Caracterizarea unui personaj din textul dat la partea I: Întâlnirea din stupină, de

Al. Raicu. Exemplu de răspuns:

1. Stabilirea tipului de personaj şi a mijloacelor/ procedeelor de portretizare:
• directe - de către naratorul-personaj, de către alt personaj;
• indirecte - caracterizare desprinsă din gânduri, fapte, atitudini, comportament, din
relaţiile cu celelalte personaje, din limbaj, din nume etc.
2. Precizarea,în textul selectat, a trei trăsături ale personajului şi a semnificaţiei
acestora.
3. Ilustrarea trăsăturilor, prin raportarea la text
4. Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alt personaj din text
5. Formularea unei concluzii despre personaj

Selectat din textul întâlnirea din stupină, scris de Al. Raicu, fragmentul dat
are ca temă schimbarea comportamentului copilului în perioada premergătoare
pubertăţii.
Personajele principale ale fragmentului citat sunt Dumitrică şi sora lui,
Magdalena.
încă din prima frază se prezintă, prin procedeul caracterizării directe, portretul
fizic al personajului folosindu-se ca mod de expunere descrierea: Dumitrică avea
zece ani; [...] El era înălţat şi oacheş, cu părul şi ochii negri.
Forma diminutivală a numelui marchează atitudinea naratorului faţă de
personaj, simpatia cu care se referă la copilul ale cărui trăsături fizice le notează în
continuare. Aceeaşi atitudine se desprinde şi din folosirea epitetului dublu prin care
i se conturează portretul fizic (înălţat şi oacheş), autorul alegând forma înălţat
urmată de un regionalism, în locul adjectivului sinonim înalt.
În mod indirect, trăsăturile personajului se desprind din fapte, atitudini şi
din relaţia cu celelalte personaje. El nu participă direct la acţiune, trăsăturile
fiindu-i evidenţiate prin felul în care îl vede naratorul sau celelalte personaje.
Ceea ce îl deosebeşte pe Dumitrică de mulţi alţi copii este relaţia cu sora lui
mai mică. Aceasta este sintetizată într-o construcţie cu valoare de superlativ
absolut: se înţelegeau de minune. Remarca toţi prietenii casei se mirau, ştiind că
de multe ori câte un frate se poartă cu soră-sa întocmai ca un dulău cu pisica
accentuează şi nuanţează prin comparaţia cu alţi copii armonia deosebită a relaţiei
dintre cei doi fraţi.
Afirmaţiile sunt susţinute şi de faptele şi de atitudinea copilului: el nu-şi
domină sora mai mică, nu încearcă să-şi impună personalitatea în calitatea lui de
frate mai mare, ci se ajutau în tot ceea ce făceau, la învăţătură şi la treburile casei.
Şi mai important este însă faptul că taine nu existau între ei, încrederea lor era de-
plină.
 Atunci când aveau timp liber, rămâneau tot împreună, mergeau în ograda
vecinului lor, Oprea, unde se aflau rânduiţi douăzeci şi trei de stupi.
Felul în care se comportă aici anticipează schimbarea ce va urma: copiii
sunt surprinşi într-o altă ipostază, în care li se evidenţiază atât trăsăturile comune,
specifice vârstei, cât şi ceea ce-i diferenţiază: asemeni tuturor copiilor, cei doi
manifestă o curiozitate vie faţă de tot ceea ce văd. Şi, în timp ce fetiţa nota
întocmai explicaţiile unchiului Oprea, Dumitrică nu se lăsa mai prejos, dar atenţia
lui nu se limita numai la explicaţiile legate de stupi, ci se îndrepta spre altceva:
fiecare unealtă îl atrăgea. Ar fi voit să ştie totul despre ele...
Schimbarea produsă pe măsură ce băiatul creşte este evidenţiată prin
nemulţumirea Magdalenei, care observă că de la o vreme [...] fratele ei devenise
mai tăcut şi mai retras decât înainte. La început ea observă „doar", acest lucru,
apoi vede limpede că nu i se mai destăinuie la fiecare pas, nici nu o mai întreabă
câte-n lună şi-n stele, cum obişnuia până atunci. Pe măsură ce băiatul creşte,
relaţia cu cei din jur devine alta; schimbarea se produce treptat, acest lucru fiind
exprimat atât prin gradul comparativ al adjectivelor prin care este prezentat
Dumitrică, cât şi prin adverbele de timp prin care personajul este caracterizat prin
raportare la el însuşi {mai tăcut şi mai retras decât înainte, [...] nu i se mai
destăinuia ca până atunci).
Băiatul a crescut şi, cel puţin pentru o vreme, diferenţa creată de cei doi ani,
se reflectă atât în preocupări, cât şi în felul de a fi al celor doi copii. Cel mai bine
percepe această schimbare chiar sora lui, care îşi dădea seama că fratele ei nu
suferea să mai fie egali, că ţinea morţiş să i-o ia înainte.
O altă modalitate prin care sunt prezentate trăsăturile personajului este
reacţia mamei în faţa nemulţumirii exprimate de sora mai mică: atâta vreme cât
erau mici, aveau aceleaşi preocupări, dar acum, lucrurile se schimbă; mama, în loc
s-o împace, o face să înţeleagă, într-un mod simplu şi categoric oarecum, că ceea
ce se întâmplă este firesc: A crescut, ce vrei! Doar n-o să se joace până este flăcău
cu bile şi cu urşi de cârpă.
Încercarea fetiţei de a-şi determina mama să creadă că nu e bine ceea ce i
se întâmplă fratelui ei rămâne fără succes: dojenin-du-şi fiica, mama îi arată că e
firesc ce se petrece cu el, faptul că şi-a găsit alţi prieteni, citeşte alte cărţi decât ea
şi nu mai stă prea mult pe acasă explicându-se simplu: a crescut! Mai mult, mama
e bucuroasă că băiatul zi prinsese dragostea de stupi şi deseori putea fi văzut în
curtea vecinului, la stupină, în loc să bată mingea pe maidane.
În conturarea trăsăturilor fizice şi morale ale personajului, descrierea se
îmbină cu naraţiunea şi cu dialogul, vocea naratorului alternând cu a celorlalte
personaje care îl prezintă pe Dumitrache. Deşi nu participă efectiv la acţiune, el
este personaj principal, întrucât toate celelalte personaje se referă la el, la
trăsăturile, faptele şi atitudinile lui.
 Prin trăsăturile sale, Dumitrache reprezintă două momente distincte ale
copilăriei: înainte de zece ani, e încă mic, se joacă şi are aceleaşi preocupări cu
sora care avea cu doi ani mai puţin decât el; atunci între ei nu putea exista nicio
taină şi se înţelegeau de minune; al doilea moment este perioada premergătoare
pubertăţii, când schimbările fizice şi comportamentale sunt majore, acestea
reflectându-se şi în relaţia cu lumea din jur.
Prin lectura textului suntem puşi în situaţia de a ne gândi cu atenţie la felul
în care se comportă copiii la această vârstă şi să înţelegem felul de a fi mai puţin
obişnuit al fraţilor, al prietenilor sau al colegilor noştri aflaţi la această vârstă.