Sunteți pe pagina 1din 2

Catre Galateea Nichita Stanescu Nichita Stanescu este autorul celei de a treia revolutii poetice in limba romana, dupa

aceea eminesciana si argheziana (Mircea Martin). Acesta este reprezentativ pentru neomodernism, orientare manifestata in literatura romana in anii 1960-1970, avand ca trasaturi: intelectualismul, reinterpretarea miturilor, reflectia filozofica, abordarea marilor teme ale liricii, redefinirea poeticului. Nichita Stanescu inscrie un moment esential in evolutia liricii postbelice, marcand recuperarea lirismului. Poezia lui se distinge de lirica dominata anecdotic, de evenimentul politic, acesta recuperand cateva modele fundamentale ale literaturii noastre: Eminescu (vizionarismul), Barbu (ermetismul), Blaga (decantarea lirismului pana la esenta), Arghezi (inovatia in domeniul lexicului poetic). Poezia ,,Catre Galateea face parte din volumul Dreptul la timp (1965), care marcheaza trecerea spre un lirism interiorizat, reflexiv, specific celei de-a doua etape de creatie, a maturitatii creatoare, in care aventura cunoasterii nu mai este extaz, traire plenara, ca in prima etapa, ci constientizare a limitelor umane, cadere in timp, dar si descoperire a esentelor umane; asadar o lirica filozofica. Neomodernismul, orientare literar pentru care N Stanescu este reprezentativ se definete n poezia Ctre Galateea prin reinterpretarea miturilor, reflecia filosofic, reprezentarea abstraciilor n form concret, subtilitatea metaforei i insolitul imaginilor artistice. Textul este o ars poetica deoarece, prin mijloace artistice, este redata conceptia autorului despre poezie (atributele ei specifice) si despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea si creatia). Este o arta poetica apartinand neomodernismului, in care se realizeaza rasturnarea relatiei creator-opera, inversarea rolurilor, artistul fiind cel nascut din opera. Tema creatorului i a operei de art este dezvoltat cu ajutorul unor motive literare comune: rugciunea (motiv ntlnit l la Eminescu), comuniunea om-natur (intalnit atat in poezia popular, in lirica romantic, cat si in cea simbolist), logosul si naterea. Viziunea despre lume pe care o transmite aceast oper dovedete importana pe care Nichita Stnescu o acord problemei poeziei, pe care o considerea hemografie, dar si cuvntului, n fapt actului de ntemeiere prin cuvnt. Condiia vieuirii artistului este nsi opera. Dac ntr-unui din eseurile sale, N. Stnescu afirma c un poet este acela care nate", n Ctre Galateea el schimb perspectiva. Opera - principiu fertil - este aceea care l zmislete pe creator. Rsturnarea de roluri propune o viziune inedit asupra operei care nceteaz s mai fie un obiect", intrnd n rndul fiinelor cu existen autonom, cu trup, voin i sentimente proprii. Poetul i asum ipostaza celui nenscut, a latenei ce tinde ctre manifestare, ctre ntrupare, de aici i titlul: Ctre Galateea. N. Stnescu nelege prin natere, simbolic, nvestirea ca poet. Titlul reliefeaz ambiguitatea, ca trstur fundamental a poeziei neomoderniste i este alctuit dintr-o prepoziie i un nume propriu. Ctre" face o trimitere spaial, permind o dubla interpretare: adresare ctre Galateea sau ndreptare/ drum ctre Galateea. Numele propriu face trimitere la mitul lui Pygmalion, rege al Ciprului i sculptor ce construiete o statuie de filde, Galateea, prototip al frumuseii feminine, de care se ndrgostete. Zeia Afrodita o nsufleete i din unirea artistului cu femeia/oper se nate un fiu. Ambivalena muz/iubit face ca acest text s poat fi citit n dou registre: ca art poetic sau ca poezie de dragoste. Cellalt sens al titlului d numelui propriu valoare de reper toponimic i accentueaz nelesurile mitului: artistul se va afla mereu n cutarea desvririi. ,,Ctre Galateea aparine lirismului subiectiv, fiind un monolog adresat n care formele pronominale i verbale de persoana nti {tiu", mi", pun", m rog"etc.) sunt constant dublate de cele de persoana a doua (tine", nu tii", auzi"), fapt ce susine, la nivel gramatical, ideea poetic, de legtur a artistului cu Opera. Compoziional, se disting trei secvene poetice crora le corespund cele trei strofe. Monologul i sporete patosul de la o unitate liric la alta i este organizat simetric. Fiecare strof ncepe cu verbul tiu"i se ncheie cu laitmotivul: i m rog de tine, /nate- m.", ultima instituind prin repetiia din final (nate-m. Nate-m." ) un climax al emoiei poetice. Incipitul este ex abrupto: i tiu toate timpurile, toate micrile, toate parfumurile, / i umbra ta i tcerile tale, i snul tu..." i se constituie dintr-o enumeraie asociat cu repetiia, a unor termeni concrei i abstraci, dezvoltndu-se, apoi pe un tipar reluat, la o intensitate tot mai inalta, in cele trei strofe. Prima strof fixeaz cele dou instane ale comunicrii poetice i schieaz dou portrete: al zeiei" i al idolatrului ngenuncheat. Imaginarul poetic face loc suprapunerilor real-ireal, palpabil-imaterial, aproape-departe, existent-inexistent. Caracteristicile poeziei, reliefate n prima strof, sunt voit construite ca o sum de ambiguiti: cutremur", culoare", melancoli e", secund" etc. Adjectivele pronominale nehotrte simbol al omniscienei artistului (toate timpurile", toate micrile, toate parfumurile") precum i cele posesive (umbra ta", ,,tcerile tale", snul tu"etc.) indic, prin repetiie, intimitatea absolut a creatorului cu opera. Caracterul de rug al textului poetic este subliniat de revenirea obsesiv la imaginea celui ngenuncheat n faa zeitii precum i de prezena laitmotivului i m rog de tine,/nate-m." Brutalitatea imperativului este atenuat de asocierea cu verbul reflexiv m rog". Poetul se desemneaz pe sine printr-o sinecdoc: genunchiul. Acest element de recuren i

poteneaz semnificaia prin gestul adoraiei. Ingenuncherea pe pietrele dure si taioase creeaz o senzatie a efortului si a suferintei pe care creatorul trebuie s-o indure pentru desavarsirea creatiei . A doua strofa depaseste cadrul atributelor concrete, revelate. Artistul cunoaste si inefabilul operei, ceea ce nu este legat de planul existentei, orizontul cunoasterii poetice, exprimat metaforic prin indicii temporali si spatiali: dupa-amiaza, dincolo-de-marea, dupa-orizontul , notiuni abstracte, ultimele doua formate prin alaturarea prepozitiei dincolo de diferite substantive care devin metafore. Jocul cuvintelor in rostirea poetica antreneaza categoriile aproapelui si departelui (rezonanta eminesciana): Stiu tot ce e mai departe de tine,/ atat de departe, incat nu mai exista aproape. Ruptura intre planul constiintei si al expresiei, in cadrul operei-poezie, este redata in mod dramatic: Stiu tot si tot ce e dincolo de ele,/ si atat de departe, incat nu mai are nici nume, de aceea gestul ingenucherii apare acum ca urmare a acestei cunoasteri totale. Poetul zmislete opera, iar ea i ofer temeliile fiinei, justificndu-l n univers: De aceea-mi ndoi genunchiul i- l pun/ pe genunchiul pi etrelor, care-l ngn./ i m rog de tine,/ nate-m." Personificarea genunchiul pietrelor sugereaza insufletirea operei, precum si o alta relatie a artistului-poet cu lumea decat in strofa anterioara: trecerea la comunicarea intima, iar lumea se organizeaza prin cantec ca in mitul lui Orfeu. Verbul ingana poate avea ca sens conotativ atat verbul canta, cat si verbul imita. Prin cantec/ poezie, lumea reala devine un mimesis al lumii plasmuite de artist. Ultima secventa poetica il infatiseaza pe creator ca suflet al operei. Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi. Artistul ii imprumuta operei propria sa viata, ritmul sau vital. Viata miraculoasa a operei nu tine doar de constiinta artistului, ci de intreaga existenta. Opera naste propriul univers prin intermediul artistului care are harul cunoasterii si se ofera ca model al lumii, umanizand-o. Strofa a treia este marcata stilistic prin metafore personificatoare: copacii-umbre de lemn ale vinelor tale, raurilemiscatoare umbre ale sangelui tau si toate acestea simbolizand faptul ca natura este insufletita de opera, sau este o copie a ei rasturnandu-se astfel mimesis-ul traditional, in sensul ca lumea insasi, natura sunt umbre ale artei (in sens platonic). Artistul insusi e umbra a operei sale, virtualitate ce asteapta sa fie nascuta. Punctul culminant al monologului pasionat pe care-l rosteste creatorul in fata Galateei inca mute este concentrat intr-un verb: naste-ma. In forma imperativa, repetat de doua ori in ultimul vers al poemului, acest verb condenseaza intreaga suferinta, intreaga tanjire a creatorului indragostit de propria creatia. Raportul vital si estetic s-a schimbat, creatia este implorata sa dea nastere creatorului. Contradicia logic - poetul ateapt s fie nscut de poezie i trimis n lume, sub timp - nu este dect aparent. n fapt, Ctre Galateea surprinde doar un moment din drumul artistului ctre perfeciune. Ctre Galateea se caracterizeaz, la nivel lexico-semantic, printr-un limbaj poetic nnoitor care asociaz, provocator, cuvinte concrete i abstracte (i mersul tu, i melancolia ta i inelul tu, i secunda"), puncte de sprijin ale unor imagini artistice tulburtoare. Termenii antinomici familiari (departe"/aproape"), creeaz o tensiune semantic neateptat, productoare de noi nelesuri. Ambiguitatea este principala trstur a textului poetic, la nivel stilistic. Ea este produsul utilizrii constante a metaforei, a construciilor plurisemnificante, precum este i cea din titlu, a motivelor cu valoare de simbol (rugciunea, naterea). Strofele inegale, versul liber, absena majusculei la nceputul versurilor, tehnica ingambamentului ilustreaz libertile prozodice specifice poeziei moderne. Consider ca tema si viziunea despre lume a artistului se reflecta in poezie prin In concluzie, valorificand reinterpretarea miturilor, reflectia filosofica, subtilitatea metaforei si punand accent pe relatia creator-creatie, poezia Catre Galateea se constituie intr-o arta poetica apartinand neomodernismului.