Caracterizare Moromete

INTRODUCERE

[Din eseu]

I.STATUT

Operă. Ilie Moromete este personaj principal, complex, tridimensional,

tipul țăranului român surprins în relația sa cu pământul și familia la trecerea
dinspre capitalism spre comunism, când are loc dispariția clasei țărănești
tradiționale. Eroul este inspirat după portretul lui Tudor Călărașu, tatăl autorului,
după cum mărturisește M. Preda: "Moromete este tatăl meu".

Social. Țăran de mijloc, el are pământ și vrea să-l păstreze ca pe o garanție a

supraviețuirii și a liniștii sale interioare. El este respectat în sat, fiind cel care
citește ziarul în poiana fierăriei și are ultimul cuvânt. Acesta se lasă așteptat ca o
vedetă spre nerăbdarea celorlalți săteni dornici să discute politică, dar este și temut
pentru ironiile sale. Personajul se confruntă cu probleme financiare, nefiind
conștient de gravitatea amânării datoriilor (impozitul și rata la bancă).

Familial. Moromete este autoritatea supremă într-o familie numeroasă în

care cei șase copii provin din două căsătorii. El trăiește o dramă a paternității, căci
nu este conștient de tensiunile din interiorul familiei, iar când fiii cei mari fug la
București, se întreabă unde a greșit și nu acceptă ideea că mai există și alt mod de
viață în afara celui tradițional.

Moral/Psihologic. S-a afirmat că romanul este cartea unui singur personaj,

nu pentru că celelalte nu ar fi bine realizate, ci pentru că Moromete acoperă totul
cu personalitatea sa "ca umbra unui copac mare". Pentru bărbații din sat există
două căi de suflet: drumul spre cârciumă și cel spre biserică, dar pentru Moromete
niciunul nu este o soluție. El împarte lumea în proști și deștepți, din ultima
categorie făcând parte el și încă vreo doi. Are obiceiul de a vorbi singur și spune ca
nu e nimeni capabil să-i înțeleagă gândurile. Fire contemplativă, eroul are o bogată
viață interioară, privește lumea ca pe un spectacol, este ironic și disimulează,
schimbând subiectul atunci când nu-i convine discuția. El crede cu mândrie că
toată viață a trăit independent și nu acceptă ideea că este "ultimul țăran din lume".
II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este bogata sa libertate

interioară.

O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este cea a cinei, prin
atitudinea și poziția membrilor familiei la masă. Întorși de la câmp sâmbătă seară,
ei se așază la masă și păstrează o tăcere apăsătoare. Nilă, Achim și Paraschiv stau
"umăr la umăr înghesuiți" spre ieșire, fapt ce ilustrează unitatea împotriva celorlalți
anticipând și fuga lor din sat, părăsirea definitivă a condiției de țăran. Moromete
stă pe pragul înalt al odăii, de unde "îi stăpânește pe toți cu privirea", fiind
autoritatea supremă în familie. Catrina stă pe jumătate întoarsă către vatră, gata să-i
servească pe ceilalți, sugerând condiția femeii în viața țărănească, și îi ține alături
pe Tita, Ilinca și Niculae, copii făcuți cu Moromete, ca și cum ar încerca să-i
protejeze. Niculae nu are scaun, stă direct pe pământ și este trimis cu oile zilnic,
deși el vrea să meargă la școală. Moromete nu este conștient de gravitatea
tensiunilor din familie, nu comunică, dar crede că ceilalți îl înțeleg și că lucrurile se
rezolvă de la sine.

O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena tăierii

salcâmului din spatele casei pentru a fi vândut lui Bălosu. Pământul înseamnă
garanția supraviețuirii, dar necesită și plata unui impozit, iar Moromete nu este
conștient de pericolul amânării datoriilor. El riscă să-i fie luate bunurile din
gospodărie, salcâmul fiind o soluție provizorie. Scena simbolică marchează
începutul destrămării familiei și a relațiilor din lumea satului. Momentul ales este
duminică dimineață înainte de răsărit pentru că lui Moromete nu-i place să dea
socoteală și preferă să-i pună pe ceilalți în fața faptului împlinit. Tăierea salcâmului
are loc pe fundalul sonor al bocetelor din cimitir, echivalente plânsului unui sat
întreg. Când Nilă întreabă de ce îl taie, Moromete răspunde cu ironie amară "ca să
se mire proștii", iar salcâmul se lasă greu doborât ca un dublu al lui Moromete ce
nu acceptă ideea că modul lui de viață a fost greșit. Reacția celorlalți este ilustrată
pentru lipsa de comunicare, căci toți întreabă într-un glas de ce a tăiat salcâmul și
doar Catrina pare să înțeleagă: "Chiar așa de rău am ajuns, Moromete?"

III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

 Un prim element de compoziție semnificativ îl reprezintă modalitățile de
caracterizare. Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și
indirect. Naratorul doar sugerează trăsăturile și dezvăluie un Moromete cu o
personalitate marcantă în lumea satului. Acesta afirmă că Moromete este la acea
vârstă când numai bucuriile și necazurile mari mai pot schimba un om.
Autocaracterizarea se realizează prin focalizare internă, libertatea interioară fiind
trăsătura lui definitorie. Acesta nu are spirit comercial, deseori disimulează, este
inteligent, iar la sfârșitul vieții își reafirmă libertatea interioară, spunându-i
doctorului cu mândrie: "Domnule,...eu întotdeauna am dus o viață independentă".
Catrina este gata să râdă la glumele lui, dar cel mai adesea îi face reproșuri că nu
merge la biserică și crede că are sufletul negru de răutate și tutun. Cocoșilă îl face
prost, dar în realitate îl admiră și chiar îl invidiază pentru că "știa să găsească în
ziar altfel de lucruri". Țugurlan distinge capacitatea lui de a contempla lucrurile în
liniște. Caracterizarea indirectă conturează un Moromete superior celorlalți care
vorbește singur deoarece "nimeni nu merită să-i asculte gândurile". El împarte
lumea în proști și deștepți, cei din urmă fiind foarte puțini. Mereu îi ironizează pe
ceilalți și are tendința de a domina, de a face ca lumea din jur să se miște după
voința lui. Eroul este un disimulat și are o inteligență recunoscută de toți și folosită
pentru înțelegerea adâncă a vieții. Ilie Moromete este un învins în lupta cu timpul
și istoria, dar și în planul familial, pentru că încercarea sa de a menține o viață
patriarhală se lovește de nevoia afirmării celei de ”a doua vârste” a civilizației
țărănești, reprezentată prin fiii cei mari. Criticul Eugen Simion observă:
"Originalitatea lui vine din modul în care un spirit inventiv transformă existența
într-un spectacol".

Un alt element de compoziție semnificativ îl reprezintă perspectiva

narativă, căci lumea este prezentată prin ochii acestui personaj unic în literatura
română. Perspectiva este "dindărăt", obiectivă, cu narator extradiegetic, auctorial
ce relatează fapte la persoană a treia fără să se implice în acțiune, focalizarea
neutră fiind dublată de focalizarea internă a personajului reflector, Ilie Moromete
în primul volum și Nicolae în volumul al doilea.

În concluzie, romanul surprinde un nou tip de țăran ce discută politică și

privește lumea ca pe un spectacol, iar acțiunea înfățișează o pagină tristă din istoria
poporului român ilustrând dispariția clasei țărănești tradiționale determinată de
instalarea comunismului.