Temă și viziune în „Fântâna dintre plopi”

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor român, unul dintre cei mai importanți prozatori români din
prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani.
Publicat în 1928, volumul „Hanu-Ancuței” adună laolaltă elementele întâlnite în povestirile
anterioare: lumea satului, natura, iubirea, legenda. „Hanu-Ancuței” are forma povestirii în ramă,
deoarece nouă narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă narațiune, prin procedeul inserției.
Povestirea este o specie a genului epic, în proză, în care se relatează fapte din punctul de vedere
al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele variante) la evenimentul povestit.
Povestirea este de obicei de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puține, iar interesul
cititorului se concentrează asupra situației narate.
Tehnica povestirii în ramă presupune duplicarea instanței narative. Cei zece naratori relatează
din diferite perspective, au rol de personaje în narațiunea-cadru și, pe rând, de ascultători ai celorlalți
povestitori.
„Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volum, în care un narator subiectiv, Neculai Isac,
evocă o tristă poveste de iubire, o inițiere ratată, trăită de el în tinerețe, în urmă cu peste douăzeci și
cinci de ani, „pe aceste meleaguri”.
Tema povestirii este iubirea tragică dintre căpitanul Neculai Isac și țigăncușa Marga. Tema este
evidențiată de momentele subiectului.
● Expozițiunea – într-o toamnă, tânărul Neculai Isac duce vinuri în ținutul Sucevei și face
popas la Hanu Ancuței.
● Intriga – plimbându-se pe malul râului Moldova, Neculai întâlnește un grup de țigani care
se scaldă. E întâmpinat de Hasanache, un bătrân cerșetor, care o alungă fără succes din
calea boierului pe Marga, o țigăncușă de optsprezece ani. Frumusețea fetei îl tulbură, iar
Neculai le dă celor doi câte un ban de argint.
● Desfășurarea acțiunii – fata îl caută la han a doua zi pentru a-i arăta ciuboțelele
cumpărate cu banul primit. Apoi tinerii petrec o noapte la fântâna dintre plopi și își
promit o nouă întâlnire. A doua întâlnire la fântână are un final tragic – îndrăgostită, fata
îi mărturisește că Hasanache o trimisese la han ca să-l seducă, iar planul era ca țiganii
să-l jefuiască și să îl omoare în acea noapte.
● Punctul culminant – deși este conștientă că o vor ucide pentru că i-a trădat, fata îl
avertizează asupra pericolului. Tânărul fuge călare, scapă cu viață, dar o prăjină
aruncată de urmăritori îi scoate un ochi.
● Deznodământul – Neculai revine la fântâna dintre plopi, unde sângele proaspăt de pe
colacul de piatră este semnul că fata fusese ucisă pentru trădare și aruncată în fântână.
Conflictul constă în încercarea lui Hasanache și a fraților lui de a-l atrage pe tânărul necugetat
într-o cursă, cu ajutorul fetei, spre a-l ucide și a-l jefui. Tânărul este salvat de iubirea țigăncușei, dar
întâmplarea îl schimbă definitiv: pierde un ochi și rămâne cu regretul provocat de propria nechibzuință.
Titlul indică locul întâlnirii celor doi îndrăgostiți, dar și al sacrificiului fetei din iubire. Plopul este
simbolul singurătății, iar numărul patru, nefast. Fântâna este simbol al iubirii murdărite de sângele fetei
ucise.
Perspectiva narativă este subiectivă. Căpitanul de mazili Neculai Isac este personajul-narator al
povestirii. Deoarece relatează o întâmplare din tinerețe, el își asumă un dublu rol: pe acela de povestitor
matur și, deopotrivă, de protagonist (tânărul nesăbuit). Maturul Neculai Isac este căpitan de mazili.
Tânărul Neculai Isac fusese vrednic și bogat, dar nestatornic.
Narațiunea subiectivă la persoana I implică două planuri temporale: reprezentarea
evenimentelor trăite în tinerețe (timpul narat) și autoanaliza faptelor din perspectiva maturității (timpul
narării). Autenticitatea narațiunii este susținută prin relatarea la persoana I și prin intervenția Ancuței,
unul dintre ascultători, care adeverește întâmplarea știută de la mama ei.
În concluzie, fiind o povestire, „Fântâna dintre plopi” este o narațiune subiectivizată, o relatare
din unghiul povestitorului, implicat ca protagonist al întâmplării, care se limitează la evocarea unui singur
fapt epic, o tragică întâmplare de dragoste din tinerețe, de fapt o inițiere ratată. Povestirea are caracter
etic, exemplar.