„Fântâna dintre plopi”

De Mihail Sadoveanu

Volumul „Hanu Ancuței” a fost publicat în anul 1928 și reprezintă pentru creația lui
Mihail Sadoveanu „Capodopera de la răscruce” pentru că face trecerea spre etapa marilor cărți
Sadoveniene,dar este și o sinteză a elementelor întâlnite în povestirile anterioare:” lumea
țărănească,natura,idilicul,legenda,oralitatea”.

Povestea „Fântâna dintre plopi” face parte din volumul „Hanu Ancuței” de Mihail
Sadoveanu.Realizat prin tehnica povestirii în ramă,volumul conține o serie de 9 povestiri,narate
de 9 povestitori,fiind un ansamblu armonios pe tema povestirii înseși,în care elementul comun
este ritualul zicerii.”Hanu Ancuței” este cartea povestirilor,a istorisirilor de demult,a inițierii în
arta desăvârșita a narațiunii.

Opera „Hanu Ancuței” are forma povestirii în ramă deoarece 9 narațiuni de sine
stătătoare sunt încadrate într-o altă narațiune,prin procedeul inserției,care utilizează formule
specifice.

Tehnica povestirii în ramă presupune duplicarea instanței narative.Există un narator al

narațiunii cadru care asistă ca martor la seara de la han,devenind ascultător al fiecărei narațiuni
rostite de ceilalți naratori.Nu are nume,dar este acceptat de ceilalți,ceea ce dovedește prețuirea
lor.Prezența sa este redată prin utilizarea persoanei I în narațiune și conferă iluzia autenticității.

Ceilalți naratori sunt personaje în narațiunea cadru și,pe rând,ascultători,având în

povestirile relatate de ei roluri diverse:narator-personaj,personaj-narator etc.; și aparțin unor
categorii sociale diverse: Comisul Ioniță,Călugărul Gherman,Căpitanul de mazil Neculai
Isac,negustorul,ciobanul etc.

Povestirile se situează într-un plan al trecutului,principala lor caracteristică fiind evocarea

unei lumi opuse „A celeilalte Ancuțe”.Cei 9 povestitori transformă prin cuvânt experiențe
personale,mărturii ale unui vechi mod de viață,transformându-le în valori perene.

Narațiunea-cadru include cele 9 povestiri.Incipitul ei fixează coordonatele spațio-

temporale,cadrul întâlnirii povestitorilor:” într-o toamnă aurie,la Hanu Ancuței”.

Timpul povestirii este magic,pentru că reconstituie prin cuvânt o lume și stă sub semnul
vârstei de aur.

Cele trei niveluri ale timpului narativ sunt:timpul povestirii,al naratorului anonim care
evocă nostalgic „toamna aurie”,”într-o îndepărtată vreme a tinereții sale”,apoi timpul povestit,al
toamnei aurii când se spun toate poveștile și timpul evocat „al celeilalte Ancuțe”.În povestirea
cadru,se observă impresia de atemporalitate „într-o îndepărtată vreme,demult”.Este utilizatăa
tehnica homerică a ascunderii unor date spațio-temporale relativ precise în spatele unor imagini
ce țin de fabulos „balaurul negru în nouri”.

Spatiul povestirii are valoare mitică,adică o imagine a paradisului pierdut.Belșugul

roadelor face posibilă întâlnirea călătorilor într-un spațiu unic,iar starea de beatitudine (fericire)
favorizează tăcerea narării.Ospățul este un ceremonial al comuniunii,care mijlocește ritualul
povestirii.Așezat la răscruce de drumuri,hanul este un loc de popas și de petrecere,ocrotitor ca o
cetate și cunoscut călătorilor din vremurilevechi ale celeilalte Ancuțe.Hanul are valoare
simbolică de centru al lumii,un loc de întâlnire a diferitelor destine și povești ale unor oameni din
diverse straturi sociale.Zidurile hanului au valoare simbolică a unor granițe între lumea realului
și lumea povestirii,iar hanul este un loc al povestirii,constituind cadrul unor întâmplări relatate
sau având rolul unui personaj ce rezonează(reacționează)la trăirile povestitorilor.

“Fântâna dintre plopi” este a patra povestire și are ca temă iubirea tragic,iar ca personaj-
narator pe căpitanul de mazil Neculai Isac.Narațiunea la persoana I,subiectivă cu focalizare
internă implică două planuri:reprezentarea evenimentelor trăite în tinerețe (timpul narat) și
autoanaliza faptelor din perspectiva maturității (timpul narațiunii).

În ceea ce privește timpul,naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinerețe,în urmă cu

peste 25 de ani:”pe aceste meleaguri”.

În povestire se relatează un singur fapt epic,o tristă poveste de iubire,care a avut loc de
inițiere pentru tânărul de odinioară.

Acțiunea se derulează lent,fiind identificabile momentele subiectului:

Expozițiunea

Într-o toamnă,Neculai Isac duce vinuri în Ținutul Sucevei și face popas la Hanu
Ancuței.Plimbându-se călarepe malul râului Moldova,întâlnește un grup de țigani care se
scaldă.E întâmpinat de Hasanache,un bătrân cerșetor,care o alungă fără succes din calea
boierului pe Marga,o țigăncușă de 18 ani.

Intriga

Frumusețea fetei îl tulbură și le dă celor doi câte un ban de argint.

Desfășurarea acțiunii

Fata îl caută la han a doua zi pentru a-i arăta ciuboțelele cumpărate cu banul primit.Apoi
tinerii petrec o noapte la fântâna dintre plopi și își promit o nouă întâlnire de dragoste la
întoarcerea de la Pașcani,unde trebuia să își vândă marfa.A doua întâlnire la fântână are un final
tragic.Îndrăgostită,fata îi mărturisește că Hasanache o trimisese la han ca să-l seducă,iar planul
era ca țiganii să-l omoare și să ia banii de pe marfă.
Punctul culminant

Deși este conștientă că o vor omorî pentru că i-a trădat,fata îl avertizează asupra
pericolului.Tânărul fuge călare,scapă cu viață,dar o prăjină aruncată de urmăritori îi scoate un
ochi.

Deznodământul

Însoțit cu păclii de cărăușii de la han care auziseră strigătele sale,revine la fântâna dintre
plopi,unde sângele proaspăt de pe colacul de piatră este semnul că fata fusese ucisă cu cruzime și
aruncată în fântână.