Noapte de vara G.

Cosbuc

Inclusa in volumul Balade si idile (1893), poezia Noapte de vara e un pastel (mai precis, un pastel-idila), un tablou in versuri, o incercare de reprezentare poetica a unei franturi din viata de la tara. Cautand sa surprinda momentul inserarii, Cosbuc recompune, in spatiul imaginar al poeziei, un peisaj rustic, in care noaptea se insinueaza treptat, pana reuseste sa ia in stapanire intregul tablou. Imaginea care ni se deschide la inceputul poeziei este cea a unei intinderi scaldate intr-o stralucire crepusculara: Zarile de farmec pline, Stralucesc in luminis; Zboara mierlele-n tufis Si din codri noaptea vine Pe furis". Dupa ce a conturat fundalul tabloului, poetul revine la obisnuita sa retorica literara - o scena campeneasca, animata de prezenta oamenilor intorcandu-se cu zgomot de la activitatile lor zilnice: Care cu poveri de munca Vin incet si scartaind; Turmele s-aud mugind, Si flacaii vin pe lunca Haulind. II Cu cofita, pe-ndelete, Vin neveste de la rau; Si, cu poala prinsa-n brau, Vin cantand in stoluri fete De la grau. II De la garla in palcuri dese Zgomotosi copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din camin". Notele dominante ale acestei scene sunt idilismul si etnografismul. Dorinta poetului este de a reda cu obiectivitate freamatul vietii de la tara. Imaginile (cinetice si, mai ales, auditivE) sunt lucrate cu grija, pentru a intari impresia de natura insufletita.

Dar imaginatia poetica nu se opreste aici. Tentatia cea mare a lui Cosbuc in Noapte de vara este sa incremeneasca obiectele lumii pe panza versurilor. Scartaitul carelor, mugetul turmelor, haulitul flacailor, cantecul fetelor, zgomotul copiilor, intr-un cuvant, toate aceste partituri ce compun vuietul satului se sting intr-o tacere desavarsita: Dar din ce in ce s-alina Toate zgomo-tele-n sat, Muncitorii s-au culcat, Linistea-i acum deplina Si-a-nnoptat". Sosirea neasteptata a noptii introduce intr-o stare de inertie intreaga asezare, de Ja oameni si animale pana la obiectele gospodaresti. in acest spatiu al fixitatii totale, chiar latratul unui caine adormit nu se poate socoti decat ca un accident: Focul e-nvelit pe vatra, Iar opaitele-au murit, Si prin satul adormit Doar vreun cane-n somn mai latra Ragusit".

Atitudinea poetului fata de obiectul descrierii este impersonala, mergand pana la deplina eliminare a propriilor reactii din prezentarea pe care o realizeaza. Singura exteriorizare pe care privitorul si-o ingaduie e determinata de aparitia lunii, ca simbol al spatiului poetic: lato! Plina, dinspre munte lese luna din bradet Si se inalta, incet-incet, Ganditoare ca o frunte De poet". Cum e si firesc, aceasta epifanie a astrului noptii aduce cu sine si o largire a viziunii asupra peisajului. Dupa ce a zugravit microcosmosul

satului, poetul se intoarce spre fundalul tabloului, largind astfel cadrul descriptiei. Natura inconjuratoare e valorizata acum prin capacitatea ei de a produce o muzica abia soptita si odihnitoare: Ca un glas domol de clopot Suna codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce-ropot Apa-n vad". Curand insa tacerea si pacea cuprind intinderea toata, semn ca universul, in ansamblul sau, a devenit un receptacul al divinului: Dintr-un timp si vantul tace; /Satul doarme ca-n mormant Totu-i plin de duhul sfant: Liniste-n vazduh si pace Pe pamant".

O lirica a linistii si a incremenirii universale putem desprinde din asemenea versuri plasmuite de sensibilitatea unui artist foarte atent la ritmurile naturii. Si cum acestea din urma trebuie sa ramana in acord cu ritmurile existentei taranesti, Cosbuc aduce in ultima strofa imaginea dragostei agreste. Noaptea lui e momentul sacru al iubirii, ora tainicelor dorinte, cand, in amortirea generala, mai adie doar un discret fior erotic: Numai dorul mai colinda, Dorul tanar si pribag. Tainic se-ntalneste-n prag, Dor cu dor sa se cuprinda, Drag cu drag". Pentru configurarea unui peisaj rural cat mai autentic, poetul a apelat, in primul rand, la marcile limbajului popular {vatra", opaite", cane", pribag"), desi nu lipsesc, din textul sau, elementele culte, precum in versul: Ritmic valurile cad" sau cate o personificare urmata de o comparatie abstracta: lese luna din bradet Si se inalta, incet-incet, Ganditoare ca o frunte De poet". De asemenea, Cosbuc nu ezita sa intrebuinteze inca un discurs poetic ce dadea evidente semne de epuizare la sfarsitul secolului al XlXlea. E cazul epitetului antepus {dulce" dulce ropot"), care facuse cariera in literatura, fiind intens exploatat chiar din epoca preroma ntica.

Originalitatea poetului trebuie cautata insa in alt plan: cadenta frazei impecabil ritmata, frecventa verbelor, rigoarea schemei strofice (a b b a B) fac din Cosbuc un mare clasic al artei versurilor. in plus, aceste procedee de versificatie slujesc la transmiterea impresiei de rotatie si de permanenta a evenimentului. Caci, in Noapte de vara, inserarea din sat e incremenita ea insasi intr-un prezent etern, actualizat la nesfarsit.