SABLON

„Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain este o operă literară în care sunt armonizate întâmplări și
personaje produse de forța vizionară a scriitorului.
Fragmentul propune în prim-plan imaginea lui Tom, un personaj masculin, tipul băiatului descurcăreț.
Acesta ocupă un loc central în cadrul fragmentului și este bine individualizat, fiind prezent pe tot parcursul
acțiunii, ceilalți actanți (Ben, Billy, Johnny Miller) gravitând în jurul său. Personajul se individualiză prin
numele său, vârsta nu este menționată, dar activitățile pe care le practică dovedește că se află la vârsta copilăriei,
Tom este surprins într-un moment reprezentativ din destinul său când conștientizează că ”munca
înseamnă ceea ce ești nevoit să faci, iar joc – ceea ce nu ești nevoit să faci”. Personajul principal îi manipulează
pe prietenii săi pentru a reuși să termine de văruit gardul mătușii Polly, accentuându-se inteligența sa și jocul
actoricesc din fața pritenilor.
Portretul moral demonstrează complexitatea personajului, iar comportamentul este un mijloc indirect de
caracterizare și confirmă abilitatea de a comunica cu ceilalți și de a manipula situația în favoarea sa. Tom
”chibzuind adânc în sinea sa” are o atitudine nesigură în fața lui Ben, motivând cât este de important acest gard
pe mătua sa și de câtă dexteritatea e nevoie pentru a mănui bidineaua, el demonstrând în prealabil un
comportament extrem de atent la detalii, perfecționist – ”plimba grațios bidineaua [...] mai migălea pe ici pe colo,
își privea din nou opera”.
Totodată, deși trăsăturile fizice nu sunt suprinse, naratorul accentueaza stările sale afective prin
imaginea vizuală ” o șovăială pe chip”, prin epitetul ”cu bucurie în suflet” și statutul său ”un biet băiat nevoiaș”
(caracterizare directă). Se conturează profilul unui copil descărcăreț, care înțelege cum gândesc ceilalti, are
empatie, curajul de a se folosi de foarte mulți băieți din târg. Întreg jocul pe care l-a făcut pentru rezolvarea unei
activități care îi era dedicată, îl face să vadă că ”lumea nu era chiar așa de plicticoasă” – o caracterizare indirectă
prin vorbe care demonstrează ironia sa și finețea spiritului.
Nu în ultimul rând, subliniez că înțelegerea celor din jur este valoarea pe care o regăsesc atât în
existența mea, cât și în cea a personajului principal. În timp, influențat de profesori, am înțeles importanța ei și
am observat că îmi determina deciziile, relațiile cu ceilalți, comportamentul și uneori acționez asemenea lui Tom
când îi fac pe ceilalți să își dorească să realizeze un lucru ”greu de obținut”, pentru a-i motiva in fata lucrurilor pe
care altfel nu le-ar fi făcut. Dincolo de șmecheria băiatului, e capacitatea lui de a înțelege ființa umană, trasatura
pe care am regăsit-o și în cazul lui Nică, personajul din ”Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă.
În concluzie, consider că Tom este factorul structurant al discursului narativ, dobândind profunzime
prin relațiile create și acțiunile traversate înspre definirea unei personalități care rămâne în memoria cititorilor