Basmul

Basmul
Basmul (din sl. basn: nscocire, scornire), numit i poveste, este alturi de
povestire, snoav i legend, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale,
semnalat nc din antichitate, rspndit ntr-un numr enorm de variante la toate
popoarele.
Indiferent de tip, basmul difer de restul scrierilor fantastice, precum
nuvela, prin aceea c prezint evenimente i personaje ce posed caracteristici
supranaturale, fr a pretinde c acestea sunt reale sau seamn cu realitatea,
miraculosul din basme purtnd, astfel, numele de fabulos i reprezentnd, de fapt,
un fantastic convenional, previzibil, ce vine n contrast cu fantasticul autentic
modern, unde desfurarea epic i fenomenele prezentate sunt imprevizibile,
insolite i se manifest n realitatea cotidian, drept o continuare a ei.
Origini
Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind:
teoria mitologic, teoria antropologic, teoria ritualist i teoria indianist. Mitul,
istoria sacr, nscris n timpul "circular, reversibil i recuperabil", vorbete despre
zei, despre fiine fantastice cu abiliti pentru cltorii cosmice i terestre. Basmul
induce i ideea de lume repetabil, existent n tipare arhaice, atemporale, nc de
la nceputul nceputurilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori
n urm; la fel, petele de snge de pe batist pot arta c fratele de cruce este
mort. PLntele pot adposti copii: un dafin are n el o fat care iese doar noaptea
pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii alearg dup carne de om sau o miros de
departe cnd se ntorc acas i arunc buzduganul de la distan. Unele pedepse,
cum ar fi aceea a decapita persoana i a o arde, aruncnd cenua n patru direcii,
sunt de cert inspiraie arhaic, din comunitile primitive. [1]
Relaia dintre basm i mit a fost stabilit de fraii Grimm, de Wesselski i
de Propp: basmul are ca surs cert de inspiraie mitul, iar cele dou specii au
existat de la nceput la popoarele arhaice, uneori confundndu-se. Cu timpul, ns,
mitul a pierdut importana pe care o avea prin degradarea sacrului i transformarea
lui n profan[2], zeii i eroii mitici fiind nlocuii cu personaje umane, cu puteri ns
supranaturale, n basmul fantastic, sau cu personaje comune, n cel nuvelistic. Pe
aceast pant a desacralizrii, zeitatea suprem a pdurii devine Strmb-Lemne,
adic un personaj cu puteri specifice mediului n care triete; foarte butor, devine
Setil, n timp ce zeul ubicuu, uriaul care pete de pe un munte pe altul, devine
Munte Vnt, avnd capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lun i cu
capul sub un stejar, caliti pe care le ntalnim la Psri-Li-Lungil. Teoriile
moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multipl, de influenele
reciproce, ca i de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.

Clasificare
Dup caracteristicile personajelor, specificul i tematica aciunii,
predominana elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de via, basmele
se clasific n
-fantastice, cele mai semnificative i mai rspndite, desprinse de regul din
mit, cu o pregnan a fenomenelor miraculoase,
-animaliere, provenite din dezvoltarea narativ a legendelor totemice despre
animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,
-nuvelistice, avnd ca punct de pornire snoava, n naraiune semnalndu-se o
puternic inserie a aspectelor reale, concrete de via.
Dup autor, basmele pot fi :
-populare, creaie a colectivitii anonime,
-culte, creaie a unui autor cunoscut.
Basmul fantastic
Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme ndeprtat, in illo
tempore, cnd a umblat Dumnzu cu Sfntu Ptru p Pmnt, cnd erau viteji cu
uriei, adic ntr-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute ntr-un timp
att de ndeprtat i insondabil chiar cu percepia omului modern, exist
accepiunea: "nu credea nimenea, toat lumea vede c-s bazme de pierdut vremea,
poate copiii tia mai mici cred c-aa o fost. Nu, ce s crezi n minciuni? Niciodat no existat oameni care s cread, chiar dac n-o tiut carte." Insera n timpul mitic
este dat de formule iniiale i finale, care fixeaz timpul narativ n care se
proiecteaz aciunea, iar la sfrit nchide aceast bucl temporal, prin revenirea
n timpul real.
Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive i dezvoltate,
preciznd i atitudinea naratorului fa de faptele povestite i caracterul lor
miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal:
"A fost odat ca niciodat; c, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cnd fcea
ploporul pere i rchita micunele; de cnd se bteau urii n coade; de cnd se luau
de gt lupii cu mieii de se srutau nfrindu-se; de cnd se potcovea puricele la un
picior cu nouzeci i nou de oca de fier i s-arunca n slava cerului de ne aducea
poveti: De cnd scria musca pe perete,/ Mai mincionos cine nu crede."[3]. Sau o
formul de final: "Iar eu, isprvind povestea, nclecai p-o ea i v spusei
dumneavoastr aa; nclecai p-un fus, s fie de minciun cui a spus; nclecai p-o
lingur scurt, s nu mai atepte nimica de la mine cine-ascult; iar desclecnd de
dup ea, atept un baci de la cine mi-o da: Basm bsmuit,/Gura i-a trosnit,/i cu
lucruri bune i s-a umplut".[4] Formulele mediane menin discursul narativ n acelai
timp al fabulei, fcnd conexiunea ntre secvenele narative, artnd durata,
continuitatea, deplasarea fr sfrit: "i se luptar,/ i se luptar,/ Zi de var
pn sear" sau "Zi de var/ Pn sear,/ Cale lung,/ S-i ajung."

Basmul nuvelistic
Basmul nuvelistic este o naraiune cu caracter general, n care eroul este
urmrit din copilrie pn la o vrst a mplinirii n via. Din om simplu, el ajunge
mprat sau dobndete alte mriri. Eroul combin, n acest tip de basm, inteligena
cu viclenia, reuind, n cele din urm, s depeasc orice ntmplare potrivnic. Din
punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent dect basmul
fantastic, marcnd i o anume demitizare a personajului[5], care este ales din lumea
comun. n literatura romn, basme nuvelistice populare sunt cele cu Pcal, Biet
Srac, iar, de exemplu, basm cult este Dnil Prepeleac, de Ion Creang.
Basmul cult
Paralel cu eforturile de fixare n scris a basmului popular, apare basmul cult,
care preia motivele i tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegtorii de folclor
devin povestitori, ca n cazul lui Petre Ispirescu, care actualizeaz i recreeaz
basmul, pstrnd funciile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar
adugnd o tent uor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livreasc.
Scriitorii devin ei nii autori de basme, cunoscui fiind Nicolae Filimon, Alexandru
Odobescu, Ion Creang, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu
tefnescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu.
Basmul cult, mplinit printr-o inserie expresiv specific stilului marilor
scriitori, i armonizeaz structurile narative, dobndind unitate i fluen
discursiv, prelund viziunea scriitorului i integrnd teme i motive caracteristice
ale operei acestuia. Scriitorul respect de regul structura i tipologia basmului
popular, dar poate aduce modificri ale viziunii naratorului, alternnd persoana a
treia cu persoana nti i a doua, crend o comunicare mai direct cu cititorul i
dnd uneori o nuan subiectiv expunerii faptelor. n acelai timp, se pot identifica
particulariti ale stilului, modaliti portretistice i motive proprii autorului n
scenariul basmului, care i confer originalitate i atractivitate.
Basmul cult estompeaz de cele mai multe ori miraculosul i fantasticul,
dndu-le o mai mare verosimilitate, i n acelai timp reduce caracterul convenional
al unor secvene narative, adaugndu-le semnificaii i efecte specifice literaturii
culte.
G. Calinescu numea basmul cult astfel:
Basmul este [] o oglindire a vietii in moduri fabuloase. Basmul e un gen
vast, depasind cu mult romanu, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc.
Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice,
animale. [] Cand dintro naratiune lipsesc acesti eroi himerici, navem de a face cu
un basm.
Basmul a aparut in epica populara, ulterior patrunzand si in literatura culta
(in sec. al XIX-lea, in perioada de afirmare a esteticii romantice). Specie a epicii
(culte), naratiune ampla, implicand supranaturalul sau fabulosul.Personajele (oameni,
dar si fiinte himerice) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in

diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie, de obicei, prin victoria
fortelor binelui. Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale
fabuloase sau obiecte magice si se confrunta cu un adversar (antagonistul). Eroul
poate avea trasaturi omenesti, dar si puteri supra naturale (de exemplu, capacitatea
de a se metamorfoza). Clasificarea sau functiile personajelor, prin raportare la erou
(in basmul popular): raufacatori (produc o dauna care trebuie corectata de erou),
donatori sau furnizori (personaje intalnite intamplator de erau, care ii daruiesc un
obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispozitia eroului care
duce la bun sfarsit o sarcina, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului maturizarii de
catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului:
situatia initiala de echilibru, intriga (evenimentul care deregleaza echilibrul initial),
actiunea de restabilire a echilibrului (calatoria eroului, aparitia donatorului si
ajutoarelor, trecerea probelor), deznodamantul (refacerea echilibrumul, rasplata
eroului si pedepsirea rau facatorului).
In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar
reorganizeaza evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului
sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea
ce confera oralitate stilului. Particularitatile basmului cult:
-clisee compozitionale: formule tipice (initiale, mediane, finale);
-motive narative diverse: calatoria, lupta, victoria eroului, probele depasite,
demascara si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului etc.;
-specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) si spatiale (taramul
acesta si taramul celalalt) sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;
-stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
-cifre magice, simbolice;
-obiecte miraculoase;
-intrepatrunderea planurilor real fabulos; fabulosul este tratat in mod
realist;
-conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a
supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile.
Teoria basmelor
Toate basmele din lume corespund unui set de scheme narative arhetipale. O
clasificare extrem de precis a fost realizat n 1910 de folcloristul finlandez Antti
Aarne (1867-1925), completat mai apoi de un american, de Stith Thompson.
Clasificarea Aarne-Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme.
Folcloristul rus Vladimir Propp n studiul Morfologia basmului a aprofundat
structura naratologic a basmelor populare ruseti. Pornind de la clasificarea sa
formalitii rui au dezvoltat naratologia, o tiin care studiaz elementele din care
sunt alctuite naraiunile.

Basmul popular Vs Basmul

cult
Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei
n proza, n care personajele nzestrate cu puteri supranaturale, traseaza ntmplari
fantastice, fortele binelui nvingndu-le pe cele ale raului pentru afirmarea
adevarului si a dreptatii.
Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei n
cadrul unor opere originale, n care elementele folclorice caracteristice speciei se
asociaza celor proprii operei unui scriitor. n plus, n basmul cult se pune mai mult
accentul pe atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.
Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte
comune, dar si caracteristici particulare care sunt specifice fiecarui autor. Asadar
prima deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut. Autorul basmului cult
"Povestea lui Harap Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale
basmului popular, nsa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de
originalitate si stil.
Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea
finala prezente si n basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla
dect n basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza
conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii
: " Amu cica era odata ". n formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor
ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul
acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bntuite de razboaie
grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte ncurcate, si de
aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se
ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze,
acesta fiind rolul eroului. Tot n incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se
si schitndu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa
ncep a depana firul povestirii".
De asemenea si formula finala este mai ampla dect n basmele populare si
subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta:
Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuvntat Harap
Alb, mpreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani n
buzunariu", care este un personaj al spatiului real. n acest final se eternizeaza
momentul : " si-a tinut veselia ani ntregi, si acum mai tine nca", la fel ca n basmele
populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a
acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are
bani, bea si mannca, iar cine nu, se uita si rabda."

Desi n esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta
structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor
subiectului. Expozitiunea sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala,
intriga corespunde dezechilibrarii situatiei care n basm este constituita de sosirea
scrisorii. Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii
precum : plecarea eroului, formularea unei interdictii, ntlnirea cu raufacatorului si
probele curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este
corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodamntul rasplatirii eroului si
nuntii.
Basmul cult este mult mai complex dect cel popular datorita faptului ca
autorul intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta
intervine la nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara,
padure, ostrov, pod) dnd un aer realist basmului, dar imprima si o doza de
generalitate prin repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " ntr-o
tara ".
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult
presupune mbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla
forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din
convorbiri sau introduce n povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu).
Naratiunea este dramatizata prin dialog care i da un ritm alert. Dialogul are o dubla
functie, de a aduce actiunile n fata cititorului (ca n teatru) si de a caracteriza
personajele indirect.
Fantasticul este prezent si n basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la nivelul
personajelor : Spnul care are capacitatea de a-si schimba nfatisarea, Sfnta
Duminica care se transforma n aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si
vorbeste, fiica mparatului Ros care se preface n pasare. Creanga particularizeaza
basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul popular si
reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate dintre
parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si
invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.
Introducerea realismului n acest basm se face prin prezentarea istoriei lui
Harap Alb. Acest aspect este prefigurat nca din titlu, acesta fiind diferit de
celelalte titluri de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, facnd legatura cu
povestirea, istorisirea si avansnd nota puternic realista. Astfel basmul devine mai
complex, eroul parcurgnd un drum initiatic si trecnd mai multe obstacole dect
eroii din basmele populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este
cel mai mic dintre frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere
supranaturala si nici o calitate specifica unui erou de basm, la nceput el avnd un
statut de antierou.
Ca n orice basm, si n acest basm eroul are ajutoare, nsa aici toate
personajele adjuvante au un rol important n initierea lui Harap Alb, el neputnd

trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sfnta Duminica,
cei cinci monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a
furnicilor), obiecte miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de
mar).
" Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi " (G.
Calinescu). Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane : Spnul
este tipul impostorului, Sfnta Duminica reprezinta ntelepciunea sateasca data de
vrsta.
Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de
toate cu capul teafar ca norocul te ajuta", credinta n destin(noroc) si n Dumnezeu:
"nu e dupa cum gndeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza
actiunea ntr-un spatiu geografic, prezent n majoritatea operelor lui Creanga prin
regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.
O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este
introducerea comicului n basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii,
opera lui Creanga este un hohot de rs(...)este rsul tonic al taranului cu conceptie
optimista de viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai multe
forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea
sufixului augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata intra buluc n
ograda, tussese, Harap Alb nainte si ceilalti n urma, care de care mai chipos si
mai mbracat , de sa triau atele si curgeau oghelele dupa dnsii, parca erau oastea
lui Papuc Hogea Hogegaru."
"Rsul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in
comicul personajelor(...)ngrosndu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea
diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii,
proverbe si locutiuni formnd o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac
sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa
consta n specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza ntr-un anumit
fel, plin de umor, participnd la desfasurarea actiunii, mimnd, comentnd, facnd
aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet, trebuie unul fara
de lege. si gndesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de hac.(...) Dar iar ma
ntorc si zic: mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj:
regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " crmpotit ", "a gabui", locutiuni si expresii
idiomatice: "Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii
subordonate se mbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic
slujesti, la calic rami", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze,
fiind puternic scosi n evidenta fata de restul enuntului."(G.I.
Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind "ntotdeauna
urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.": "poate sa-ti iasa n cale vreun
iepure, ceva...si popc! M-oi trezi cu tine acasa", "spnul face tranc! capacul pe gura
fntnii."

"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, sugernd uneori

miscari ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai
concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog,
foc de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa
zic?", invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai
neasteptat in "Povestea lui Harap Alb", n care ar trebui sa predomine miraculosul
si irealitatea."(G Calinescu)