Lectia despre cub

N. Stanescu

Numit de Nicolae Manolescu remake-modernism si de Mircea Cartarescu tardo-

modernism, neomodernismul este o continuare a modernismului din perioada
interbelica, ce se caracterizeaza prin expansiunea imaginatiei, luciditate si
fantezie, exotism si confesiune, insolitul imaginilor artistice si intoarcere la
elementar, la simtire autentica. Aparut ca o reactie impotriva realismului socialist,
acesta ii are ca reprezentanti pe Marin Sorescu, Ana Blandiana si Nichita Stanescu,
poetii intorcandu-se la izvoarele modernitatii (L.Blaga, T. Arghezi, I. Barbu).

Publicat in 1979, volumul Opere imperfect semnat de N. Stanescu se deschide

cu poezia Lectia despre cub si reprezinta o mediatie asupra miracolului
frumosului. Discursul liric devine unul al rupturii si al fragmentului, al disperarii si
al dizolvarii interioare. Este analizat raportul dintre creator si creatie, subliniindu-
se ideea ca frumosul se naste din imperfectiunea creatiei. Mai mult, in textile sale
N. Stanescu sustine ideea lui Blaga, conform careia cunoasterea ucide vraja
nepatrunsului ascuns. Poeziile din volumul Opere imperfect sunt scrise intr-un
ton orfic, grav, intr-o arhitectura cosmica, ludica, asemanatoare cu niste jocuri
lingvistice prin care se incearca dizolvarea notiunilor fixe.

Fiind o arta poetica neomodernista, edificiul liric Lectia despre cub pune in
valoare convingerile autorului despre creaie, despre menirea operei de art
si despre rolul creatorului si evideniaz faptul ca frumosul artistic se nate
paradoxal din imperfeciunea creaiei, a formei finite a acesteia.

La nivel tematic, universul liric semnat de N.Stanescu subliniaza conceptia

despre perfeciunea artistic, n dubl relaie :dintre poet i creaie ,dintre publicul
receptor i creaie.

Titlul textului trimite la ideea de mesaj cu functie pedagogica, ilustrand, datorita

substantivului articulat lectia, concepia artistului despre calea ce trebuie urmat
pentru atingerea perfeciunii, in timp ce termenul cub reprezinta metafora
centrala a edificiului, simbolizand produsul creatiei.
 Din punct de vedere structural, textul este alcatuit dintr-o secventa polimorfa.
Gratie celor trei perspective din care este privit cubul-creatie (demiurg, cititor,
critic), aceasta se imparte insa in trei secvente lirice. Astfel, poezia se deschide
printr-un verb reflexiv impersonal, incipitul fiind unul prozaic- Se ia o bucata de
piatra- ce nu tradeaza metafora continuta. Piatra simbolizeaz lumea real, care
este, pentru orice oper creat, surs de inspiraie, in timp ce articularea nehotrta
a substantivului bucat ilustreaz faptul ca orice aspect al lumii reale, indiferent
de condiia sa, poate sta la baza creaiei. De altfel, prima parte a textului conine
etapele muncii artistului, pentru care scopul iniial este obinerea formei perfecte.
Verbele se cioplete, se lustruiete, se rzuiete exprima aciune
ce presupune tot mai mult finee, iar fiecrui verb i este asociat un instrument-
metafor: dalta de snge; ochiul lui Homer si raze, fiind subliniat tiparul
unei descrieri procedurale. Acestea sunt expresiile efortului creator care presupune
durere si sacrificiu, privire ntoars spre sine ( supraprivire) i cunoatere.

Cea de-a doua idee, circumscris primei secvene, ine de nevoia de iubire, de
trirea subiectiv, exprimat prin gestul srutului, semn nu doar al adoraiei ci si
o modalitate de a transfera starea afectiva a creatorului si a lumii ntregi asupra
operei de art: se sruta de nenumrateori cubul/ cu gura ta, cu gura altora/ si mai
ales cu gura infantei. Distrugerea perfeciunii formale, ultima idee dezvoltat n
secven, reprezint momentul final al creaiei. Renunarea la perfeciunea creat e
necesar i e realizat nsui de creator. Instrumentul folosit pentru anularea
perfeciunii este ciocanul, iar gestul e realizat cu rapiditate( brusc). Mesajul
este prin urmare, acela c creatorul neomodernist i trece prin etape diferite creaia
construind perfeciunea clasic, transfernd asupra ei sensibilitatea romantic dar
distrugndconvenionalul, att la nivel lingvistic cat si la nivel prozodic. n centrul
celei de-a doua secvene poetice se afla receptarea uman. Privirea receptorului,
umanitatea nsi, interpreteaz imperfeciunea creaiei ca semn al incapacitii
omului de a o depi, n timp ce tonul de regret demonstreaz contrariul:
dificultatea receptorului de a depi nevoia de a vedea forma perfect.
Repetarea pronumelui nehotrt toi are rolul de a accentua diferena dintre
creator si public, iar exclamaia : Ce cub perfect ar fi acesta,/ de n-ar fi avut un
col sfrmat evideniaz atitudinea mulimii n faa unei creaii care nu
corespunde viziunii ei faa de art.
 Din punct de vedere stilistic, edificiul lui Stanescu se face remarcat prin
ambiguitate creat de folosirea metaforelor, a simbolurilor, dar si datorita
sensurilor conotative ale cuvintelor , in timp ce la nivel prozodic este valorificat
versul alb, sustinut de tehnica ingambamentului, alaturi de o muzicalitate aparte,
generata de ritmul launtric.

In ultima instanta, sunt de parere ca universul liric Lectia despre cub este o
veritabila arta poetica neomodernista, in care necuvintele contribuie la construirea
unor metafore a caror ambiguitate indeamna la meditatie, Nichita Stanescu
devenind astfel poetul reprezentativ al saizecistilor, al creatorilor de versuri cu
sensuri infinite.