Ilie Moromete este personajul principal al romanului avand totodata rolul de personaj

reflectat in primul volum completand perspectiva obiectiva a naratorului prin reflectii subiective.
Denumit de critica literara cel din urma taran el intruchipeaza chipul taranului patriarhal
caruiaii este specific infratirea cu pamantul ale carui roade ii asigura existenta de zi cu zi.
Modelul de la care porneste Marin Preda in costruirea personajului sau apartine realitati find chiar
tatal scriitorului despre care afirma ca i-a marcat existenta si i-sa imprimat adanc in constiinta.
Dincolo de datele realitati propriei familii autorul creaza un personaj exponential cu o persoana
aparte, intruchipand singurul taran cu inclinari filozofice din literatura romana.
Fire comunicativa si contemplativa, Moromete se exteriorizeaza in special prin ironie
remarcandu-se prin originalitate si inteligenta. Spectacolul vietii reprezinta pentru el o bucurie
imensa completata de placerea permanenta de a comunica Morometestatea pe stanoaga
podistei () dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva.. Discutiile din Poiana lui
Iocan reprezinta o hrana spirituala, indispensabila pentru a trece cu bine peste conflictele
familiale, Moromete avand nevoia permanenta de a dialoga cu cineva.
Dincolo de conflictele familiale superioritatea ii este recunoscuta pe deplin inclusiv prin
pozitia privilegiata pe care o ocupa la masa dominandu-I pe toti cu privirea. Aceasta trasatura
este accentuata si de afirmatia naratorului descopeream toti ca tatal avea ciudatul obicei de a
vedea lucruri care lor le scapau pe care ei nu le vedeau..
Complexitatea firii il transforma pe Moromete si existenta acestuia intr-un participand la
spectacolul vietii in care Moromete da dovada de multa disimulare si de un spirit al ironiei cei
confera un statut apare printre personajele din literatura romana de ex: la intrebarea puerila sau
naiva a lui Nila in legatura cu motivul pentru care trebuia taiat salcamul desi acesta era evident,
tatal ii raspunde sec : intr-adins asa ca sa se mire prostii !. Cu toate ca Nila nu intelege sensul
afirmatiei recunoaste indirect superioritatea tatalui si foloseste replica atunci cand este intrebat
de fratii lui de ce a doborat salcamul.
Disimularea este una dintre trasaturile definitorii ale personajului de ex: scena platii
fonciirei il prezinta pe actorul Moromete care foloseste arta teatrala ca tehnica de protest
impotriva impozitelor impuse de catre stat. Satisfactia amanari plati integrale a datoriei care I se
pare injusta se poate citii pe chipul lui Moromete cand opreste sechestrul bunurilor achitand o
parte din impozit. Aceasta trasatura care denota firea sucita a eroului este evidenta si in dialogul
cu vecinul sau Tudor Balosul, la intrebarea adresata lui Moromete daca vinde salcamul acesta ii
raspunde printr-o previziune asupra vremii care nu are in aparenta vreo legatura cu subiectul
discutiei Sa ti minte ca la noapte o sa ploua. In esenta acest raspuns este plin de complexitate
deoarece ploaia va contrivui la o recolta bogata iar din vanzarea graului Moromete spera sa-si
achite datoriile si astfel sa nu vanda salcamul.
Avand un profund simt al prop. Moromete pretuieste pamantul pe care-l detine ridicandu-l
la rangul de simbol al libertati sale si pe care nu vrea sa-l instraineze, pamantul reprezinta
unitate si echilibru familial o valoare materiala dar si una spirituala. Drama personajului este ca
baietii reprezinta o alta generatie, inteleg pamantul doar ca o valoare materiala si deplaseaza
accentul pe mijlocul de asigura a unui venit decent. Moromete desconsidera relatiile comerciale
dar nevoit find sa profeseze comertul nu se simte confortabil de acea baietii il invinuiesc ca nu
este capabil sa se descurce in afaceri. O alta trasatura este reflexivitatea firii lui Moromete
evidenta prin exprimarea gandurilor personajului sub forma monologului interior. Atunci cand nu
mai are cu cine vorbi sau cand constata ca nu are cine sa-l inteleaga Moromete se retrage in

gradina pentru a vorbi cu sine insusi. Aceasta capacitate superioara de a-si releva inteligenta
prin autoanaliza este evidenta in segventa analizari plecari baietiilor la Bucuresti. Ca orice tata el
nutreste sentimente paterne profunde pentru fii sai si nu poate accepta destramarea familiei si
de acea plecarea baietiilor ii lasa in suflet o tristete amara pentru ca Moromete a crezut in cei
apropiati dar care i-au inselat asteptarile.
Modalitatile de caracterizare utilizate in conturarea personajului sunt preponderent
indirecte, trasaturile acestuia reiesind din atitudinile comportamentul si limbajul personajului.
Caracterizarea directa este realizata atat de narator cat si de autocaracterizare. Naratorul
il prezinta astfel: Era cu 10 ani mai mare decat Catrina si acum avea acea varsta intre tinerete
si batranete cand numai nenorici sau bucuri mari mai pot schimba firea cuiva.. In mod sintetic
personajul se autocaracterizeaza la sfarsitul romanului dovedind o capacitate superioara de a-si
intelege propria drama: Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta.
Prin crearea personajului Ilie Moromete ca o replica a personajului Ion, Marin Preda
dovedeste ca taranul roman nu e stapanit doar de instincte asa cum se credea ci dimpotrica e
capabil de reactii sufletesti nebanuite.
In ceea ce priveste stilul, romanul se remarca prin limpezime, precizie, concizie si
anticalofilism. De asemenea scriitorul imbina stilul direct cu stilul indirect liber si construieste
personajele prin limbar, prin utilizarea ironiei si prin interventia oralitati.
De acea se poate spune ca Morometii este un mare roman, prin Originalitatea, tipoligie si
profunzimea creatiei cum afirma si criticul Eugen Simion.