Caracterizarea lui Ilie Moromete

Personajul este o categorie fundamentală a unei opere literare

alături de diegeză și conflict. Acesta mai este numit de Roland Barthes și
„ființă de hârtie” a cărei existențiă e limitată între paginile cărților.
Ilie Moromete, personajul principal al primului volum, totodată personaj
protagonist, real, pozitiv, rotund, tridimensional, reflector care ilustrează drama
inadaptabilului care se consumă pe scena societăţii rurale. Contrazice imaginea
tradiţională a ţăranului printr-o complexitate spirituală şi un farmec intelectual
care pot rivaliza cu orice personaj modern. Este foloseşte vorba ca pe o armă,
are o ironie bine disimulată, folosind un limbaj profund. El trăieşte cu două
iluzii: a stabilităţii familiei, pe care crede că o poate conduce autoritar şi iluzia
stabilităţii sociale, care va fi dărâmată de război.
Demn de semnalat e că lui Moromete îi repugnă atmosfera gregară, în
condiţii în care e constrâns s-o suporte. Omul se distinge prin capacitatea
raţională, şi cel mai bun prieten al său este cel mai sagace individ din sat,
Cocoşilă, cu care Moromete se poate antrena într-o adevărată beţie a minţii.
Ceea ce pare a fi confesie, moment de destindere, este doar ce înţelege
Moromete să ofere celor din jur, spectacolul inteligenţei sale.
Ilie Moromete este caracterizat direct in putine secvente ale romanului
,naratorul limitandu-se la a enunta trasaturi morale ale acestuia: „era tăcut”, „era
vesel”, „era tulburat”, în funcţie de motivele ce-i determinau starea, anunţând un
comportament neaşteptat. Catrina îl consideră leneş şi păcătos: „toată ziua stai
la drum şi bei tutun”, „ eşti mort după şedere şi tutun”. Pentru Cocoşilă,
prietenul lui cel mai bun, Moromete este „prost”, cuvântul rostit nefiind jignitor,
ba chiar acesta fiind amuzat de acest lucru. ,Cocosila avand obiceiul sa injure
mai mereu. Jupuitul il acuza pe acesta de rea vointa ,deoarece refuza sa-
si plateasca datoriile : „Rasă de om ca dumneata n-am mai pomenit!
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta
de Moromete doctorului, cu o sublima trufie a omului ce si-a respectat conditia
si menirea “Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si
dramatice prin care trece personajul: la inceput are placerea de a povesti cu
lumea, raspunzand in multe cuvinte la salutul oamenilor, ulterior este poreclit
“Mutul”, “nu se mai putea vorbi”. El este un disimulat, care vorbeste singur,
fiindca nu considera ca merita cineva sa-i asculte gandurile. Disimularea este o
reactie defensiva, ulterior devine o a doua natura a personajului, aratand
instrainarea tragica “Lui Moromete parca ii zburase mintea din cap”.
Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi
iubeste copiii, dar e mai bine sa-i tina din scurt. El se simte mandru si
dispretuitor fata de Balosu pe care il injura intotdeauna (in gand) pentru dorinta
de imbogatire, iar acesta simtind superioritatea vecinului sau, nu-si doreste
decat sa-l vada umilit. Se simte superior si nu-si poate stapani pornirea de a fi
ironic cu ceI care nu-l inteleg. Atitudinea de sef absolut al familiei este
subliniata in timpul cinei „Moromete statea parca deasupra tuturor.”
Caracterizarea indirecta prin gesturi tradeaza starile sale de meditatie
“Isi lasa fruntea in pamant si mersul i se incetini.” Supararea, linistea,
nedumerirea, veselia fortata, neputinta sunt prezente in comportamentul omului,
subliniate de gesturi si de o mimica expresiva.
Caracterizarea indirecta prin fapte a personajului reies din faptele
savarsite care sunt cele ale unui taran obisnuit cu familie si griji. El merge la
camp, dar nu se omoara cu munca, vorbeste cu vecinii, il viziteaza pe altul si isi
bate copiii cand acestia intrec masura. Important pentru acest taran nu este ceea
ce face, ci cum face sau cum le prezinta intamplarile celor care-l asculta.
Niciuna din faptele sale nu dovedeste graba, caci timpul are rabdare cu oamenii.
Caracterizarea indirecta prin idealuri si valori arata ca personajul are
o conceptie de viata parte, centrata pe ideea libertatii spirituale si considera ca
omul este dator sa tina la rostul si menirea lui, chiar daca este bun sau rau.
Personajul este considerat “cel din urma taran adevarat” de catre Nicolae
Manolescu.
In concluzie, caracterizarea lui Ilie Moromete demonstreaza ca
personajul are o complexitate care il aseamana cu un intelectual veritabil, fiind
considerat un taran filosof.