Paul Verlaine (1844-1896).

Poet simbolist francez, promotor al poezieimoderne si al unei

tehnici noi de versificatie, sintetizata metaforic in celebrul vers "De la musique avant
toutchose". Primul sau volum se numeste "Poeme saturniene" ("Poemessaturniens", 1866). in
1869 publica "Les Fetes galantes", in care apare prima nota personala ce il face atat de
celebru. in 1874 publica "Romances sans paroles", apoi "Sagesse" (1881). Cele mai
importante culegeri de versuri sunt "Jadis et naguere", "Araour", "Parallelement", "Bonheur",
"Chansonspour Elle". Un studiu asupra simbolistilor se numeste "Les Poetes maudits".

Poezia cu acest titlu este in adevar o arta poetica celebra, prin care Paul Verlaine defineste
noul statut al poeziei moderne, asezata sub semnul armoniei muzicale desavarsite:
"Deci,muzica intai de toate/ Astfel, Imparele prefer,/ Mai vagi, mai libere-n eter,/ Fiind in tot,
plutind in toate." Muzica devine o cale de eliberare a fiintei, un mijloc de plutire spre lumea
eterica a inceputurilor; de aceea versul trebuie sa se bazeze pe sugestie si pe ambiguitate
implicita: "Alege vorbele ce-ti vin/ Sa para scoasa din confuzii:/ O, cantecele gri, iluzii/ De
Tulbure in Cristalin!".
Poezia autentica, pura, se inscrie in zona vagului si a misterului, din care se scot senzatii
estetice inedite: "Sunt ochii splendizi dupa voaluri,/ Zi ezitand in dupa-amiezi/ Sunt astri-n
azurii gramezi/ Pe dulci, tomnatice fundaturi." Poetul devine un estet al simturilor vizuale
receptand nuante, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister: "Nuanta eu ravnesc
s-o caut,/ Nuanta, nicidecum culoare,/ Nuanta doar-ingemanare/ De vis cu vis, de corn cu
flaut!". Ironia nu este gustata, pentru ca ucide esenta poetica, o destineaza imperfectului:
"Alunga Poanta ce ucide/ Si crudul Spirit, ras impur,/ Ce lacrimi scot in ochi de-Azur/ Si
izultrivial de blide!".
Rima si elocinta trebuie folosite cu mare grija; exuberanta si caracterul navalnic al versurilor
nu sunt dorite, nici rimele cautate cu obstinatie: "Suceste gatul elocintei,/ Si bine faci cand, cu
putere,/ Astampari Rima-n chingi severe,/ Ea, sclava a nesocotintei." Rima devine un
instrument imperfect de revelare a armoniilor ascunse ale lumii: "Ah, Rima-numai chin si
sila!/ Ce surd copil ori negru drac/ Scorni bijuteria-fleac/ Ce suna gol si fals sub pila?".
Muzica este, in schimb, singurul mijloc care dezvaluie orizonturile profunde ale lumii:
"Deci,muzica mai mult, mereu/ Iar versul tau aripi inalte/ Sa prinda nazuind spre alte/ Iubiri
si bolti de Empireu!". Muzica deschide calea catre toate aventurile spiritului: "Sa fie buna
aventura/ Cand sufla zgribulitii nori/ Prin minte si prin cimbrisori.../ Tot restul e literatura."
Opera literara in versuri in care autorul isi exprima crezul liric / propriile convingeri despre
arta literara si despre aspectele esesntiale ale acesteia.
Autorul isi exprima in mod direct conceptia despre poezie (principiile de creatie: elementele
de laborator poetic, surse de inspiratie, teme, modalitati de creatie si de expresie; rolul social
al poeziei) si despre rolul poetului (relatia poet – creatie / inspiratie ; raportul poetului cu
lumea sau cu divinitatea ; rolul sau social).

Spre deosebire de poetică (un text teoretic in proza), arta poetică este o opera literara in
versuri , un program (manifest) literar realizat cu mijloace poetice. Prima utilizare a
termanilor, in lumea antica, este datorata teoeticianului Aristotel, in lucrarea Poetica,
respective a lui Horatiu ,primul poet care a reflectat asupra propriei arte intr-o opera literara ,
Epistola catre Pistoni , numita si Arta Poetica (Ars Poetica) . Acest tip de reflectie nu a
incetat nicodata si a marcat , prin diferitele aspecte relevate, evolutia conceptiei despre poezie
in literature universala.

Spre deosebire de Arta Poetica a lui Boileau , in care sunt expuse principiile clasicismului
(respectarea regulilor , ratiunii si calitatii stilului), Arta Poetica a lui Verlaine reda principiile
simbolismului (anularea vechilor rigori formale , pledoaria pentru muzica interioara si vagul
sentimentelor),current literar modernist. 
La nivel ideatic , artele poetice se axeaza asupra celor doi termeni : poezia si poetul . In
functie de termenul care detine rolul determinant , ne aflam in fata unei arte poetice clasice
(cum este poezia ?) sau moderne (care este relatia poetului cu lumea si cu opera sa ?).

Relatia divinitate – poet – opera constituie un factor de diferentiere intre poezia romaneasca
de secol XIX si poezia moderna , a secolului al XX-lea . Daca pentru un poet ca O. Goga ,
actul de creatie poetica era mediat de divinitate , iar harul poetic / inspiratia era de origine
divina, pentru Al. Macedonski , artele poetice moderne reflecta idea filozofica a mortii lui
Dumnezeu , proclamata de Nietzsche. Pentru Tudor Arghezi , poezia inseamna “cuvinte
potrivite” de un artisan al cuvantuui , care contopeste “slova de foc” (inspiratia” si “slova
faurita” (mestesugul). Lucian blaga plaseaza eul creator in centrul universului ale carui
mistere le protejeaza prin transfigurare artistica , iar creatia poetica este o cale de cunoastere
(luciferică).