Iertarea de I.A. Bassarabescu.

Trăsăturile lor sunt redate atât prin caracterizare directă, făcută de personajul narator, cât și
prin caracterizare indirectă care rezultă din gânduri, vorbe, reacții sau fapte.
Chiar de la începutul textului, bunicul și bunica sunt prezentați prin intermediul a două
metafore (icoană sfântă și izvor de alintare) sugerându-se în acest fel bunătatea lor fără
margini atunci când vine vorba de nepoți. Totodată, se vede clar preferința celor doi copii
pentru fiecare bunic: Când mă bătea mama, eu fugeam la bunicul, iar sora mea la bunica.
Cele mai multe trăsături ale bunicilor se pot observa prin intermediul caracterizării
indirecte. Dragostea și răbdarea sunt atributele cele mai importante ale celor două personaje.
Cuprinși de jale și furie după durerea urechelei din care scăpau, copiii vin să găsească alinare
în brațele protectoare ale bunicilor. Scena se repetă de nenumărate ori (Nu mai știu de câte ori
s-a repetat scena aceasta), iar bunicii au de fiecare dată aceeași reacție: multă iubire și
cofeturi (bunica avea cofeturi – leacul lacrimilor noastre).
Relația dintre nepoți și bunici este specială, aceștia din urmă înțelegând perfect că vârsta
copilăriei implică pozne din partea celor mici. Iertarea, așa cum sugerează și titlul, este o
dovadă de înțelepciune și de înțelegere.

CRĂIASA ZÂNELOR – CARACTERIZARE DE PERSONAJ

Fiul împăratului este personajul principal al fragmentului Crăiasa Zânelor cules de Ion
Pop-Reteganul. Acesta urmează să plece într-o călătorie, motiv numai bun pentru a-și alege
calul potrivit. Ca în majoritatea basmelor, o mârțoagă iese în față și mănâncă jarul pregătit.
Feciorul este caracterizat în mod direct de către cal, ajutorul lui, dezvăluindu-i
inteligența: bun e Dumnezeu și bună minte ți-a dat de m-ai căutat.
Cele mai multe trăsături ale personajului rezultă în mod indirect, din fapte, vorbe, gesturi
și relația cu ceilalți. Dacă la început este neîncrezător în puterile calului (nu stau bun că o să
ajung departe), finalul fragmentului citat arată că se bazează pe el (să mă duci ca gândul).
Frații nu îi înțeleg alegerea și râd, numindu-l fricos: Pare-mi-se că de ceilalți te temi!
 Relația cu tatăl său dovedește grija pe care acesta i-o poartă (nu se învoia... a-l lăsa să
plece cu acel cal), chiar dacă recunoscuse că era calul său din tinerețe. Respectul și
dragostea pentru mamă se observă în finalul textului, când feciorul merge să-și ia rămas-
bun și ea îl sărută, oferindu-i trei daruri de preț.
Toate aceste trăsături definesc portretul moral al unui fiu de împărat plecat, cel mai
probabil, în aventura vieții lui.

NU CÂNTA, BĂITE! – caracterizarea fetei

Fata moșneagului este personajul principal al fragmentului Nu cânta băiete cules de

D. Furtună. Trăsăturile ei se desprind atât în mod direct prin notațiile naratorului și reacțiile
altor personaje, cât și indirect, din fapte, gânduri, comportament, relația cu celelalte
personaje.
Încă de la începutul fragmentului, naratorul o prezintă direct ca fiind o biată copilă
urgisită și necăjită, pentru că este nevoită să asculte de poruncile babei. Totuși, lumea din
biserică o socotește crăiasa cea mai aleasă dintre crăiese în momentul în care apare gătită
așa de mândru.
Cele mai multe trăsături ale fetei se pot desprinde în mod indirect, din comportamentul
ei. Faptul că i se dau porunci arată că baba nu o prețuiește, ba mai mult exagerează cu
pretențiile ei: mâncare nici prea rece, nici prea fierbinte.
Faptul că își dorește să ajungă și ea la biserică scoate în evidență că este o persoană cu
credință în Dumnezeu. Nu uită pentru ce merge la slujbă, chiar dacă este privită cu uimire de
feciorul împăratului și se întoarce repede acasă pentru a-și îndeplini sarcinile.
Chiar dacă are la îndemână o modalitate de a ieși uneori din problemele zilnice, ea
preferă să își apere acest secret: șed numai acasă.
Toate aceste trăsături prezintă o fată simplă și muncitoare care nu profită de nucușorii
magici pentru a-și schimba viața.