Catre Galateea

de Nichita
Stanescu
Neomodernismul poetic este curentul literar reprezentat de
Generatia saizecista si se remarca prin revenirea poeziei la adevarata
ei menire, depasind literature proletcultista si continuand traditia
valoroasa interbelica. Incepand cu 1960, se produce o revenire a
poeiziei la menirea ei fireasca , prin innoirea formelor de expresie
moderniste, cum ar fi limbajul ambiguu, metaforele subtile, imaginile
insolite si prin imbogatirea lor cu noi trasaturi:imaginatia debordanta
impletita cu luciditatea, promovarea sesibilitatii si ironiei, formulele
artistice diversificate, prezentarea universului afectiv al individului
contemporan.
Nichita Stanescu este un poet reprezentativ al Generatiei saizeciste,
apartinand literaturii postbelice si incadrandu-se curentului literar
neomodernism. El debuteaza in 1960, cu volumulde versuri Sensul
iubirii, urmat de o bogata activitate creatoare.
Poezia Catre Galateea face parte din volumul ,,Dreptul la
timp(1965),care
marcheaza
trecerea
spre
un
lirism
interiorizat,reflexive,specific celei de-a doua etape de creatie.Poezia
,,Catre Galateea de Nichita Stanescu este o arta poetica apartinand
neomodernismului.
Este o arta poetica deoarece,pin mijloace artistice este redata
conceptia autorului despre poezie (atributele ei specifice) si despre
rolul poetului (raportul acestuia cu lumea si creatia )
Este o arta poetica apartinand neomodernismului,in care se
realizeaza
rasturnarea
relatiei
creator-opera
,inversarea
rolurilor:artistul este cel,,nascut de opera.
Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si neomodernism se
contureaza in jurul unor aspecte relevante in textul poeziei : rupture
tragica a sinelui,constiinta scizionata,perceperea dureroasa a timpului ,
dialogul poetului cu miturile.Poezia prezinta relatia inversata dintre
artist si opera , dar si relatiatimp-opera ,in cadrul unui cuplu inedit
Creatorul/Timpul si femeia,Galateea/Opera.
Tema este aceea a cunoasterii-noastre relevata in procesul de
creatie.
Titlul este sugestiv pentru o arta poetica in care se infatiseaza
relatia dintre artist si opera ,prin aluzia la vechiul mit al lui Pygmalion
Sculptorul din Cipru,indragostit de una din statuile sale de fildes,se
roaga zeitei Afrodita s-o insufleteasca pentru el. Din casatoria cu
Galateea ,opera-femeie plasmuita de artist ,se naste un fiu numit
Pathos (in greaca suferinta,patima).
Sensul mitului este acela ca patosul artistului insufleteste opera.
Nichita Stanescu reinterpreteaza mitul in sensul unei rasturnari de
roluri . Atribuind eului liric ipostaza creatorului ,,nenascut ,poezia se

constituie ca o fierbinte ruga adresata operei , de a-l crea ca fiinta

vie.Prezenta prepozitiei ,,catre in titlu este pusa in relatie cu
caracterul adresat al discursului liric, care e realizeaza ca o invocatie
catre Galateea ,simbol al fiintei iubite si al misterului vietii.
Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in
mod direct,iar la nivelul expresiei,prin marcile subiectivitatii :alternarea
formelor de pers I si aII-a, singular , ale adjectivului posesiv meu-tau si
ale verbelor la prezent.
Compozitional , poezia are trei secvente poetice marcate prin
organizarea strofica .Cele trei strofe incep cu verbul ,,stiu si se incheie
cu imperativul ,,naste-ma ,ceea ce confera simetrie compozitionala.
Simbolul rugaciunii, ,,genunchiul ,constituie un element de
recurenta,iar gestul adoratiei se repeta gradat in fiecare strofa.
Discursul liric se organizeaza gradat in jurul celor doua
simboluri :Artistul ,sub semnul lui ,,Stiu si Opera ,cu puterea ei
enigmatica de a-l ,,naste (de a-i da dreptul la timp), adica celor doua
motiuni : a sti si a fi nascut.
Prima secventa reda in enumeratie , atributele operei ,,stiute
numai de artist si
reprezentate in forma concreta a insusirilor femeii
iubite :umbra,sanul,mersul,melancolie,inelul.Patima
barbatului,
cunoasterea elementelor operei exprimate patetic in adresarea
directa ,,Iti stiu toate timpurile ,toate miscarile ,toate parfumurile
motiveaza dorinta de a deveni artist :,,si nu mai am rabdare si
genunchiul mi-l pun in pietre/si ma rog de tine/naste-ma.
A doua secventa depaseste cadrul atributelor concrete
,revelate.Artistul cunoaste si inefabilul operei,ceea ce nu este legat de
planul existentei,orizontul,cunoasterii poetice,exprimat metaforic prin
indicii temporali si spatiali : ,,dupa-amiaza ,dupa-orizontul,dincolo-demarea. Jocul cuvintelor in rostirea poetica antreneaza categoriile
aproapelui si departelui (rezonanta eminesciana) :,,Stiu tot ce e mai
departe
de
tine/atat
de
departe,incat
nu
mai
exista
aproape.Vizionarismul
se
abstractizeaza
,exprimand
intuitii
obscene,ireprezentabile in sine. Ruptura intre planul constiintei si al
expresiei ,in cadrul operei- poezie,este redata in mod dramatic ,,Stiu
tot[.....]/Si tot ce e dincolo de ele ,/Si atat de departe ,incat nu mai are
nini nume.Metafora ,,genunchiul pietrelor sugereaza o alta relatie a
artistului-poet cu lumea decat in strofa anterioara :trecerea de la
perceperea exterioara /de la contemplatie ,la comunicarea intima,iar
lumea se organizeaza prin cantec dupa chipul si asemanarea lui,ca in
mitul lui Orfeu.verbul ,,ingana poate avea ca sens conotativ atat
verbul ,,canta cat si verbul ,,imita.Prin cantec/poezie ,lumea reala
devine o copie /imitatie a lumii plasmuite de artist .Se observa o alta
rasturnare a unui mit antic :ideea in sens platonician ,viziune
amplificata in strofa a-III-a.

Elementele lumii insesi(copacii,raurile,pietrele) sunt doar ,,umbre

ale artei .Materia se naste din opera ,dobandeste sens din ea ,iar
artistul este o punte de legatura intre opera si materie.
Ultima secventa poetica il infatiseaza pe creator ca suflet al
operei :,,Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi.
Viata miraculoasa a operei nu tine doar de constiinta artistului ci de
intreaga experienta. Opera ,,naste propriul univers prin intermediul
artistului care are harul cunoasterii si se ofera ca model al
lumii,umanizand-o.
Procedeele neomoderniste prin care se remarca poezia
sunt :adancirea lirismului in subiectiv, tematica existentiala,
ambiguitatea limbajului, metaforele insolite, actualizarea mitului
creatorului, viziunea originala asupra creatiei, dar si prozodia.
Limbajul artistic este fundamentat pe prezenta metaforelor
surprinzatoare, uneori paradoxale : dupa-amiaza, dupa-orizontul,
dincolo-de-marea .
Prozodia se afla in concordanta cu ideea centrala a poeziei, anume
relatia indestructibila dintre creator si opera sa. Astfel, strofele sunt
inegale, versurile sunt libere, iar masura si ritmul variaza.
Catre Galateea este o arta poetica in care artistul cunoaste, iar
opera naste totul-copacii, raul, pietrele-lumea inconjuratoare numai
prin intermediul artistului care se ofera ca model lumii umanizand-o,
jertfindu-se pentru a face piatra sa-i semene. (stefania Micu)