Neomodernismul

Lecia despre cub - Nichita Stnescu (vol. Operele imperfecte, 1979)

ncepnd cu 1960, se produce o revenire a poeziei la menirea ei fireasc, prin nnoirea
formelor de expresie moderniste: limbajul ambiguu, metaforele subtile, imaginile insolite i prin
mbogirea lor cu noi trsturi: imaginaia debordant mpletit cu luciditatea, promovarea
sensibilitii i ironiei, formulele artistice diversificate, prezentarea universului afectiv al
individului contemporan, preferina pentru discursul liric de tip confesiune, explorarea deplin a
forei de expresivitate a limbajului, care devine scop n sine, promovarea jocului de cuvinte,
asocieri ilogice de sensuri, nlturarea oricrui compromis tematic sau stilistic ca o expresie a
depirii proletcultismului.
Neomodernismul este un curent literar reprezentat de Generaia `60 i se remarc prin
revenirea poeziei la adevrata ei menire, depind literatura proletcultist i continund tradiia
estetic interbelic.
Nichita Stnescu este un poet reprezentativ al Generaiei `60, ncadrndu-se, alturi de
Nicolae Labi i Marin Sorescu, n curentul literar neomodernism. Alturi de Mihai Eminescu i
Tudor Arghezi, Nichita Stnescu este un inovator al limbajului poetic romnesc.
Debuteaz n 1960 cu volumul de versuri Sensul iubirii, urmat de o bogat activitate
creatoare. Se remarc prin originalitatea limbajului, propunnd o nou abordare a cuvntului.
Nicolae Manolescu afirma c universul stnescian are la baza o metafizic a concretului
i o fizic a emoiilor, dematerializnd astfel concretul i materializnd abstractul, alctuind un
cosmos al vorbirii.
Construcia ideatic a liricii sale este, de multe ori, discontinu, fiind acuzat de
ilogism, tocmai pentru c ea reflect eul poetic care se dezvluie, n mod paradoxal, prin
ncifrare.
Lirica stnescian se remarc prin crearea unui univers inedit, prin noutatea metaforei i
printr-o viziune total original asupra lumii.
Volumul Operele imperfecte (1979) care se deschide cu poezia Lecia despre cub
este, n ansamblu, o meditaie asupra miracolului frumosului. Volumul face parte din cea de-a
treia etap de creaie, poezia fiind un fals tratat de estetic. Aparinnd etapei de maturitate,
poezia afirm o orientare liric proprie, discursul liric devenind profund metaforic i simbolic.
Pentru poet liricul este singura realitate acceptabil, iar poezia nu se scrie cu ajutorul cuvintelor,
ci al necuvintelor. Fa de primele volume, discursul liric devine acum unul al rupturii i al
fragmentului, al disperrii i al dizolvrii interioare.
Tema poeziei o constituie, aadar, creaia. Tema modern a imperfeciunii n art este
vzut aici ca o replic la estetica urtului. Poezia face trimitere i la problematica receptrii
operei de art, la relaia creator - oper - receptor. Artistul cioplete cu o dalt de snge,
lustruiete cu ochiul orb al lui Homer, rzuiete cu raze, cutnd s ating perfeciunea. n mod
paradoxal, ns, frumosul se nate din inefabila imperfeciune a creaiei finite, aa cum Venus din
Milo, cea fr brae, este mai frumoas n imperfeciunea ei dect oricare alt plsmuire a min ii
umane.
Volumul se deschide sugestiv cu o Lecie despre cub i se nchide cu o Lec ie despre
cerc, nelese ca forme perfecte. ns perfeciunea cubului nu este sinonim cu frumuse ea. Ea se
nate, surprinztor, abia n clipa tirbirii/sfrmrii unui col. Omul comun nu va n elege
miracolul, cci, singur artistul este capabil s contemple creaia. Cubul, sfera i dodecaedrul sunt
trei corpuri perfecte n spaiul tridimensional. De aceea, perfeciunea lor poate fi sinonim cu
frumuseea.

n viziunea lui Nichita, ns, i operele imperfecte, poezia - cubul sfrmat, pot deveni
sinonime cu frumuseea.
Titlul poeziei Lecia despre cub este format dintr-un substantiv, cu semnificaie
didactic: cale de urmat pentru atingerea perfeciunii. Element paratextual, titlul con ine metafora
central a poeziei - cubul i surprinde paradoxul creaiei umane perfect i imperfect n acela i
timp.
La nivelul imaginarului poetic, n prima parte (versurile 1 -10), poezia nregistreaz,
ntr-o form figurat, etapele muncii artistului, n ncercarea sa de a obine frumuseea: se ia o
bucat de piatr,/ se cioplete cu o dalt de snge,/ se lustruiete cu ochiul lui Homer,/ se
rzuiete cu raze. Verbele utilizate exprim, succesiv acte care presupun rafinarea procesului de
creaie. Instrumentele folosite aparin aceluiai tip de proces: piatra, dalta, ochiul, raza, gura,
simboliznd pe rnd, apropierea organic, interiorizarea, trirea. Srutul cu gura ta, cu gura
altora i mai ales cu gura infantei exprim ideea de progresie, de trire subiectiv a actului
creator. Procesul de creaie poate fi vzut ca o reconstrucie de la clasic la romantic i neomodern
prin distrugerea conveniilor lingvistice i prozodice.
Exist un punct n care perspectiva se modific radical i surprinztor. Dup aceea se ia
un ciocan/ i brusc se sfrm un col al cubului, fiind sugerat, astfel, distrugerea perfeciunii
formale. Versurile citate conin, n fapt, concepia poetului despre Frumos, care se regsete i n
operele imperfecte, imperfeciunea putnd constitui o surs de inspira ie pentru poezia
neomodern. La Nichita, deconstrucia nseamn reconstrucia frumosului.
Secvena a doua (versurile 11-13) ridic problema receptrii i a modului n care
receptorul se raporteaz la oper: Toi, dar absolut toi zice-vor:/-Ce cub frumos ar fi fost acesta/
de n-ar fi avut un col sfrmat!. Omul comun nu are capacitatea de a sesiza miracolul
frumuseii care se nate din imperfeciune, repetiie pronumelui toi viznd diferen a
ireconciliabil dintre creator i receptori. Receptorii ( toi, dar absolut toi) interpreteaz
imperfeciunea creaiei ca semn al incapacitii omului de a se depi, tonul de regret
demonstreaz contrariul: dificultatea omului de a depi nevoia de a vedea perfeciunea.
Pronumele toi, utilizat de dou ori, insist ironic asupra receptorilor operelor de art care au ca
orizont de ateptarea perfeciunea formelor i nu pot intui frumosul n formele imperfecte.
Ultimele dou versuri exprim detaarea eului liric prin respingerea artificialului perfeciunii.
La nivel prozodic, se observ renunarea la canoanele prozodiei clasice, preferina pentru
ingambament i vers liber, lipsa organizrii strofice.
La nivel stilistic se remarc ambiguitatea, metaforismul, sensurile conotative ale
cuvintelor.
Lirismul este de tip subiectiv (prin prezena formelor pronominale de persoana a doua
ta i a exclamaiei retorice (Ce cub frumos ar fi fost acesta/ de n-ar fi avut un col sfrmat!)
Poezia este, aadar, o realizare n sens negativ a frumosului i a perfeciunii ( tefania
Mincu).
Consider c poezia Lecia despre cub este o art poetic neomodern, n care creatorul
pune accent pe rolul artistului i pe modul de receptare a operei, ntr-o manier original,
surprinztoare, care atenteaz la capacitatea de interpretare a lectorului.
n primul rnd, concepia despre perfeciune n raport cu frumuseea i rolul receptorului
sunt rafinate la nivelul expresiei, Nichita Stnescu, n ipostaza unui poeta artifex fiind
inventatorul unui limbaj abstract plin de semnificaii.
n al doilea rnd, simbolul cubului asimilat aici poeziei este inedit pentru ilustrarea ideii
c frumuseea se poate intui i n operele/poeziile imperfecte.

n concluzie, Lecia despre cub este un text programatic, didactic, cu valoare

injonctiv, care instituie etapele unui proces autentic de crea ie, n care poezia, fie ea i
imperfect, este de o frumusee incontestabil.
In Gradina Ghetsemani
de Vasile Voiculescu
poezie traditionalista religioasa
"Isus lupta cu soarta si nu primea paharul ...
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.
O mana nendurata, tinand grozava cupa,
Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura...
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa...
Dar nu voia s-atinga infama bautura.
In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata...
Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!
Deasupra fara tihna se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada...
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada."
Poezia "In gradina Ghetsemani" face parte din volumul "Parga" din 1921, primul volum
semnificativ pentru opera lui Vasile Voiculescu.
Geneza poemului: Punctul de plecare al poeziei "In gradina Ghetsemani" de Vasile
Voiculescu il constituie "Evanghelia Sfantului Luca", scena biblica ilustrata fiind "cina cea de
taina", motivul rugaciunii lui Isus in gradina de la poalele muntelui maslinilor inaltata lui
Dumnezeu pentru a fi izbavit: "Si cand a sosit in acest loc, le-a zis "Rugati-va, ca sa nu intrati in
ispita". Si el s-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra si ingenunchind Se ruga, zicand
"Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest pahar ... Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!" Iar
un inger din cer s-a aratat Lui si-l intarea. Iar El, fiind in chin de moarte mai staruitor se ruga. si
sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant. si ridicandu-Se din rugaciune,
a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare." (Luca 22, 40-46).
Motivul biblic devine la Voiculescu un suport metafizic al nelinistii omului in aspiratia
lui spre Dumnezeu.
Rugaciunea lui Isus are loc in Gradina Ghetsemani, inainte de arestarea lui de catre
escorta inarmata, condusa de luda, care il tradeaza sarutandu-l, fiind apoi inspaimantat de
apropierea martiriului si a patimilor predestinate Fiului de Tatal Ceresc, pentru a ispasi omenirea
de pacate.

Structura si semnificatii
Poezia este structural in patru catrene, organizate in jurul elementelor ce tin de natura
duala a lui Isus, de om si de fiul lui Dumnezeu, integrandu-se in formula lirismului obiectiv.
Strofa intai. Primele doua versuri ale poeziei sintetizeaza dramatismul interior al lui
Isus, care "lupta cu soarta si nu primea paharul", fiind constient de menirea ce-i fusese harazita,
aceea de a lua asupra sa pacatele omenirii, metaforizate aici prin "pahar", pe care trebuia sa le
izbaveasca prin suferinta. Versul al treilea ilustreaza natura duala a lui Isus, opozitia umandivin, imaginile vizuale "sudori de sange"
exprimand omenescul, iar "chipu-i alb ca varul" sugerand puritatea, divinul. Latura umana
domina in aceasta prima strofa, suferinta lui Isus fiind exprimata prin "cazut pe branci in iarba",
care capata dimensiuni cosmice prin tragismul ei, "starnea in slavi furtuna".
Strofa a doua debuteaza cu porunca divina, "o mana ne-ndurata", data Fiului pentru a
prelua asupra lui pacatele omenirii, exprimate prin metafora "grozava cupa". Setea "uriasa"
sugereaza dorinta lui Isus de a se sacrifica prin patimire, de a-si implini destinul, desi "nu voia satinga infama bautura", din cauza slabiciunii umane pentru chinurile pe care urma sa le indure
pentru izbavirea omenirii.
In strofa a treia, metaforele "apa ei verzuie" si "veninul groaznic" sugereaza chinurile
pe care Isus le va indura pentru "mierea" si "dulceata" ce semnifica izbavirea omenirii prin jertfa
divina, fericirea ce urmeaza sa vina. Veninul este o metafora pentru continutul cupei pline de
pacate, dar si pentru chinurile pe care urma sa le indure Isus. Teama de moarte il face pe Isus sa
se impotriveasca "cu ultima putere", uitand ca numai asa va putea sa salveze omenirea, capatand
in schimb viata vesnica, "uitase de viata!".
Strofa a patra. Suferintele lui Isus sunt apocaliptice, personificarea maslinilor, "se
framantau maslinii" ofera o imagine terifianta a intregului univers: "Pareau ca vor sa fuga din loc,
sa nu-1 mai vada.../ Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii". Ultimul vers al poeziei
anticipeaza chinurile lui Isus, in urma tradarii lui Iuda, martiriul si moartea Fiului, care izbaveste
astfel omenirea de pacate si lumea de toate relele care se manifestasera pe pamant.
Limbajul artistic este de un mare efect plastic, metaforele avand profunde semnificatii
ideatice si biblice: "paharul", "grozava cupa", "infama bautura", "apa verzuie", "veninul
groaznic" sugereaza chinurile si suferintele lui Isus pentru izbavirea omenirii, iar "sterlici de
miere" si "dulceata" sugereaza fericirea ce va pogori asupra omenirii dupa mantuirea ei de pacate.
Epitetele potenteaza chinul lui Isus, "apa verzuie", "veninul groaznic", "infama bautura", iar
personificarea maslinilor, care "se framantau" si voiau "sa fuga", inspaimantati de suferintele pe
care urma sa le indure Isus, ofera dimensiuni cosmice zbuciumului divin.
Isus Hristos a fost Mantuitorul omenirii, pe care a izbavit-o de pacate si a platit cu
chinuri fizice si morale binele suprem facut numai din dragostea pentru oameni si pentru
mantuirea lor.