FISA

NEOMODERNISM
Conceptul de neomodernism se refera la orientarile, din poezia romaneasca sustinute de autor al caror debut literar se face in jurul anului 1960. Fenomenul artistic numit neomodernism ilustreaza un raport de necesara contunuitate cu traditia romaneasca si cu valorile liricii moderniste. Poezia neomodernista se caracterizeaza prin: -reintoarcerea la marele teme ale literaturii (iubirea, moartea, timpul, miturile, natura) - adancirea in metafizic; - limbajul artistic inovator; - ironia; - spiritul ludic; - cultivarea aspectelor banale ale existentei si varietatea stilistica. Reprezentantii sunt: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Cezal Baltag, Ioan Alexandru, Mircea Dinescu, Ileana Malancioiu. Al treilea mare revolutionar din istoria poeziei romanesti dupa Eminescu si Arghezi este Nichita Stanescu. Lirica sa se grupeaza in trei etape: - prima etapa cuprinde volumele Sentul iubirii, 1960, si O viziune a sentimentelor, 1960, si se caracterizeaza prin imaginea unei fiinte insetate de iubire, traind in armonie cu sine si cu universul. - a doua etapa se defineste printr-un lirism reflexiv si descrie relatia omului cu lumea, timpul si limbajul in volumele Dreptul la timp, 11 elogii, Oul si sfera, Necuvintele si In dulcele stil clasic. - a treia etapa cuprinde volumele Maretia frigului, Opere imperfecte si Noduri si semne. Principalele teme abordate sunt timpul, moartea si actul creatiei. Nichita Stanescu isi defineste creatia fiind o forma de poezie metalinguistica. Poezia Catre Galateea face parte din volumul Dreptul latin din 1965 si este un clar exemplu al neomodernismului romanesc. Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau ce cutremur au si ce culoare anume, si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale, si bluza ta, si inelul tau, si secunda si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun n pietre si m rog de tine, naste-m. Stiu tot ce e mai departe de tine, atat de departe, incat nu mai exista aproape dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea... si tot ce e dincolo de ele, si atat de departe, incat nu mai are nici nume. De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun pe genunchiul pietrelor, care-l ingana. Si m rog de tine, naste-m.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine. Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi, sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui copacii - umbre de lemn ale vinelor tale, raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau, si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu, pe carc mi-I plec n fata ta si m rog de tine, naste-m. Naste-m. Acest text este o arta poeticaintrucat este redata conceptia autorului despre poezie si raportul acestuia cu lumea si creatia. Tema este aceea a cunoasterii-nastere revelata in procesul de creatie. Titlul este sugestiv pentru o arta poetica in care se infatiseaza relatia dintre artist si opera, face trimitere la mitul grec al lui Pygmalion si al Galateei. Sculptorul din Cipru, indragostit de una dintre statuile sale, se roaga zeitei Afrodita s-o insufleteasca pentru el. Din casatoria cu Galateea, opera-femeie plasmuita de artist, se naste un fiu numit Pathos ( in greaca, suferinta, patima). Sensul mitului este acela ca patosul artistului insufleteste opera. Nichita Stanescu reinterpreteaza mitul in sensul unei rasturnari de roluri. Atribuind eului liric ipostaza creatorului nenascut, poezia se constituie ca o ruga adresata operei de a-l crea ca fiinta vie. Prezenta prepozitiei catre in titlu este pusa in relatie cu caracterul adresat al discursului liric, care se realizeaza ca o invocatie catre Galateea, simbol al fiintei iubite si al misterului vietii. Compozitional, poezia este alcatuita din trei strofe. Ele au o constructie simetrica data de prezenta verbului stiu de la inceputul fiecarei strofe si verbul la imperativ naste-ma din finalul acestora. Cele trei strofe au in comun si simbolul rugaciunii genunchiului care reprezinta adoratia artistului. Discursul liric se organizeaza gradat in jurul celor doua simboluri: Artistul, sub semnul lui stiu si opera, cu puterea ei de-al naste, adica al celor doua notiuni: a sti si a fi nascut. Prima strofa reda in enumeratie atributele, insusirile operei in forma concreta, stiute numai de artist: toate miscarile, toate parfumurile, mersul tau, inelul tau, etc. Adoratia poetului este exprimata prin intermediul adresarii directe: pronume personale de prima si a doua persoana iti, tau, tine, ma, verbe la persoana intai rog si la imperativ naste-ma. De asemenea motiveaza si dorinta de a deveni artist si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun in pietre/si ma rog de tine, naste-ma. A doua strofa descrie inefabilul operei printr-o serie de antonime ce sugereaza orizontul cunoasterii poetice ce depaseste sfera concreta dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-demarea. Jocul cuvintelor in rostirea poetica prezinta antonimele (departe-aproape) stiu tot ce e mai departe de tine, atat de departe, incat nu mai exista aproape. Ruptura intre planul constiintei si al expresiei, in cadrul poeziei, este redata in mod dramatic: Stiu tot ()/si tot ce e dincolo de ele,/ si atat de departe, incat nu mai are nici nume. Metafora genunchiul pietrelor sugereaza o alta relatie artistului-poet cu lumea decat in strofa anterioara: trecerea de la perceperea exterioara, de la contemplatie, la comunicarea intima, iar lumea se organizeaza prin cantec dupa chipul si asemanarea lui. Verbul ingana poate avea sens conotativ atat verbul canta, cat si verbul imita. Prin cantec lumea reala devine o imitatie a lumii plasmuite de artist. Elementele lumii insesi(copacii, raurile, pietrele) sunt doar umbrele ale artei. Materia se naste din opera, dobandeste sens in ea, iar artistul o punte de legatura intre opera si materie. Ultima strofa in infatiseaza pe poet ca suflet al operei bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi. Viata operei nu tine doar de constiinta artistului, ci din intreaga existenta. Opera naste propriul univers reducandu-l la esente cum ar fi sfarsitul cuvantului, umbre de lemn, umbre de piatra. Elementele neomoderniste prezente in text sunt: reflectia filosofica, reinterpretarea mitului, ambiguitatea limbajului, asocieri neasteptate intre concret si abstract si refluxul conventiilor prozodice.

Marcile lexico-gramaticale ale lirismului subiectiv sunt: verbe la persoana intai stiu, nu am, rog, indoi, plec; adjective posesive de persoana intai si a doua ta, tale, tau, meu; forme pronominale de persoana intai si a doua iti, tine, ma (rog), (de aceea)-mi; pronumele personal de persoana a doua tu si invocatia retorica naste-ma. In concluzie Catre Galateea de Nichita Stanecu este o arta poetica apartinand neomodernismului. Mitul lui Pygmalion este reinterpretat in sensul unei rasturnari de roluri