Fântâna dintre plopi

Publicat in 1928, volumul „Hanu-Ancutei” aduna laolalta elementele intalnite in povestirile

anterioare: lumea satului, natura, iubrea, legenda. „Hanul Ancutei” are forma povestirii in rama, la fel
„Decameronul” lui Boccaccio sau „O mie si una de nopti”, deoarece noua naratiuni de sine statatoare sunt
incadrate intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei. Titlul volumului indica spatiul mitic unde se
intalnesc cei zece povestitori, „intr-o toamna aurie”. Legatura dintre naratiuni este asigurata de tema
povestirii, de rama si de prezenta unui povestitor al naratiunii-cadru.
Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative. Cei zece naratori relateaza din
diferite perspectie, au rol de personaje in naratiunea-cadru si, pe rand, de ascultatori ai celorlalti
povestitori. Ei apartin unor categorii sociale diferite: comisul Ionita („Iapa lui Vodă”), calugarul Gherman
(„Haralambie”) , mos Leonte Zodierul(„Balaurul”), capitanul de mazili Neculai Isac („Fantana dintre
plopi”), Ienache Coropcarul („Cealalta Ancuță”), ciobanul („Județ al sarmanilor”), negustorul Dămian
Cristișor („Negustor lipscan”), orbul rapsod si calic („Orb sarac”), matusa Salomia si Zaharia fântânarul
(„Istorisirea Zahariei fântânarul”).
Naratiunea-cadru este rasfirata de-a lungul intregului text si face legatura intre cele noua povestiri.
Incipitul ei fixeaza coordonatele spatio-temporale, cadrul intalnirii povestitorilor si tema volumului: „Intr-
o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanu-Ancuței”. Coorodonatele actiunii sadoveniene sunt
caracterizate de atemporalitate („intr-o departata vreme, demult”), iar spatiul este unul mitic, o imagine a
paradisului pierdut. Asezat la rascruce de drumuri (destine), hanul este ocrotitor ca o cetate: „Avea niste
ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele. In cuprinsul lui se
puteau oploși oameni, vite si carute si habar n-aveai dinspre partea hotilor”. Zidurile hanului-cetate au
valoarea simbolica a granitelor intre lumea realului si lumea povestirii, iar hanul este un topos al
povestirii.
Viziunea despre lume incadreaza volumul realismului mitic prin impresia de fabulos produsa de
actul narării, de plasarea intamplarilor intr-un trecut neprecizat si prin veridicitatea aspectelor sociale
infatisate. Aproape toate povestirile se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind
evocarea unei lumi apuse, a „celeilalte Ancuțe”.
Povestirea este o naratiune subiectivizata (relatarea e facuta din unghiul povestitorului, implicat ca
protagonist al intamplarii), redusa la un singur fapt epic si focalizata asupra actiunii, de unde caracaterul
etic, exemplar. Relatia narator-receptor presupune oralitate, ceremonial, atmosfera. Atmosfera povestirii
tine de modul in care naratorul intretine suspansul pe parcursul povestirii, pentru a capta atentia si
interesul ascultatorilor/cititorului.
„Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volum, in care un narator subiectiv, Neculai Isac,
evoca o trista povestire de iubire, o initiere ratată, traita de el in tinerete, in urma cu peste douazeci si
cinci de ani, „pe aceste meleaguri”. Tema povestirii este iubirea tragica dintre capitanul Neculai Isac si
țigăncușa Marga.
Perspectiva narativa este subiectiva. Capitanul de mazili, Neculai Isac, este personajul-narator al
povestirii. Deoarece relateaza o intamplare din tinerete, el isi asuma un dublu rol: pe acela de povestitor
matur si, deopotriva, de protagonist (tanarul nesabuit). Maturul Neculai Isac este capitan de mazili.
Tanarul Neculai Isac fusese vrednic si bogat, dar nestatornic.
Naratiunea subiectiva la persoana I implica doua planuri temporale: reprezentarea evenimentelor
traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor din perspectiva maturitatii (timpul nararii).
Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul dintre
ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei.
Titlul indica locul intalnirii celor doi indragostiti, dar si al sacrificiului fetei din iubire. Plopul este
simbolul singuratatii, iar numarul patru, nefast. Fantana este simbol al iubirii murdarite de sangele fetei
ucise.
Din punctul de vedere al compozitiei, prin tehnica povestirii in ramă, se disting doua secvente:
rama si povestirea propriu-zisa.
Secventa-rama cu care se deschide povestirea „Fantana dintre plopi” este realizata din perspectiva
supranaratorului, care introduce un nou povestitor, un călăreț care „parca venea spre noi de demult, de pe
departate taramuri”. Secventa introductiva il aduce in prim-plan pe cel de-al patrulea narator, care este
intampinat de prietenul sau din tinerete, comisul Ioniță, si introdus in grupul celorlalti povestitori.
Dialogul lor si portretul capitanului de mazili Neculai Isac, „om ajuns la cărunteță, dar se tinea drept si
sprinten pe cal. [...] Obrazu-i smad [...] cu nas vulturesc arăta inca frumuseță și bărbăție, desi ochiul drept
stâns si închis îi dădea ceva trist si straniu”, captează atentia ascultatorilor si determina atmosfera de
asteptare a unei povestiri despre „o intamplare năprasnică”, „de demult”, care sa lamureasca unde si-a
pierdut un ochi. Oralitatea stilului se realizeaza cu formule de adresare directa, menite sa intretina atentia
ascultatorilor si cu expresii din limbajul popular. Ceremonialul povestirii consta in faptul ca dialogul
intial presupune un sistem de conventii (aparitia povestitorului, pretextul are declanseaza povestirea,
formulele de adresare: „prea cinstite capitane Neculai”, „iubitilor prietini” etc.). Naratorul se adreseaza
interlocutorilor intr-un mod ceremonios, adecvat rangului sau nobil: „domnilor si fratilor, ascultati ce mi
s-a intamplat...”, iar ascultatorii intervin in final cu intrebari, reflectii, comentarii.
Povestirea propriu-zisa cuprinde intamplarea neobisnuita pe care o nareaza capitanul, „o poveste
infricosata”, avand ca tema iubirea tragica.
Timpul si spatiul actiunii plaseaza povestirea in planul evocarii. Naratorul relateaza ascultatorilor o
intamplare traita de el in tinerete, in urma cu peste douazeci si cinci de ani, „pe aceste meleaguri”, la
fantana dintre patru plopi, in apropierea hanului, dar revine la timpul prezent, al maturitatii, prin unele
comentarii si autoaprecieri.
Actiunea se deruleaza alert, pentru a mentine suspanul, iar secventele narative sunt dispuse
cronologic, prin inlantuire.
Conflictul consta in incercarea lui Hasanache si a fratilor lui de a-l atrage pe tanarul necugetat intr-
o cursa, cu ajutorul fetei, spre a-l ucide si a-l jefui. Tanarul este salvat de iubirea tigancusei, dar intaplarea
il schimba definitiv: pierde un ochi si ramane cu regretul provocat de propria nechibzuinta.
Limbajul naratorului valorifica registrul popular,arhaic („mazili”) si regional („imaș”, „roşă”).
Limbajul personajelor indica diferenta sociala dintre capitan si ceata lui Hasanache.
Constructia personajelor principale valorifica antitezele. Personajele sunt caracterizate in mod
direct, de narator, si indirect, prin fapte,limbaj,comportament,gesturi,vestimentatie,statul social.
Momentele subiectului evidentiaza tema- iubirea tragica dintre Neculai Isac si tigancusa Marga.
Intr-o toamna, tanarul Neculai Isac duce vinuri in tinutul Sucevei si face popas la Hanu Ancutei
(expozitiunea). Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, intalneste un grup de tigani care se scalda.
E intampinat de Hasanache, un batran cersetor, care o alunga fara succes din calea boierului pe Marga, o
tigancusa de optsprezece ani. Frumusetea ei il tulbură pe Neculai si le da celor doi cate un ban de argint
(intriga).
Fata il cauta la han a doua zi pentru a-i arata ciubotelele cumparate cu banul primit. Apoi tinerii
petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi promit o noua intalnire de dragoste la intoarcerea lui de la
Pașcani, unde mergea sa-si vanda marfa. A doua intalnire la fantana are un final tragic. Indragostita, fata
ii marturiseste ca Hasanache o trimisese la han ca sa-l seduca, iar planul era ca tiganii sa-l jefuiasca si sa-l
omoare in acea noapte (desfasurarea actiunii).
Desi este constienta ca o vor ucide pentru ca i-a tradat, fata il avertizeaza, din dragoste, asupra
pericolului. Tanarul fuge calare, scapa cu viata, dar o prăjină aruncata de urmaritori ii scoate un ochi
(punctul culminant).
Insotit cu făclii de cărăușii de la han care auzisera strigatele sale, revine la fantana dintre
plopi,unde sangele proaspat de pe colacul de piatra este semnul ca fata fusese ucisa pentru tradare si
aruncata in fantana (deznodamantul).
In povestirea „Fantana dintre plopi”, personajele sunt construite in antiteza. Raportul initial dintre
indragostiti, din plan social, se inverseaza in plan moral: nechibzuinta barbatului, in opozitie cu iubirea
sincera si curajul fetișcanei.
Tanarul Neculai Isac este vrednic si bogat, dar nestatornic si nechibzuit. In schimb, frumoasa
Marga, „o fetiscana de optsprezece ani”, o tigancusa, are o conditie umila, dar se dovedeste capabila de
gestul nobil al sacrificiului din iubire, incat devine eroina tragica a acestei intamplari.
Fiind o povestire, „Fantana dintre plopi” este o naratiune subiectivizata, o relatare din unghiul
povestitorului, implicat ca protagonist al intamplarii, care se limiteaza la evocarea unui singur fapt epic, o
tragica intamplare de dragoste din tinerete, de fapt o initiere ratata. Povestirea are caracter etic, exemplar.