Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea

Prof. Oana-Gabriela Agache

NUVELA

I.Disocieri teoretice:
• Cuvântul nuvela provine din franţuzescul nouvelle, italienescul novella şi se poate traduce prin
sensul noutate.
• Se poate defini, începând cu secolele al XIV-lea şi al XV-lea, ca naraţiune în proză, uneori în
versuri (La Fontaine – „Nuvele în versuri”), cu un singur fir epic, urmărind un conflict unic, concentrat;
personajele, nu prea numeroase, sunt caracterizate succint în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea
acţiunii.
• Trăsăturile importante ale acestei specii:
- fapte verosimile;
- un singur conflict;
- intrigă riguros construită;
- tendinţă spre obiectivare;
- accentul pus mai mult pe definirea personajului (elemente biografice, mediu ambant, motivarea
reacţiilor psihologice) decât pe acţiune;
- faţă de povestire, nuvela păstrează o mai puternică legătură cu realitatea.
• Privită în diacronie
• Deşi precursor al nuvelei a fost considerat Aristide din Milet, în sensul actual al termenului ea este o
creaţie a Renaşterii italiene (Giovanni Boccaccio, Franco Sachetti, Matteo Bandello), franceze
(Marguerite de Navarre – „Heptameronul”) şi spaniole (Miguel de Cervantes – „Nuvele exemplare”). În
secolul al XIX-lea, dezvoltându-se pe linia romantismului (Hoffmann, Edgar Allan Poe), a realismului şi
naturalismului, nuvela atinge maturitatea artistică prin Guy de Maupassant, Anton P. Cehov, Nikolai V.
Gogol. În secolul al XX-ea specia este reprezentată prin: Thoman Mann, Luigi Pirandello, Ernest M.
Hemingway ş. a.
• Nuvela românească a apărut în perioada paşoptistă (1830-1860), articulând valoric influenţele
culturale europene cu nevoia de originalitate exprimată de Mihail Kogălniceanu în revista „Dacia literară".
Primii autori precum Costache Negruzzi, Al. Odobescu, Nicolae Filimon au scris nuvele istorice şi
romantice, ulterior (perioada Junimii), I. L. Caragiale, Ion Creangă, Minai Eminescu, Ioan Slavici şi
continuând cu Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Al. Macedonski (sfârşitul secolului al XIX-lea) au
contribuit la îmbogăţirea tematică a nuvelei, la perfecţionarea construcţiei personajului şi a subiectului, la
formarea unor structuri narative proprii. în secolul al XX-lea, nuvela românească este ilustrată de L.
Rebreanu, M. Eliade, M. Preda, Fănuş Neagu, Marin Preda ş.a.
II. Tipologia nuvelei româneşti şi ilustrarea ei prin opere semnificative:
• în funcţie de temă, nuvela poate fi:
- istorică - ex. Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi, Doamna Chiajna de Al. Odobescu;
- psihologică - ex. Moara cu noroc de Ioan Slavici, În vreme de de război de I. L. Caragiale;
- socială - ex. Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, de Nicolae Filimon ş. a.
• în funcţie de curentul literar:
- romantică - ex. Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu;
- realistă - ex. Moara cu noroc, Popa Tanda, Comoara, Pădureanca, de Ioan Slavici
- naturalistă - ex. Păcat, O făclie de Paşte şi În vreme de război, de I. L. Caragiale, Între coteţe şi
Nicu Dereanu, de Alexandru Macedonski; Zobie, Milogul, Trubadurul, de Barbu Ştefănescu
Delavrancea;
• în funcţie de raportul realitate-ficţiune:
- realistă: ex. Moara cu noroc de Ioan Slavici
- fantastică: Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu.