Caracterizare Neculai Isac

de M. Sadoveanu
INTRODUCERE
[Din eseu]
I.STATUT

Operă. Neculai Isac este personajul principal, implicat în acțiune ca narator,

ce evocă o întâmplare semnificativă din viața lui, petrecută în urmă cu 25 de ani.
Eroul este un personaj realist, complex, având calități și defecte. Experiența tragică
îi marchează întreaga existență, de aceea se maturizează, își schimbă
comportamentul, fiind personaj tridimensional.

Social. El se ocupă cu negoțul de vinuri și are imașuri și oi în tinerețe, dar

este recunoscut de Comisul Ioniță ca vechi căpitan de mazâli. Este un om înstărit și
harnic, după cum mărturisește (“om nevrednic nu pot să spun c-am fost”).

Familial. Neculai este un aventurier căruia “îi plăceau ochii negrii” și pentru
care “bătea multe hotare”, astfel încât mama sa dădea acatiste pe la biserică să se
liniștească și să se așeze la casa lui, dar tatăl nu zicea nimic pentru că și el fusese la
fel în tinerețe.

Moral. Deși superficial, Neculai se comportă frumos cu Marga, îi face

complimente, este grijuliu și protector. Peste ani, el mărturisește că în tinerețe nu
cunoștea sufletul femeilor, de aceea n-a înțeles sacrificiul Margăi și a fugit pentru
a-și salva propria viață, gest care îl face să pară laș și egoist. Povestea întâmplării
este ca o mărturisire a vinovăției și o eliberare de fantomele trecutului: “Dumnezeu
m-a întors iarăși prin locurile acelei dureri”.

II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este spiritul aventuros și

romanțios, dar și incapacitatea de a prevedea urmările acțiunilor sale.
O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena întâlnirii
Margăi. Fata vine să îi arate ciubotele cumpărate cu banul dăruit, spre încântarea
lui Neculai. Acesta nu ține cont de etnia fetei, îi face complimente (“ești frumoasă
ca o duducuță”) și o invită la întâlnire, lângă fântâna dintre plopi. Sensibilitatea și
emoția fetei se observa pe chip: “vorba-i făcu mare plăcere; obrajii i se
îmbujorară”. Ea își subliniază condiția umilă (“sunt o biată fată de șatră”), dar este
încântată de atenția pe care i-o oferă Neculai.
O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena uciderii
Margăi. Fata îi dezvăluie complotul târziu, dorind să prelungească clipele de
fericire petrecute împreună și îi cere să fugă pentru a se salva. Neculai fuge fără să-
și imagineze că Marga trebuie protejată, dar țiganii îl prind. Urmează o luptă în
care își pierde ochiul și este salvat de oamenii de la han care îi sar în ajutor. Se
întoarce după Marga și vede sângele de pe colacul de piatră al fântânii, înțelegând
că fata a fost ucisă și aruncată în apă.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

Un prim element de compoziție este titlul, ce denumește la sens propriu

spațiul întâlnirii celor doi, unul retras, intim. Fântâna simbolizează cunoaștere și
autocunoaștere, oglindire a sinelui, apa fiind simbolul renașterii spirituale pentru
Marga, ce și-a depășit condiția prin jertfă. Plopul este simbolul singurătății și al
fragilității vieții, căci, așa cum spune Moș Leonte, “Nici fântâna și nici plopii nu
mai sunt, s-au dus ca toate ale lumii”. Doar Neculai Isac le vede încă, atunci când
stă cu privirea pierdută, “în neagra fântână a trecutului”.
Un alt element de compoziție îl reprezintă mijloacele de caracterizare.
Neculai Isac este caracterizat atât direct, cât și indirect, prin fapte, limbaj,
comportament, gesturi. Prezentarea lui este realizată de către naratorul principal
încă de la venirea la han. Este portretul unui bărbat trecut prin multe întâmplări ale
vieții: „Era un om ajuns la cărunțeală, dar se ținea drept și sprinten pe cal”, „arăta
încă frumusețe și bărbăție, deși ochiul drept stâns și închis îi dădea ceva trist și
straniu”. Vestimentația căpitanului reflectă statutul social, indicat de comisul
Ioniță, Neculai fiind un vechi căpitan de mazili. El se autocaracterizează ca o
persoană sociabilă („mie mi-a plăcut să beau vinul cu tovarășii”, „îmi sunteți toți
ca niște frați”), fiind de la început acceptat de cei de la han și considerat „om cum
ne place nouă”, însă folosește și cuvinte aspre, dintr-o perspectivă morală: „Eram
un om buiac și ticălos.” Tânărul Neculai Isac are defectele specifice vârstei:
neștiința (lipsa experienței de viață) și nesocotința (incapacitatea de a prevedea
urmările faptelor săvârșite).