Caracterizarea lui Neculai Isac

Personajul principal al operei “Fantana dintre plopi”, cea de-a patra povestire din volumul
“Hanul Ancutei” de Mihail Sadoveanu, este Neculai Isac, un “capitan de mazali”.
Acesta este prezentat din doua ipostaze: din punctul de vedere al naratorului-personaj, dar
si ca protagonist al propriei istorisiri din urma cu mai bine de douazeci si cinci de ani.
Astfel, Neculai Isac apare la Hanul Ancutei calare, invaluit in mister. Barbatul este
caracterizat de catre narator in mod direct “Era un om ajuns la carunteta, dar se tinea drept si
sprinten pe cal”, “arata inca frumuseta? si barbatie”
Apropiindu-se de oaspetii adunati in jurul focului, este recunoscut de Comisul Ionita de la
Draganesti ce ii poarta capitanului un profund respect, fiind prieteni in tinerete “acest mazal
de la ... [...] a fost un om cum nu erau multi in tara Moldovei”.
Neculai Isac incepe sa isi depene?, in fata audientei alcatuite din razesii si carausii ce
poposisera la han, comisul Ionita si Ancuta idila tragica pe care a trait-o pe acele meleaguri
cu mai bine de douazeci si cinci de ani in urma. Pe vremea aceea el se caracterizeaza ca fiind
“un om buiac? si ticalos caruia ii erau dragi femeile si bautura”. Mai mult decat atat, Neculai
dadea dovada de o adevarata profunzime a sufletului, traind fiecare poveste de dragoste cu
toata fiinta sa “clopotele [...] parca bateau in inima mea”.
Barbatul se indragosteste la prima vedere de Marga, o tiganca de optsprezece ani “Am
simtit in mine ceva fierbinte, parca as fi inghitit o bautura tare”
Povestea lor de dragoste nu dureaza decat doua zile, timp in care flacara iubirii arde intens
in inima protagonistului. Acesta e galant si seducator cu Marga “Credeam ca mi-i gaci cu
cine as dori sa ma-ntalnesc intr-un loc” si darnic, oferindu-i bani sa-si ia ciubotele si o
scurteica de vulpe.
Pentru a petrece cateva ceasuri alaturi de tanara, Neculai Isac strabate de doua ori calare
drumul dintre Pascani, locul unde ii livra vin impreuna cu mos Irimia si alti tovarasi unui
boier si fantana din apropierea hanului Ancutei.
Cea de-a doua intalnire a cuplului a avut un deznodamant tragic, Marga destainuindu-i prea
tarziu planul tiganilor de a-l jefui si ucide, folosind-o pe ea drept momeala. Capitanul
mazalilor e curajos si sigur pe sine “Eram tare in sa, aveam arme si nu ma temeam”,
pierzandu-si insa un ochi in confruntarea cu tiganii.
Marga e omorata si aruncata in fantana, iar Neculai e cuprins de regrete “parca gustam din
sangele imprastiat pe colacul fantanii” si de tristete la vederea oribilei privelisti. Acesta mai
resimte si in prezent durerea provocata de pierderea fetei, dovada acestei intamplari din trecut
fiind ochiul ranit.
Fiind o povestire, “Fantana dintre plopi” infatiseaza o naratiune subiectivizata, cu un
narator ce se identifica cu personajul si cu o perspectiva narativa la persoana I. Portretul lui
Neculai Isac, realizat indirect, este sugerat prin oralitatea stilului, acesta avand un un fel
ceremonios de a se adresa interlocutorilor si politicos atunci cand ii vorbeste Margai.
Timpurile verbale, prezent si trecut alterneaza, iar imperfectul realizeaza legatura dintre cele
doua planuri temporale. Statutul de personaj narator ii da capitanului puterea de a recrea prin
cuvant lumea disparuta a tineretii sale agitate, sub forma unui limbaj moldovenesc in care
abunda arhaismele si regionalismele. Interogatiile retorice sunt procedee prin care cititorul
traieste zbaterea naratorului personaj “Mi s-a parut? A fost o aratare?”