„Moromeții” (de Marin Preda)

-caracterizarea
protagonistului-
Elev realizator: Bădilă Tabita Daniela
Clasa: a XII-a C
Profesor îndrumător: Cândea Tereza
Definiția personajului literar
Personajul literar reprezintă o instanță a comunicării narative, o plăsmuire a
imaginației autorului care există doar în planul ficțiunii, chiar dacă a avut un model în
realitate. Are un rol fundamental în creația literară, deoarece este cel care acționează în
textul narativ. Deși au fost numite „ființe de hârtie” de Roland Barthes, personajele reușesc
să-și impună identitatea, determinându-i deseori pe cititori să se identifice lor.

Personajul literar întruchipează un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice

și morale distincte puse în lumină de întâmplări, relații, vorbe și atitudini evidențiate pe
parcursul operei literare.
Marin Preda
Marin Preda se remarcă în istoria literaturii române prin faptul că se întoarce
la formula tradițională a romanului-cronică de familie realizat cu mijloace
stilistice moderne. În cea mai însemnată operă a sa, Moromeții, Preda
realizează o impresionantă frescă socială, situând în antiteză perioada
interbelică și cea de după război, surprinzând, așadar, un moment de
tranziție dramatică în plan național. Ilie Moromete este personajul
principal al primului volum și construcția lui suscită interes prin faptul că
sintetizează tot atâtea trăsături generice, cât și particulare. El este un
caracter proiectat prin însușiri tipice țăranului român și totodată prin
elemente care îl particularizează decisiv în planul literaturii noastre.
 Ca orice personaj literar, Ilie Moromete se
construiește pe baza a doi parametri intrinseci: ca
instanță a comunicării narative și ca referent
uman. Ca instanță a comunicării narative, Ilie
Moromete este personajul principal „rotund”
(Forster),  „tridimensional” (Booth). Ca referent
uman, Ilie Moromete beneficiază de caracterizare
directă și indirectă, având un statut social,
psihologic și moral bine determinat.
Statutul social derivat din ipostaza ontologică de „homo socialis” îl definește
pe Ilie Moromete care prezentând tipologia țăranului-filosof. De altfel,
Ilie Moromete este un personaj reprezentativ pentru un mod de viață
tradițional, dar și pentru o întreagă colectivitate umană. Conturat prin
mijloace artistice, Ilie Moromete este produsul exclusiv al mediului în
care trăiește. El reprezintă tipul țăranului mijlocaș,  căruia pământul îi
asigură certitudinea zilei de mâine, dar și libertatea de a avea alte
preocupări. Relevante în acest sens sunt: scena cinei care deschide
romanul și care-i conturează statutul de „pater familias” și scena
întâlnirii din poiana lui Iocan, care subliniază autoritatea pe care o are
protagonistul în cadrul comunității din care face parte.
 Surprins într-un moment de criză al
existenței sale, „când numai bucurii sau
necazuri prea mari mai pot schimba firea
omului”, protagonistul are un statut psihologic
bine determinat, ce rezidă din statutul
ontologic de „homo cogitans”. Portretul
prospografic este schematic realizat, căci
atenția naratorului se îndreaptă spre
portretizarea ethopeică, ce surprinde
complexitatea psihologică a acestui personaj
unic în spațiul literaturii române.
 Ilie Moromete este un țăran bine individualizat, dar care
sintetizează totodată mentalitatea lumii interbelice. Spirit
conservator, știe că singura valoare stabilă este pământul și că
unitatea familiei asigură bunăstarea. El nu trăiește însă cu
gândul la viitor, ci mai degrabă este prins în mirajul unei lumi
ce se stinge, așa cum precizează de la început scriitorul. Bucuria
de proprietar a lui Moromete se traduce printr-o atitudine de
stăpân fără griji, ceea ce face din el o autoritate inflexibilă în
cadrul familiei; chiar la începutul romanului, Preda introduce o
scenă care lămurește raporturile personajului cu familia: la masa
rotundă și scurtă a Moromeților, fiecare având un loc prestabilit.
În realitate, Moromete nu are un caracter inflexibil, ci
unul independent, iar manifestările sale ilustrează de
regulă conștiința libertății sale individuale și bucuria
de a se știi autonom economic. Independența
economică îi conferă siguranță și tihnă, și de aceea
Ilie Moromete trăiește într-o armonie specială cu
lumea. Cele mai multe din răutățile lui Moromete
provin din inteligență și din nevoia de spectacol,
tocmai pentru că știe să se bucure, iar pentru
această bucurie el se situează în centrul
lumii sale.
 Personajul este înzestrat cu fantezie și din acest motiv își inventează o lume
pe măsura sa. Își petrece serile pe podișca din fața porții, în speranța că va trece
cineva pe drum, căci lui îi place „să răspundă cu multe cuvinte” la salut, adică
știe că lumea este făcută din oameni, iar rostul ei este să facă din fiecare întâlnire
o bucurie. Moromete nu citește ziarul pentru știrile din el, ci pentru că așa are
prilejul să se arate oamenilor în modul său cel mai reprezentativ, vorbind despre
exact acele lucruri pe care ar vrea oamenii să le audă: demitizând informațiile
serioase de ziar și făcându-le accesibile prin glumă. Fantezia sa se completează
cu un spirit de aventură: „de fapt negustoria ca atare nu i-ar fi plăcut dacă
câștigul ar fi fost lipsit de peripeții.”
 În unele situații, personajul se distrează răutăcios, amânând
răspunsul, schimbând vorba, enervându-și interlocutorul.
Este modul lui Moromete de a-i dezaproba pe oamenii care
nu-i plac, unul dintre aceștia fiind vecinul său, Tudor Bălosu;
dar nici acesta nu se lasă mai prejos, îi răspunde cu aceeași
monedă, într-un cod știut doar de ei. Când Moromete evită
răspunsul categoric pe care trebuia să-l dea vecinului,
întrebând cu seninătate dacă avea să plouă, Bălosu îi
răspunde la fel de aberant, amintindu-i că a doua
zi se încasează taxele pe pământ. Reacția
lui Moromete este neașteptată: se
întristează brusc, se ridică și
pleacă fără un cuvânt.
 Autorul folosește diferite mijloace de caracterizare a protagonistului.
Caracterizarea directă făcută de narator dezvăluie un Moromete cu o
personalitate complexă, un lider al satului, care are o plăcere deosebită de a
sta de vorbă și de a medita; cea făcută de alte personaje pune în evidență
multe păreri diferite față de erou: Catrina se amuză de glumele lui, de cele
mai multe ori îi face reproșuri și crede că are sufletul negru de răutate și
tutun. Cocoșilă îl face prost, dar în realitate îl admiră și chiar îl invidiază
pentru că știa să găsească în ziar lucruri pe care el nu le vedea. Caracterizarea
indirectă este dedusă din faptele protagonistului, care dezvăluie mai multe
trăsături de caracter: Moromete este o fire fixă, se consideră superior
celorlalți, nu scapă nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalți, are tendința de a
domina și de a face ca lumea din jur să se miște după voința lui, are reacții
paradoxale: unde te aștepți să se supere, el se amuză.
 Moromete este un personaj emblematic, aflat,
odată cu lumea sa, la intersecția tuturor drumurilor
istorice, protejat de acel con atemporal fals, care îi
conferă ascendență spre cosmos. Încercând,
inconștient, să perceapă natura în mod metafizic,
kantian, Moromete se individualizează, devine
prototipul țăranului de la câmpie, cosmicizat, adus, ca
simbol, la proporții gigantice. Ion Rotaru afirma că
„Moromete rămâne în literatura noastră ca un
personaj monumental, întruchipare vie ieșită din pana
vie a unui mare artist al prozei.”
Mulțumesc pentru atenția
acordată!