Caracterizarea lui Neculai Isac

Opera ,,Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu este o povestire publicat în

volumul ,,Hanul-Ancuței” în anul 1928. Se încadrează în perioada interbelică și aparține
curentului romantism întârziat și realism mitic. Mihail Sadoveanu este unul din cei mai
importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Volumul este o povestire în ramă, la fel ca ,,O mie și una de nopți” de , deoarece nouă
narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă narațiune, prin procedeul inserției. Titlul
volumului indică spațiul mitic unde se întâlnesc cei zece povestitori, ,,într-o toamnă aurie”.
Legătura dintre narațiuni este asigurată de tema povestirii, de ramă și de prezența unui povestitor
al narațiunii-cadru. ,,Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volum.
Opera este o povestire, deoarece este o narațiune subiectivizată, are un singur fir narativ,
evenimentele sunt relatate din perspectiva unui narator personaj al întâmplării, are o dimensiune
redusă și personaje relative puține.
Neculai Isac este naratorul-personaj și personajul central, care își asumă un dublu rol:
povestitorul matur și protagonsitul tânăr. Din punct de vedere social maturul Neculai Isac este
căpitan de mazili, ce înseamnă că este un om cu o stare materială bună, care este reflectată și de
vestimentația lui. Statutul social al lui Neculai este prezentat de către personajul comisul
Ioniță: ,,Nu ești domnia ta prietenul meu Neculai Isac, căpitan de mazili?”. Din punct de vedere
psihologic și moral el are calități și defecte. Defectele sale sunt lipsa de experienţă şi
incapacitatea de a prevedea consecințele faptelor făcute. Prima întâlnire cu ţiganii şi cu Marga
este relatată din perspectiva tânărului, care nu vede capcana din această întâmplare. Tânărul
crede că trăieşte etapele unei idile superficiale, dar este prins în capcana întinsă de ţigani.
Plăteşte nechibzuinţa sa cu lumina unui ochi. Scapă cu viaţă tot datorită tinereţii sale: calităţile
fizice. Dacă ar fi conştientizat valoarea atenționării fetei, sacrificiul ei, și pericolul în care se afla
fata, ar fi încercat să o protejeze. Conştiinţa se aprinde prea târziu, iar manifestările lui sunt
regretul şi autocondamnarea.
Tema principală a textului este iubirea dragică și imposibilă dintre Neculai Isac și
țigăncușa Marga. Între cei doi existau obstacole precum diferenţa de rang social, de etnie şi
religie, ce făceau acea iubire imposibilă.
O secvență semnificativă care reflectă naivitatea tânărului este când într-o toamnă târzie
el se întâlnește cu un grup de țigani care se scaldă. E întâmpinat de Hasanache, un bătrân
cerșetor, care o alungă fără succes din calea boierului pe Marga, o țigăncușă frumoasă de
optsprezece ani. Frumusețea fetei îl tulbură pe Neculai, el o tratează cu respect pe Marga,
vorbește frumos cu ea și fata se îndrăgostește de căpitan. Fata îl caută la han a doua zi pentru a-i
arăta ciuboțelele cumpărate cu banul primit, apoi tinerii petrec o noapte la fântâna dintre plopi.
O altă secvență semnificativă este a doua întâlnire a lui Neculai cu Marga. Îndrăgostită,
fata ăi mărturisește că Hasanache o trimisese la han ca să-l seducă, iar planul era ca țiganii să-l
omoară, furând banii de pe marfă. Deși este conștientă că vor omorî pentru că i-a trădat, fata îl
avertizează asupra pericolului. Din cauza atenționării fetei, căpitanul reușește să scape de țigani,
dar plătește nechibzuința sa cu lumina unui ochi. El se întoarce după Marga și vede sângele de pe
colacul de piatră al fântânii, înțelegând că fata a fost ucisă și aruncată în apă. Această este
importantă, deoarece ilustrează spiritul de sacrificiu al fetei, dar și superficialitatea lui Neculai
Isac. Acesta primește o lecție de viață și trăiește cu sentimentul vinovăției. El recunoaște că pe
atunci nu cunoștea sufletul femeilor și că întâmplarea l-a schimbat.
Un alt element important pentru construcția personajului sunt modalitățile de
caracterizare. Ele pot fi de două feluri: caracterizarea directă realizată de către narator, de către
alte personaje sau de autocaracterizare, și cea indirectă realizată prin fapte, limbaj, atitudini,
comportament și prin relațile cu alte personaje. Personajul principal, fiind și naratorul povestirii,
este caracterizat direct de autocaracterizare (,,pe atunci nu cunosteam ca acum sufletul femeilor”,
,,Eram un om buiac şi ticălos”) dar și de către alte personaje (Comisul Ioniță: ,,voinic si frumos -
si rau”, „bătea drumurile, căutându-şi dragostele”), iar indirect prin limbaj, comportament, fapte,
etc.
Un alt element important al textului este titlul. El denumește spațiul întâlnirii dintre
Neculai Isac și Marga. Titlul este format din două substantive semnificative: fântâna
simbolizează cunoaștere și autocunoaștere, oglindire a sinelui, apa fiind simbolul renașterii
spirituale pentru Marga, iar plopul este simbolul singurătății și al fragilității vieții, și fiind un
copac blestemat, prevestește finalul tragic al povestirii.
În concluzie, povestirea ,,Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu are caracter etic,
exemplar, deoarece relatează o întâmplare neobișnuită, o iubire tragică din tinerețe. Cei doi
îndrăgostiți sunt personaje construite în antiteză: fata capabilă de sacrificiu din iubire și tânărul
bogat, dar superficial.