Caracterizarea lui Allan

Allan îndeplinește rolul personajului-narator, al creației epice, cel care, prin intermediul
confesiunii al persoanei a doua, aduce în prezent o experiență unică a trecutului.

Allan întruchipează tipul intelectului analitic și lucid, care se confruntă cu misterul

civilizației indiene, dominat de eros (partea erotică). Contradicțiile culturale îi relevă situații
neașteptate la care se adaptează prin superioritate intelectuală.

Venit în India în interes de serviciu, se confruntă cu o experiență unică și neașteptată,

având o deosebită capacitate de autoanaliză. Analizându-și conștiința, Allan descrie în mod
gradat sentimente unice, în evoluția lor de la primii fiori până la apogeul relației cu femeia iubită,
dar și prăbușirea lor într-o despărțire irevocabilă cauzată de mentalitatea indiană.

Începutul relației dintre ei se află sub semnul superficialității tânărului, care o judecă pe
Maitreyi după aparențe, măr turisind că fata i se părea „urâtă”, ulterior realizând că, defapt, ea
era foarte diferită față de prototipul european al feminității. Firea ei enigmatică îi stârnește
curiozitatea, îl incită spre a-i dezlega enigmele, Maitreyi întruchipând taina fascinată a noii
civilizați cu care Allan abia intrase în contact.

Prin intermediul caracterizării indirecte este evidențiat orgoliul lui Allan, acesta fiind
incapabil de a recunoaște ceea ce simte cu adevărat, considerându-și sentimentele drept „delicii
intelectuale“, fără a-și da seama că trece printr-o experiență inițiatică de autocunoaștere.

Datorită sentimentelor pe care le dobândește treptat, Allan ajunge să-și dorească să o ia

de soție pe Maitreyi, dorește conștient că o asemenea legătură este dezaprobată atât de familia
fetei, cât și de societatea a cărei aceasta aparține. El preferă adaptarea unei atitudini naive,
complăcându-se în situația de iubit tainic al fetei și de ipotetic fiu al familiei Sen, care îi arată o
deosebită afecțiune.

Cu timpul, sentimentele devin tot mai puternice, chiar decât propriul orgoliu, iat tânărul
se confesează Maitreyiei, declarându-și dragostea și trăind împreună fericirea tainică a clipelor
de iubire.

Deși încearcă permanent să își ascundă sensibilitatea, în momentul în care relația lor e
descoperită, Allan este răpus de suferința despărțirii, care îi mutilează sufletește pe amândoi.
Soluția consolării cu alte prezențe feminine este inutilă, însă complacerea sa în superficialitate,
care îl caracteriza înainte de a cunoaște iubirea adevărată.

Trecerea timpului atenuiază rănile sufletești, personajul rămânând doar cu chinul

continuu al nostalgiei după iubirea trăită alături de Maitreyi, sentiment concretizat în dorința de a
vedea ochii fetei, metaforă pentru sufletul ei.