Fântâna dintre plopi

de Mihail Sadoveanu

Povestire /
Povestire în ramă

1928
În literatura română, specia “povestire în ramă“ a fost utilizată de Mihail Sadoveanu
în volumul “Hanu-Ancuței“ ce a fost publicat în 1928. Rama acestei narațiuni prezintă
întâlnirea la un han din nordul Moldovei a noua călători care, pentru a-și petrece
timpul într-un mod plăcut, se hotărăsc să spună fiecare câte o poveste. Așadar,
volumul cuprinde noua narațiuni secundare, subordonate “ramei’, care este
prezentată la persoana I, iluzia fiind aceea că şi naratorul principal se află la han.
“Fântâna dintre plopi“ este a patra povestire din volum, fiind narată de Neculai Isac şi
având ca temă iubirea tragică.

Modelul este preluat de la poveștile orientale „1001 de nopți” şi de la „Decameronul”

de Boccaccio.
Narațiunea inițială este prezentarea hanului care are o dublă valoare: reală şi mitică.
Aura legendară a hanului este conferită de povestirile depănate de cei de la han →
spațiu inițiatic prin experiențele relatate → timpul este mitic: “depărtată vreme, de
mult“. Ancuța este gazda locului, asigură relația cu trecutul, prin invocarea constantă
a celeilalte Ancuței.

Este povestirea cu caracter anecdotic, în care este relatată întâlnirea cu Vodă, de la

care acesta voia dreptate, primind-o în final prin înapoierea pământurilor.
Personajul care va îndeplini rolul de maestru de ceremonii este comisul Ioniță,
personaj liant, naratorul care va face legătura dintre povești, care îi îndeamnă pe
ceilalți ascultători să intre în competiția povestirilor şi promite o a doua povestire, pe
care nu o va mai spune însă şi este cel care recunoaște şi introduce personajele de
la han alături de Ancuța şi moș Leonte.

Naratorul este un cunoscut al Comisului Ioniță, un narator-personaj cu perspectiva

subiectivă (focalizare internă), caracter de confesiune.

Expoziţiunea: tânărul Neculai Isac, care întâlnește un grup de ţigani, se

îndrăgostește de o ţigăncuşă, Marga; acesta îi dă fetei şi lui Hasanache, un ţigan
bătrân, un ban de argint.
Intriga: văzând că are bani, ţiganii plănuiesc să-l jefuiască pe Isac şi o folosesc pe
Marga pentru a-l atrage în cursă.
Desfășurarea acțiunii: cei doi petrec o noapte de dragoste la fântâna dintre plopi,
urmând să se reîntâlnească după întoarcerea lui de la Pașcani.
Punctul culminant: la a doua întâlnire, Marga, fiind cu adevărat îndrăgostită, îi
mărturisește planul ţiganilor de a-l jefui; Neculai reușește cu greu să se salveze de
atacul lor.
Deznodământul: la revenirea împreună cu tovarășii săi, Neculai descoperă colacul
fântânii pătat de sânge proaspăt, semn că Marga fusese omorâtă şi aruncată în
fântână.
Simbolul fântânii are o dublă semnificație: loc sacru şi sângele amestecat cu apă
trimite la moarte, iar simbolul plopului la arbore funerar.
Ciclul se încheie cu o anti povestire, a lui Zaharia Fântânarul, care îşi pierde plăcerea
de a povesti.

Rememorând şi povestind întâmplări vechi, naratorul recuperează un timp

şiispăşeşte o vină, se purifică prin confesiune, îşiadânceşteînţelepciunea, deoarece
înţelege mai bine cum existenţa umană îmbină viaţaşi moartea, lacrima fântânii şi
strigătul sângelui.
În concluzie, “Fântâna dintre plopi“ se încadrează în specia epica povestire deoarece
narează un singur episod/eveniment din viața unor personaje, are timp limitat, iar
accentul cade pe construcția subiectului, nu pe cea a p

Fântâna dintre plopi

- eseu de nota 10 -

Context
Publicat în 1928, volumul Hanu Ancuței, de Mihail Sadoveanu propune în cele nouă
povestiri teme ce vizează lumea satului, natură,iubirea,legendă,diferențele dintre
civilizații etc. Toate aceste narațiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă
narațiune, prin procedeul inserției, prin tehnică narativă a povestirii în ramă ( poveste
în poveste). Această tehnică presupune duplicarea instanței narative, personajele
sunt și povestitori,dar și ascultători, aparțînând unor categorii sociale diferite: comisul
Ioniță, călugărul Gherman, moș Leonte Zodierul, căpitanul de mazili, Ienache
Coropcarul, ciobanul, negustorul DĂMIAN Cristișor, orbul rapsod, Zaharia
Fântânarul.

Coordonatele acțiunii sunt caracterizate de atemporalitate, ” într-o îndepărată vreme,

demult”, iar spațiul este unul mitic, așezat la o răscruce de drumuri ( punct de
întâlnire al mai multor destine), hanul este ocrotitor că o cetate: ” Avea niște ziduri
groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am mai văzut în zilele
mele”.Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volum, în care naratorul
subiectiv, Neculai Isac, evocă o tristă poveste de iubire, o inițiere ratată, trăită de el
în tinerețe, în urmă cu peste douăzeci și cinci de ani în urmă, ”pe aceste meleaguri”.
Această operă literară este o povestire, specie a genului epic, în versuri sau în proză,
care se rezumă la nararea unui singur eveniment la care participă un număr redus de
personaje.

Tema

Tema se bazează pe iubirea cu final tragic dintre căpitan și țigăncușa Marga.

Titlul

Titlul indică locul întâlnirii celor doi îndrăgostiți, dar și pe cel al sacrificiului. Plopul
este simbolul singurătății, iar numărul patru este considerat un număr nefast,
aducător de ghinion. Fântâna devine un simbol al iubirii mânjite de sângele fetei
ucise.
Compozitie

Din punct de vedere compozițional, prin tehnica povestirii în ramă, se disting două
secvențe: rama și povestirea propriu-zisă. Secvența-ramă prezintă un călăreț care
”parcă venea spre noi de demult, de pe depărtate tărâmuri”, fiind introdus alături de
comisul Ioniță, în grupul celorlalți povestitori. Portretul căpitanului ”Obrazu-i smad, cu
nas vulturesc arăta încă frumuseță și bărbăție, deși ochiul drept stâns și închis îi
dădea ceva trist și straniu”captează atenția ascultătorilor și crește suspansul.

Personajele

Personajele respectă un anumit ceremonial înainte de a trece la povestire,

ceremonial care presupune un sistem de convențîi: naratorul se adresează
ceremonios, se aduce vinul și mâncarea,iar la sfârșit ceilalți intervin cu întrebări și
reflecțîi. Povestirea propriu-zisă cuprinde întâmplarea neobișnuită pe care o narează
căpitanul, ”o poveste înfricoșată”. Acțiunea se derulează alert, iar secvențele narative
sunt dispuse prin înlănțuire. Într-o toamnă, tânărul Neculai Isac, aduce vinuri în
ținutul Sucevei și face un popas la Hanu Ancuței. Plimbându-se călare pe malul
râului Moldova, întâlnește un grup de țigani care se scaldă. E întâmpinat de
Hasanache, un bătrân cerșetor, care o alungă fără succes pe Marga din calea
acestuia. Frumusețea ei îl tulbură pe Niculai și le dă celor doi câte un ban de argint.
Față îi arată ciuboțele cumpărate cu banul primit,apoi petrec o noapte la fântâna
dintre plopi și își promit o nouă întânire care, din păcâte,va avea un final tragic.
Îndrăgostită, față îi mărturisește că Hasanache o trimise la han că să-l seducă,planul
țiganilor fiind să-l jefuiască și să-l omoare. Tânărul fuge călare,scăpând cu viață, dar
îi scoate ochiul o prăjină aruncată de urmăritori, pe când Marga este ucisă de ceilalți
țigani, aruncată în fântână pentru trădare.

Conflictul

Conflictul constă, astfel, în încercarea lui Hasanache și a celorlalți de a-l atrage pe

tânăr într-o cursă. Acesta este salvat de iubirea țigăncușei,dar întâmplarea îl
schimbă definitiv, declanșând și un conflict interior: pierde definitiv un ochi și rămâne
cu regretul provocat de propria nechibzuință. Raportul inițial dintre îndrăgostiți, din
plan social, se inversează în planul moral: nechibzuința bărbatului în opoziție cu
iubirea și curajul fetei. Tânărul este vrednic și bogat,dar nestatornic. În schimb,
Marga, ”o fetișcană de optsprezece ani”, o țigăncușă,cu o condiție socială umilă, este
capabilă de gestul nobil al sacrificiului.

Concluzie (personalizată)

În opinia mea, în povestirea ”Fântana dintre plopi” de Mihail Sadoveanu, tema iubirii

sacrificate, precum și viziunea despre lume bazată pe un sistem de convenții,
obiceiuri,tradiții sunt prezentate printr-o narațiune subiectivizată, printr-o relatare a
unui povestitor implicat afectiv, protagonist al întâmplării, care se limitează la
evocarea unui singur fapt epic, o tragică întâmplare din tinerețe care l-a schimbat
definitiv.