Hanul Ancutei

Fantana dintre plopi

Eseu

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, traducator si om politic, s-a născut la Pașcani si a trăit 80
de ani . Mihail Sadoveanu este caracterizat de George Călinescu drept un realist cu viziune
romantică și un romantic care ofera detalii ca un realist. “El are realismul unui Balzac si
melancolia unui romantic”. Acesta a scris opere precum Baltagul, Fratii Jderi, Zodia
cancerului, Creanga de aur si Hanul Ancuței. Volumul „Hanu Ancuţei” a apărut la 1928, fiind
considerat de N. Manolescu „capodopera de la răscruce” („Sadoveanu sau Utopia
cărţii”).Textul marchează începutul etapei maturităţii creative a autorului, depăşirea fazei
incipiente (1904-1928), caracterizată prin paseism şi realism sentimental, prin naturalism
descriptiv şi romantism desuet.
Volumul Hanul Ancuței cuprinde nouă povestiri, narate la persoana I cu naratori subiectivi si
non-ominescienți. Temele abordate sunt diverse , de la iubire pana la problemele sociale .
“Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volum, fiind narată de Neculai Isac si având
ca temă iubirea tragică, sustinută in mare parte de diferențele etnice si sociale dintre cei doi
indragostiti.
Povestirea este specia genului epic , în proza în care autorul povestește o întamplare la care
a fost implicat direct sau al cărei mesager este limitat la un singur fapt epic. Are dimensiuni
cuprinse între schiță și nuvelă. Datorită structurii de povestire in rama , inceputul si finalul
narațiunii “Fantana dintre plopi” sunt duble. Astfel se pune accent pe distincția dintre timpul
narării si timpul narat. Povestirea începe cu un fragment din ramă in care se descrie sosirea
la un han a unui boier , pe care unul dintre calători îl cunoaște ca fiind Neculai Isac, prietenul
lui din tinerețe. Finalul are aceeași structură. Mai întai este prezentat sfârșitul povestirii lui
Isac in care se descoperă moartea Margăi, iar apoi se revine in prezent la regretul
personajului față de iubirea pierdută.
Fântâna dintre plopi poate fi încadrată în realism prin perspectiva obiectivă de la începutul
operei. Personajele pot fi caracterizate în legatura cu mediul în care trăiesc. Ele pot fi
caracterizate într-o anumită tipologie: Ancuța-tipul hangiței, Neculai Isac-tipul căpitanului.
Totodată povestirea este realistă și prin temă deoarece prezintă iubirea curmată tragic între
două personaje cu diferențe sociale majore. Tema este susținută de motive literare specifice
cum ar fi: îndragostirea la prima vedere, întalnirile pe ascuns, iubirea cu obstacole,
imposibilă si cea tragică. În același timp titlul indică locul întalnirii celor doi indrăgostiti, dar
si al sacrificiului fetei din iubire. Semnificația simbolică a fântânii cu patru plopi este aceea a
unui loc sacru, care nu-i protejează totuși pe îndrăgostiți. Apa fântânii se amesteca cu
sangele fetei ucise, iar in plan simbolic, iubirea cu moartea.
Ca în orice povestire, conflictul predominant este cel exterior, manifestat între protagonist si
țigani. Există însă in operă si un conflict interior reprezentat de alegerea Margăi între iubirea
față de Isac și datoria față de familie.

Constructia subiectului este simpla, secventele narative fiind legate prin inlantuire;
evenimentele se petrec pe parcursul a doar trei zile, iar momentele subiectului pot fi cu
usurință identificate. In drum spre Pascani, unde urma sa faca negot cu vinuri, Neculai Isac
poposeste la hanul Ancutei si , in timpul unei plibari prin imprejurimi, intalneste o satra de
tigani si o remarca dintre acestia pe Marga. A doua zi, Marga vine la han si il ademeneste la
fantana dintre plopi, unde cei doi petrec o noapte de dragoste. Desi Isac e nevoit sa plece
pentru o zi la Pascani, el revine, iar Marga, impresionata de faptul ca el isi respectase
promisiunea, ii marturiseste ca il tradase. Tiganii o trimisesera in padure pentru ca ei sa îl
poată tâlhari. Atunci cand tiganii ataca, Isac, desi e ranit la ochi, reuseste sa scape, dar,
reintorcandu-se cu oamenii lui in poiană, constata ca Marga fusese ucisa pentru tradare.
Constructia personajelor este specifica prozei lui Sadoveanu intrucat protagonistii sunt
prezentati fie in evolutie, fie sunt fiinte pasionale capabile de sacrificiu. Desi statutul social al
protagonistului este cert, el fiind negustor de mazili, totusi statutul sau psihologic nu este
bine conturat deoarece lipseste conflictul interior. Personajul este privit in evolutie
deoarece sacrificiul Margai il ajuta sa se maturizeze si sa inteleaga faptul ca iubirea nu
trebuie privita superficial. Chiar daca accentul nu cade pe individualizarea personajelor,
constructia personajelor este facuta complex, protagonistul trecând printr-o întreagă
evoluție. Neculai Isac este caracterizat direct prin toate cele trei mijloace: autocaracterizare
(“eram un om buiac si ticălos”), caracterizare directa facuta de narator (“era un om ajuns la
cărunțeală...” , “arata încă frumusețe si barbăție”) și cea facută de alte personaje (“frumos si
voinic , dar rau”). Caracterizarea indirecta se realizeaza prin mijloace traditionale, mai ales
pe baza faptelor si vorbelor personajelor. Astfel, portretul moral al lui Isac intruneste
trasaturi precum curajul (in scena confruntarii cu tiganii), loialitate (isi tine promisiunea de a
se intoarce la Marga), si naivitate (cade in capcana intinsa de tigani). Relatia dintre Isac si
Marga este surprinzatoare deoarece maturizarea fiecarui personaj contrazice incadrarea
intr-un statut social. Asadar, desi Marga este o tiganca saraca, se dovedeste mult mai
matura si este capabila de sacrificii pe cand Isac trateaza iubirea cu superficialitate. O scena
ilustrativa pentru conturarea acestei relatii este cea din final, in care Marga ii face crunta
marturisire.
Limbajul este colocvial, presarat cu regionalisme, iar stilul este calofil.

In concluzie, „Fantana dintre plopi” se incadreaza in specia epica povestire deoarece

nareaza un singur episod/eveniment din viata unor personaje, are timp limitat, iar accentul
cade pe constructia subiectului, nu pe cea a personajului.